“Simfonia materiei” – de Marin Dumitrescu

" Un gol imens în jurul meu şi eu în centrul lui,
Nu era nici timp şi nici lumină, era trist,
Dar existam, chiar dacă eram al nimănui
Şi nu ştiam să plâng de bucurie că exist.

Aşa m-am întâlnit pe mine însumi în trecut,

Când nu era nici jos, nici sus, în cosmos, însă
Eram eu, punctul şi cu mine totul a început
În amintirea mea uitată şi ascunsă.

Eram un punct material, mă înconjura nimicul

Şi mă simţeam aşa de singur şi de mic în gol,
Că îmi venea să explodez şi să sparg buricul
Balonului primordial şi absolut şi gol.

Misterul însuşi avea formă şi structură,

Neînţeles şi rece în muta mea uimire,
În care conştiinţa mea primară, pură,
Mi-a dat naştere şi m-a lăsat să fiu subţire.

Surprinzător pulsam, se mişca ceva în mine,

Gândeam în limba generală peste întuneric,
Legi universale mă duceau pe aripi line,
Înţelegând concret, concretul cod numeric.

Mă deplasam încet, într-o mişcare lentă,

Nu aveam nici ochi şi nu era lumină, însă
Ştiam să-mi port de grijă, simţirea mea atentă,
Pulsa, în pieptul meu primordial, ascunsă.

Îmi era totuşi frică de întuneric, parcă,

Se ascundeau primejdii negre în pieptul lui.
Timpul fluierând, vâslea, ducând cu el în barcă,
Tăcerea despletită strângând de gât statui.

Nu-mi era foame şi nu mâncam nimic,

Atât eram de mic.

Eram lipit de mediul înconjurător
Și nu aveam trup,
Nu aveam piele şi nici gură,
Nu puteam să muşc, să rup
Şi nu aveam din ce,
Atât eram de singur
În singurătatea pură.

Mediul înconjurător avea singurătatea lui egală,

Și mă avea decât pe mine cu singurătatea mea

Şi depărtarea care-l mărginea, era goală
Şi altceva... nimic nu mai avea.

Primul punct material din univers eram şi ştiu,

Cu mine a început istoria să ştie,

Neînsemnat şi mic, dar unic şi dorind să fiu,
Crezând în tot ce a urmat să fie.
M-am iubit din prima clipa si am avut

Puterea sa ma proclam intamplator, adevarat.

Eram cel mai important nimic si nevazut,

Sambure de intuneric, de nimic inconjurat.

Si deodata gandul, mi-am explicat in gand,
Ca nu sunt asa de singur, avand cu mine gandul
Si ca altcineva, ca mine, ar putea sa fie stand
Si am plecat in cosmos, cu gandul cautandu-l. "