"Spre diferenţă de tristeţe, care este a speciei noastre, dar
nu numai a speciei noastre, ci şi a speciei arborilor şi a celorlalte stele,
melancolia ne apare ca un egoism, ca un stil al tristeţii, ca o îmblânzire a
piramidei prin baroc.
Melancolia e refuzată de contemplare şi este refuzată de
puterea unei generalizări.
Proprietate a propriilor noastre amintiri, aidoma vechilor
scrisori şi fotografii legate cu fundă, melancolia este, poate, cel mai de preţ
avut al celui care posedă şi şchiopătarea până la boală a celui apt de
tristeţe.
Şi totuşi Toma, tu ţi-aduci aminte cum, punându-mi sub şaua
calului tău tristeţea, ca să mi-o frăgezeşti, ai scos de sub acea şa de cal
sălbatic înşeuat de tine numai o bucată de melancolie pe care ai gătit-o cu
lacrimi şi cu mărar de gene de ţi s-a întors şi ţi s-a aplecat şi ai venit să
mă pipăi dar nu mai aveai ce?
După părerea noastră tristeţea este un sentiment viguros,
pentru că ni se întâmplă înlăuntrul conştiinţei.
Despre melancolie, ne gândim mai degrabă că prietenul nostru
Hipocrate ar putea să aibă câteva păreri mai repezi şi mai scurte decât cele
ale noastre.
Închei această scrisoare cu tristeţe."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu