.

"Vino și asează-te.
Peste două zile nu voi mai fi aici...
Și pe urmă...niciodată."
(Vasili Șukșin)




marți, 30 iunie 2015

Un laureat al premiului Nobel pentru medicină descrie efectele curative ale rugăciunii


„Omul are nevoie de Dumnezeu aşa cum are nevoie de oxigen.”- Dr. Alexis Carrel


”Cunoscut pentru descoperirile sale în domeniul vaselor de sânge şi al transplantului de organe, descoperiri pentru care a primit premiul Nobel, marele chirurg şi biolog francez Alexis Carrel a fost şi un om profund religios. De-a lungul carierei sale a constatat influenţa covârşitoare pe care credinţa o are asupra sănătăţii sufleteşti şi trupeşti şi a ajuns să creadă în miraculoasa putere de vindecare a rugăciunii. Despre acest subiect a scris un eseu devenit celebru.

Acest studiu asupra rugăciunii este inspirat din observaţiile sale culese în decursul unei lungi cariere printre oameni din cele mai diferite zone ale lumii, de toate profesiunile şi din toate clasele sociale, bolnavi sau sănătoşi, credincioşi sau necredincioşi. Pe de altă parte, experienţa sa ştiinţifică, studiile de laborator cărora li s-a dedicat ani în şir i-au permis să observe efectele curative ale rugăciunii.

Vă prezentăm în continuare eseul pe care Alexis Carrel l-a scris despre rugăciune.

Introducere

Nouă, apusenilor, raţiunea ni se pare a fi mult superioară intuiţiei. Preferinţa noastră se îndreaptă mai mult către inteligenţă decât către sentiment. Ştiinţa înfloreşte, în timp ce religia stagnează. Îl urmăm pe Descartes şi-l părăsim pe Pascal.

În acest sens, căutăm îndeosebi să ne dezvoltăm inteligenţa. Cât despre activităţile spirituale, morale, etice, acestea sunt neglijate aproape complet. Slăbirea acestor activităţi fundamentale face din omul modern o fiinţă oarbă din punct de vedere spiritual. Această infirmitate nu-i permite să fie un bun element constitutiv al societăţii. Putem atribui prăbuşirea civilizaţiei noastre slabei calităţi a individului. De fapt, domeniul spiritual se arată tot atât de necesar reuşitei vieţii ca şi cel intelectual şi cel material.

Este deci necesar să ne stimulăm activităţile intelectuale, care conferă puterea personalităţii noastre. Cel mai ignorat dintre ele este simţul spiritual. Simţul religios se exprimă mai cu seamă prin rugăciune. Rugăciunea este în mod evident un fenomen spiritual. Ori, lumea spirituală nu poate fi investigată prin mijloace ştiinţifice. Cum să dobândim deci o înţelegere reală a rugăciunii? Ştiinţa cuprinde, din fericire, totalitatea lumii materiale. Aceasta poate, prin intermediul psihologiei, să fie extinsă până la manifestările spirituale. Vom învăţa deci în ce constă fenomenul rugăciunii, tehnica practicării acesteia şi efectele ei, prin observarea sistematică a omului care se roagă.

Definiţia rugăciunii

În esenţă, rugăciunea pare să fie o tensiune a spiritului către substratul imaterial al lumii. În general, ea constă într-o plângere, într-un strigăt de nelinişte, într-o cerere de ajutor. Uneori ea devine o contemplare senină a principiului imanent şi transcendent al tuturor lucrurilor. O putem defini, de asemenea, ca fiind o înălţare a sufletului către Dumnezeu, asemenea unui act de dragoste şi de adorare către cel care este izvorul minunii numită viaţă. Rugăciunea reprezintă, de fapt, efortul omului de a intra în comuniune cu o fiinţă nevăzută, creatoare a tot ce există - înţelepciune supremă, forţă şi frumuseţe, Tată şi Mântuitor al fiecăruia dintre noi. Departe de a fi o simplă recitare de formule, adevărata rugăciune este o stare mistică în care conştiinţa se absoarbe în Dumnezeu. Această stare nu este de natură intelectuală. Oamenii simpli îl simt pe Dumnezeu în mod tot atât de natural cum simt căldura soarelui sau parfumul unei flori. Dar Dumnezeu, care este atât de accesibil celui care ştie să iubească, rămâne ascuns celui care nu reuşeşte să-L înţeleagă. Gândirea şi cuvântul nu sunt suficiente atunci când e vorba de a-L descrie. Iată motivul pentru care rugăciunea îşi găseşte cea mai înaltă expresie într-un avânt al dragostei prin labirintul inteligenţei.

Tehnica rugăciunii. Cum să ne rugăm

Cum trebuie să ne rugăm? Tehnica rugăciunii am învăţat-o de la misticii creştini, începând cu Sfântul Pavel până la Sfântul Benedict, precum şi de la mulţimea apostolilor necunoscuţi, care de douăzeci de veacuri au iniţiat popoarele Apusului în tainele trăirii vieţii religioase. Dumnezeul lui Platon era inaccesibil în măreţia lui. Cel al lui Epictet se confunda cu sufletul lucrurilor. Iehova era un despot oriental care inspira teroarea şi nicidecum dragostea. Dimpotrivă, creştinismul L-a apropiat pe Dumnezeu omului; I-a dat o înfăţişare. A făcut din El tatăl nostru, fratele nostru, Mântuitorul nostru. Pentru a ajunge la Dumnezeu nu mai sunt necesare ceremoniale şi sacrificii sângeroase. Tehnica rugăciunii s-a simplificat.

Pentru a ne ruga trebuie doar să facem efortul de a tinde către Dumnezeu. Acest efort trebuie să fie afectiv, nu intelectual. De exemplu, o meditaţie asupra măreţiei lui Dumnezeu este o rugăciune numai dacă ea este în acelaşi timp o expresie a dragostei şi a credinţei. Astfel, rugăciunea făcută după metoda Sfântului La Salle pleacă de la o consideraţie intelectuală pentru a deveni, de îndată, afectivă. Fie rugăciunea scurtă sau lungă, rostită sau numai gândită, ea trebuie să fie asemenea conversaţiei unui copil cu tatăl său. „Ne prezentăm aşa cum suntem”, spunea într-o zi o Soră a Milei, care de treizeci de ani îşi pusese viaţa în slujba săracilor. De fapt ne rugăm în acelaşi fel în care iubim, adică cu toată fiinţa noastră.

Cât despre forma rugăciunii, aceasta diferă de la scurta aspiraţie către Dumnezeu până la contemplare, de la cuvintele simple, pronunţate de ţăranca oprită înaintea Calvarului aflat la răscrucea drumurilor şi până la măreţia cântecului gregorian ce răsună sub bolţile catedralelor. Solemnitatea, măreţia şi frumuseţea nu sunt obligatorii pentru eficienţa rugăciunilor. Puţini oameni au ştiut să se roage ca Sfântul Bernard de Clairvaux. Dar nu trebuie să fii convingător pentru a fi mântuit. Când judecăm valoarea rugăciunii după rezultatele ei, cele mai umile cuvinte de cerere şi de preamărire par la fel de acceptabile Stăpânului tuturor fiinţelor ca şi cele mai frumoase invocări. Unele formule care sunt recitate mecanic sunt într-un anumit fel rugăciuni, la fel ca flacăra unei lumânări. Ajunge ca formulele acestea neînsufleţite şi această flacără materială să simbolizeze aspiraţia unei fiinţe omeneşti către Dumnezeu. Ne rugăm de asemenea prin acţiunile noastre. Sfântul Ludovic de Gonzaga spunea că îndeplinirea datoriei este echivalentă rugăciunii. Modalitatea cea mai bună de a se pune în comuniune cu Dumnezeu este, fără îndoială, aceea de a-I îndeplini în totalitate voinţa. „Tatăl nostru, fie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în Cer, aşa şi pe pământ... ” A face voia lui Dumnezeu constă, neîndoielnic în a asculta de legile vieţii, aşa cum sunt ele înscrise în fiinţa şi în spiritul nostru.

Rugăciunile care se înalţă de la suprafaţa pământului, ca un nor imens, se deosebesc unele de altele la fel cum se deosebesc între ele personalităţile celor care se roagă. Ele constau însă în variaţiuni pe două teme, care sunt mereu aceleaşi - necazul şi dragostea. Este în întregime legitim să implorăm ajutorul lui Dumnezeu pentru a obţine ceea ce ne este necesar. Cu toate acestea, ar fi absurd să cerem satisfacerea unui capriciu sau obţinerea unui lucru care poate fi dobândit prin propriul nostru efort. Cererea inoportună, insistentă, agresivă dă rezultate. Un orb aşezat la marginea drumului îşi striga păsurile din ce în ce mai tare, cu toate că oamenii încercau să-l facă să tacă. „Credinţa ta te-a mântuit”, îi spuse Isus care trecea pe acolo. În forma sa cea mai înaltă, rugăciunea încetează să fie o cerere. Omul îi spune Stăpânului tuturor lucrurilor că îl iubeşte, că îi mulţumeşte de darurile Sale, că este gata să-I îndeplinească voinţa. Rugăciunea devine contemplaţie. Un ţăran bătrân stătea în ultima bancă a unei biserici goale. „Ce aştepţi?”, îl întrebă cineva. „Îl privesc - răspunse el - şi El mă priveşte.”

Valoarea tehnică a unei ştiinţe se măsoară prin rezultatele sale. Orice tehnică a rugăciunii e bună atunci când reuşeşte să facă legătura între om şi Dumnezeu.

Unde şi cum să ne rugăm

Unde şi cum să ne rugăm? Ne putem ruga oriunde: pe stradă, în automobil, în vagonul unui tren, la birou, la şcoală, în uzină. Dar ne putem ruga mai bine pe câmp, în munţi, în păduri sau în singurătatea camerei noastre. Există de asemenea rugăciunile liturgice, care se fac în biserică. Dar, oricare ar fi locul rugăciunii, Dumnezeu nu vorbeşte omului decât dacă acesta face linişte în sine însuşi. Liniştea interioară depinde în acelaşi timp de starea fizică şi psihică a omului, precum şi de mediul în care acesta se află.Pacea trupului şi a spiritului sunt greu de obţinut într-un mediu confuz, zgomotos al marilor oraşe moderne. Astăzi este nevoie de locuri de rugăciune, de preferinţă biserici, unde locuitorii oraşelor să poată găsi, măcar pentru o clipă, condiţiile necesare liniştii lor interioare. N-ar fi nici greu şi nici costisitor să fie create insule de pace, primitoare şi frumoase, în tumultul oraşelor. În tăcerea acestor refugii oamenii ar putea, înălţându-şi gândurile către Dumnezeu, să-şi odihnească trupul şi să-şi destindă spiritul, să-şi liniştească judecata şi să dobândească forţa de a suporta viaţa aspră cu care-i copleşeşte civilizaţia noastră.

Prin faptul că devine obişnuinţă, rugăciunea influenţează caracterul. Trebuie deci să ne rugăm mereu. „Gândeşte-te la Dumnezeu mai des decât respiri”, spunea Epictet. E absurd să te rogi dimineaţa, iar în restul zilei să te comporţi ca un barbar. Gânduri sau invocări mentale îl pot menţine pe om în prezenţa lui Dumnezeu. Tot comportamentul va fi în acest caz inspirat de rugăciune. Înţeleasă în felul acesta, rugăciunea devine un mod de a trăi.

Efectele rugăciunii

Rugăciunea este urmată întotdeauna de un rezultat, dacă ea este făcută în mod corect. „Niciun om nu s-a rugat vreodată fără a învăţa ceva”, scrie Emerson. Cu toate acestea, rugăciunea este considerată de oamenii moderni ca fiind un obicei desuet, barbar, o superstiţie zadarnică. În realitate nu cunoaştem aproape deloc efectele ei.

Care sunt cauzele ignoranţei noastre? În primul rând, ne rugăm prea rar. Simţul sfinţeniei este pe cale de dispariţie la oamenii contemporani. Este probabil ca numărul francezilor care se roagă cu regularitate să nu depăşească 4 sau 5 la sută din populaţie. Apoi rugăciunea este adesea ineficientă deoarece cea mai mare parte dintre cei care se roagă sunt egoişti, mincinoşi, orgolioşi, farisei incapabili de credinţă şi de dragoste. În sfârşit, efectele ei, atunci când se produc, ne scapă foarte adesea. Răspunsul la cererile şi la dragostea noastră este dat de obicei lent, insensibil, aproape imperceptibil. Vocea stinsă care murmură acest răspuns în interiorul nostru este uşor înăbuşită de zgomotele lumii. Rezultatele materiale ale rugăciunii sunt şi ele obscure. Ele se confundă în general cu alte fenomene. Puţini oameni, chiar şi dintre preoţi, au avut ocazia să le observe în mod exact. Iar medicii, din lipsă de interes, lasă deseori nestudiate cazurile care se află la îndemâna lor. Dealtfel, observatorii sunt adesea derutaţi de faptul că răspunsul la rugăciune este departe de a fi întotdeauna cel aşteptat. De exemplu, cineva care cere să fie vindecat de o boală organică rămâne în continuare bolnav, dar suferă o inexplicabilă transformare morală. Totuşi, obişnuinţa rugăciunii, deşi are un caracter de excepţie în ansamblul populaţiei, este relativ frecventă în grupurile rămase credincioase religiei strămoşeşti. În aceste grupuri se mai poate încă studia influenţa rugăciunii. Printre nenumăratele ei efecte, medicul are mai cu seamă ocazia să le observe pe acelea pe care le numim efecte psiho-fiziologice şi curative.

Efectele psihofiziologice

Rugăciunea acţionează asupra spiritului şi asupra trupului într-un fel care pare să depindă de calitatea, de intensitatea şi de frecvenţa ei. E uşor de recunoscut care este frecvenţa rugăciunii şi, într-o anumită măsură, intensitatea acesteia. Calitatea ei rămâne însă necunoscută, căci noi nu avem mijloace de măsurare a credinţei şi a capacităţii de dragoste a aproapelui nostru. Cu toate acestea, felul în care trăieşte cel ce se roagă poate să ne lămurească asupra calităţii invocaţiilor pe care le adresează lui Dumnezeu. Chiar şi atunci când constă mai cu seamă în recitarea automată a unor formule, ea exercită un efect asupra comportamentului, întăreşte în acelaşi timp simţul spiritual şi moral. Mediile în care rugăciunea este practicată se caracterizează printr-o persistenţă a sentimentului datoriei şi a răspunderii, printr-un nivel mai scăzut al egoismului şi al urii, prin mai marea bunătate arătată celorlalţi. Pare să fie demonstrat faptul că, la indivizi cu o dezvoltare intelectuală egală, caracterul şi valoarea morală sunt superioare în rândul celor care se roagă spre deosebire de cei care nu se roagă.

Atunci când rugăciunea este rostită cu regularitate, influenţa ei devine evidentă şi este comparabilă cu influenţa binefăcătoare a unor glande cu o funcţionalitate normală. Ea determină un fel de transformare mentală şi organică, care se produce progresiv. S-ar putea spune că în conştiinţă se aprinde o flacără. Omul îşi vede adevăratul chip. El îşi descoperă egoismul, lăcomia, greşelile de judecată şi orgoliul. El se supune îndatoririlor morale, încearcă să dobândească umilinţa intelectuală; astfel se deschide în faţa lui Împărăţia Milei. Încetul cu încetul se instalează o linişte interioară, o armonie morală şi spirituală, o mai mare putere de a îndura sărăcia, calomnia, grijile, de a suporta mai uşor prierderea celor dragi, de a suporta mai uşor durerea, boala şi moartea. Astfel, faptul că medicul vede un bolnav rugându-se, poate constitui un motiv de bucurie. Liniştea generată de rugăciune devine un puternic ajutor terapeutic.

Cu toate acestea, rugăciunea nu trebuie să fie asemuită morfinei, căci ea influenţează în acelaşi timp cu starea de calm o integrare a activităţilor mentale, un fel de regenerare a personalităţii. Uneori ea generează curajul, imprimă asupra credincioşilor o influenţă deosebită. Seninătatea privirii, liniştea atitudinii, seninătatea comportamentului şi, când este necesar, acceptarea cu seninătate a morţii, pun în evidenţă prezenţa comorii ascunse în adâncul trupului şi al sufletului. Sub această influenţă până şi ignoranţii, retardaţii îşi folosesc mai bine forţele intelectuale şi morale. Rugăciunea îi ridică pe oameni deasupra nivelului lor intelectual dobândit prin ereditate şi prin educaţie.

Această legătură spirituală cu Dumnezeu îi umple de pace sufletească care iradiază din ei şi le însoţeşte paşii peste tot. Din păcate, în prezent numărul celor care se roagă corect este foarte redus.

Efectele curative

În toate timpurile, ceea ce a atras mai cu seamă atenţia oamenilor a fost aspectul efectului curativ al rugăciunii.

În mediile în care se practică rugăciunea se vorbeşte şi astăzi destul de frecvent despre vindecările obţinute ca efect al cererilor îndreptate către Dumnezeu sau către sfinţii Săi. Dar atunci când este vorba despre boli care pot fi vindecate spontan sau cu ajutorul unei medicaţii obişnuite, este greu de ştiut care a fost adevăratul agent al vindecării. Numai în cazurile în care orice terapie este ineficientă, sau unde aceasta a dat greş, vindecarea se poate atribui rugăciunii. Biroul medical de la Lourdes a adus ştiinţei un mare serviciu demonstrând veridicitatea acestor vindecări. Unii bolnavi au fost vindecaţi aproape instantaneu de afecţiuni cum ar fi lupusul feţei, cancerul, infecţiile renale, ulcerul, tuberculoza pulmonară şi osoasă. Fenomenul se produce aproape întotdeauna în acelaşi fel - o durere puternică, apoi senzaţia de vindecare. Într-un timp relativ scurt simptomele şi leziunile anatomice dispar. Fenomenul se explică printr-o accelerare extremă a proceselor normale de vindecare. O asemenea accelerare n-a fost obsevată demonstrată până în prezent de către chirurgi şi fiziologi în decursul practicii lor medicale.

Pentru ca aceste fenomene să se producă nu e necesar ca bolnavul să se roage. La Lourdes s-au vindecat şi copii mici, care nu ştiau încă să vorbească, şi chiar oameni necredincioşi. În preajma lor, însă, acolo, cineva se ruga. Rugăciunea pe care o face altcineva este întotdeauna mai eficientă decât cea făcută pentru sine. Efectul rugăciunii pare să depindă de intensitatea şi calitatea ei. La Lourdes minunile sunt mai puţin frecvente acum decât cu 40-50 de ani în urmă. Aceasta pentru că bolnavii nu mai află acolo atmosfera de adâncă reculegere care domnea odinioară. Pelerinii au devenit turişti, iar rugăciunile lor au devenit ineficiente.

Acestea sunt rezultatele rugăciunii despre care am dobândit o cunoaştere sigură. Pe lângă acestea mai sunt însă multe altele. Vieţile sfinţilor, chiar ale celor din zilele noastre, relatează multe fapte minunate. Este incontestabil faptul că cele mai multe dintre minunile atribuite preotului din Ars, de exemplu, sunt adevărate. Ansamblul acestor fenomene ne introduce într-o lume a cărei explorare n-a fost încă începută şi care va fi bogată în surprize. Ceea ce ştim deja în mod cert este că rugăciunea produce efecte vizibile. Oricât de ciudat poate părea acest lucru, noi trebuie să acceptăm ca fiind adevărat faptul că oricine cere primeşte şi că celui ce bate la uşă i se va deschide.

Semnificaţia rugăciunii

În rezumat, totul se petrece ca un dialog între Dumnezeu şi om. Efectele rugăciunii nu sunt o amăgire. Nu putem să reducem sentimentul sfinţeniei la spaima pe care omul o încearcă în faţa pericolelor ce-l înconjoară şi-n faţa tainelor universului. Nu trebuie, însă, să considerăm rugăciunea un medicament, un remediu împotriva fricii de suferinţă, de boală şi de moarte. Care este deci semnificaţia sentimentului sfinţeniei şi ce loc ocupă natura rugăciunii în viaţa noastră? Acest loc este foarte important. Aproape în toate epocile oamenii din Apus s-au rugat, în antichitate oraşul era în primul rând o instituţie religioasă. Romanii ridicau temple pretutindeni. Strămoşii noştri din Evul Mediu au presărat pământul creştinătăţii cu catedrale şi cu capele gotice. Chiar şi în zilele noastre, în fiecare sat se înalţă câte o clopotniţă. Pelerinii veniţi din Europa au instaurat civilizaţia Apuseană în lumea nouă prin intermediul bisericilor, al universităţilor, al uzinelor. În decursul istoriei noastre, rugăciunea a devenit o nevoie tot atât de frecventă ca şi aceea de a progresa, de a munci, de a construi sau de a iubi. Sentimentul sfinţeniei pare a fi un impuls venit din intimitatea naturii noastre, pare a constitui o activitate de bază. Diversităţile sale într-un grup de indivizi sunt aproape întotdeauna legate de diversitatea celorlalte activităţi de bază, de simţul moral şi de caracterul esteticului. Noi am acceptat diminuarea şi, uneori, chiar dispariţia din noi a acestui simţ atât de important.

Trebuie să ştim că omul nu poate să se comporte după bunul plac al fanteziei sale, fără a risca. Pentru o reuşită în viaţă el trebuie să se conformeze regulilor neschimbătoare care depind de însăşi structura ei. Ne asumăm un mare risc atunci când lăsăm să moară în noi o activitate fundamentală, fie ea de ordin fiziologic, fie intelectual sau spiritual. De exemplu, dezvoltarea nearmonioasă a corpului şi a activităţilor curente ale unor intelectuali este tot atât de dăunătoare ca şi degenerarea inteligenţei şi a simţului moral la unii atleţi. Există nenumărate exemple de familii care nu au dat decât copii degeneraţi, ori s-au stins după dispariţia credinţelor ancestrale şi a cultului onoarei. Noi am învăţat, dintr-o aspră experienţă, că dacă majoritatea elementelor active ale unei societăţi îşi pierd simţul moral şi cel spiritual, aceasta conduce la decăderea acelei naţiuni. Căderea Greciei antice, de pildă, a fost precedată de un fenomen analog. Renunţarea la activitatea intelectuală este incompatibilă cu reuşita vieţii.

În practică, activităţile morale şi religioase sunt legate între ele. Simţul moral dispare inevitabil după dispariţia simţului sfinţeniei. Omul nu a reuşit să construiască – aşa cum vroia Socrate –un sistem de morală independent de orice doctrină religioasă. Societăţile în care dispare nevoia de rugăciune sunt sortite degenerării. Iată de ce toţi oamenii civilizaţi – credincioşi şi necredincioşi – trebuie să manifeste interes pentru această importantă problemă a dezvoltării fiecărei activităţi de bază, de care fiinţa omenească este capabilă.

Care este motivul pentru care simţul sfinţeniei joacă un rol atât de important în reuşita vieţii? Prin ce mecanism acţionează rugăciunea asupra noastră? Aici, părăsim domeniul observaţiei şi intrăm în cel al ipotezei. Ipoteza, chiar cea întâmplătoare, este necesară pentru progresul cunoaşterii. Trebuie să ne amintim, în primul rând, că omul este un tot indivizibil, alcătuit din materie şi din conştiinţă. El se crede independent de mediul său material, adică de universul cosmic, dar în realitate el nu poate trăi rupt de acesta. Omul este legat de mediu prin nevoia neîncetată de a respira şi de a se nutri. Pe de altă parte, fiinţa umană nu constă numai din trup ci şi din spirit, iar spiritul, cu toate că îşi are originea în corpul nostru, se extinde dincolo de cele patru dimensiuni ale spaţiului şi timpului. Ne este îngăduit să credem că locuim în acelaşi timp în lumea cosmică şi într-un mediu intangibil, invizibil, imaterial, având o natură asemănătoare celei ce alcătuieşte conştiinţa, şi de care nu reuşim să ne dispensăm fără daune, tot aşa cum nu reuşim să ne despărţim, fără daune, de universul material şi uman. Acest mediu nu ar fi altul decât fiinţa imanentă tuturor fiinţelor, care le transcende pe toate –numită Dumnezeu. Am putea deci să comparăm simţul sfinţeniei cu nevoia de oxigen, iar rugăciunea ar prezenta o oarecare asemănare cu funcţia respiratorie. Ea ar trebui considerată ca agent al legăturilor naturale între conştiinţă şi mediu, ca o activitate biologică ce depinde de structura noastră. Altfel spus, ca o funcţie normală a trupului şi a spiritului nostru.

Concluzii

În concluzie, simţul sfinţeniei are, în raport cu alte activităţi ale spiritului, o importanţă deosebită, căci el ne pune în legătură cu imensul mister al lumii spirituale. Prin rugăciune omul se îndreaptă spre Dumnezeu, iar Dumnezeu intră în om. Rugăciunea devine indispensabilă dezvoltării noastre optime. Nu trebuie să considerăm rugăciunea ca fiind un act căruia i se dăruiesc cei slabi cu duhul, cerşetorii, sau cei laşi. „Este ruşinos să te rogi” scria Nietzsche. De fapt, nu este mai ruşinos să te rogi decât să te hrăneşti, decât să bei apă sau decât să respiri. Omul are nevoie de Dumnezeu tot aşa cum are nevoie de apă şi de oxigen. Adăugat la intuiţie, la simţul moral, la simţul frumosului şi la lumina inteligenţei, simţul sfinţeniei dă personalităţii deplina sa dezvoltare. Este neîndoielnic că reuşita vieţii cere dezvoltarea integrală a fiecăreia dintre activităţile noastre fiziologice, intelectuale, afective şi spirituale. Spiritul este în acelaşi timp raţiune şi sentiment. Trebuie să iubim deci frumuseţea ştiinţei şi de asemenea frumuseţea lui Dumnezeu. Trebuie să-l ascultăm pe Pascal cu aceeaşi fervoare cu care-l ascultăm pe Descartes.”


sursa - yogaesoteric
- pictura: Claude Le Boul.

luni, 29 iunie 2015

- pink mondays




- foto: Jessica Drossin

duminică, 28 iunie 2015

inițierea





Deși de ordinul miracolelor simple, îmi recunosc și acum bătăile de puls ale unei descoperiri de neuitat.
"Mușchiu" ființei mele spirituale , și-a hrănit fibra din umbrele-mi la trecerea prin lumină, sau a reflexiilor stelelor cerului în lacul meu cel plin de broaște.
Dragilor, nimicurile zilei îmi împlinesc oficierea de mistere initiatice...
Pentru că nu tulbură.

foto de pe net

sâmbătă, 27 iunie 2015

„momentul”





Trecutul imi fura acest moment .
Cu un hohot nebun, se ridica dintr-un ungher al mintii ...o frica in zdrente .
Se holbeaza nauca in „momentul” meu , zgariindu-i seninul, ca sa-mi dea de inima.
Repetandu-se, pe aceeasi spira, stiu ce urmeaza : impotrivirea mea , retragerea din lume ...asteptand doar vremea sa treaca .
Nu este un har .
Stiu asta din atata repetare.
Faceam orice numai sa nu mi se-nfiga-n Inima si sa ma doara ( ? )
Acum, cand ma „bate” iarasi gandul sa-ncep impotrivirea ...imi dau seama ca nu sunt eu acel gand, nu eu sunt acea emotie...
Sunt... „altceva” !
Si las frica sa-mi strapunga inima !
Simt o mare durere, si-o strig pe Mama-Mamelor in ajutor .
In mine se cristalizeaza un strop de putere luminoasa.
...
Viitorul imi seduce acest moment.
Si-n speranta unei impliniri, ma indeamna, sa-mi doresc...
Dar, nu sunt eu acea dorinta.
...
Binecuvantandu-mi trecutul si viitorul,
raman atenta numai sa fac
ceea ce tebuie sa fac acum:
Sa traiesc !


(repostare)

vineri, 26 iunie 2015

26 iunie 2015, Ziua Drapelului Național


Albastru, galben și roșu: răsăritul de soare văzut din spațiu.


sursa de pe net

joi, 25 iunie 2015

Activeaza Glanda Pineala

”Pentru a putea atinge cele mai profunde stari de intuitie, inteligenta si iluminare spirituala, este necesar sa deblocati si activati Glanda Pineala. Denumita in mod obisnuit de catre culturile antice ca "al treilea ochi", glanda pineala este situata in centrul creierului nostru intre emisfera dreapta si cea stanga si este responsabila de neurotransmitatorii care produc serotonina si melatonina.

Ceea ce multi nu stiu despre aceasta glanda este ca ea conecteaza sufletul tau la corp. Odata ce glanda pineala este activata la lumea spirituala, incepeti sa simtiti ca aveti puterea de a sti tot ce este in jurul vostru. O glanda pineala corect reglata va va duce in cealalta dimensiune, care este cunoscuta ca proiectie astrala sau vizualizarea de la distanta. Aceasta frecventa corespunzatoare poate fi realizata prin meditatie, yoga, metode oculte, toate acestea trebuind sa fie insotite de o buna alimentatie.

In categoria produselor alimentare, numeroase optiuni sunt disponibile pentru accelerarea si detoxifierea glandei pineale. Ca o fundatie, dieta voastra ar trebui sa contina o mare parte plante organice. Consumand produse organice va veti proteja impotriva pesticidelor, erbicidelor, fungicidelor, produsele modificate genetic si a altor substante chimice daunatoare care fac ravagii asupra sanatatii noastre mentale si fizice.

In ceea ce priveste buna alimentatie, veti citi mai jos cum sa va faceti doua smoothie-uri care va vor ajuta sa va accesati, sa detoxifiati si sa va decalcificati glanda pineala cat mai usor:

Iata mai jos cele doua retete:





Fresh Mint

1 avocado

4 cesti de frunze de baby-spanac

1 cana de apa de izvor (150 ml)

Sucul de la o lamaie

1 castravete curatat de coaja si tocat marunt

3 tulpini de patrunjel proaspat

5 tulpini de menta proaspata

1 buc de 4-5 cm de ghimbir proaspat

2 cuburi de gheata de mari dimensiuni

Puneti toate ingredientele intr-un recipient si zdrobiti-le la blender. Se serveste rece. Consumati de 4-5 ori pe saptamana, timp de 1 luna de zile si veti vedea ca efectele vor fi uimitoare!

Green Machine





Zeama de la o nuca de cocos

2 cesti de baby-spanac

2 cani de capsuni proaspete sau congelate

1/2 banana

100 de ml de apa de izvor

1 cub mare de gheata

Puneti toate ingredientele la blender si serviti-l cat mai rece. Gustul va fi unul deosebit iar efectele vor fi de nedescris. Consumati acet smoothie 15 zile pe luna timp de 2 luni consecutiv si va veti alege cu o glanda pineala detoxifiata.

Incepeti activarea glandei pineale si veti ajunge la un nivel de sine superior, care este in repaus vegetativ si asteapta sa fie trezit.”

”Nu există înălțimi prea mari, ci numai aripi prea scurte”



- pictura: Raymond Cyril Watson
-text: Giovanni Papini

miercuri, 24 iunie 2015

- miercurea fara cuvinte (174): parfum de sânziene..


- initiativa : Carmen

hora...


M-am trezit între ora beznelor și zori, căzută dintr-un vis pe-un strat de flori...
De sub perdele zăream scheletul corcodușului, strivind în maxilare câte-o stea, iar mierlele se fluierau ca bete...
Fusese noapte-aceea ce se târa în patru labe, gonind pe cineva iubit si detestat, un chip albit si mut, ales de sânziene s-adune inuri ude-n rouă, cămași ce duc cu ele vorbele cusute-n semne.
Ceasornic, inima îmi ticăia, căci ma grăbeam spre mine însămi, momentul când din horă mă alesese un chip bătrân și mut să-mbrac camasa undă-n rouă...
Eram tot eu, de-atunci și, sunt și-acum, privind din jilțul judecății de apoi cum hora are fălci de fier iar arcul-a prins grumazul meu făcut din roua cea mai densă.


"Desteptati-va, cantati de bucurie, voi cei ce salasluiti in pulbere! Caci roua Ta este roua de lumina si din sanul pamantului umbrele vor invia."
( Isaia 26:19 )

Sânzienele


”Pe 24 iunie se sărbătoresc Sânzienele sau Drăgaica, singura sărbătoare păgână pe care o regăsim în calendarul creştin-ortodox, un moment încărcat de magie, o sărbătoare a verii, a soarelui, a luminii pe pământ şi în cer, a iubirii şi a încercărilor de dezlegare a ursitei. Se crede că în această noapte (23-24 iunie, noaptea premergătoare zilei Sfântului Ioan Botezătorul) cei norocoşi pot întâlni Sânzienele.

Numite şi Zânele, Frumoasele sau Drăgaicele, se spune că Sânzienele sunt fiinţe eterice, frumoase și binefăcătoare, ce colindă câmpiile şi pădurile prin văzduh, pe ape sau pe pământ. Ele aduc fertilitate plantelor, femeilor căsătorite, păsărilor şi animalelor, insuflă florilor, mai ales celor care le poartă numele, puteri magice, tămăduiesc bolile și suferințele și apără lanurile de furia naturii. Cu trupuri zvelte, cu părul de culoarea aurului și veşminte străvezii, Zânele se prind de mâini, într-o horă ameţitoare. Sub diferite denumiri, aceste făpturi mitice există în folclorul tuturor popoarelor.

Tradiţii
Sărbătoarea Sânzienelor are loc la trei zile după Solstiţiul de Vară, cea mai lungă zi din an, moment de răscruce înscris sub semnul focului și al Soarelui în cinstea căruia se aprind focuri uriaşe pe culmile dealurilor.
Încinşi cu brâuri din pelin, oamenii se rotesc în jurul focului, apoi aruncă în foc aceste brâuri ca să ardă odată cu toate posibilele necazuri viitoare. La final se rostogolesc la vale roţi aprinse, simboluri ale Soarelui, cu rolul de a alunga spiritele rele. Uneori, sunt lăsate să plutească pe ape mici ambarcaţiuni cu lumânări.
Se practică săritul peste focul purificator. Se crede că cine va trece prin foc sau va sări peste el în această noapte, va fi apărat de duhurile rele, de boli şi va fi fericit tot anul.
Fetele nemăritate îşi pun flori de sânziene sub pernă pentru a-şi visa ursitul. Dimineaţa, fetele pornesc pe câmp pentru a culege flori de sânziene pe care le împletesc în cununi şi le închină Soarelui.
În această zi, florile de sânziene împletite în cununi sunt atârnate până în anul următor la ferestre, la porţi, la streşinile caselor, cu credinţa că vor apăra oamenii, animalele şi recolta de forţele nefaste, malefice şi vor aduce noroc şi belşug. Cununile sunt folosite şi pentru prevederea viitorului, în funcţie de felul în care cad după ce sunt aruncate pe casă.
Dacă îşi pun în păr sau în sân floarea respectivă, fetele şi femeile devin mai atrăgătoare şi mai drăgăstoase. Dacă se spală la ivirea zorilor cu roua căzută pe Sânziene sau se îmbăiază în apă curgătoare devin mai frumoase. Roua căzută pe flori în noaptea de Sânziene este leac pentru bolile de ochi şi piele.
După ce se trece de miezul nopţii şi focurile se sting, oamenii se îndreaptă în linişte spre casele lor, lăsând locul spiritelor care, conform credinței populare, în noaptea aceasta hoinăresc prin lume.
Cu această ocazie se obișnuiește și pomenirea morţilor sau Moşii de Sânziene: se face curăţenie la morminte, se pun flori, se aprind lumânări şi se dă de pomană la cimitir.
Ziua de Sânziene reprezintă prilejul de a culege şi alte plante tămăduitoare, utilizate ca leac pentru diferite suferinţe pe tot parcursul anului.

Noaptea magică

Se crede că noaptea ce precede această zi este magică, se deschid Cerurile, minunile sunt posibile, depinde ce ne dorim, iar forţele benefice şi cele malefice ating apogeul. E un moment bun pentru a-ţi pune dorinţe şi pentru a te ruga. Se spune că, dacă stai treaz sau te plimbi în această noapte, vei avea parte de multe semne şi întâmplări ciudate, pentru că orice este posibil atunci când Cerurile sunt deschise. Bătrânii cred că cel care vede hora zânelor în noaptea de Sânziene rămâne mut sau este sluţit pentru tot restul vieţii.

„Noaptea Sânzienelor,

Între cer şi pământ…

Iubite de Lună şi vânt,

Plutesc peste plaiuri…

Alaiuri de zâne cântând.

Cunune-mpletesc

Din razele Lunii,

Din florile-alese

Proaspăt culese…

Din roua de seară…

Cunune-mpletite.

Soarele şi Luna, de-or purta cununa…

Fi-vor numai Una

În pădurea bătrână,

Zâne la fântână

Aşază pe ape,

Iubiri arzătoare, din raze de floare.“

(Hora Drăgaicelor, poezie populară)


marți, 23 iunie 2015

un gând


Sufletu-mi amenințat să eșueze printre perfizii colți ai scoicii, avea nevoie de un semn, un semn de nădejde al unui gând în stare să-și trimită departe fascicolul de lumină...
Să-mi curme deruta și ezitările secătuitoare.

Parintele Calistrat



”Sanatatea mintii vine din iertarea lui Dumnezeu si din curatirea pacatelor din noi !
Una e schizofrenia, alta e depresia, altul este sindromul bipolar, alta este anxietatea, frica, atacul de panica. In momentul in care acestea le poti trata cu medicamente, boala sufleteasca a mintii n-o mai poti trata cu medicamente, ci aceea vine din iertarea lui Dumnezeu si din curatirea pacatelor din noi. Cand vorbim de sanatatea mintii trebuie sa vorbim de cunosterea lui Dumnezeu, trebuie sa vorbim de credinta, trebuie sa vorbim de constientizarea pacatelor. ..daca sunt absolvite, sterse, dezlegate, oprite, curatite, dar trebuiesc in mod special dezlegate!
Sanatatea se imparte la randul ei si pe latura spirituala. Sunt bolnavi la minte in sens duhovnicesc.”


***

”- Parinte, demonstreaza-mi ca exista Dumnezeu!
- Iti demonstrez!
Nu poate sa vina Dumnezeu in mod fortat sa ti se descopere, pentru ca s-ar calca cuvantul evangheliei." Poate trimiti pe cineva din morti la fratii mei pe pamant sa le povesteasca ce patimesc eu aici, poate se vor indrepta!" Iar Avram a spus asa: "au pe Moise si pe proroci.Daca de ei nu asculta, si din morti de vor invia, ei nu vor crede".
Si va repet mereu: Iesiti pe strada, de va aparea cineva in fata dumneavoastra, un om si sa zica: "Eu vin din lumea cealalta, hai sa-ti spun ce patimeste tatal tau si mama ta!" Nu-l crezi, vei crede ca e nebun, ca e schizofrenic!
Nu vei crede niciodata, pentru ca tu nu ai cum sa simti cu trairea ta de cauciuc resapat, adica plin de tigara, plin de nepasare, plin de lene, lipsit de rugaciune, de caracter moral, de constiinta treaza, sa-ti vorbeasca unul de pe lumea cealalta. Niciodata! Oricum, o vei lua ca pe o nebunie!”

luni, 22 iunie 2015

duminică, 21 iunie 2015

Solstiţiul de vară


”Solstiţiul de vară marchează începutul verii astronomice și este momentul în care ziua este cea mai lungă, iar noaptea cea mai scurtă.

Ziua de 21 iunie este cea mai lungă din an, marcată de o aliniere perfectă a axei Pământului pe direcţia Soarelui.

După momentul solstițiului de vară, durata zilei va începe sa scadă, iar a nopții să crească, timp de 6 luni, până la 21 decembrie, momentul solstițiului de iarnă. Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul se derulează în sens invers.

TRADIȚII și SUPERSTIȚII legate de SOLSTIȚIUL de VARĂ

Conform tradiţiei româneşti, acest eveniment se serbează prin focurile de Sânziene, aprinse pe locul cel mai ridicat. Oamenii se rotesc în jurul rugurilor aprinse, apoi aruncă nişte brâuri de pelin în foc, pentru ca, alături de acestea, să ardă toate posibilele necazuri care se puteau abate asupra lor. Se mai spune că cine va trece prin foc sau vă sări peste el în această noapte va fi apărat de boli, de duhuri rele şi va fi fericit.

Solstiţiul de vară este favorabil unor magii puternice, care îşi pot pune amprenta pozitivă asupra unor schimbări în dragoste, prosperitate sau sănătate. Energia solstiţiului de vară este considerată a fi o energie a pasiunii, vitalităţii, creativităţii şi belşugului.”

Sursa – libertatea.ro

sâmbătă, 20 iunie 2015

vineri, 19 iunie 2015

A UNSPREZECEA ELEGIE - N. Stănescu (Intrare-n muncile de primăvară)


”Intrare-n muncile de primăvară

I

Inimă mai mare decît trupul,
sărind din toate părţile deodată
şi prăbuşindu-se din toate părţile-napoi,
asupra lui,
ca o distrugătoare ploaie de lavă,

tu, conţinut mai mare decît forma, iată
cunoaşterea de sine, iată
de ce materia-n dureri se naşte din ea însăşi,
ca să poată muri.

Moare numai cel care se ştie pe sine,
se naşte numai cel care îşi este
sieşi martor.

Ar trebui să alerg, mi-am spus,
dar pentru asta va trebui mai întîi
să-mi întorc sufletul
spre nemişcătorii mei strămoşi,
retraşi în turnurile propriilor oase,
asemenea măduvei,
nemişcaţi
aidoma lucruilor duse pînă la capăt.

Pot să alerg, pentru că ei sunt în mine.
Voi alerga, pentru că numai ceea ce este
nemişcat în el însuşi
se poate mişca,
numai cel care e singur în sine
e însoţit; şi ştie că, nearătată, inima
se va prăbuşi mai puternic spre propriul ei
centru
sau,
spartă-n planete, se va lăsa cotropită
de vietăţi şi de planete,

sau
întinsă va sta pe sub piramide,
ca înapoia unui piept străin.



II

Totul e simplu, atît de simplu încît
devine de neînţeles.

Totul este atît de aproape, atît
de aproape, încît
se trage-napoia ochilor
şi nu se mai vede.

Totul este atît de perfect
în primăvară,
încît numai înconjurîndu-l cu mine
iau cunoştinţă de el,
ca despre-o răsărire de iarbă mărturisită
de cuvinte gurii care le rosteşte.
mărturisită de gură inimii,
de inimă sîmburelui ei,
cel în el însuşi nemişcat, aidoma
sîmburelui pămîntului
care-ntinde jur împrejurul lui
o infinitate
de braţe ale gravitaţiei,

strîngînd la sine totul şi deodată
într-o îmbrăţişare atît de puternică,
încît îi sare printre braţe mişcarea.



III

Voi alerga, deci, în toate părţile
deodată,
după propria mea inimă voi alerga,
asemeni unui car de luptă
tras din toate părţile simultan
de o hergelie de cai biciuiţi.



IV

Voi alerga pînă cînd înaintarea, goana,
ea însăşi mă va întrece
şi se va îndepărta de mine
aidoma cojii fructului de sămînţă,
pînă cînd alergarea
chiar în ea însăşi va alerga, şi va sta.
Iar eu mă voi prăbuşi asemeni bărbatului tînăr
Întîmpinîndu-şi iubita.



V

Iar după ce voi fi făcut ca alergarea
să mă-ntreacă,
după ce
mişcîndu-se-n sine va sta
ca de piatră, sau
mai degrabă asemeni mercurului
înapoia geamului
oglinzii,
mă voi privi în toate lucrurile,
voi îmbrăţişa cu mine însumi
toate lucrurile deodată,
iar ele
mă vor azvîrli înapoi, după ce
tot ceea ce era în mine lucru
va fi trecut, de mult, în lucruri.



VI

Iată-mă
rămînînd ceea ce sînt
cu steaguri de singurătate, cu scuturi de frig,
înapoi, spre mine însumi alerg,
smulgîndu-mă de pretutindeni,
smulgîndu-mă de dinaintea mea,
dinapoia mea, din dreapta, şi
din stînga mea, de deasupra, şi
de dedesubtul meu, plecînd
de pretutindeni şi dăruind
pretutindeni semne-ale aducerii-aminte:
cerului - stelele,
pămîntului - aer,
umbrelor - ramuri cu frunze pe ele.



VII

... trup ciudat, trup asimetric,
mirat de el însuşi
în prezenţa sferelor,

mirat stînd în faţa soarelui,
aşteptînd cu răbdare să-i crească luminii
un trup pe măsură.



VIII

A te sprijini de propriul tău pămînt
cînd eşti sămînţă, cînd iarna
îşi lichifiază oasele albe şi lungi
şi primăvara se ridică.

A te sprijini de propria ţară
cînd, omule, eşti singur, cînd eşti bîntuit
de neiubire,
sau pur şi simplu cînd iarna
se descompune şi primăvara
îşi mişcă spaţiul sferic
asemenea inimii
din sine însăşi spre margini.

A intra curăţit în muncile
de primăvară,
a spune seminţelor că sînt seminţe,
a spune pămîntului că e pămînt!

Dar mai înainte de toate,
noi sîntem seminţele, noi sîntem
cei văzuţi din toate părţile deodată,
ca şi cum am locui de-a dreptul într-un ochi,

sau un cîmp, pe care-n loc de iarbă
cresc priviri - şi noi cu noi înşine
deodată, duri, aproape metalici,
cosim firele, astfel ca ele
să fie aidoma tuturor lucrurilor
în mijlocul cărora trăim
şi pe care
inima noastră le-a născut.

Dar mai înainte de toate,
noi suntem seminţele şi ne pregătim
din noi înşine să ne azvîrlim în altceva
cu mult mai înalt, în altceva
care poartă numele primăverii...

A fi înăuntrul fenomenelor, mereu
înăuntrul fenomenelor.

A fi sămînţă şi a te sprijini
de propriul tău pămînt.”



joi, 18 iunie 2015

miercuri, 17 iunie 2015

luni, 15 iunie 2015

- pink mondays : ”Vin din copilăria mea ca dintr-o ţară”


- foto de pe net
text: - Antoine de Saint-Exupéry


 initiativa: cybershamans.blogspot.com

duminică, 14 iunie 2015

Like - de Mihai Gavrilescu


”Îmi plac oamenii care tac
Oamenii care nu râd decât atunci când simt nevoia să râdă
Oamenii care nu vor să se dea în spectacol
Oamenii care merg prin ploaie fără umbrelă
şi oamenii care plâng.

Imi plac oamenii pentru care nu contează ce cred ceilalţi oameni
Oamenii care privesc în gol
Oamenii care merg cu capul în pământ
Oamenii cu chipul trist şi buze care îţi zâmbesc
şi oamenii care nu fac risipă de cuvânt.

Îmi plac oamenii care îmbrăţişează şi nu-ţi dau doar un simplu salut
Oamenii care se opresc din drum ca să te ajute când ai căzut
Oamenii care şi-ar irosi întreaga viaţă
pentru calea pe care o consideră ei dreaptă
şi oamenii care aşteaptă.

Mereu mi s-a părut

faţă de ceilalţi
ei
fără să spună ceva
mă înţeleg mai mult.”

(- foto by Misha Burlatsky)

sâmbătă, 13 iunie 2015

"LET IT BE"...(cele 3 cuvinte)

”DESPĂRȚIRILE, DURERILE DE SPATE, BEATLES-ii, BUDA și CREIERUL

Ghiciți CE au Beatles, Buddha și creierul în comun?
Iată câteva indicii: A funcționat într-adevăr pentru Beatles, făcându-i sa aibă chiar mai mult succes decât înainte ... Buddha a spus, dacă vrei sa iți găsești pacea în meditație, ar trebui să faci acest lucru cu orice gând care iți vine în minte ...
Iți poți reprograma creierul dacă faci asta, atunci când apare o emoție sau senzație nedorită sau neplăcută...

Răspunsul la toate cele 3 ... „LASĂ-LE SA FIE” !

Ești obsedat de ceva ce știi ca este numai o pierdere de timp prețios? Spatele tău pare a reacționa oricând faci ceva ce majoritatea oamenilor pot face cu ușurință, și nici medicii, nici terapeuți nu te pot ajuta? Ai probleme să treci peste o despărțire despre care știi că a trebuit să se întâmple? Toate aceste condiții pot fi ajutat prin aplicarea acestei mici fraze de mai sus. In acest articol, voi descrie ce și cum ar trebui făcut pentru a lăsa emoțiile incomode "sa fie" dacă dorim să scăpăm de ele.

Componenta Senzațiilor

În cartea sa "Eliberarea , calea către predare", Dr. David Hawkins scrie că fiecare emoție, sau senzație ești conectat , sau poate produce o multitudine de gânduri. Când simțim ceva, aduce în minte opinii, amintiri, etc. Un exemplu ar putea fi tristețea după o despărțire. Tu vezi o imagine a fostului tău recent pe Facebook. Simți o scufundare în stomac. Te simți trist. Te concentrezi asupra acelei emoții și senzației din intestin. Începi să te întorci în mintea ta la ziua când te-ai despărțit. Începi analizeze modul în care fostul tău s-au comportat. Începi analizarea modului în care te--ai comportat. Începi să simți tensiune în gât. Începi să te întrebi dacă ai făcut o greșeală, deși era foarte clar că nici unul dintre voi nu ați fost fericiți în relație. Începi să te gândești la vremurile bune. Îți imaginezi zâmbetul lui/ei și izbucnești în lacrimi ... Cred că vezi ceea ce spun aici.
Te poți găsi mergând pe o cale lungă si întunecată către o senzație negativă exagerata, cu un bagaj nou-nouț atașat la sentimentul acela. Pentru că ti-ai permis sa mergi pe calea aceea și ai adăugat bagajul, se pot întâmpla două lucruri:
1) data viitoare te gândești la relație, ace cale negativa poate fi mai ușor de accesat.
2) data viitoare, sentimentul pe care îl experimentezi ar putea fi chiar mai dur.

Exemplul de mai sus se bazează pe emoții, dar de remarcat, același lucru poate fi valabil și pentru senzații fizice de disconfort. Am avut de ani de zile dureri de spate, care izbucneau în anumite situații mai mult decât în altele. De exemplu, mi s-a spus că stand pe scaun pentru perioade lungi de timp, ar putea duce la hernie de disc i. După ce am auzit aceste cuvinte de atenționare, am devenit treptat mai puțin dornic de a sta jos, fără a avea dureri extreme de spate. Când am simțit durerea, senzația mi-a captat toată atenția și am fost atras în gânduri înfricoșătoare care m-ar afecta. De aici durerea s-a înrăutățit.

De ce sa lăsăm senzațiile „SA FIE”

Revenind la Dr. Hawkins, el spune că, atunci când nu reacționam la o senzație (când o lăsam doar SA FIE), nu ne permitem sa o analizam atașându-i noi gânduri, sau readucând gânduri vechi pentru a o întări. În cazul în care sentimentul este doar recunoscut într-un mod complet ne-judecat, nu va produce mai multe gânduri și va trece mult mai repede, deoarece mintea nu face nimic activ cu ea. Atunci când este vorba de sentimente neplăcute care nu sunt necesare (emoționale sau fizice), asta ne dorim. Dorim ca ele să plece ca să ne putem întoarce înapoi la viața noastră.
Asigurați-vă că nu aveți nevoie să abordați problema mai departe
Primul pas este de a ȘTII, de a fi convinși că a te concentra pe problema nu va ajuta. Dacă credeți că trebuie să va gândiți la problema emoțională mai mult, rezervați-va ceva un timp concret pentru a o lua în considerare; va fi chiar mai productiv dacă luați un pix și o hârtie pentru a vedea lucrurile clar. Dacă nu ați fost la un doctor pentru a face un control adecvat cu privire la simptomele fizice, faceți acest lucru; dacă medicul spune că nu există nimic pe care el / ea îl poate face cu privire la aceasta, atunci este timpul să folosiți următoarea tehnică.
Cum să rezistați emoțiilor sau senzațiilor negative

Foarte simplu, putem folosi senzația nedorită ca pe un element, luând conștient o serie de respirații lente, adânci, relaxante. Acest lucru permite timp gândurilor negative sa inutile să fie interceptate de ceva vital și pozitiv. Multora dintre clienții mei le sugerez 20 respirații adânci, conștiente cu inspirații de 5 secunde și expirații de 5 secunde. Afirmațiile pozitive pe expirații sunt de asemenea, de ajutor. În contextul unei despărțiri ar putea fi spus "trec peste acest lucru". În ceea ce privește spatele meu, doar atunci când mi-am construit curajul de a ignora durerile de spate și să respir conștient, au început să devina mai puțin severe și apoi au dispărut definitiv. Afirmația mea a fost, "spatele meu este bine". Ignorarea durerii poate fi înfricoșătoare și un apel greu, dar lucrând cu un medic bun și ascultând de propria înțelepciune interioara, o va face posibilă.
Deci, la final, odată ce suntem convinși că aceste emoții și senzații sunt contra-productive, putem începe "sa le lăsăm sa fie ". Când facem acest lucru, atunci când senzația revine se va vedea ca fiind mai puțin importantă de către creier pentru că nu exista nici o greutate adăugata. Acest lucru necesita determinare și poate dura un timp să se întâmple, dar odată ce obiceiul se formează viața devine mai ușoară și mai puțin dureroasă fie la nivel emoțional sau fizic.”

Paul Brundtland
- din cartea 
 Dr Hawkins 
- traducerea  
Sim Grig

"Si caii se impusca, nu-i asa?"

         
                                 (foto: Caras Ionut)
*
In a acesta "noua era", de cate ori ajung la UPU, realitatea mi se scurge pe sub usa infernului.
M-am tarat prin curtea spitalului, cu falcile inclestate de durere, am trecut gemand pe langa soferii de pe salvare care hohoteau la o partida de table, am inaintat aproape pe branci sub privirile brancardierilor care-si fumau tigarile, iar dupa ranjetul lor eram convinsa ca facuse pariu ca ma  voi prabusi, dar nu inainte de a-mi deschide  portmoneul cu oferta pentru un scaun  cu rotile.
Halucinant traseu, mai ceva  decat caderea in care m-am ranit.
Am impins usa cu umarul si , in spatiul gol al salii de primire mi-am zis ca precis sunt invizibila.
Un angajat vorbea la telefon, dandu-si ochii peste cap, iar o asistenta scria de zor intr-o fisa.
Incerc sa fac un pas, dar impunge spre mine aratatorul , apoi spre (in sfarsit) un scaun!
Dintr-o dunga, isi incepe interogatoriul, fara sa se opreasca asupra ranii care  se umfla vazand cu ochii. 
O interesa viata mea de pana atunci...peripetiile mele medicale din tinerete, nu prezentul meu deja vanat si cu sangele siroind.  
Ma trage apoi cu scaun cu tot si ma trece pragul intr-o si mai mare sala...cu un rand de paturi in care deja erau in zacere alte dureri.
Vis a vis , destul de departe de locul unde am fost parcata, era un birou plin cu hartii si pazit lateral de cateva asistente, cu respectul impus de spatiul personal...al unui barbat arab in halat si cu stetoscopul atarnand emblematic 
Zaceam ca o gloaba careia nu-i mai reusea nici un nechezat corect. 
Numa suieram de durere si uimire. 
Cer unei asistente un pansament cu rivanol, pentru ca cel de acasa o luase la vale cu sange cu tot.
 As ! Ma avertzeaza ca numa daca zice domn doctor.
Dar domn doctor abia a ridicat privirea si s-a lamurit ca eram acolo sa stau proptea in usa.
Imi sterg palmele inrosite pe batista si caut un cos de gunoi sa o arunc...dar n-apuc, pentru ca e strigat Ion brancardierul sa ma duca la radiologie. Si-mi trage Ion, scaunul din spate, fara sa-i vad chipul, numa ca-i simt fumul tigarii  si dupa cum trage ,  inteleg ca a fost o tigara neterminata. 
Face o piruieta in fata usii interzise de atatea radiatii si asteapta cu ochii in tavan tinandu-se cu amandoua mainile de fisa mea .... 
Deschid portmoneul, numar banii si ii intind scuzandu-ma pentru sangele uscat de pe palme. 
Imediat bate la usa, ma ajuta sa urc  pe masa si...iese! Intra asistenta. 
Eu, cu lectia invatata, ii caut buzunarul si...punct ochit, punct lovit! 
Treaba a mers brici!
 La-ntors drumul a fost mai lin.
Sunt lasata in acelasi loc , in usa grajdului... 
Arabul ridica filmul in tavanul cu neone si-l tranteste fara comentarii, ca moț, pe un teanc de hartii...
Fac liniste in ganduri, bat timusul ca sa lase disperarea si sa regleze ritmul inimii si imi suier respiratia ...mai bine decat sa fac o criza de nervi.
Raman tintita pe ceasul din perete. 
Ora 18.
 ...goosfrabaaaaaaaaa!



**
Si habar n-am avut cand s-a ridicat doctorul si s-a oprit in fata mea. Am pierdut acel moment.
A privit lovitura si mi- a spus-o scurt sa merg la pat si sa astept pana apare specialisul.
Si sa nu mai pun piciorul in pamant.
Am intins mana automat spre buzunarul halatului...
El a zambit larg, eu am lovit de cateva ori, aerul cu fruntea suerandu-mi  respiratia si tare as fi lasat copita sa loveasca scurt podeaua prafuita...macar un SOS spiritului lui adormit.
Si fiindca nu s-a aratat nimeni sa ma apropie de pat, am luat-o chinuit spre locul indicat. 
Si-am intrat in randul lumii, lumea celor care abia de cuvanta si, nauciti nu mai aud cum asistenta se-ncrunta ca iar au venit ca sa cheltuie unitatea banii, ca iata la urmatorul pat infarcul are 39 cu 5 si daca nu au o aspirina , infirmiera trebuie sa care carpele precum otrepele, inmuiate in apa si sa-i ia arsita ...ca tataia vrea la plosca si ce dracu a venit acolo sa se c*ce, ca cel cu epistaxis sa se abtina sa mai sangereze si sa-si apese nara cu degetul - bietului de el i-a sarit mana cand infarctului i s-au ridicat poalete ca sa-l conecteze la monitorul care- i tipa la maxim pulsul...ca doar perdelele din vinilin sfasiat nu mai aveau cum sa respecte intimitatea pacientului.
Asa ca...o iau pe pereti cu privitul, chiar de la fereastra zoiasa, pe tavan, pana intepenesc , nelamurita cum o fi ajuns biata șopârliță sa se stafideasca in patratul unui neon.
Dau sa-mi pierd mintile, dar imi zic ca nu merita tocmai aici.
Si repet ritualul cu gosfrabaaaa..
Si era ora 22!



***
Normal ca m-am ridicat si-am luat-o spre usa larg deschisa a toaletei...
Fărașul trantit de infirmiera la fiecare solicitare, ar fi crapat, sarmanul! 
Si nu m-a zarit nimeni!
Atunci am cercetat si peretele de vest, ocupat cu un inscript "echipament pentru ebola" si-un maldar de cutii cu capacele ranjite ...peste ele , asezata raspunzator, icoana Arhanghelilor Mihaiil si Gavriil.
Gata!...m-am tinut bine de momentul in care mi se trasese o linie sub asteptarea de pana atunci...
Si cand dau sa ma ridic, vad o domnita care depasise spatiul interzis al medicului si aud clar cum ii spune duios de dureros ca...i-a cazut Muntele lui Venus!
Pana aici mi-a fost! 
Am hohotit mai tare decat tipatul monitorului legat de cea cu infarctul, si m-am i/lumintat, strigand ca am apucat sa vad cum vine muntele la Mohamed! 
Asa si-amintit medicul ca e arab si ca mai eram si eu pe-acolo.
 S-a hotarat ad hoc sa mai astept si un alt specialist - psihiatrul.
:))) 
Dar, iata ca a intrat primul specialist asteptat...
Rapid, in cateva minute a zis-o : 7 zile-n ghips,la pat, 12 anicoagulante...scriu reteta, ne mai vedemmmmm! 
Si dus a fost , ca era sa-i rup buzunarul, dandu-i darul in speranta ca mai sta 5 minute.
Abia atunci a aparut un asistent care a ridicat pansametul meu improvizat si a sters locul cu iod, mi-a infipt seringa in   brat invinetindu-ma instantaneuuuuuu.. M-a asezat pe scaunul cu rotile si-n mare graaaba m-a repezit pe culoarul foarte rece comparativ cu sala durerilor, de au inceput sa-mi clantane dintii ...
Nu m-am putut opri nici cat un alt asistent m-a lovit cu feșele umede si reci ale ghipsului proaspat...Abia cand am intins mana dupa geanta, a incetinit , infasurand cu grija restul de pansament....
Si uite asa m-am trezit ca de acolo inspre casa, trebuia sa ma descurc. Nimeni nu se-ncumeta ca la ora 23,30 sa ma ajute sa mai urc un etaj, oricat am oferit...
Soferii de pe salvari motaiau langa rampa, brancardierii  s-au retras facandu-si semne ca-s nebuna daca astept sa fiu ajutata dupa ce mi s-a legat greutatea ghipsului ....

"Si caii se impusca, nu-i asa?"




vineri, 12 iunie 2015

Blesteme, descantece si leacul lor

- Articol preluat de la Karmapolice


”Cu toate ca se vorbeste mult despre ea, putini sunt cei care stiu cu adevarat ce rol nefast are in societatea moderna si in viata de zi cu zi magia neagra. Odata cu valul economiei de piata, ea a devenit obiect de larg consum.

O gasim in anunturi de mica publicitate, pe toate canalele de televiziune, ba chiar si pe garduri ori pe stalpi, pe care sunt lipite anunturi cu "leg, dezleg, fac, desfac".

Tinerii nostri "beneficiaza" de magia neagra in discoteci - nu este un secret pentru nimeni ca peste 80% din muzica rap si multe din dansuri sunt inspirate de magia neagra africana (Voodoo), iar muzica rock heavy metal si trash este inspirata de magia neagra vest-europeana si de cea tibetana (cea din urma fiind considerata cea mai puternica din lume, sursa de inspiratie pentru insusi Hitler).

Iata, asadar, ca magia este cat se poate de prezenta in viata noastra a tuturor, chiar daca nu-i constientizam prezenta.

Magia - o arma extrem de puternica

Recunosc ca, initial, am spus si eu la fel ca toata lumea: "Astea cu magia sunt povesti", dar pozitia mea a fost clintita de unde ma asteptam mai putin.

Am vazut, de pilda, mari profesori universitari, doctori in neurologie si psihiatrie, cu zeci de ani de experienta, care trimiteau oamenii nu la farmacie sa-si cumpere hapuri, ci la manastirile din Moldova, ca sa primeasca canoane, agheasma si sa li se faca rugaciuni.

Apoi, multi din terapeutii naturisti cu care colaborez se plang tot mai des ca sunt solicitati de persoane cu boli care de care mai ciudate si care marturisesc intr-un tarziu ca au practicat magia neagra si - redau textual - "s-au ars" (adica au primit un soc retur, voi explica ulterior ce este acesta).

Sa adaugam, la toate acestea, palatele magicienilor negri din preajma Bucurestilor, bisericile pline cu oameni posedati, carora medicina nu le-a gasit leacul, nici macar diagnosticul, si vom intelege ca magia este o arma extrem de puternica si de periculoasa.

Ma preocupa de mult problema magiei, pe care am incercat sa o elucidez. N-a fost usor. Intrucat nu am stiut efectiv de unde sa apuc acest subiect inedit, am cerut sfatul unui preot, pentru a putea lamuri lucrurile, mai ales la nivel de principiu.

Ajutorul a venit de la unul din cei mai mari duhovnici in viata ai Moldovei - parintele Iustin Parvu, de la Manastirea Petru-Voda din judetul Neamt. El m-a lamurit ca exista doua tipuri distincte de magie:

Cea alba, care foloseste doar puterea binefacatoare a lui Dumnezeu si a ingerilor sai. Cei mai cunoscuti magicieni albi sunt chiar cei Trei Magi de la Rasarit, care au vestit nasterea lui Iisus Hristos.

Cea neagra, care prin cele mai diverse mijloace ofera succese materiale, sociale facile, prin mijlocirea... diavolului. Unii o mai numesc magie practica, magie verde ori in multe alte feluri, dar in esenta este magie neagra.

Parintele Iustin mi-a oferit si alte explicatii, precum si informatia extrem de pretioasa ca, in societatea contemporana, magia neagra este adesea foarte abil deghizata sub masca celei albe.

Au urmat apoi ani de cautari, pe durata carora am constatat ca Internetul este suprasaturat de tot felul de magicieni, de pe toate meridianele.

Apoi, am facut cunostinta, pe rand, cu diferitele sisteme de magie ale diferitelor culturi. Din pacate, cel mai repede circula curentele de magie neagra, deoarece dau rezultate extrem de rapide (in acord cu necesitatile unei societati de consum), in ciuda faptului ca pervertesc sufletul si sunt extrem de periculoase.

Cele mai la moda sunt acum magia africana Voodoo, cea tibetana si indiana, afirmandu-se tot mai puternic si cea a indienilor de pe continentul american.

Pe plan national, in marile centre urbane, suprematia e detinuta de magia neagra, tiganeasca, iar in zonele mai retrase, sunt practicate procedee din traditia solomonarilor (samanilor daci), dar mult pervertite de contactul cu civilizatia moderna.

Din fericire, si in cazul magiei, traditia populara romaneasca veche ofera un adevarat arsenal de protectie, nu doar impotriva influentelor nefaste, ci si impotriva agresiunilor psihice banale.

Magia alba in traditia populara romaneasca

Cu siguranta, mai aveti proaspete in minte "Amintirile din copilarie" ale lui Ion Creanga, cu mama cea minunata care oprea ploaia infigand toporul in pragul de lemn si care ii facea lui Nica un "benghi" in frunte, ca sa-l apere de deochi si cate si mai cate.

Sunt pagini autentice de magie alba, care a avut pana acum un secol o raspandire extraordinara in Romania.

Cu venirea societatii industrializate, avida de bani si bunuri materiale, cu patrunderea tutunului si a bauturilor alcoolice tari, obtinute prin distilare, aceasta traditie a degenerat si apoi, treptat, a fost data uitarii.

Din fericire, au existat suficienti culegatori de folclor, multi dintre ei straini, care sa imortalizeze in scrierile lor aceasta traditie extraordinara.

Actualmente, mai sunt doar trei zone care pastreaza filoane autentice de magie alba: Maramuresul, Bucovina si zona manastirilor de la granita judetelor Neamt si Suceava, dar si aici traditiile sunt foarte amestecate si, nu rareori, pervertite.

Medicina populara romaneasca a fost in proportie de peste 50% medicina magica (un unicat in Europa!), care punea in valoare influenta binefacatoare a agheasmei, a plantelor sfinte, a postului negru, a rouai, a soarelui, a rugaciunii si a cuvantului in sine (scris sau rostit), a dragostei si a sacrificiului.

Impletire de crestinism si traditii ancestrale, ea apela deopotriva la ajutorul lui Dumnezeu, al ingerilor si al arhanghelilor, dar si al zanelor, spiritelor bune ale locurilor ori ale diferitelor plante.

Scopul ei era ocrotirea de boli, de deochiuri si blesteme, aducerea ploilor, ocolirea catastrofelor, aducerea belsugului in casa si, mai ales, dobandirea si pastrarea pacii sufletului si a curateniei cugetului.

Analizand majoritatea procedeelor simple, dar extrem de eficiente, ale magiei albe romanesti, este evidenta o linie de bun simt, pastrata in toate practicile. Practici pe care vi le prezentam pe scurt in continuare.


Mijloace de protectie magica si psihica in medicina populara romaneasca

Agheasma

Desi am scris relativ recent despre ea, atunci cand am prezentat proprietatile tamaduitoare miraculoase ale apei, este inevitabil sa nu pomenim de acest elixir acum, cand vorbim despre protectia prin magie alba.

Apa sfintita este remediul cel mai frecvent folosit in medicina populara romaneasca, fiind un adevarat mijloc de prim ajutor magic.

Agheasma are darul de a alunga prompt si rapid diavolul si de a chema ingerii, de a purifica oamenii si locurile, de a limpezi gandurile si sentimentele.

Asa se explica potolirea ca prin farmec a crizelor de epilepsie, a acceselor de isterie, a delirurilor alcoolice s.a.m.d., prin simpla administrare sau stropire cu agheasma

Iata cele mai cunoscute procedee de folosire a agheasmei:

Purificarea locuintelor cu agheasma

Stropirea camerei cu agheasma, mai ales atunci cand este facuta de preot, are darul de a o proteja de spiritele si de influentele rele.

Aceasta purificare a locului cu apa sfintita este un remediu extraordinar, atunci cand se urmareste stingerea unor certuri sau dispute in familie, atunci cand locuitorii se imbolnavesc din senin, cand apar cosmaruri sau stari de tristete inexplicabila.

Mai intai, trebuie dereticata toata casa si aerisita, deschizand larg ferestrele ca sa intre soarele.

Apoi, dupa ce preotul stropeste cu agheasma toate ungherele camerei, trebuie ca fiecare membru al familiei sa mearga sa se spovedeasca si sa se impartaseasca.

In continuare, vreme de 7 zile (49 de zile, dupa alte surse), nu trebuie ca cineva sa se certe, sa ocarasca sau sa spuna vreun cuvant rau sub acoperisul casei.

Acest procedeu stravechi de purificare a locuintelor poate fi insotit si de tamaieri, aducerea de plante ocrotitoare etc. - procedee despre care vom vorbi mai tarziu

.Stropitul cu agheasma a bolnavilor gravi si a celor posedati

Cel mai frecvent este consemnata folosirea agheasmei pentru stropirea bolnavilor gravi si a celor tulburati sufleteste.

Se inmoaie o tulpina de busuioc pastrata la icoana Sfintei Marii in agheasma si cu ea este stropit cel in cauza de sus pana jos, dar in special in zona capului si a pieptului.

Acest procedeu, aplicat cu credinta, opreste instantaneu accesele de furie, manifestarile agresive de tot felul, precum si multe alte simptome specifice bolilor psihice grave.

Stropitul cu agheasma poate fi folosit si ca mijloc de prim ajutor, dar si ca procedeu tamaduitor, care sa fie aplicat zilnic.

Stropirile se fac dimineata si seara. Este bine ca cel care stropeste sa spuna in gand inainte de aceasta operatie Tatal Nostru si sa-si faca de trei ori semnul crucii.

Bautul agheasmei in scop de protectie

Bautul agheasmei se face de obicei dimineata, pe stomacul gol, dupa spalat si rugaciune. Se iau trei guri de agheasma, dupa fiecare inghititura facandu-se semnul crucii. Dupa ce s-a baut agheasma, nu se mananca nimic vreme de jumatate de ceas.

Este un remediu pentru a scapa de deochi (afectiune cu manifestari foarte diverse: greata, dureri de cap, apatie ori exacerbarea emotivitatii, indigestie, slabiciune, tulburari de auz si de vaz, somnolenta, iritabilitate etc.), pentru a-i proteja pe copiii foarte emotivi si sensibili la boli.

Atunci cand apareau boli cu simptome neobisnuite si exista banuiala ca ar fi "facatura", cel afectat intra in post negru cateva zile la rand, se ruga si bea agheasma, cate trei inghitituri la rasaritul soarelui la amiaza si la asfintit.

Plantele Magice

Magia plantelor in Romania are o traditie extraordinara, prin varietatea speciilor folosite si a ritualurilor, dar si prin caracterul sau unitar - ritualuri identice, pentru aceleasi ierburi, sunt intalnite deopotriva in Banat si in Nordul Moldovei ori in Maramures.

Exista mai multe categorii de plante magice, dintre care cele mai puternice sunt cele toxice (matraguna, omagul, strigoaia, rostopasca), acestea din urma fiind si cele mai periculoase.

In general, puterea unei plante, castigata de partea utilizatorului prin tot felul de ritualuri, este neutra, ea putand fi folosita deopotriva pentru a face bine si pentru a distruge.

Matraguna, de exemplu, putea fi un remediu salvator in bolile cu sfarsit letal, atunci cand era culeasa si administrata cu dragoste, cu post si rugaciuni, dar si o arma ucigatoare, atunci cand era insotita de blesteme si ocari.

In afara plantelor toxice, mai exista o categorie de plante magice cu totul aparte - plantele de protectie psihica si magica. Despre acestea, vom vorbi in continuare.

Plante pentru amulete

Fara indoiala ca cei mai in varsta isi amintesc de saculetul pe care li-l punea la gat bunica, atunci cand erau mici, saculet care continea fel si fel de ierburi, care sa-i apere de deochi si boli.

In intreaga Europa a existat aceasta traditie, pana in secolul trecut, traditie care avea foarte mici variatii de la un popor la altul.

Cel mai bine era ca aceste plante sa fie pastrate cat mai aproape de corp, dar ele puteau fi puse si intr-un mic saculet, care era mereu purtat la gat pe sub haine, ori puteau fi puse sub perna ori la capul patului, in timpul somnului.

Si astazi, in satele izolate de munte, mai poti intalni convalescenti, copii ori fete de maritat care poarta la gat fel de fel de plante care sa-i ocroteasca - o traditie veche de milenii, cu o eficienta inexplicabila, dar reala.

Iata cateva plante magice folosite frecvent pentru amulete:

Usturoiul - cativa catei de usturoi pusi intr-o panza si purtati la gat sunt un remediu infailibil pentru ocrotirea copiilor de raceli, de viermi intestinali si de deochi.

Flacaii care mergeau singuri prin padure aveau neaparat o capatana de usturoi la ei, pentru a-i feri de iele ori de Fata Padurii.

De asemenea, barbatii ori femeile vlaguite, care aveau noapte de noapte visuri ude (polutii nocturne), pastrau noaptea la capul patului o capatana sau o cununa de usturoi.

Odolean - este mai cunoscut sub numele de valeriana (Valeriana officinalis), radacina sa fiind un remediu extraordinar pentru protectia fetelor de maritat (mai ales pentru a fi ocrotite de zburatori, care luau vlaga si mintile fetelor).

Radacina de odolean era purtata in general la brau, avand rolul de a indeparta influentele erotice malefice.

Iarba creata - este un ingredient frecvent folosit alaturi de odolean. Sub acest nume, mai este cunoscuta si menta dulce (Mentha viridis), care calmeaza psihicul, reduce iritarea si alunga demonii maniei, precum si pe cei ai pasiunii necontrolate.

Solomonarii de odinioara spuneau ca in noptile intunecate puteau auzi zmeii mergand prin ceruri si spunand: "De n-ar fi odolean si iarba creata,/ Am avea si noi o viata./ Leusteanul de n-ar fi,/ Atunci noi n-am mai pieri".

Leusteanul - era odinioara la mare pret pentru alungarea entitatilor malefice, dar si pentru apararea de "facaturi de dragoste". Se folosea impreuna cu odoleanul si iarba creata, alcatuind o triada invincibila.

Femeile faceau amulete cu ele si puneau aceste trei ierburi intr-o mancare speciala, pe care o dadeau tinerelor fete, inainte de a merge singure cu oile in munte, ca sa le ocroteasca.

Iarba neagra - este o denumire data sanisoarei (Sanicula europaea), fiind folosita mai ales pentru protectia femeilor de blesteme (pentru a nu le seca sau a nu se otravi laptele tinerelor mame, pentru a nu-si pierde fertilitatea tinerele sotii etc.). Se tinea ca si celelalte ierburi, intr-un saculet la gat.

Vascul - este o planta care, pe de o parte, aduce norocul si belsugul in casa, iar pe de alta parte, o apara de blesteme si alunga raul. Vascul, mai ales cel de la Craciun, se tinea pe pragul usii de la intrare, ca sa sperie toate spiritele rele si sa le atraga pe cele bune.

Multe alte plante se folosesc local pentru protectia oamenilor, a caselor ori a animalelor - teiul inflorit, salvia, sanzienele galbene, cimisirul, ramurile de brad. Toate se pastreaza prinse in cununa la icoane ori pe pragul de sus al casei.

Ilie Tudor



"Cautam un preot care
sa ne dezlege"

Legaturile de la picioarele mortului

Constatand ca in ultima vreme tot mai multa lume incearca sa-si rezolve problemele si frustrarile cu ajutorul magiei negre, m-am gandit ca ar fi interesant sa aflam cum ne putem feri de farmece si cum se pot dezlega.

La noi in bloc aud tot mai multe femei care se plang ca au fost amenintate de cate o vecina ca "le aprinde lumanari intoarse"!!
Cat de grave sunt aceste amenintari?

In continuare, am sa va relatez o intamplare legata de acelasi context.

In urma cu peste un deceniu, un tanar de 20-21 de ani face greseala si se culca cu o tanara de 19-20 de ani. Nici nu stie cum, si se trezeste insurat. Peste trei-patru ani are un copil. Dupa sapte-opt ani de la casatorie, barbatul se indragosteste de o alta femeie.

Aceasta iubire este reciproca si foarte frumoasa. Curand, barbatul isi da seama ca vrea sa traiasca alaturi de iubita lui si ii cere nevestei divortul. Initial, ea accepta. Apoi moare o ruda a nevestei si ea ii ia acesteia legaturile de la picioare.

Refuza divortul, ba mai mult, ii spune barbatului ca nu va scapa de ea decat daca "el o omoara pe ea sau daca ea il omoara pe el". Tribunalul respinge divortul. Barbatul si iubita lui isi traiesc in continuare povestea de dragoste.

Dupa cativa ani, el incearca iar sa divorteze, dar fara rezultat, iar soarta face ca el sa fie departe de iubita lui timp de sapte-opt ani. Acum s-au regasit, dar au marea temere ca nevasta practica magie neagra cu legaturile de la mort sau cu altceva.

Intrebari pentru cititori, preoti, initiati:

Ce ar trebui sa faca barbatul si iubita lui ca sa dezlege aceste vraji? Cum sa se apere? Cum ii poate ajuta biserica?

Daca o femeie face vraji ca sa castige un barbat si apoi ca sa-l tina langa ea, atunci legamantul sacru al casatoriei mai este valabil in fata lui Dumnezeu?

La ce pedeapsa trebuie sa se astepte cineva care practica magia neagra?

Exista posibilitatea ca farmecele facute asupra barbatului sa se rasfranga asupra copilului si sa fie "platite" de acesta?

In speranta ca aceste chestiuni intereseaza mai multa lume si ca voi primi raspunsuri la aceste intrebari, va multumesc.A.I.M.

"Intr-o zi, m-a chemat si mi-a spus:
eu ti-am facut farmece si nimeni nu
te poate desface"

Stimata redactie a revistei "Formula As",

Ma numesc Radu Floarea, sunt din Constanta, citesc ziarul dvs. si sunt profund impresionata de tot ceea ce faceti pentru cei in suferinta. Cu inima stransa si cu emotie, am indraznit sa va scriu si eu. Am 53 de ani si de la varsta de 16 ani imi castig painea singura. M-am luptat mereu cu viata. Am fost foarte nefericita.

In mai multe numere de revista, diferite persoane au cerut ajutor ca sa gaseasca un preot, sa le dezlege de blestem. Va rog din tot sufletul si va implor cu lacrimi in ochi sa ma ajutati si pe mine sa gasesc o astfel de adresa.

Cand aveam 25 de ani, o prietena mai mica decat mine cu trei ani, pe nume Lenuta, din invidie si ura ascunsa, desi mancam amandoua din farfurie si eram practic nedespartite (ea avea o situatie buna materiala, era bogata, iar eu eram saraca), mi-a facut farmece si le-a bagat la cap de mort.

M-a chemat intr-o zi la ea, prin 1978, si mi-a spus: "Florica, sa iti spun eu de ce iti merge tie rau. Eu ti-am facut farmece, nimeni nu te poate desface si toata viata nu vei fi fericita".

In august 1988, eu am plecat la Constanta. La un an, am intalnit un vechi prieten, care era vaduv de sapte ani. Am ramas impreuna. In 1989, am mers acasa la el. Nu m-a vrut nici unul din familie, ba si mai rau, soacra mea (intre timp ne-am casatorit) ne-a facut farmece ca sa nu fim fericiti si sa nu avem spor.

Am fost de trei ori in somaj, iar acum lucrez ca femeie de serviciu. Sotul meu, fost casier si administrator la Tribunal, acum e sef de depozit. Ne judecam de sase ani pentru litigiu de munca. Am fost la fel de fel de preoti, am facut dezlegari.

Din 1997, am tinut toate posturile, el este un om foarte bun. Am ajuns si la un Hoge si ne-a spus ca suntem blestemati. De doi ani facem dezlegari mereu. Va rog frumos, daca se poate, sa ne ajutati ca prin intermediul revistei dvs. sa aflu si eu despre acei preoti care dezleaga de blestem.

Sotul meu are argint viu in el, dar s-a localizat. La cine am fost, nu a putut sa i-l scoata, o batrana ne-a spus sa gasim un preot puternic. Va spun toate astea, pentru ca la aceasta varsta nu avem casa si un serviciu stabil.

Nu pot sa astern pe hartie calvarul si disperarea vietii mele, dar sper sa ma intelegeti. Pana la aceasta ora nu am stiut ce este fericirea, am fost numai cu lacrimi pe obraz. Numai Dumnezeu ne-a tinut si Maica Domnului.
Cu stima, respect si emotie, astept ajutor.Radu Floarea - Constanta




Pr. Daniel Goga
Paroh al Bisericii "Sfantul Nicolae" din Bucuresti"Este nevoie sa curatim si
sa sfintim permanent tot ceea ce ne inconjoara, dar cu atat mai mult pe noi insine"

- Preacucernice parinte paroh, revista noastra primeste de la o vreme scrisori de un fel cu care nu s-a mai confruntat pana acum: cititorii nostri se plang de blesteme sau vraji, "legaturi" sau "deochiuri", care le transforma viata in chin.

Neputinciosi in fata magiei negre, ultima lor speranta raman dezlegarile preotesti. Este pregatita biserica ortodoxa sa rezolve aceasta tara a societatii in care traim?

- Exista o carte fundamentala, publicata in mai multe editii in ultimii zece ani, "Pravila Bisericeasca". Aflata la indemana oricui, ea ar trebui sa existe in biblioteca fiecarui credincios.

"Pravila" este o adevarata "farmacie bisericeasca", iar "medicamentele" sunt Sfintele Taine, intre care Sf. Maslu ramane cel mai important pentru astfel de cazuri, pe langa Ierurgiile necesare, cum ar fi "Rugaciune pentru cei ce s-au blestemat", "Rugaciune pentru cei demonizati", "Rugaciune pentru casa bantuita de duhuri necurate" si multe altele.

Crestinul fara prea multe cunostinte teologice trebuie sa inteleaga ca Ierurgiile sunt rugaciuni si slujbe speciale, care se fac de catre preoti, pentru indepartarea efectelor blestemelor sau farmecelor, pentru curatirea omului, a locului unde traieste si a intregii naturi inconjuratoare, spre lauda lui Dumnezeu si mantuirea sufletului.

Este nevoie sa curatim si sa sfintim permanent tot ceea ce ne inconjoara, dar cu atat mai mult pe noi insine, pentru aflarea mantuirii, adica pentru salvarea sufletelor noastre, fiindca, prin pacatele zilnice, omul isi intineaza inima, simturile, casa, mintea, trupul, inclusiv propria familie si oamenii cu care are orice legaturi.

Pana si pentru pacatosii care au recurs la blesteme si vraji exista rugaciuni, daca s-au cait adanc. Cu atat mai mult se fac toate acestea pentru ceilalti, "victimele" lor! Raul circula prin lume in mod incredibil..
.
Daca tu, de pilda, dracui toata ziua un animal domestic, dracul intra in el, caci este ca si cand l-ai afurisit pe bietul animal, iar atunci cand il tai pentru a-l manca, diavolul patrunde si in tine, deci hrana pe care ai afurisit-o cand era vie ti se face osanda in clipa cand o consumi, tu fiind convins, in ignoranta ta, ca nu faci altceva decat sa te hranesti ca sa poti munci pentru intretinerea familiei.

Din tine, satana intra si in sotie sau sot, prin impreunare, apoi ii copleseste pe copii si se instaleaza in intreaga casa... Iata ce efecte catastrofale poate avea, pe nevazute si pe nesimtite, banala dracuire repetata a unei fiinte vii, domestice. Darmite efectele unui blestem!

In ce-i priveste pe preoti, cei chemati sa duca la implinire aceste puternice rugaciuni, ei sunt, conform unei formule consacrate, "doctori de suflete". Adaug ca, uneori, preotul reuseste sa vindece chiar si trupul cu puterea lui Dumnezeu, acolo unde medicul obisnuit nu mai are ce face.

Aceeasi comparatie intre medic si preot, ca "doctor al sufletului", este valabila si in cazul exorcistilor, care exista atat in catolicism, cat si in ortodoxie, chiar daca lumea cunoaste prea putin asemenea amanunte.

Un doctor, cand termina facultatea, devine medic generalist. Abia dupa mai multi ani de practica, el se specializeaza intr-un anume domeniu medical, adica se face oncolog, cardiolog, chirurg etc.

La fel sunt si preotii, astazi, in Romania! Dupa absolvirea Teologiei, un parinte are nevoie de o indelungata ucenicie, ca slujitor bisericesc.

Abia dupa aceea isi simte cu adevarat vocatia si alege sa devina liturghisitor, catehet, duhovnic, exorcist s.a.m.d. Acestia toti sunt "harismatici", adica egali in harul daruit de Dumnezeu, insa stralucesc, cu atat mai mult, fiecare intr-un anumit domeniu al preotiei.

- Exista vreo pedeapsa in randuiala bisericeasca, in afara de Judecata lui Dumnezeu, pentru cei care folosesc asemenea practici de magie neagra impotriva aproapelui lor?

- Desigur! Sfanta Scriptura condamna magia neagra. Blestemele, vrajitoria sau alte "legaturi" sunt lucrarea ascunsa a diavolului sub diferite forme. Scriptura Veche pedepsea cu moartea pe vrajitori.

Daca cineva chema sufletul vreunui mort, adica facea "spiritism", in limbaj modern, sau se indeletnicea cu vrajitoria, urma sa fie ucis cu pietre, "iar sangele lor sa cada asupra capetelor lor".

De asemenea, Noul Testament, prin cuvintele Sf. Ap. Pavel, avertizeaza ca cel care se duce la vrajitori da dovada de necredinta, "socotind ca poate sa bea si din paharul Domnului, si din cel al diavolului".

Tocmai de aceea, "Pravila" de care pomeneam la inceput spune raspicat ca blestematorul, fermecatorul, vrajitorul, prezicatorul, cel care leaga dobitoacele ca sa fie sterpe sau fura laptele, cel care leaga barbati sau femei, ca sa nu se poata cununa, si toti cei de felul acestora sunt opriti 20 de ani de la Impartasanie, dar cu conditia sa se pocaiasca si sa posteasca neintrerupt.

Exista si fenomene mai rar intalnite, ale unor crestini care se blestema pe sine sau ale preotilor care fac vraji, motiv pentru care sunt "caterisiti", adica opriti de la slujire.

Dar cea mai dramatica pedeapsa pe care o poate aplica biserica, numai prin intermediul Sfantului Sinod, este "Anatema"... Ea se rosteste contra celor care dispretuiesc si hulesc adevarurile sfinte, ducandu-i pe altii la ratacire si pierzare de suflet.

Anatema cuprinde blestem, afurisenie si predarea celui anatemisit pe mana satanei, devenind mort sufleteste si vrajmas al lui Dumnezeu.

Ceea ce este pedeapsa cu moartea in legile laice de stat ramane anatema in legile bisericesti!

- Parinte, printre credinciosi exista impresia ca biserica ortodoxa se fereste sa isi asume exorcizarea, dezlegarea de blesteme si vraji, iar preotii care implinesc asemenea ritualuri nu sunt vazuti cu ochi buni de catre superiorii lor.

- Aceasta impresie nu este obiectiva, nu acopera o realitate, iar eu imi asum raspunderea unei asemenea afirmatii, in calitate de preot paroh care lucreaza in fiecare zi cu nenumarati crestini!

Nici vorba sa fie biserica vinovata de asa ceva, dimpotriva, crestinii pasesc pragul sfintelor lacasuri cu sufletul indoit, rataciti, cu putina credinta si fara osteneala.

Orice om aflat in suferinta vrea sa fie vindecat peste noapte, si atunci cand vede ca semnele bune intarzie sa apara, isi pierde rabdarea si bate in retragere.

Asta se cheama "nesimtire" duhovniceasca sau "impietrirea inimii". Biserica, dupa cum ati vazut in cele spuse aici, are un arsenal vast de mijloace pentru tamaduire sau macar alinare. Nici o masina nu porneste, daca nu intorci cheia in contact!

Sa faca biserica mai mult? Dar stii tu exact de cat anume ai nevoie?! Spune-mi cat poti sa duci, ca sa stiu cat pot sa-ti dau... Preotul trebuie sa tina cont de "cresterea duhovniceasca" a omului. Daca ii da prea mult, il sufoca.

Nici unui copil de clasa primara nu-i incarci ghiozdanul prea mult, caci ii strambi spinarea. Crescand duhovniceste, crestinul isi va lua singur greutatea la spinare si abia apoi va vedea efectele binefacatoare. Nu-ti place un anumit preot?

Nu te intelegi cu un anume duhovnic? Du-te la altul! Nu te opreste nimeni. Esti liber sa cauti pana vei gasi slujitorul potrivit.

Duhovnicii sunt, iertata sa-mi fie comparatia, ca si incaltamintea. Un duhovnic cu faima poate sa fie pentru cineva ca un pantof mult prea larg, ce te incurca la mers. Un parinte mai mic in duhovnicie te strange ca un pantof prea stramt.

Cauta, pana vei gasi slujitorul potrivit, caci daca umbli fara pantofi in picioare, poti calca in cioburi si te ranesti, adica nu e bine sa stai fara duhovnic langa tine, deoarece risti sa cazi in ispite mari sau necazuri grele, din care nu stii cum sa mai iesi.

Preotul trebuie sa fie prietenul si aliatul tau, caci noi toti suntem creaturi unice ale lui Dumnezeu, dar nu solitare, singuratice, tot asa dupa cum mantuirea este personala, dar nu subiectiva.

Crede si vei intelege, fii intelept si vei dobandi ascultare, deci rabdare... Abia atunci vei cere si ti se va da in Numele Celui de Sus!

Marius Petrescu

Printre preotii exorcisti, care se bucura de o vie pretuire in scrisorile cititorilor nostri, se afla parintele Daniil Horga, din com. Calugareni, jud. Suceava

formula as

L.E.-citind articolul am gasit PRAVILA BISERICEASCA PENTRU CEI INTERESATI AICI