Reflexii in oglinda (124)

 

- Inițiativa: SoriN

- Preluat de Carmen

***

 

Nichita Stanescu:

 

"Ritual - Plâng in fața cifrei cinci" - Nichita Stănescu

"Plâng în faţa cifrei cinci -cina cea de taină fără şase.
Unde sunteţi voi cei care sunteţi,
iară voi care nu mai sunteţi,
unde sunteţi?
Rupeţi deci cuvântul, este trupul meu.
Sânge poate va şi curge din silabă.
Pentru voi voi face vin din V şi I
şi blândeţe dintr-un trup barbar.
Mă sărută cine mă sărută.
Eu rămân cu voi cei unsprezece.
Suntem cinci de faţă, şase au plecat;
cina cea de taină plânge-n faţa cifrei cinci.
Se întemeiază astăzi pierderea,
durerea, plecarea."

***

 

"harfa e numai si numai orizontul"

 

"Axios" de Nichita Stănescu

"Axios, axios!

Deplasarea spre roșu, mereu aceeași deplasare
spre roșu
o, linii spectrale ale vieții mele,
îndepărtare secretă și perpetuă
a insului de sine însuși,
pretudindeni și cu atâta pasiune
încât tot ceea ce se vede ar trebui să nu se vadă
din pricina răspândirii lui pretudindeni,
din pricina felului în care poleiește totul
cu acel „sine” de carne și sânge,
cu acel „sine” de carne și de sânge lăsat deodată
liber, față de propria-i inimă,
apt să-înconjoare orice obiect
în speranța desfrânată că
acela i-ar putea fi inimă,
într-o altă ordine, mortală, a firii...

Vai mie, și mai ales—vai
neîntreruptei deplasări spre roșu
a tot ceea ce făcea ființă
continuându-mi creierul obosit.

O, discriminare! O, risipire!
Sumbră succesiune a întregului
autonomie a unghiilor față de degete.

Și totuși, mi se cuvine dreptul
întâiului născut,
dreptul cifrei 1 mi se cuvine.

Cu cât mai risipit, cu-atât
mai indivizibil
însingurat din prietenii de suflet,

urât de umbra copacului,
frumos fără pricină,
nici n-aș putea să mai fiu,
dacă n-aș auzi tot timpul
și dacă nu aș vedea tot timpul înfățișarea
fără de sens a-ndreptățirii mele.

Axios! Axios!
El este demn, el e demn!
I se cuvine, i se cuvine!
El este! El este!
El poartă valoarea în sine,
el are sămânță!

El este, el este!
El are mir pe frunte!
Prin el se vede ca printr-un ochean
nenorocirea
până când se-nroșesc lentilele de sânge...

Axios, Axios!...

El are vederi prin somn
El are puterea de-a vedea, el are
slăbiciunea de-a vedea

El are suflet, e puternic,
el are trup și este slab.
El zice de bine despre pătrat
deci este puternic.
El se zice de bine despre pietre
deci este slab.

Dar Axios, Axios!
El este, el e.

2
Lăsat pradă, lăsat la buna-vedere,
apt de a fi hrană,
însumi înfometat;
cu o mână de piatră
mi-am împins, cuvântul cu dinți înapoia ochilor,
înapoia frunții,
înapoia cefei,
mai prejos de creștet,
mai presus de omușor,
rupt de foame în diagonală
dovedind astfel că ocup un spațiu.

Destinului meu îi e foame,
destinul meu se hrănește cu alte destine.
El se hrănește ca să fie hrană la rânduri,
ca să fie hrană altui destin
cu mult mai mare.

El paște ca să fie păscut,
bea ca să fie băut,
înfulecă urând să fie înfulecat,
înghite ca să fie înghițit.

O, foame,
tu îmi îmboldești totdeauna creștetul
cu o aură de dinți.

Ne hrănim ca să fim hrană,
mâncăm ca să putem fi mâncați,
da atunci când pupila lucidă, a soarelui,
se întoarce să vadă alte vederi
strig:
Axios, Axios!
Trupul îi e de mâncare,
mirosul de mirosit

Axios, Axios!
El se ține departe de trupuri;
mirosul îi e doar înșelăciune,
iar urma lui, în mocirlă,
e numai un fel al noroiului de a fi.

Axios, Axios!
La cina cea de taină,
el nu e de față
fiindcă nu are față .
Pentru că n-a pus fața
pe toate lucrurile.
Iar cui îi e foame
de lucruri îi este foame."

(Din gr. axios „vrednic”)

(Erika Hopper -art)

"...într-un vârtej aproape văzut, structura materiei, de la-nceput."

- art: Zsigmond Vajda, (Hungarian, 1860 - 1931) "The Lady in Blue in the Dust Vortex"

"Trecuserăm şi de viitor. Cuvintele rămăseseră în urmă. Şi poate nici noi nu mai eram." (Nichita)

Nichita Stanescu .....respirări

"Piramida ni se revela ca un soclu solemn pentru statuia punctului (...)

O imensa temeinicie de piatra se trebuia intruchipata in piramida pentru a sustine punctul culminant din varful sau.(...)
Ne dam seama ca tot ceea ce este concret e unic si deci calitativ. 
Ne dam seama ca tot ceea ce este abstract e repetabil deci cantitativ.
Piramida in totalitatea sa, dar mai ales prin varful sau, semnifica insusi cuvantul, adica fortuirea abstractului in concret, unica si singura cantitate identica, in constientul nostru, calitatii.
Intunecand intunericul, iata portile luminii!"

(din "Soclu pentru punct")

Dialog cu oda în metru antic - Nichita Stănescu

"Cea mai mare pedeapsă a noastră,
cei care suntem,
e lumina prin care fluieră un răsucit de înger
tulburător,
halucinanta natură,
timpul absorbitor,
mirosul de viaţă pe care-l are secunda,
mâncarea cumplită la Cina cea de taină.
Ah, ce întâmplare şi viaţa noastră!
Ce întâmplare verdele de pe iarbă.
Ce accident de suflet calul alb pe colină.
Supuşi cuvântului, de verb mă rog,
du-mă odată din groaza vieţii,
du-mă, du-mă,
şi nu mă mai pedepsi
şi mie nu mă mai redă-mă!"

Nichita: “De frigul culorilor, ne îmbrăcăm în lumină şi singura haină adevărată a noastră e străfundul ochiului nostru. În rest suntem goi sau în dezbrăcare…”

CÂNTEC DE TREI – DE NICHITA STĂNESCU

"Noi suntem doi, tu ești singură,
de-aceea te lăsăm sa faci ce vrei tu.
Noi îți dăm două inimi;
una o ținem în mine,
cealaltă o ținem în tine.
Chipul tău îl facem să semene cu chipul nostru,
așa cum monezile sunt aidoma
celor doua apăsări brutale ale tiparului care le naște.
Noi doi suntem două ramuri ale tale,
una izbucnită spre lună,
din dragostea ta pentru cer.
Alta izbucnită din pântecul tău,
din dragostea ta pentru pământ.
Noi și cu tine am vrut să fim unul.
dar materia care urăște adevărul
ne-a pedepsit și ne-a făcut trei.
Noi suntem doi și tu ești singură
De aceea, tu ne stăpânești,
de aceea, tu ești regina
pentru că noi doi suntem la fel.
Iar un lucru aidoma altuia nu există
decât în monotonele povestiri despre iubire."

Tomasz Alen Kopera, art

Nichita Stănescu

 – "Ce este viaţa? Când începe şi încotro se îndreaptă?

În toate părțile deodată, zise
cel fără părți.
Într-o singură parte, zise
Partea.

Ce este?
Cum, ce este?
Este, pur și simplu.
Adică E, adică S, adică T, adică E.

Primul E mai vechi decât ultimul E.
Atât."

Nichita Stanescu - "Presentiment"

Nu ninge cand e foarte frig.
Nu ploua cand e foarte cald.
Nu vin cuvintele cand te nasti.
Nu vine anul nou cand mori.
Nu pentru vedere este lumina.
Nu pentru mit sunt zeii!
Nu pentru timp sunt stelele
Nu pentru NU este NU!
Nu vii niciodata cand mi-e foarte dor de tine,
Nu mori niciodata
cand te urasc de moarte.

(Artist Kate Smith Manchester)

"Apără, Doamne, poporul român şi nu te spăla de el!"

                                   - art Frederick Arthur Bridgman : „Romanian Woman” 

"Confundare" - Nichita Stanescu

"Cine esti tu cel care esti,
si unde esti, cand nimic nu este?
Nascut dintr-un cuvant imi duc intelesul
intr-o pustietate divina.
Intreb daca sunt, dar strigatul
nu se rupe de mine,
si una cu el raman, adaugand
desertului singuratate.
Cu harul vreunei silabe
urnesc din intepenire, intr-una,
golurile sferice in alte goluri
aidoma lor, si fara de margini.
Fixitatea nefiintelor mereu o clatin
intr-un azi etern cu aura de vid -
ma rog sa fii, de mine insumi
ma rog sa fii.
Arata-te!"

"Invataturile cuiva catre fiul sau" - de Nichita Stanescu

I
Dragule, cauta si te insoteste ca sa nu ramai prea singur.
Vei vedea si tu, atunci cand vei iubi, cine iti va fi soata,
asa cum arborele cel mare, pe timpul soarelui in toi,
vede care ii este umbra.
Pe timp de durere, lasa-te singur tie.
Si cerul se acopera cu nori cand ploua.
Numai cand ninge, ninsoarea e umbra de la stele.
Dar atunci, dragule, e foarte frig si chiar ceea ce este
frumos vederii poate sa tina loc de camasa.

II
Daca ti-e foame, cauta sa nu te mananci pe tine insuti
in libera vedere a altora.

Pindeste si tu sarbatorile.
Orice sarbatoare este masa pe care cel care a invins il
mananca, in talgere de aur, pe cel invins.
Fii atent : tot ceea ce exista are o sarbatoare a sa.
Iar tot ceea ce exista aproape ca nu are loc de ceea ce
exista unde sa se sarbatoreasca pe sine.

Fii cuviincios si vei fi invitat si tu la masa.
E bine sa fii invitatul caprelor.
E si mai bine sa fii invitatul cailor.
Daca-ti este foarte foame, si esti in stare sa vorbesti
cu dreptate si lenes; ai putea sa fii invitatul pietrelor
la masa tacerii de piatra.
Dar cel mai bine ar f i sa poti sa f ii, mosafirul
Zeului.

III
Dragule, daca te opreste oricine altcineva din mersul
tau, sau din somnul tau, ca sa te intrebe, cu sarut
sau cu urlet, cine esti, tu nu-i raspunde pentru ca nu
stii cine esti si pentru ca cel ce te intreaba in¬-
grozitoarea intrebare 'cine esti ?' te intreaba cu gand
ascuns sa te piarda.
Te intreaba cu gand de batjocura si smintit ca ai putea
sa stii cine esti si sa-i raspunzi cine esti ;
si raspunzandu-i cine esti tu, dragule, sa-l faci pe
el sa se prapadeasca de un venin razand si de o inaltime
straina.
Si in hohote, - cine esti, stiindu-te, sa nu mai poti sa fii.
Deci taci din gura cand nu ai ce spune !

IV
Stand pe langa foc, de vei simti un oarecare lucru, un
fel de sorbitura ca te misca si te trage din loc ;
daca te cade o incetinire de zile ;
si daca fierbinteala mare ti se arata ca si cum te-ai
vedea pe insuti tine de la o departare arsa ;
daca o spaima moale cu coarne de melc te calatoreste
cu dureroasa atingere prin madularele trupului ca ai
putea dupa somn, aidoma zilei de ieri, sa te trezesti
si maine ;
daca taierea si scoaterea matelor mielului te doare
in pantecul tau numai gandind-o ca se intampla ;
daca ruperea stelei in doua si ruperea cifrei unu in sapte
iti strabat creierul cu sfasietoare lumina ;
daca taina sfanta a tradarii te cumpara pe un ochi triun¬ghiular in frunte ;
daca limbii tale i se face gust de Fat-Frumos
cu jugulara rupta ;
daca nu-ti smulgi ochii tu insuti infiorat de vedere ;
daca nu-ti astupi urechile cu doua stele ;
daca refuzi jertfa de un miros placut,
dragule,
lasa-te pradat de melancolie
si lasa-te
jefuit de tristete
Stai tu melancolic, dragule,
stai tu melancolic
Melancolia nu se petrece si nu se misca,
melancolia se sta
Stai tu.

V
Ce n-am facut eu, macar tu sa faci
Ce am trait eu, - prea mult este
asa ca-ti ajunge si tie
sa ai de dat
in stanga si in dreapta.

Nu ma intreba pentru ca nu stiu sa-ti spun
nimic despre stanga soarelui
si nimic despre dreapta lunii

Dragule, aseaza-te si tu cum poti mai bine
cu spinarea pe o ora mai fericita
Ce crezi tu ca ti-e dreapta ?
Daca esti in stare sa-i poruncesti
ea chiar iti va fi dreapta
Stanga, pe dansa, trebuie tumai sa o iubesti,
Ea esti chiar tu si daca o iubesti
te va sluji ca o roaba.

VI
Despre fericire, dragule, nu pot sa-ti spun decat
foarte putine cuvinte,
bunaoara :
cel mai miraculos fapt al existentei
este faptul ca este
De aceea,
dorinta fierbinte de a fi fericit
este legitima si miraculoasa.

Ar fi absurd ca existenta sa fie absurda.
Cauta, dragule sa fii fericit
cat timp esti tu de fata,
cat timp vei avea fata ;
fereste-te vreodata sa porti masca ;
nenorocul te recunoaste
chiar inainte de a te naste.

VII
Dormi cat mai putin cu putinta,
viseaza cat mai mult cu putinta.

VIII
Ceea ce exista, este.
Frumos luceste masculul
din neputinta de a naste.
Daca nu poti luci, dragule, canta.
Daca nu poti canta, dragule,
varsa sange.
De nascut, dragule, naste numai cosmosul.
Cauta si fa rost de scutece, dragule !

IX
Nu te grabi sa alergi.
Stai locului !
Chiar si miezul fierului
curge lenes prin launtrul fierului.

Uita-te la fier si aseamana-te lui.

X
Si acum, dragule, am sa te invat
ce trebuie sa faci
cand n-ai sa mai poti sa fii

Spala-te si curateste-te ?
Pasarii Phoenix nu-i plac
hoiturile si murdariile !

XI
Dragule, nu ma uita
ca sa nu te uite,
la randul tau, altii.

Dragule, lasa macar un cuvant de-al tau
sa-mi fi lespede.

Spune, cand spui sunt,
cu gandul dus la mine.

Eu te-am nascut pe tine, dragule.
Renaste-ma tu.

"Îndoirea luminii"- Nichita Stănescu (fragment)

"Si cum eu insumi fulgeram,
desprins de pe pamant ca dintr-un nor,
parca eram si nu eram
inspre trecut, din viitor,
inspre ce-a fost din ce va fi,
un numar descrescand
cinci,
patru,
trei,
din zece mii, sau poate chiar din mii de mii."

- imaginea: Bruce Conner, Sound of Two Hand Angel, 1974.

Vedere în acţiune - de Nichita Stănescu

"Am început să înţeleg cîte ceva
din ceea ce ştiu:

În mine e un ochi
înlăuntrul meu.

Pînă nu-mi zdrenţuiesc trupul
în planete,
el nu-mi va atrage viaţa
la sine.

Şi chiar dacă mă spinteci,
el,
ochiul dinlăuntrul meu,
nu va curge-n afară.

Strig: Da!
El este vederea în acţiune.
Nu are trup decât de jur
împrejurul lui.
Acţionează înlăuntru, mai ales
înlăuntrul său însuşi.

Are caracter abstract, -
deşi pot bea apă peste el,
apă cu peşti
cu străfund de mare
cu ţărm,
cu dealuri, cu munţi
la marginea cîmpiei,
cu nori plutind în aerul acela...

Strig: Da!
Ochiul acesta nu se elimină.
El este vederea
în acţiune.

Ea vede. Eu sunt orb. Ea vede.

Este acesta un pericol?
Este.

Ochi în triunghi?
Nu.
Triunghi în ochi, şi vedere
în acţiune.

El e înlăuntrul meu,
şi dureros şi mişcător.

El e abstract, atât de abstract
încât
existenţa mea concretă
trece printr-un mare pericol.

El fără mine însă
nu există.

Eu fără el par a exista.
El e în mine.
Nu se vede.
E în acţiune."

( - inregistrare : Tube - Ozora festival 2017)