M-am trezit între ora beznelor și zori, căzută dintr-un vis pe-un strat de flori...
De sub perdele zăream scheletul corcodușului, strivind în maxilare câte-o stea, iar mierlele se fluierau ca bete...
Fusese noapte-aceea ce se târa în patru labe, gonind pe cineva iubit si detestat, un chip albit si mut, ales de sânziene s-adune inuri ude-n rouă, cămași ce duc cu ele vorbele cusute-n semne.
Ceasornic, inima îmi ticăia, căci ma grăbeam spre mine însămi, momentul când din horă mă alesese un chip bătrân și mut să-mbrac camasa undă-n rouă...
Eram tot eu, de-atunci și, sunt și-acum, privind din jilțul judecății de apoi cum hora are fălci de fier iar arcul-a prins grumazul meu făcut din roua cea mai densă.
"Desteptati-va, cantati de bucurie, voi cei ce salasluiti in pulbere! Caci roua Ta este roua de lumina si din sanul pamantului umbrele vor invia."
( Isaia 26:19 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu