.

"Etica: efortul seninătății de a înțelege lacrimile."
(Andrei Pleșu)

marți, 6 decembrie 2016

Credinţe, obiceiuri şi poveşti româneşti despre Sfântul Nicolae



,,Românii au găsit, în vieţile sfinţilor, modele de viaţă şi comportament. De aceea, le-au tot povestit, aşa cum le-au auzit în biserică, mai târziu, după ce au fost traduse şi tipărite, le-au şi citit…Tot povestindu-le, este firesc că unii au mai şi schimbat câte ceva. Alţii, ajutaţi de Sfântul, au povestit şi altora minunile pe care le-au trăit. Şi, din dragostea pe care i-o poartă, străbunicii noştri au amestecat puţin viaţa Sfântului cu credinţe mult, mult mai vechi şi au ajuns să creadă că Sfântul Nicolae are puteri foarte mari şi asupra vremii şi a Soarelui, nu numai asupra apelor mării!

Înainte de inventarea ştiinţelor moderne, oamenii au învăţat să cunoască ritmurile naturii şi semnele care prevestesc schimbarea vremii. Cum ziua Sfântului cade aproape de sfârşitul anului, şi l-au închipuit că pe un sfânt bătrân, cu o barbă mare, albă. El aduce iarna şi zăpada, când îşi scutură barba! Dacă nu e zăpadă, oamenii glumesc şi spun că ,,a întinerit Moş Neculai’’. După cum e în această zi, bătrânii ştiutori prevedeau cât de lungă va fi iarna. Ei le spuneau nepoţilor că dacă Moş Nicolae aduce zăpadă, iarna va fi scurtă, o va alunga Sfântul Ioan, pe 7 ianuarie. Dacă nu este zăpadă, atunci iarna va fi lungă. Tot în această zi se pun crenguţe de măr în apă. Dacă înfloresc până la Anul Nou, anul care vine va fi roditor. Înainte, din această crenguţă înflorită se făcea sorcova pentru prima zi a anului, nu se cumpăra de la prăvălie!

Străbunicii noştri au mai observat că, nu mult după sărbătoarea Sfântului Nicolae, ziua începe din nou să crească. Aceasta se întâmpla înainte de a se schimba calendarul, în 1919, când au fost tăiate, pur şi simplu, 13 zile! Deci, după calendarul vechi, Sfântul Nicolae cădea pe 19 decembrie de astăzi, adică foarte aproape de solstiţiul de iarnă, când într-adevăr începe să crească ziua. Ca să arate că ziua se măreşte cu foarte puţin în fiecare zi, spuneau că se lungeşte cu cât se suceşte puiul în găoace. Ei au mai observat ceva: faptul că soarele nu răsare întotdeauna în acelaşi loc, ci în locuri diferite între est şi sud. În această zi, spuneau bătrânii cei înţelepţi, soarele răsare la miazăzi şi începând cu această dată, alungat de Sfânt, începe să răsară tot mai spre miazănoapte, spuneau ei, adică înspre est, până la Sfântul Toader (în preajma echinocţiului de primăvară), care îl alungă din nou înspre miazăzi. Sfântul Toader păzeşte cerul la miazănoapte, iar Sfântul Nicolae, la miazăzi, ca să nu-i permită Soarelui să fugă, îngrozit de răutăţile pe care le vede ziua pe pământ! Se mai spune că, atunci când e gata să ajungă la Sfântul Toader, Soarele ia cu sine nouă babe rele şi aduce ninsori, ploi şi vreme rea, doar-doar va scăpa nevăzut de Sântoader! Dar Sântoader are şi el nouă cai şi cu ei fugăreşte Soarele şi îl ajunge din urmă, după câteva săptămâni bune! Şi uite aşa se plimbă Soarele pe cer între Sfântul Toader şi Sfântul Nicolae şi, credeau bunicii noştri, într-o zi va scăpa, nu pe la Sfântul Toader, care e tânăr şi are cai, ci pe la Sfântul Nicolae, care e bătrân şi nu are cai. Dar atunci va fi sfârşitul lumii… (Ana Pascu – muzeograf la Muzeul Naţional al Ţăranului Român)

Ziua de 6 decembrie sărbătoare magică

,,Ziua de 6 decembrie încheie ciclul de sărbători şi practici magice, dedicate în special lupilor şi spiritelor morţilor-strigoi, început la mijlocul lunii noiembrie (Filipii de Toamnă, Filipul cel Şchiop, Ovidenia, Lăsatul Secului de Crăciun, Noaptea Strigoilor şi Sântandrei) şi încheiat la începutul lunii decembrie (Zilele Bubatului, Varvara, Moş Andrei), specific unui străvechi început de an autohton, probabil Anul Nou dacic. Sărbătoarea de pe şase decembrie prefigura victoria binelui asupra răului, a luminii asupra întunericului. Tradiţia bucovineană susţine că Sânnicoară poate fi văzut în noaptea de Anul Nou ,,în lumină mare, atunci când cerurile se deschid de trei ori’’. Legendele şi tradiţiile dedicate lui Sânnicoară, în esenţă precreştine, vorbesc de puterea sa neobişnuita invocată de soldaţii care porneau la luptă, de ajutorul dat, ca stăpân al apelor, corăbierilor; de sprijinul acordat fetelor sărace la măritat, de grija purtată sufletelor etc.’’ (Ion Ghinoiu)

Prima dintre sărbătorile de iarnă

La noi, sărbătorile de iarnă încep de Sfântul Nicolae. Atunci se adună ceata de colindători şi încep repetiţiile. Niciodată nu se adună mai devreme, căci, spun ei, nu se cuvine să cânţi colinde decât între ziua Sfântului Nicolae şi sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul (7 ianuarie). Înainte, colindătorii cântau colinde şi de ziua Sfântului Nicolae. Acum acest obicei a cam dispărut, din pricină că oamenii credincioşi şi-au concentrat atenţia asupra sărbătorii Naşterii Domnului. Pentru zonele ce păstrează tradiţia colindatului, în special în Transilvania, Sfântul Nicolae este patronul cetei de tineri, la această dată ei întrunindu-se pentru alegerea conducătorului şi a celorlalte roluri. Apoi, seara, ceata merge să îi colinde pe cei care se numesc Nicolae.

Sărbătoarea darurilor

Cea mai cunoscută poveste despre Sfântul Nicolae este aceea, că a ajutat trei fete harnice, dar sărace, să se mărite. El a lăsat fiecăreia, timp de trei ani la rând, câte o punguţă cu aur, noaptea, în şosete, drept zestre. Părintele Bogdan Teleanu a spus că, drept urmare a gestului de bunăvoinţă al Sfântul Nicolae manifestat faţă de fetele bogatului sărăcit, cadoul, a fost cel care s-a impus drept emblemă a sărbătorilor de iarnă, în special a Sfntului Nicolae şi a Naşterii Domnului. Copiii tuturor ţărilor creştine au fost învăţaţi, că în noaptea de 5 spre 6 decembrie, Sfântul Nicolae vine şi le încarcă galoşii, bocanci, cizmuliţele sau şosetele aşezate la uşă, lângă şemineu sau lângă geam, cu dulciuri, fructe, jucării sau daruri din ce în ce mai costisitoare. Totodată, se spune că Moşul nu lasă cadouri în ghetuţele care nu au fost curăţate şi pregătite pentru seara de Moş Nicolae.

Figurinele de turtă dulce (inimioară, cloşcă, măr sau rândunică), preparate cu multă miere, cu nuci şi cu scorţişoară care se dăruiesc de Sfântul Nicolae, sunt dulciuri delicioase şi simboluri ale longevităţii. Prin tradiţie, în ziua Sfântului Nicolae este bine să dăruim celor dragi: dulciuri, fructe (mere, struguri, nuci), cărţi educative, lumânări colorate, o pungă cu grâu sau cu orez, simboluri ale sporului în gospodărie, flori şi mai ales busuioc. Copiilor harnici le dăruim fructe, covrigi şi colăcei cu miere, aşa cum le oferea copiilor, episcopul Nicolae. Obiceiul ca Moş Nicolae să aducă daruri celor cuminţi are la baza faptul că Sfântul Nicolae şi-a petrecut viaţa îngrijind de cei necăjiţi, dedicându-se celor săraci, făcând daruri, donaţii şi minuni Sfântul Nicolae este milos faţă de cei amărâţi, prigoniţi de sărăcie, faţă de văduve şi orfani, el aducând daruri de bani tuturor celor oropsiţi.

În funcţie de specificul locului, Moş Nicoae apare din cele mai diferite locuri, pentru a-i bucura pe copii cu daruri. Obiceiul românesc este ca Moş Nicolae, care este diferit de Moş Crăciun, să nu se arate niciodată. El aduce, odată cu darurile, şi crenguţe argintii crenguţe subţiri ce se dau cu un strat de bronz) sau multicolore. Copiii neascultători sunt avertizaţi de părinţi că vor primi doar crenguţele dacă nu sunt cuminţi (de aici şi asocierea dintre băţ şi Sfântul Nicolae, folosit la cuminţirea obraznicilor). Povestea nuieluşei are un sâmbure de adevăr: se spune că Episcopul Nicolae îi lovea cu nuiaua peste mâini pe cei se abăteau de la dreapta credinţă. În unele locuri, copiii lasă moşului un pic din mâncarea lor preferată, ca să-i ierte că nu au fost cuminţi.

În tradiţia românească se spune că nuieluşa care se pune în ghetuţele copiilor de Moş Nicolae trebuie să fie de măr. Dacă, pusă în apă, aceasta înfloreşte până la Crăciun, legenda spune că sfântul Nicolae a mijlocit iertarea celui atins de nuieluşă. De asemenea, tradiţia spune că, cel care se va lovi cu nuieluşa peste picioare va fi ferit de dureri şi va fi voinic, energic şi sănătos în anul ce va veni. Expresia populară cu care se ameninţă copii, că ,,se dă Sfântul Nicolae jos din cui’’, se referă la faptul că Sfântul Nicolae îi pedepsea pe hoţi pentru greşelile lor şi astfel şi părinţii îşi ameninţă cu nuieluşa pe copiii obraznici şi neascultători.

De asemenea, se spune că darurile pe care le primim de la Moş Nicolae, trebuie împărţite şi împărtăşite cu ceilalţi, şi nu doar păstrate pentru sine. Ziua Sfântului Nicolae este aşteptată de copii cu multă emoţie! Toţi se întreabă: oare le va aduce Sfântul daruri sau o nuieluşă? Cu toţii speră că vor primi numai daruri, oare nu este Sfântul Nicolae ocrotitorul lor?

,,De ce cadourile se lasă în ghetuţe, nu se ştie sigur. Poate pentru că punga aruncată de Sfântul pe fereastră, omului cu trei fete a nimerit într-o ghetuţă. Sau poate pentru că oamenii cred că e bine să îi dăruieşti Sfântului ghete, ca să aibă cu ce se încălţa în călătoriile lui! Aşa, poate ajunge să te ajute şi pe tine! În Rusia, dar şi la noi, femeile obişnuiau de ziua Sfântului să ducă papuci la biserică. Cine ştie acum câtă vreme darul de încălţăminte s-a transformat în darul din încălţăminte!’’ (Ana Pascu)

,,Icoana Sf. Nicolae, sfinţită la o biserică cu hramul Sfântului Ierarh, dăruită persoanelor cu probleme de sănătate sau care se confruntă cu mari necazuri, face minuni în scurt timp, spun preoţii vizionari. Nu trebuie să oferiţi celor dragi obiecte ascuţite-truse, obiecte de menaj, obiecte de decor de culoare neagră, nici fulare, mărgele sau cravate. Darurile pe care le oferiţi se înăşoară în săculeţe de culoare albă sau aurie şi se pun în cizmuliţe sau în pantofi.’’ (romaniatv.net)

Ocrotitorul familiilor noastre, pescarilor, marinarilor, morarilor

,,Se spune că cei care au aşteptat, în noaptea Sfântului Vasile, să vadă cum se deschid cerurile, l-au văzut pe Sfântul Nicolae, stând în stânga Domnului, aşezat la masa Raiului. Ce arată asta, dacă nu evlavia pe care i-o poartă oamenii pentru grabnicul ajutor dat? Ţăranii credeau că este al doilea Sfânt făcut de Dumnezeu!

Ţăranii noştri din unele părţi ale ţării, mai ales din Gorj, Oltenia şi Moldova, multă vreme au păstrat datina de a lua, la căsătorie, un sfânt care să le ocrotească familia şi gospodăria. De cele mai multe ori era sfântul al cărui nume îl purta tatăl. Aşa a ajuns Sfântul Nicolae ocrotitorul a nenumărate familii! De ziua lui, oamenii făceau o masă cu bucate alese, atât cât le permitea postul, chemau preotul să o binecuvânteze şi prăznuiau cu rudele şi vecinii. Uneori sărbătoreau trei zile, căci marile sărbători, în concepţia populară, trebuie să fie sărbătorite timp de trei zile: în ajun, de praznic şi a doua zi. Oamenii se rugau să-i ferească de boli şi lovituri. Bărbaţii duceau lumânări la biserică şi plăteau liturghii. Femeile se rugau pentru ajutor, iar fetele, să se mărite. A doua zi după Sfântul Nicolae, prin Bucovina, unii oameni făceau praznice pentru cei înecaţi.

Praznice de ziua Sfântului mai fac şi pescarii şi marinarii. Nu pot să vă spun câtă evlavie au, pentru Sfântul Nicolae, lipovenii din Delta Dunării! Nici la pescuit nu pleacă fără să îşi ia o icoană la ei’’(Ana Pascu)

,,Deseori, Sfântul Nicolae este asociat cu apele şi navigatorii. Astfel, se spune că el a oprit în cele din urmă apele potopului, salvând de la naufragiu arca lui Noe. Din acest motiv, este recomandat ca atunci când traversezi o apă mare, să te duci la marginea ambarcaţiunii şi să te rogi Sfântului Nicolae pentru protecţie, deoarece el este mai mare peste întinderile de ape de pe pământ. Într-o veche legendă, se zice că Sfântul Nicolae era marinar şi că, într-o zi în care se îndeletnicea cu pescuitul, a venit o mare vijelie care a dus la fund vasul cu tot cu echipaj, singurul rămas în viaţă fiind Sfântul Nicoale. El s-a rugat fierbinte de Dumnezeu, iar Domnul s-a milostivit şi i-a înviat tovarăşii de pe vas.

În ziua de Sân-Nicoară sau Sânmicoară, dracii pătrund în mori şi îi aruncă pe morari în ape, sau dau prilej la stricăciuni în moară. Pentru a ţine departe diavolii, se făceau slujbe şi praznice de sfinţire ale morilor. (diane.ro)

Alte credinţe şi obiceiuri de Sfântul Nicolae

Pe data de 6 decembrie, se aşeză în apă rămurele de meri, peri, şi alţi pomi, astfel încât să înflorească până la Anul Nou. În acest fel, se prevesteşte dacă fructele se vor face sau nu în următorul an.

Sfântul Nicolae aduce oblojire la bolile şi loviturile oamenilor, dar veghează şi asupra sănătăţii vitelor.

Cu ocazia sărbătoririi Sfântului Nicolae, se fac slujbe de pomenire pentru oamenii ce şi-au aflat napraznic moartea, pentru cei mâncaţi de lupi, înecaţi sau pierduţi fără urmă în lumea cea mare.

În Ardeal, fetele se adună în ajunul sărbătorii de Moş Nicolae şi fac plăcinte, iar seara, la 9 fix, năvălesc peste ele flăcăii şi se se încinge petrecerea.

Pentru că de Sfântul Nicolae cade prima zăpadă, iubitorii de flori trebuie să facă un bulgăre, să îl lase să se topească într-un vas, iar apa rezultată trebuie să o pună în vazele florilor, pentru ca acestea să treacă cu bine peste iarnă.

Se spune că în această zi binele învinge răul prin credinţa lui Sânnicoară şi astfel se încheie perioada de făcut farmece, vrăji şi prevestiri, care nu vor fi reluate până la Anul nou."
(Cristina Toma)




Chipul RECONSTRUIT al Sfântului Nicolae, după moaștele sale



sursa foto

luni, 5 decembrie 2016

marți, 29 noiembrie 2016

Sântandrei Cap-de-Iarnă





traditii

obiceiuri

"Tradiții și obiceiuri de Sântandrei, de noaptea lupilor

Sântandrei este o mare divinitate geto-dacă peste care creștinii au suprapus pe Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat, ocrotitorul României. Legenda spune că Andrei a fost cel care a predicat în primele decenii după naşterea lui Iisus pe pământurile Daciei. Tradiţiile și obiceiurile din noaptea de Sântandrei păstreaza numeroase urme precreştine, în noaptea de 29 spre 30 noiembrie lupii se adună, iar Sântandrei împarte pradă pentru iarnă pentru fiecărui lup.


Ziua Sfântului Andrei se cheamă şi Ziua lupului sau Gadinetul şchiop. Se ştie ce a simbolizat lupul pentru daci, dacă însuşi steagul lor avea înfăţişarea unui balaur cu cap de lup. Se credea şi încă se mai crede şi acum că în ziua de 30 noiembrie, lupul devine mai sprinten, îşi poate îndoi gâtul ţeapăn şi nimic nu scapă dinaintea lui. De aici şi credinţă că "îşi vede lupul coadă". Ziua se serbează prin nelucru în casă, că să nu strice lupii vitele. Primejdia nu este numai pentru vite, ci şi pentru oamenii care îndrăznesc să plece la drum, în ziua când porneşte şi lupăria.

Tot din cauza lupilor nu se mătură toată ziua, nu se dă gunoiul afară, nu se rânesc grajdurile, nu se piaptănă, nu se fac zgârieturi, nu se face pomană şi nu se dă nimic cu împrumut. Dacă stăpânii casei nu muncesc, lupul nu se poate apropia. Totuşi, când soarta scrie altfel, primejdia nu se poate îndepărta, căci peste cele hotărâte de Sântandrei, nimeni nu poate trece.

În noaptea de Sântandrei vorbesc toate animalele, dar cine le ascultă ce spun, moare. La miezul nopţii de Sântandrei se deschid cerurile.

Noaptea strigoilor

În credinţele poporului român de pretutindeni, în noaptea de către Sf. Andrei, pe 29 noiembrie, ies sau umblă strigoii. Cine sunt strigoii? Sunt spirite ale morţilor, care nu ajung în lumea de "dincolo" după înmormântare, sau refuză să se mai întoarcă "acolo" după ce îşi vizitează rudele, la marile sărbători calendaristice.
Strigoii morţi devin foarte periculoşi pentru cei vii: iau viaţă rudelor apropiate, aduc boli, grindină şi alte suferinţe. După relele provocate şi locul unde activează, ei pot fi de apă şi de uscat, de vite şi de stupi, de ploi şi de foc. Ei călătoresc pe Pământ şi pe ape, strigând şi miorlăind, călare pe meliță, pe coadă de matură, pe butoi sau în butoi.

Prin unele părţi, se crede că aceşti strigoi iau coasele şi limbile de melita pe care le găsesc pe afară, prin curţile oamenilor şi se duc la hotare, unde se bat cu ele. Femeile au grijă că asemenea obiecte să nu fie lăsate afară. Se mai spune că ei dansează pe la răspântiile drumurilor, până la cântatul cocoşilor. Ei se bat cu strigoii vii, adică cu strigoii-oameni. A două zi, aceştia se cunosc după zgârieturile ce le au pe faţă.

Babele sau oamenii-strigoi, înainte de a ieşi din casă pe horn, se ung pe tălpi cu untură. Adeseori ei trag şi clopotele de la biserică. Când nu au cu cine să se războiască, se duc pe la casele oamenilor, dar toate gospodinele au luat măsuri de apărare: au mâncat usturoi, s-au uns pe frunte, pe piept, pe spate şi la încheieturile trupului. Au uns ferestrele, uşile, hornurile, scările, clanţele uşilor, boii şi vacile la coarne, cleştele, lada şi toporul. Pe alocuri, usturoiul este tăvălit mai întâi prin funingine. Unii astupă şi hornul sobei. Dacă strigoii nu găsesc nici un loc pe unde să intre în casă, atunci caută să-i cheme afară pe cei dinăuntru. Strigoiul vine şi strigă la fereastră: "Ai mâncat usturoi?". Dacă omul răspunde, îl muțeşte; iar dacă tace, se duce în treaba sa şi încearcă pe la cei care n-au mâncat usturoi.

Noaptea vrăjilor şi a farmecelor

Noaptea de Sântandrei este una dintre cele mai importante din an, pentru vrăji şi farmece. Fetele măsoară nouă ceşcuţe cu apă pline, şi le toarnă într-o strachină, care se pune sub icoană. A două zi, în zori, se măsoară din nou, cu aceeaşi ceşcuţă, apa din strachină. Dacă va mai rămâne pe fundul străchinii apă, fie şi câteva picături, atunci vor avea noroc; dimpotrivă, dacă ultima ceşcuţă va rămâne neumpluta cum trebuie, atunci nu vor avea noroc şi nu se vor mărită. În noaptea de Sf. Andrei, ca să-şi viziteze ursitul, fata îşi pune sub cap 41 de boabe de grâu şi dacă visează că-i ia cineva grâul, se va mărita.

Unele fete îşi pregătesc turtă, pentru ea aducând apă cu gura. Pentru acest colac aduc apa neîncepută, iar produsele din care se prepară turta (făină şi sare) sunt măsurate cu o coajă de nucă. După ce au fost coapte pe vatră, fetele îşi mănâncă turtițele preparate, convinse fiind că ursiții vor veni, în vis, cu apă să le potolească setea.

Fetele mai fac un colac din pâine dospită, punând în mijlocul lui câte un căţel de usturoi. Dus acasă, colacul este aşezat într-un loc călduros, unde este lăsat vreme de o săptămână. Dacă răsare usturoiul din mijlocul colacului, fata cunoaşte că va fi cu noroc. Dacă nu răsare, fata se întristează şi spune că va fi lipsită de noroc. Unele fete merg în această noapte la fântână, aprind acolo o lumânare de la Paşti şi o afundă cu ajutorul găleţii. Când faţa apei este luminată bine, fata zice:

"Sfinte Andrei,
Scoate-i chipul în faţa apei,
Ca în vis să-l visez,
C-aievea să-l văz!"

Atunci, apă din fântână se tulbură şi fata îşi vede, se spune, chipul ursitului. Unele îşi fac de ursită cu 9 potcoave, 9 fuse, 9 ace, 3 cuţite şi o coasă, toate înfierbântate în foc. După ce s-au înroşit, se scot afară, se sting în apă şi apoi se descântă.
În seară Sfântului Andrei, toţi ai casei, mai ales fetele mari şi băieţii, seamănă grâu în câte o strachină sau glastră cu pământ. Aceluia îi va merge mai bine, va fi mai sănătos şi mai norocos, căruia i-o răsări grâul mai bine şi o creşte mai frumos.

Usturoi miraculos

Tot în seară de 29 noiembrie, se adună la o casă mai mulţi flăcăi şi fete. Pe o masă, ei pun mai multe căciuli de usturoi, împrejmuite cu tămâie, smirnă şi câteva lumânări de la Paşti aprinse. Pun apoi pe masă diferite feluri de mâncare, mănâncă, vorbesc şi râd în toată voia bună, până când apar zorii zilei. Fetele îşi împart între ele usturoiul, pe care îl duc a două zi la biserica, pentru a-l sfinţi preotul.
Acest usturoi se pune pe policioară la icoane, fiind bun de făcut de dragoste.

În alte zone din ţară noastră, păzitul usturoiului se face în felul următor: într-o casă de gospodar se strâng 10-12 fete, având fiecare fată câte o pâine, trei căpăţâni de usturoi, un fir de busuioc, legate cu o aţă roşie şi o sticlă de rachiu. Aceste lucruri se pun pe o masă, într-un colţ al casei, şi se acoperă cu o broboadă roşie. Lângă lucruri, pe masă, stă un sfeşnic c-o lumânare aprinsă, care arde de cu seară şi până în ziua. Lângă masă, una în dreapta şi una în stânga, stau de straja două babe, care bagă bine de seama că să nu se fure din lucruri, ori să nu pună cineva mâna pe ele. Ele stau acolo neclintite până dimineaţă. La această petrecere, vin şi băieţi cu lăutari. Se cânta şi se petrece până în zori.

Când s-a făcut ziua, hora este jucată afară. Un flăcău joacă în mijlocul horei toate lucrurile fetelor, păzite de bătrâne. După joc, fetele îşi iau lucrurile şi le împart flăcăilor. Pâinea se mănâncă, rachiul se bea, usturoiul se păstrează de leac. Când vitele-s bolnave, li se da mujdei în borş ori vin şi le trece. Dacă se fură din usturoi, nu-i bine deloc: fetei nu-i va mai merge bine. Usturoiul păzit este semănat primăvară. Dacă pleci la drum lung, să iei puţin usturoi cu tine.

Aflarea ursitului în noaptea Sfântului Andrei

Ajunul de Sfântul Andrei aduce multă forfota pentru fetele şi femeile din Maramureş. Pe Valea Marei fetele de măritat abia aşteaptă venirea serii că să-şi poată află ursitul în timp ce femeile se ocupă de protecţia casei şi a gospodăriei pentru tot anul ce va urmă. Ca să şi reuşească aceste lucruri atât fetele cât şi femeile trebuie să parcurgă ritualuri tradiţionale a căror vechime încă nu a fost stabilită cu exactitate de către specialiştii în folclor şi etnologie.

Pentru a şti cine le va fi soţ, fetele apelează la celebra turtă din aluat foarte sărat, care după ce este gata de frământat sfârşeşte coaptă pe cărbuni încinşi. Jumătate este mâncată înainte de culcare pentru a face sete, iar cealaltă jumătate pusă în ştergar sub pernă până dimineaţa. Visul în care un tânăr vine să-i aducă apă de băut tinerei fete, va fi visat numai dacă măritişul va avea loc în perioada ce urmează postului. Dacă viitorul soţ refuză să apară în vis cu apă de băut, atunci fata respectivă va trebui să mai aştepte. Pe cât de nerăbdătoare sunt fetele să pună în practică acest obicei, pe atât de ocupate sunt mamele şi bunicile lor, cu alte îndeletniciri ce trebuiesc făcute numai în ajun de Sântandrei .

În ajunul sărbătorii de Sf. Andrei este momentul propice în care găzdoaiele pot proteja gospodăria şi animalele în faţa fiarelor de pădure. Pentru a reuşi acest lucru tradiţia spune că toate obiectele tăioase trebuie legate cu sfoară şi puse bine, să nu poată fi găsite în ziua sărbătorii. Toate muncile bucătăriei începînd de la tăiatul pâinii şi până la gătitul mâncăurilor trebuie terminate înainte de miezul nopţii. Pieptenele vine de asemenea că obiect interzis de Sf. Andrei, aşa că toate coafurile vor fi făcute în ajun.

Timpul este limitat, iar femeile trebuie să fie pieptănate pentru a două zi înainte de miezul nopţii. Dinții pieptenelui are echivalent simbolistic cu ghearele sălbăticiunilor şi de aceea trebuie pus sub sfoară, bine legat lângă celelalte obiecte casnice tăioase. Toate aceste obiceiuri funcţionează cu folos în satele din Maramureş iar oamenii spun că au fost şi verificate de-a lungul sutelor de ani."

Sursa:libertatea.ro


duminică, 27 noiembrie 2016

Nina Cassian - "Prezentă"

"Unde te duci? Sunt în pietre,
În surele lor poliedre.

Unde te uiţi? Sunt în frunze,
În lumi foşnitoare, ascunse.

Unde mă cauţi? Sunt vinul,
Sângele verii, seninul.

Sunt în cocori şi-n ţărână,
Ţie oricând la-ndemână."



miercuri, 23 noiembrie 2016