.

"Vino și asează-te.
Peste două zile nu voi mai fi aici...
Și pe urmă...niciodată."
(Vasili Șukșin)




luni, 30 iulie 2012

"Vei rupe sigiliul unei uși ascunse. Ceața te învăluie și te atrage într-o lume plină de mister și miracole. Când va dispărea ceața vei fi practic, de nerecunoscut."





- art: Irina si Valery Magy

6. Exercitiul Sferei Albastre





” Aseaza-te comod. Incearca sa nu te gandesti la nimic.
1. Simti ce bine e sa-ti placa sa traiesti. Lasa-ti inima sa se simta libera, prietene, deasupra si dincolo de meschinaria problemelor care au atins-o. Canta ceva din copilarie, incetisor. Inchipuie-ti inima crescand, pana ce umple incaperea, apoi casa, cu o lumina albastra, intensa, stralucitoare.

2. Cand ajungi aici, incepi sa simti prenzenta prietenoasa a Sfintilor in care credeai cand erai copil. Baga de seama ca ei sunt de fata, venind din toate colturile, zambind si dandu-ti incredere si speranta in viata.
3. Reprezinta-ti Sfintii apropiindu-se,  punandu-si mainile pe capul tau, in timp ce-ti doresc iubire, pace si comuniune cu lumea. Comuniunea Sfintilor.

4. Cand aceasta senzatie este foarte intensa, simti ca lumina albastra e un flux care intra si iese din tine, ca un rau stralucitor, in curgere. Lumina albastra incepe sa se raspandeasca in casa, apoi peste cartier, oras, tara si invaluie lumea intr-o imensa sfera albastra. Ea e manifestarea Iubirii Supreme, care se afla dincolo de bataliile de zi cu zi, dar care te intareste si-ti da vigoare, energie si pace.
5. Mentine cat mai mult aceasta lumina raspandita  deasupra lumii. Inima iti este deschisa, raspandind Iubire. Faza aceasta a exercitiului trebuie sa dureze cel putin cinci minute.

6. Iesi progresiv din transa si intoarce-te in realitate. Sfintii vor ramane aproape. Lumina albastra va continua sa straluceasca deasupra lumii.
Acest ritual poate si trebuie sa fie facut de mai multe persoane, e mai bine.
n acest caz, participantii trebuie sa se tina de mana.”

-  Paulo Coelho – Jurnalul unui mag 
- pictura: Freydoon Rassouli 


Panait Istrati - "Neranţula"

"Sa dai, sa dai, iata marea fericire a vietii.
Sa dai mai ales la timp, fiecare lucru la vremea lui.
Sa dai rasul, sa dai lacrimile, sa-ti traiesti avanturile, sa-ti traiesti durerea... sa inhati raza de bucurie care fuge, sa-ti arati dintii frumosi in rasul pe care niste ochi umezi ti-l cersesc ,si apoi, apoi sa plangi nebuneste, din toata inima, satula de bucurie!
Sa plangi un timp... si apoi sa razi!"



- pictura: Freydoon Rassouli


Freydoon Rassouli Oh God

*

Constanţa Buzea - Leac pentru îngeri



"Sunt tristă, dar de tine niciodată.
Fug animalele speriate de minuni
La care nu mai ştim să ne gândim,
Miercuri şi marţi, vineri şi luni.

Săraci în zile, cine ştie, trecem
Legaţi la gît de lungi copilării
Ninşi de puterea sfintelor petreceri
A nu fi, a te naşte, a iubi.


Ce-mi  dai, să nu mor azi, să mai rezist?
Leac pentru îngeri, cântecul meu trist."

 (- pictura: Joanna Sierko-Filipowska )

- pink mondays ( 34 ) : pur si simplu






                                                                                                           

duminică, 29 iulie 2012

"Moartea morilor de apa" - de Dona Rosu



"GLASUL DIN NOAPTEA DE COLINDE

Sînt iarăşi copil în noaptea de colinde, stau la geam şi ascult.

Ca şi atunci cuvintele ajung la mine fără sens, doar glasul părintelui meu se detaşează miraculos din corul de voci pe lingă care auzul meu de copil a trecut. 
Il prind ca aburul şi ca raza venită iluzoriu în palmele mele, mă concentrez asupra clipei şi clipa se dilată, cuprinde nesperat copilăria mea, adolescenţa mea şi tinereţea mea vegheate în mica, dulcea, cea mai frumoasă geografie a curţii casei părinteşti.

Erau ultimii cîntăreţi, El şi prietenii lui, ceata lor era un omagiu pe care oamenii vîrstnici cu casele lor de copii îl aduceau celor dragi.

Oricît m-aş strădui acum să-mi amintesc sensul acelui mic colind pe care ei îl repetau neschimbat o singură noapte pe an în toată viaţa lor de bărbaţi, cuvintele rămîn rătăcite în universul imaterial al amintirii mele. 
Doar glasul tatălui meu persistă neînchipuit de bărbătesc şi de tandru. 
Cînta pentru mama şi noi, şi sufletul meu de copil asculta lipit de fereastră.

E prea tîrziu acum să-1 mai aud aievea, iar glasul lui vine azi de departe, din secrete şi nevăzute amvonuri. 
Eu izbutesc să-1 prind încet, ireal, şi din oceanul lung al drumurilor mele mă-ntorc urmîndu-1 ca pe-o stea în noaptea de colinde, şi mă opresc o clipă să-1 ascult, copil cu sufletul lipit de geam."

- life in pictures ( 36 )







initiativa : Costin Comba Photo Blog

sâmbătă, 28 iulie 2012

Josh Groban - You Raise Me Up

oda bucuriei




- foto:  "Oda bucuriei" inseamna libelule printre mure..."

“Cât de frumoasă poate fi o lume daca ești singur în ea?”



"Oamenii visează.
Dar uită.
Dar ce-ar fi dacă un vis ar rămâne întipărit ca o amintire care nu se poate uita?
Imaginează-ți că te trezești, dar ești încă în somn: proiecții ale realității, imagini familiare…
Dar care se simt atât de diferit…
Și ce se întâmplă atunci când ştii că visezi?
Poți decide în ce parte să mergi?
Poți decide unde te va duce o ușă?
O lume fără greutate, o lume de o frumusețe stranie.
Dar cât de frumoasă poate fi o lume daca ești singur în ea?
Totul se mișcă și totul urmează un traseu diferit.
Poate, la rându-ți, ar trebui doar să-l urmezi.
Și dintr-o dată începi să simți fiecare moment.
Momente care par să dureze o veșnicie.
Învață să le dai frâu liber. Să lați visul să te calăuzească. Spre un loc pe care credeai că l-ai uitat demult. Spre un loc al frumuseții eterne, sperând să afli răspunsurile care crezi că te așteaptă, la marginea visului.
Însă, ce este ceea ce cauți?
Poate că răspunsurile nu pot fi găsite în interiorul acestui vis.
Ce vis frumos… Dar când mă trezesc?
De la început.”

*De capo – un minunat scurtmetraj realizat de JuBaFilms, cu participarea dansatorului german Bboy Astro

*sursa: webcultura

Pustnicul batran si ucenicul sau


5. Exercitiul Apei ( Desteptarea Intuitiei)

” Toarna apa pe o suprafata lina si neabsorbanta.
Priveste-o cateva clipe.
Apoi joaca-te, fara nici un scop, fara motiv, cu apa.
Traseaza desene care nu inseamna nimic.

Fa exercitiul o saptamana, zabovind  de fiecare data cel putin zece minute. 
Nu cauta rezultate practice in acest exercitiu, pentru ca el iti va trezi, in scurt timp, Intuitia.
Cand va incepe sa se manifeste la alte ore ale zilei, ai incredere intotdeauna in ea.”

( Paulo Coelho – Jurnalul unui mag  )

- foto: Vladimir Dranitsin



vineri, 27 iulie 2012

Maria Callas - Norma - Casta Diva - Bellini

altfel



Acum, sufletul-mi isi aduna – auzul, atingerea si din ochi vedera.
Le-nfasa apoi  in  "corzile” ce deslusesc  prin gust - arome, si prin nari - parfumul.
E vremea sa ma-nvete sa percep altfel ...
Cu toate deodata !
Ce era in mine odat’ , acum se-apropie de mine:
- Imi vorbeste florea ce-nfloreste, iar piatra mi-e cuvant .
- Aud cum creste iarba  si hexagoanele  cristalului cum canta.
...
Si toate astea ma invata cum sa vestesc o altfel de natura ...
Natura interioara a lucrurilor ! 


- sculptura: Amanda Shelsher

Europe - The Final Countdown

liniste in ...aripi




...in acel moment, cand imensa pasare alba trecea prin nor, batand in liniste din aripi...hmmmmm, in acel moment m-am gandit ca nu sunt singura care priveste cerul ...











"Copilăria. Singurul paradis pierdut."



- definitie aforistica de Valeriu Butulescu
- foto: Simone Hertel

joi, 26 iulie 2012

Moon

4. Ritualul Mesagerului

” 1. Aseaza-te si relaxeaza-te complet. Lasa-ti mintea sa umble pe unde vrea, gandul sa curga fara nici un control.
Dupa un timp, repeta-ti: ” acum sunt relaxat, iar ochii mei dorm somnul lumii.”

 2. Cand simti ca mintea nu-ti mai este prinsa cu nimic, inchipuie-ti o coloana de foc la dreapta ta. Atata flacarile, ca sa fie vii, stralucitoare.
Atunci, spune-ti incet: ” ordon subconstientului meu sa se manifeste. El mi se deschide si-si dezvaluie secretele magice.”
Asteapta putin, concentrat  asupra coloanei de foc.
Daca apare vreo imagine, ea va fi o manifestare a subconstientului tau.
Incearca s-o retii.

 3. Mentinand coloana de foc din dreapta, imagineaza-ti acum alta coloana de foc, la stanga.
Cand flacarile vor fi foarte vii, spune incetisor urmatoarele cuvinte: ” Fie ca forta Mielului, care este in tot si-n toate, sa fie si in mine cand imi invoc Mesagerul .( Numele Mesagerului) imi va aparea acum.”

 4. Discuta cu Mesagerul tau care va trebuie sa apara intre cele doua  coloane.
Discuta-ti problema pe care o ai, cere sfaturi si da-i ordinele necesare.

5. Cand discutia s-a terminat, desparte-te de Mesager cu cuvintele: ” Multumesc Mielule pentru minunea pe care am infaptuit-o.
Fie ca ( numele Mesagerului) sa se intoarca ori de cate ori il invoc si cand va fi departe, sa ma ajute sa-mi realizez opera.”

Ia aminte:  la prima invocare – sau la primele invocari, depinde de puterea de concentrare a celui care realizeaza Ritualul – nu se spune numele Mesagerului.
Se spune doar ” El”.
Daca Ritualul a fost bine executat, Mesagerul iti dezvaluie imediat numele, prin telepatie.
Daca nu, insista pana ce reusesti sa-l aflii si numai dupa aceia poti sa vorbesti cu el.
Cu cat repeti mai des Ritualul, cu ata mai puternica va fi prezenta Mesagerului si cu atat mai rapide vor fi actiunile lui.”

( Paulo Coelho – Jurnalul unui mag  )



Walt Disney - "Sabia din stanca " ( Madame Mim )

Petre Ţuţea

” Dumnezeu contopeşte libertatea cu necesitatea şi deci cu ordinea. Unul din paradoxurile ordinii creştine este acesta: atotputernicia lui Dumnezeu nu anulează liberul arbitru, fiindcă adaptarea mecanică face inutil efortul pentru mântuire. Am devenit un gânditor creştin când mi-am dat seama că fără revelaţie, fără asistenţă divină, nu pot şti nici cine sunt, nici ce este lumea, nici dacă are vreun sens sau nu, nici dacă eu am vreun sens sau nu. Nu pot şti de unul singur, când mi-am dat seama că fără Dumnezeu nu poţi cunoaşte sensul existenţei umane şi universale. Poarta spre Dumnezeu este credinţa, iar forma prin care se intră la Dumnezeu e rugăciunea. Rugăciunea e singura manifestare a omului prin care acesta poate lua contact cu Dumnezeu.”

miercuri, 25 iulie 2012

Sarah Mclachlan - In The Arms Of The Angel

Nicolae Filimon - Ciocoii vechi si noi

"Nimic nu este mai periculos pentru un stat ce voieşte a se reorganiza, decât a da frânele guvernului în mâinile parveniţilor, meniţi din concepţiune a fi slugi şi educaţi într-un mod cum să poată scoate lapte din piatră cu orice preţ!…Platon a zis, cu două mii de ani înainte de a lua noi pana în mână ca să descriem pe ciocoi, că un om, ca să poată deveni cetăţean onest, mai întâi de toate caută să fie născut bine, crescut în frica lui Dumnezeu, şi din copilărie până la maturitate să trăiască înconjurat de oameni virtuoşi şi drepţi.
Ciocoiul este totdeauna şi în orice ţară un om venal, ipocrit, laş, orgolios, lacom, brutal până la barbarie şi dotat de o ambiţiune nemărginită, care eclată ca o bombă pe dată ce şi-a ajuns ţinta aspiraţiunilor sale.
Pepiniera în care cresc aceşti inamici ai onoarei şi ai tuturor virtuţilor cetăţeneşti este mai totdeauna casa bogatului şi mai cu seamă a bogatului parvenit.
Aci vine ciocoiul, umilit, şi cere a servi pe boierul pentru o bucată de pâine, o cameră de dormit şi un veştmânt ca să se apere de asprimea frigului.
În anii dintâi, aceste vulpi cu două picioare, care întrec în ipocrizie şi vicleşug pe cele cu patru picioare din fabulele lui Esop şi La Fontaine, petrec împreună cu servitorii cei îmbătrâniţi în păcate de tot felul, îi studiază cu cea mai mare atenţiune, încât la etate de douăzeci de ani, ei ştiu foarte bine cum se fură cloşca de pe ouă fără să cârâie; cu alte cuvinte, ştiu cât să fure de la aprovizionarea din toate zilele, cât de la aprovizionările cele mari, cât de la arendarea moşiilor şi alte mai multe tranzacţiuni ale casei boiereşti în care se află servind.
Ştim cu toţii că între slugile de la casele bogaţilor, ca în toate meseriile sociale, există o ierarhie oarecare.
Ciocoiul, dar, îşi începe uneori cariera de la postul de rândaş, iar alteori de la lacheu ce se pune în coada trăsurii boierului; devine cu încetul sofragiu, apoi vătaf de curte, iar mai pe urmă se face şi el boier; şi cu toate că unii-alţii îi zic în deriziune boier făcut, copiii lui însă devin boieri şi fii de boieri.
În timpul pe când ciocoiul umblă după trăsura boierului, el află toate slăbiciunile stăpânului său şi-i ajută cât poate ca să şi le împlinească în paguba lui şi în folosul său.
Se întâmplă, însă, de multe ori ca stăpânul ciocoiului să aibă şi virtuţi, dar aceste lucruri pătrate nu pot să intre în capul şi în inima cea triunghiulară şi îngustă a ciocoiului plecat pe drumul de a deveni om mare cu orice preţ.
Ca sofragiu se obişnuieşte atât de mult cu mâncările delicate, încât nu mai poate să trăiască fără friptură de fazan, brânză de Parma, salam de Verona, icre moi, conserve de Franţa şi vinuri din cele mai celebre dealuri ale Europei.
Astfel dar, când ciocoiul ajunge la gradul de vătaf, este corupt moraliceşte şi fiziceşte până la măduva oaselor.
Înălţat la acest din urmă şi mai suprem grad al slugăriei, ciocoiul devine prevăzător ca un prezident de cabinet… din Europa. Ideea ce-l preocupă ziua şi noaptea este de a afla metodul prin care să-şi facă stare. Diferite planuri i se prezintă în imaginaţiune, unul mai întunecos decât cellalt; le studiază pe toate şi, găsindu-le realizabile, le pune în lucrare fără mustrare de conştiinţă.
S-a zis de mai mulţi filozofi şi cărturari că conştiinţa este cel mai aspru jude al criminalului.
O fi, nu tăgăduiesc, dar vătaful de curte cunoaşte secretul de a face din acest aspru judecător un consilier întocmai după cum îi trebuieşte lui.
El zice în sine: Tot omul este creat de Dumnezeu cu dreptul de a se hrăni pe pământ; de ce dar unii oameni au mai mult decât le trebuie, când alţii nu au nici chiar mijloacele necesare spre a se susţine? De ce unii sunt puternici şi alţii nebăgaţi în seamă?
De ce unii stăpânesc pământuri întinse, iar alţii nu au nici chiar pământul necesar spre a se înmormânta?
Aceasta este o stare de lucruri anormală zice înţeleptul vătaf de curte şi cată să o combat din toate puterile, adaugă el.
Astfel dar, omul nostru, mergând din raţionament în raţionament şi din deducţie în deducţie, devine comunist, fără ştirea lui, şi începe a pune în lucrare această doctrină atât de frumoasă şi egalitară în aparenţă, cât este de hidoasă în fond.
Nu trece mult şi ingeniosul vătaf de curte se pune cu ardoare a nivela starea societăţii… Îşi cumpără moşioare, vitişoare şi alte diminutive de acestea care fac viaţa lesne şi plină de plăceri.
După ce a ruinat de ajuns pe nenorocitul boier, care nu l-a lăsat să piară de foame pe drumuri şi după ce şi-a luat rangul de pitar, la care nu este vătaf de curte care să nu aspire, omul nostru caută un pretext şi părăseşte casa stăpânului său tocmai atunci când acesta simte cea mai mare nevoie de dânsul.
Este cunoscut că omul îmbogăţit prin furtişag nu se satură niciodată de avere, oricât de bogat ar deveni, ci, din contra, caută noi mijloace de a-şi mări bogăţiile.
Căsătoria, dar, devine pentru dânsul o nouă mină de exploatat. Se propune ca ginere pe la toate fetele bogate; trimite samsari de căsătorie în toată ţara şi nu se însoară decât numai atunci când găseşte o zestre după placul lui, fără să se tulbure cât de puţin dacă femeia cu care-şi leagă soarta este jună, frumoasă şi crescută bine, sau slută şi depravată.
Omul ce se însoară numai pentru ca să-şi mărească starea niciodată nu ia soţie bună.
Ciocoiul o ştie şi aceasta, dar îi pasă foarte puţin, căci el nu are altă ţintă decât realizarea planurilor sale celor ambiţioase.
N-apucă să treacă luna de miere şi casa ciocoiului devine o cafenea în care se adună toată lepra societăţii.
Soţia lui devine o Messalină; copiii se nasc Dumnezeu mai ştie cum, cresc împreună cu slugile şi, tocmai când ajung la gradul cel mai înalt al corupţiunii, îi trimite în Franţa ca să înveţe carte.
Nenorociţii copii, lipsiţi de educaţiunea morală şi neîntăriţi prin virtuţi şi exemple de onoare învăţate din casa părinţilor, cum ajung la porţile Parisului, cad în mâinile femeilor şi junilor celor stricaţi, care îi depravează şi mai rău; iar când se întorc în patrie, în loc să aducă cu dânşii luminile Europei civilizate, nu aduc decât viciul şi depravarea sau, dacă vreunul dintr-înşii reuşeşte a învăţa câte ceva, această cultură intelectuală, nefiind susţinută de o educaţiune morală, produce mai mult rău decât bine nenorocitei ţări ce hrăneşte în sânu-i asemenea vipere.
Ciocoiul sau puiul de ciocoi, ajuns om de stat, se deosebeşte de omul onest prin mai multe fapte, iar mai cu seamă prin purtarea sa.
El nu se pronunţă definitiv pentru nici o doctrină politică, nu se face adept credincios al nici unui partid, nu doară că are spiritul drept şi nepărtinitor, ci ca să poată exploata deodată toate doctrinele şi partidele în folosul său.
Amorul de patrie, libertatea, egalitatea şi devotamentul sunt vorbele sacramentale ale ciocoiului, pe care le rosteşte prin adunări publice şi private; dar aceste virtuţi cetăţeneşti, de care face atâta pompă, nu sunt decât treptele scării pe care voieşte a se sui la putere; şi uneori, când ele nu-i servă de ajuns, el aleargă la străini şi primeşte de la dânşii posturi în ţara sa.
Ajuns la gradul de mărire pentru care a comis toate mişeliile, a suferit toate umilinţele şi a declamat, fără de a le simţi, toate virtuţile din lume, ciocoiul îşi ridică masca ipocriziei de la ochi şi se arată lumii în mizerabila şi urâcioasa nuditate a sufletului său celui mic.
Inima lui, asprită de suferinţele, umilirile şi înjosirile prin care a trecut, devine incapabilă de orice simţământ frumos şi uman.
Libertatea presei îl supără, căci descoperă inechităţile vieţii sale şi nu-l lasă să despoaie de averi pe stat şi pe particulari; funcţiunile statului le împarte la ciocoi cu cea mai mare prodigalitate şi, ca să se poată folosi mai bine de orânduirile în servicie, îşi recrutează un ciocoi tot de calibrul său şi speculează printr-însul pâinea nenorociţilor funcţionari.
Iată tipul ciocoiului din toate ţările şi mai cu seamă din ţara noastră, unde lumina adevăratei civilizaţiuni n-a risipit încă norii cei groşi ai ignoranţei şi ai depravaţiunii.
Iată tipul ce ne propunem a urmări în deosebitele faze prin care el a trecut în secolul nostru, de la ciocoiul cu anteriu şi cu călămări la brâu al timpilor fanariotici, până la ciocoiul cu frac şi cu mănuşi albe din zilele noastre."

( Prolog )

- miercurea fara cuvinte ( 55 )






*

marți, 24 iulie 2012

Holograf - Cat de departe

citatul zilei


"Spre diferenţă de tristeţe, care este a speciei noastre, dar nu numai a speciei noastre, ci şi a speciei arborilor şi a celorlalte stele, melancolia ne apare ca un egoism, ca un stil al tristeţii, ca o îmblânzire a piramidei prin baroc.
Melancolia e refuzată de contemplare şi este refuzată de puterea unei generalizări.


Proprietate a propriilor noastre amintiri, aidoma vechilor scrisori şi fotografii legate cu fundă, melancolia este, poate, cel mai de preţ avut al celui care posedă şi şchiopătarea până la boală a celui apt de tristeţe.
Şi totuşi Toma, tu ţi-aduci aminte cum, punându-mi sub şaua calului tău tristeţea, ca să mi-o frăgezeşti, ai scos de sub acea şa de cal sălbatic înşeuat de tine numai o bucată de melancolie pe care ai gătit-o cu lacrimi şi cu mărar de gene de ţi s-a întors şi ţi s-a aplecat şi ai venit să mă pipăi dar nu mai aveai ce?


După părerea noastră tristeţea este un sentiment viguros, pentru că ni se întâmplă înlăuntrul conştiinţei.
Despre melancolie, ne gândim mai degrabă că prietenul nostru Hipocrate ar putea să aibă câteva păreri mai repezi şi mai scurte decât cele ale noastre.


Închei această scrisoare cu tristeţe."

(-  fragment din "Scrisorile de dragoste sau Înserare de seară " de  Nichita Stanescu  )

Ave verum corpus



Ave, verum corpus
Natum de Maria Virgine,
Vere passum immolatum
In Cruce pro homine,
Cujus latus perforatum
Unda fluxit et sanguine,
Esto nobis praegustatum
In mortis examine.

.

in arsita unei zile de vara...









"soarele s-a topit; pasari curg pe pamant;
lutul e-o rana, ciulini se clatina-n vant!"

duminică, 22 iulie 2012

Neale Donald Walsch - ”Micul Suflet”

“Odata a existat un Suflet Mic, care i-a declarat lui Dumnezeu:
- Stiu cine sunt!
Si Dumnezeu a raspuns:
- Ce-mi spui e minunat! Si cine esti tu?
Micul suflet a strigat :
- Eu sunt Lumina!
Dumnezeu a zambit cu drag:
- Ai dreptate! Esti, intr-adevar, Lumina.
Micul Suflet era extrem de fericit; Tocmai deslusise misterul pe care intreg Regatul dorea sa-l descopere.
- Uau, spune Micul Suflet, asta e grozav!
Dar curand, doar a sti nu i-a mai fost suficient. Micul Suflet a inceput sa-si doreasca sa fie ceea ce tocmai descoperise ca este. Si astfel, Micul Suflet a mers din nou la Dumnezeu (ceea ce nu e deloc o idee rea pentru sufletelele care-si doresc sa fie Ceea ce Sunt cu Adevarat) si i-a spus :
- Acum, ca stiu ce sunt, pot sa si fiu ceea ce sunt ?
- Adica vrei sa FII Ceea ce ESTI cu Adevarat?, il intreba Dumnezeu.
- Pai, raspunse el, una este sa stiu ce sunt, si cu totul alta e sa fiu ceea ce sunt. Vreau sa simt cum e sa fiu Lumina.
- Dar tu chiar Esti Lumina!, ii raspunse Dumnezeu cu un zambet larg.
- Intr-adevar! Dar eu chiar vreau sa simt cum e sa fii lumina, se tot plangea Micul Suflet.
- Asa deci ?, raspunse Dumnezeu razand in barba-i, ar fi trebuit sa-mi dau seama de asta mai devreme, mereu ai fost un spirit aventuros.
Atunci privirea lui Dumnezeu se schimba :
- Ar fi totusi un lucru.
- Ce? intreba Sufletelul.
- Pai, nu exista decat Lumina. Vezi tu, am creat doar ceea ce esti tu si, astfel, nu exista nici o modalitate prin care tu sa traiesti experienta a Ceea ce Esti, atata vreme cat nu exista opusul a ceea ce esti.
- Adica ?, intraba confuz, Micul Suflet.
- Hai sa ne gandim in felul urmator, ii spuse Dumnezeu: tu esti ca o lumanare in Soare. Esti acolo impreuna cu alte milioane, miliarde de lumanari, pentru a crea Soarele. Si Soarele nu ar fi el insusi fara de tine; el nu ar fi Soarele, fara una din lumanarile sale. Si fara tine, el nu ar mai fi Soarele, pentru ca nu ar mai straluci la fel de puternic. Deci, cum ai putea sa te cunosti pe tine insuti ca fiind Lumina, cand tu esti in Lumina?
- Pai, ii raspunse Sufletelul, tu esti Dumnezeul, gandeste-te la o solutie.
Dumnezeu zambi din nou si-i spuse :
- Am gasit deja solutia. Pentru ca nu te poti vedea ca fiind Lumina, atata vreme cat tu esti in Lumina, atunci te vom inconjura cu intuneric.
- Ce este intunericul ?, intreba Micul Suflet.
- Este ceea ce tu nu esti.
- Imi va fi frica de intuneric ?, intreba Micul Suflet.
- Doar daca alegi tu sa-ti fie frica. Nu are, de fapt, de ce sa-ti fie teama, decat daca tu decizi asta. Vezi tu, noi ne jucam; doar ne prefacem ca e intuneric .
- Aaa ! exclama Micul Suflet, deja m-am linistit.
Apoi Dumnezeu ii explica faptul ca, pentru a putea trai o experienta anume, va trebui sa apara exact opusul starii respective:
- Si asta este un mare dar, pentru ca fara el, nu ai putea afla cum sunt toate de fapt. Nu ai putea sa cunosti Caldura, fara ajutorul Frigului, Sus fara Jos, Rapid fara Incet, Stanga fara Dreapta, Aici fara Acolo, Acum fara Atunci. Si astfel, incheie Dumnezeu, sa nu ridici pumnul ori vocea impotriva intunericului, nici sa nu-l blestemi. In schimb, fii Lumina in Intuneric si nu te intrista din cauza lui. Atunci vei sti Cine Esti cu Adevarat si toti ceilalti vor sti asta. Lasa-ti Lumina sa straluceasca, pentru ca si ceilalti sa afle cat esti de special.
- Vrei sa spui ca e in regula sa-i las pe cei din jurul meu sa vada cat de special sunt?, intreba Micul Suflet.
- Bine-nteles! raspunse Dumnezeu razand; este perfect in regula! Dar aminteste-ti ca ”special” nu inseamna “mai bun”. Totii sunt speciali, fiecare in felul sau. Desi multi dintre ei au uitat lucrul acesta. Isi vor da seama ca este in ordine sa se considere si ei speciali la randul lor, doar atunci cand tu vei reusi sa accepti ca tu esti special.
- Minunat !, radea Micul Suflet sarind in sus de bucurie, pot sa fiu oricat de special imi doresc!
- Si poti sa incepi lucrul acesta, chiar acum! ,ii mai spuse Dumnezeu, care dansa de bucurie, impreuna cu Micul Suflet. Apoi, il intreba :
- In ce mod iti doresti tu sa fii special ?
- Nu inteleg. raspunse Micul Suflet.
- Pai, a fi Lumina inseamna a fi special, si a fi special are multe aspecte. Este special sa fii bun. Este special sa fii bland. Este special sa fii creativ. Este special sa fii rabdator. Poti sa-mi spui in ce fel ai mai putea sa fii special?
Micul Suflet a ramas tacut pentru un moment :
- Ma pot gandi la multe feluri de a fi special!, exclama Micul Suflet. Este special sa fii de ajutor. Este special sa fii darnic. Este special sa fii prietenos. Este special sa fii bun fata de altii.
- Intr-adevar, ii raspunse Dumnezeu, iar tu poti sa fii toate acestea, sau orice parte iti doresti, oricand! Asta inseamna sa fii Lumina.
- Stiu! Stiu! Stiu ce vreau sa fiu! striga Micul Suflet cu mult entuziasm, vreau sa fiu special, fiind iertator. E ceva special sa ierti?
- O, da! e foarte special.
- Ce bine! Asta vreau sa fiu! Vreau sa fiu iertator! Vreau sa traiesc experienta a ce inseamna sa fii iertator.
- Bun, spuse Dumnezeu, dar inainte ar trebui sa stii ceva.
Micul Suflet devenea putin nerabdator. Parea ca mereu apar unele complicatii.
- Ce anume ar trebui sa stiu ?, ofta Micul Suflet.
- Nu ai pe cine sa ierti.
- Nimeni? Micul Suflet abia putea crede asta.
- Nimeni! raspunse Dumnezeu. Tot ce am creat este perfect. Nu exista nici macar un suflet in toata creatia care sa fie mai putin decat perfect. Uita-te in jurul tau!
Abia atunci observa Micul Suflet marea multime ce se adunase in jur. O multime de suflete venisera din toata imparatia, pentru ca se raspandise vorba cum ca Micul Suflet purta aceasta conversatie cu Dumnezeu si cu totii erau curiosi sa o auda. Privind in jurul lui, Micul Suflet a trebuit sa-i dea dreptate: nu exista nimeni mai putin minunat, mai putin magnific, mai putin perfect decat el insusi. Atat de minunata si stralucitoare era multimea din jur, incat Micul Suflet abia o putea privi.
- Atunci pe cine ai putea ierta ?, intreba Dumnezeu.
- Of! Nu va mai fi deloc distractiv, se imbufna Micul Suflet. Imi doream sa traiesc experienta iertarii. Doream sa aflu cat e de special sa fii iertator.
Si astfel Micul Suflet tocmai aflase cum e sa fii trist.
Dar chiar atunci, un Suflet Prietenos iesi din multime si se apropie.
- Nu te intrista Suflet Micut, ii spuse Sufletul cel Prietenos, te voi ajuta eu.
- Da ?!?, se lumina Micul Suflet, dar cum?
- Iti voi aduce pe cineva pe care sa ierti.
- Poti face tu acest lucru ?
- Cu siguranta! ciripi Sufletul cel Prietenos, pot sa apar in viata ta urmatoare si sa ma comport in asa fel, incat tu sa ai pe cine ierta.
- Dar de ce? De ce ai face lucrul acesta?, intreba Micul Suflet. Tu, care esti o fiinta atat de perfecta! Tu, care vibrezi atat de putermic, incat abia te pot privi. Ce te-ar putea face sa vrei sa-ti incetinesti vibratia atat de mult, incat Lumina pe care o radiezi acum sa se transforme intr-un Intuneric dens ? Ce te-ar putea face, pe tine – care esti atat de usor, incat dansezi deaspura stelelor si te misti prin imparatie cu viteza gandului – sa apari in viata mea si sa comiti astfel de lucruri ?
Micul Suflet fu suprins de raspuns.
- Nu fi atat de mirat, spuse Sufletul cel Prietenos, si tu ai facut acelasi lucru pentru mine. Nu-ti amintesti? Ohooo, am dansat de multe ori impreuna, noi doi. Am dansat impreuna de-a lungul veacurilor. Ne-am jucat impreuna de multe ori si in multe locuri. Tu doar nu-ti amintesti. Am fost amandoi un Tot.
Impreuna am fost Sus-ul si Jos-ul, Stanga si Dreapta, Aici si Acolo, Acum si Atunci. Am fost Femeia si Barbatul, Bunul si Raul, am fost amandoi si Victima si Agresorul. Astfel ne-am intalnit de nenumarate ori, noi doi, fiecare aducandu-i celuilalt exact ceea ce avea nevoie pentru a putea trai experienta a Ceea ce Suntem cu Adevarat.
Sufletul cel Prietenos explica mai departe : Voi veni in viata ta urmatoare si voi fi «cel rau» de data asta. Iti voi face niste lucruri groaznice, si abia atunci tu vei putea trai experienta a ceea ce inseamna sa fii Cel care Iarta.
- Dar ce anume imi vei face de va fi atat de inspaimantator?, intreba Micul Suflet, putin speriat.
- Pai, ne vom gandi noi impreuna la ceva, raspunse Sufletul cel Prietenos, facandu-i un semn cu ochiul.
Sufletul cel Prietenos devenise deodata serios si spuse cu o voce slaba :
- Ai avut dreptate inainte, sa stii.
- La ce te referi ?
- Va trebui sa-mi incetinesc vibratiile si sa devin violent, pentru a putea face toate aceste lucruri nu prea placute. Va trebui sa ma prefac ca sunt cineva foarte diferit de ceea ce sunt de fapt. As avea o favoare sa-ti cer.
- Cere-mi orice!, striga Micul Suflet, incepand sa danseze si sa cante: Voi putea fi Iertator! Voi putea fi Iertator!
Atunci Micul Suflet observa ca Sufletul cel Prietenos ramase foarte tacut.
- Ce anume doresti sa-mi ceri? Ce as putea sa fac pentru tine? Esti un inger ca faci toate acestea pentru mine.
- Bine-nteles ca Sufletul cel Prietenos este un inger, interveni Dumnezeu. Toti sunt ingeri. Aminteste-ti asta mereu: Eu va trimit numai ingeri!
Si atunci Micul Suflet nu-si dorui nimic mai mult decat sa indeplineasca dorinta prietenului sau:
- Ce pot sa fac pentru tine ?
Sufletul cel Prietenos raspunse:
- Atunci cand te voi lovi si te voi izbi. in momentele in care iti voi face cele mai groaznice lucruri pe care ai putea sa ti le imaginezi, in chiar acel moment, aminteste-ti te rog Cine Sunt cu Adevarat.
- Oooo, imi voi aminti!, plangea Micul Suflet, iti promit! Mi te voi aminti exact asa cum esti acum, aici.
- Bine, raspunse Prietenul sau, pentru ca, vezi tu, eu ma voi preface atat de bine, incat voi uita si eu la randul meu. Si daca nu iti vei aminti tu cine Sunt cu Adevarat, s-ar putea sa nu mai fiu in stare sa-mi reamintesc pentru o perioada lunga de timp. Si daca uit Cine Sunt, s-ar putea ca si tu sa uiti Cine Esti. Si astfel vom fi amandoi pierduti. Va fi nevoie ca un alt suflet sa vina si sa ne aminteasca amandurora Cine Suntem.
- Nu, nu vom uita, ii promise Micul Suflet, iti voi reaminti eu. Si iti voi multumi ca mi-ai adus acest dar – sansa de a trai experienta a Cine Sunt cu Adevarat.
Si astfel, cei doi cazusera de acord. Micul Suflet isi incepuse noua viata, emotionat sa fie Lumina, ceea ce era foarte special si entuziasmat sa faca parte din acel ceva foarte special, numit Iertare.
Micul Suflet astepta cu nerabdare sa fie in stare sa traiasca experienta Iertarii si sa-i multumeasca oricarui suflet care facea ca acest lucru sa fie posibil. Si, ori de cate ori un nou suflet aparea in preajma lui – chiar daca acel nou suflet ii aducea bucurie ori tristete – dar mai ales daca ii aducea tristete – Micul Suflet isi amintea ce-i spusese Dumnezeu:
- Adu-ti aminte: eu va trimit numai ingeri.”

- life in pictures ( 35 )


"Ia cunoștința că pot ucide,
că pot zdrobi cu călcâiul capul suav
al stelei răsărinde și placide,
din pricina căreia am devenit zugrav!

Ia cunoștința că nu am milă de mine,
că sângele meu mi-l amestec cu mestecenii!
Grabnic ți-aduc la cunoștința toate acestea!
Vezi ce faci !"


- Nichita Stanescu - nod 19

initiativa : Costin Comba Photo Blog

sâmbătă, 21 iulie 2012

„Frunza verde de albastru, /ma doare un cal maiastru, /potcovit pe luna plina/cu miros de la sulcina"


- sursa

efectul Umbrei



"A fi om e o casa de oaspeti.
In fiecare dimineata un nou venit.
O bucurie, o intristare, o rautate,
un moment de constiinta vine
ca un vizitator neasteptat.
Intampina-i si primeste-i cu bucurie pe toti!
Chiar daca sunt o multime de amaraciuni,
ce-ti curata cu violenta casa
de toata mobila,
totusi, trateaza fiecare oaspete onorabil.
El te-ar putea elibera
pentru o noua incantare.
Gandul rau, rusinea, rautatea,
asteapta-i la usa razand,
si invita-i inauntru.
Fii recunoscator pentru oricine vine,
pentru ca fiecare a fost trimis
ca un ghid de dincolo."


- "Casa de Oaspeti " de Jelaluddin Rumi
- traducere romana Cornea Lucian
- si aici

Lily Was Here


vineri, 20 iulie 2012

joi, 19 iulie 2012

Brahms

“Simfonia materiei” – de Marin Dumitrescu



" Un gol imens în jurul meu şi eu în centrul lui,
Nu era nici timp şi nici lumină, era trist,
Dar existam, chiar dacă eram al nimănui
Şi nu ştiam să plâng de bucurie că exist.


Aşa m-am întâlnit pe mine însumi în trecut,
Când nu era nici jos, nici sus, în cosmos, însă
Eram eu, punctul şi cu mine totul a început
În amintirea mea uitată şi ascunsă.


Eram un punct material, mă înconjura nimicul
Şi mă simţeam aşa de singur şi de mic în gol,
Că îmi venea să explodez şi să sparg buricul
Balonului primordial şi absolut şi gol.


Misterul însuşi avea formă şi structură,
Neînţeles şi rece în muta mea uimire,
În care conştiinţa mea primară, pură,
Mi-a dat naştere şi m-a lăsat să fiu subţire.

Surprinzător pulsam, se mişca ceva în mine,
Gândeam în limba generală peste întuneric,
Legi universale mă duceau pe aripi line,
Înţelegând concret, concretul cod numeric.

Mă deplasam încet, într-o mişcare lentă,
Nu aveam nici ochi şi nu era lumină, însă
Ştiam să-mi port de grijă, simţirea mea atentă,
Pulsa, în pieptul meu primordial, ascunsă.

Îmi era totuşi frică de întuneric, parcă,
Se ascundeau primejdii negre în pieptul lui.
Timpul fluierând, vâslea, ducând cu el în barcă,
Tăcerea despletită strângând de gât statui.

Nu-mi era foame şi nu mâncam nimic,
Atât eram de mic.

Eram lipit de mediul înconjurător
Și nu aveam trup,
Nu aveam piele şi nici gură,
Nu puteam să muşc, să rup
Şi nu aveam din ce,
Atât eram de singur
În singurătatea pură.

Mediul înconjurător avea singurătatea lui egală,
Și mă avea decât pe mine cu singurătatea mea
Şi depărtarea care-l mărginea, era goală
Şi altceva... nimic nu mai avea.

Primul punct material din univers eram şi ştiu,
Cu mine a început istoria să ştie,
Neînsemnat şi mic, dar unic şi dorind să fiu,
Crezând în tot ce a urmat să fie.
M-am iubit din prima clipa si am avut
Puterea sa ma proclam intamplator, adevarat.
Eram cel mai important nimic si nevazut,
Sambure de intuneric, de nimic inconjurat.

Si deodata gandul, mi-am explicat in gand,
Ca nu sunt asa de singur, avand cu mine gandul
Si ca altcineva, ca mine, ar putea sa fie stand
Si am plecat in cosmos, cu gandul cautandu-l. "

marți, 17 iulie 2012

"Dimineata fusese de aur; amiaza , de bronz; seara, de plumb. Dar toate au fost solide si lustruite pana cand fiecare a stralucit in felul ei."



- text: Winston Churchill
- pictura : Michel Ogier

From my window...

Miriam Peretz

ultime cuvinte



Abia m-ai parasit si freamatul de frunze umple acum distanta dintre noi...
Tot ce-a fost, a fost zadarnic.
Si mai pluteste inca-n aer,  fasiile pierdute din cuvintele ce-au acoperit esenta lucrurilor si-a sentimentelor...si  toate "cele" trecatoare, se pierd in tainice unghere  , amestecandu-se printre alte intelesuri - "neintelese" ale vietii...
Abia te-am parasit  si-mi creste umbra degetelor ce grebleaza -n urma mea .
...

( - desen: colaborare cu fiul meu Robert Marian )

Vangelis - Chariots of Fire

luni, 16 iulie 2012

"Cine plange isi cauta melodia pe care vantul, de muzica infrunzitul, o ascunde in noapte"

"ceva"ul...

De cand ma stiu am ascultat pareri, si pareri ...povesti si descrieri din drumurile altora ...
Nu am apelat la cunoasterea intelectuala si ratioanala ; am tinut legatura cu Spiritul si am acceptat de la bun inceput ca, ceea ce nu pot verifica/cunoaste eu, nu inseamana ca nu exista.
Cei ce au descris trecerile spre alte dimensiuni, cei care au avut momentul lor de pura constientizare de sine , cei care au intalnit "ceva"ul ca o certitudine ...ma fascinau chiar si prin dialectica diferita prin care povesteau.
Si iata-ma , acum , ca ...eu am o astfel de poveste .
In fiecare noapte am ora de plimbare prin parcul din apropiere - "rondul meu de noapte".
Ieri-noapte ( 15 iulie a.c. ) , pe la ora 21,30 , am trecut pe langa batranii ulmii grosi si scorturosi , am trecut odata cu adierea ce le involbura frunzisul si mai sa raspund unei bufnite "Huuuu!"...ca sa-mi verfic realitatea aceste plimbari .
Ma tineam bine de mana barbatului meu , cu ochii-n trotuar de grija melcilor aventurieri ...
Am luat-o pe alea care ducea spre casa si am rasuflat usurata ; acum puteam sa-mi dau capul pe spate si sa caut Steaua Sudului, bombanind-o ca mi-e dor s-o vad ; ca steaua care de 3 ani se tot marise si stralucea la vest , a disparut imediat dupa ce Luna a fost  mai aproape de Pamant...asa, pur si simplu fara sa fi intrebat-o cum o cheama ...Deh !
Si...am ramas in mijlocul drumului incantati ...Fireste aveam pe bolta cereasca cea mai frumoasa stea ! Era la sud, era mare , si parca se tot marea ... Ma incanta revederea de parca imi inflorise muscata din fereastra si-i mangaiam frunzele soptindu-i ca mi-a fost dor de inflorirea ei.
Cateva momente am laudat-o , chiar am apreciat ca se mareste luminand diferit ( habar n-aveam de ce...).
Eram ca doi copii cu mainile ridicate si lipite de vitrina cu minunatii .
Deoadata , steaua "noastra" a aruncat spre noi o lumina laptoasa ; noi lasand sa ne cada bratele ...cu "uuuuuuuuuuuuuaaaaaaaaaaaaaaaauuu!" iesit soptit si fierbite din gat ...
Apoi, steaua ( "ceva"ul ) s-a zbatut bland, si instananeu a disparut, lasad in urma o linie subtire , lumnoasa, care s-a-nfipt cu totul in noapte ...
Si, noi, eram ...linistiti de parca ne plecase intr-o calatorie, cineva drag...

Tudor Arghezi - Flori de mucigai



"Le-am scris cu unghia pe tencuiala
Pe un parete de firida goala,
Pe intuneric, in singuratate,
Cu puterile neajutate
Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul
Care au lucrat imprejurul -
Lui Luca, lui Marcu si lui loan.
Sunt stihuri fara an,
Stihuri de groapa,
De sete de apa
Si de foame de scrum,
Stihurile de acum.
Cand mi s-a tocit unghia ingereasca
Am lasat-o sa creasca
Si nu a mai crescut -
Sau nu o mai am cunoscut.

Era intuneric. Ploaia batea departe, afara.
Si ma durea mana ca o ghiara
Neputincioasa sa se stranga.
Si m-am silit sa scriu cu unghiile de la mana stanga."

*

"Definitia mea este: Petre Tutea, românul"

- pink mondays ( 32 )



initiativa: cybershamans.blogspot.com.

sâmbătă, 14 iulie 2012

Peisaj de strigate




" Aici
unde ma impiedic in sare,
aici la marea
cu sugarii ei albastrii,
care se hranesc
de luna nebuni
de la sufletul-doica,
aici in nisipul
care-a dansat in cercul de zodii
si iarasi
sta ferecat de ceea ce nu s-a nascut,
imi apari
mergand inapoi
prin golul intunecat
care sta in jurul tau asteptand,
un cos umplut
cu fructe,
calatorind pe metalice drumuri astrale,
sau purtate
de curentii iubirii -
iti intind respirarea mea
si cad inapoi
sa locuiesc intr-un spin
care nu se va face floare nicicand."


- poezia: Nelly Sachs
- pictura: Michel Ogier



expectare


Mi-ai scris pe-un petec de hartie, ca afara-i Vara;
ca trebuie sa pleci, si ca ai incredere in florile culese  in rasarit de soare.
Le-ai lasat stiind ca le voi aseza-n fereastra...

Kenny G - Forever In Love

Gustav Klimt



al bas tre le : "silabe" de vara

joi, 12 iulie 2012



”nu ştiu de ce,
simt că voi pleca.
e o călătorie a mea
şi numai a mea.
un dor nebun de ducă
m-apucat. ...

mângâie-mi fruntea a drum bun
şi nu-mi spune de dor
şi de-aşteptare
nici un cuvânt.
mi-e teamă,
că nu mai sunt în stare
să mă întorc.


-foto: Robert & Shana Parkeharris
- poezia: Nicu Alifantis