.

"Vino și asează-te.
Peste două zile nu voi mai fi aici...
Și pe urmă...niciodată."
(Vasili Șukșin)




sâmbătă, 23 ianuarie 2021

Albastrul nu face zgomot


"Albastrul nu face zgomot.
Este o culoare timidă, fără gânduri ascunse, fără preziceri, fără proiect, care nu se aruncă brusc, dintr-o dată, asupra privirii precum galbenul ori roşul, dar le atrage spre sine, le domesticeşte încetul cu încetul, lăsându-le să sa vină de buna voie, astfel să alunece, să se înece fără a-şi da seama cît de puţin.
Albastrul este o culoare potrivită dispariţiei.
O culoare unde se moare, culoare care mântuiește, culoarea însăşi a sufletului după ce s-a dezbrăcat de trup, după ce sângele a ţâşnit şi toate măruntaiele au ieşit la iveală, buzunare de tot felul, părăsind odată pentru totdeauna mobilierul gândurilor.
Albastrul este neobosit fugar.
De fapt, nu este chiar o culoare.
Mai degrabă o tonalitate, un timp, o rezonanţă specială a aerului. Maldăr de lumină, o nuanţă ce se naşte din vidul adăugat altui vid, la fel de schimbătoare şi transparentă în mintea omenească precum în ceruri.
Aerul pe care îl respirăm, aparenţa de vid în care chipurile noastre se mişcă, spaţiul pe care îl traversăm, nu sînt nimic altceva decât albastrul acesta terestru, invizibil căci într-atât de apropiat, urmărindu-ne, îmbrăcându-ne gesturile şi glasurile.
Prezent până în încăpere, chiar când obloanele sunt trase, iar lămpile stinse, haină uşoară a vieţii noastre."


(Jean-Michel Maulpoix - "Nu-mi mai cautati sufletul")

- art: Mitsuko Kuroki

vineri, 22 ianuarie 2021

Suflet...


“Suflet.
Cel mai fragil și dorit de toate cuvintele.
Cel mai tăcut al limbii.
Am spart în glasul meu minuscule pietre albe.
Se sinucide în tăcere, pătând noaptea cu incandescența sa.
Eu îi comentez nostalgia.
Vid de sens, iată o expresie care poate fi scrisă acum.
Și nu doresc să scriu decât expresii asemănătoare acesteia: expresii-fosile, nu trebuie mai ales înțelese.
Cap la cap, vor face coliere prețioase.
Izolate, sunt compuneri aleatorii și închid o dragoste fără obiect, o iubire fără cuvinte.
Suflet, anima, suflare vitală.
Anemos, vântul.
Anemone, floare care se deschide în vânt.
Animal, a fi animat...
Inanimate, zădărnicie, dezbrăcate de suflul vital.
Suflet, halena mea.
Goliciune și nuditate a cuvântului: trebuie ajuns acolo.
Un minuscul cuvânt important.
Exact din acela care să-ți deschidă gura terminând grăbit un pic din acea tăcere care lasă o pată invizibilă pe gură.

Suflet: începutul iubirii.”


- text: Jean-Michel Maulpoix
- art foto:  Andrey Morozov


joi, 21 ianuarie 2021

"Fiecare zi este o despărțire."



"Fiecare zi este o despărțire.
O despărțire de ziua de ieri. 
O despărțire de trăirea ce tocmai a trecut. 
O despărțire de visul sau coșmarul cu care am venit din noapte. 
O despărțire de frica că nu voi putea trece dincolo de acea zi. 
O despărțire de mine însămi, nu ca un abandon, ci ca o renaștere a unui alt „Eu” al zilei prezente.
La fiecare despărțire fac un nod și leg eșecul de ieri cu speranța de azi. 
Nu îl șterg, nu îl alung, nu îl ambalez în minciună. 
Îl port cu mine ca o pe o scrisoare de adio pe care nu îndrăznesc să o trimit, dar mă ajută să știu că am scris-o, că gândurile, emoțiile mele au fost pe cântarul zilei de ieri și greutatea lor mi-au dat puterea de pleca spre ziua de azi.
Fiecare despărțire mă învață ceva.
Uneori despre mine, alteori despre alții. 
Uneori mă ridică ceea ce învăț, alteori mă coboară. 
Dar mereu câștig ceva. 
Uneori doar întrebarea și oricât de puțin ar părea pentru unii, pentru mine este enorm. 
Atâta timp cât încă mai am puterea de a mă întreba, de a întreba universul, de a mă căuta, înseamnă că ziua de mâine mai are o speranță. 
Mai rămâne un drum nebătătorit de greșeli, de lacrimi, de iluzii, de dezamăgiri. 
Și chiar de ar fi la fel, nu voi ști până nu voi porni pe acel drum. 
A renunța de frica aceluiași scenariu de ieri este abandon, nu despărțire. 
Despărțirea este asumată. 
Să știu mereu „De ce” plec. 
Să fiu mirată de ce urmează. 
Mirare, nu frică. 
Mirare, nu acceptare resemnată a ceea ce-mi oferă drumul de azi sau de mâine.
Dar secretul este să nu uit ziua de ieri, atât cât depinde de mine. 
Să nu fie un efort de voință, o dorință de uitare terapeutică, considerând că doar uitând pot fi alt om.
Fiecare zi este o despărțire, dar nu fiecare despărțire este garanția unui alt început, unui om nou. 
Dacă nu învățăm lecția de ieri, e posibil să o repetăm și mâine, chiar mergând pe alt drum, printr-un alt labirint, la sfârștul zilei să ne întâlnim cu noi, cei vechi, de zeci de ieri, la fel de goi de conținut, la fel de speriați.
Fiecare despărțire de mine este un ultimatum pentru întâlnirea cu adevărul meu."

( de Vașadi Adriana)

- art: Gabriel Isak


miercuri, 20 ianuarie 2021

- miercurea fără cuvinte (3)





  - initiativa : Carmen
                                      -  preluată de  Zina


 

marți, 19 ianuarie 2021

Despre înfrângeri și căderi (18):...prea târziu


Mi-e momentul de răscruce când, parcă trăgâd linia, identific greșelile, alegându-mi numa' căința și părerile de rău,
conștientizându-mi predestinarea de a nu ști să mă feresc, ci de a mă pune-n miezul durerii.
Mi-a fost viața, un edificiu fără sprijin, un pumn de nisip, ce-a îndrăznint să se viseze sub piatra din unghi.

(Mariana Pachis - arta modelării nisipului)


duminică, 17 ianuarie 2021

Khalil Gibran:


"Se spune că înainte să intre în ocean un râu tremura de frică.
Se uita înapoi, la calea parcursă din vârfurile munților,
la drumul lung, șerpuitor, care traversează păduri și sate.
Și în față vedea un ocean atât de vast încât să intre
îi părea că înseamnă să dispară pentru totdeauna.
Dar nu exista altă cale. 
Râul nu se putea întoarce.
Nimeni nu se poate întoarce. 
Să te întorci este imposibil.
Râul a trebuit să își ia inima în dinți și să intre în ocean
pentru că numai așa putea pune capăt fricii.
Astfel, râul a aflat că nu e vorba despre a dispărea în ocean
ci de a deveni oceanul."

(- art: Rachel Clearfield)