.

"Vino și asează-te.
Peste două zile nu voi mai fi aici...
Și pe urmă...niciodată."
(Vasili Șukșin)




miercuri, 27 iunie 2012

3. exercitiul Cruzimii:


“De fiecare data cand iti trece prin cap un gand care crezi ca ti-ar putea face rau – gelozie, autocompatimire, suferinta din dragoste,  invidie, ura, etc - 
sa faci astfel:
Infigi unghia aratatorului  la baza unghiei degetului gros, pana ce durerea este destul de intensa. Concentreaza-te asupra durerii: ea reflecta in sfera fizica aceeasi suferinta pe care o simti in sfera spirituala.
Elibereaza-ti unghia numai cand gandul ti-a iesit din minte.

 Repeta ori de cate ori e necesar, pana ce gandul te paraseste.
Gandul va reveni din ce in ce mai rar si o sa dispara complet daca iti vei infige unghia in deget de fiecare data cand el apare.”

( Paulo Coelho – Jurnalul unui mag  )


- miercurea fara cuvinte ( 51 )




initiativa : http://vis-si-realitate-2.blogspot.com/

marți, 26 iunie 2012

Ne me quitte pas…




Ne me quitte pas / Nu ma parasi
Il faut oublier / Trebuie sa uiti
Tout peut s’oublier / Totul poate fi uitat
Qui s’enfuit deja / Tot ce-a disparut deja
Oublier le temps / Sa uiti timpul
Des malentendus / Neintelegerile
Et le temps perdu / Si timpul pierdut
A savoir comment / Sa stii cum
Oublier ces heures / Sa uiti orele-acelea
Qui tuaient parfois / Care ucid uneori
A coups de pourquoi / Cu noianul de ce-urilor
Le coeur du bonheure / Chiar miezul fericirii

Ne me quitte pas … / Nu ma parasi…

Moi je t’offrirai / Iti voi cumpara
Des perles du pluie / Perle de ploaie
Venues de pays / Din tari
Ou il ne pleut pas / Unde nu se plange.
Je creuserai la terre / Voi sapa in pamant
Jusqu’apres ma mort / Chiar si dupa moartea mea
Pour couvrir ton corps / Ca sa-ti acopar trupul
D’or et de lumiere / Cu aur si lumina.
Je ferai un domaine / Voi face un regat
Ou l’amour sera roi / Unde dragostea va fi rege
Ou l’amour sera loi / Unde dragostea va fi lege
Ou tu seras reine / Unde tu vei fi regina.

Ne me quitte pas … / Nu ma parasi…

Ne me quitte pas / Nu ma parasi

Je t’inventerai / O sa inventez pentru tine
Des mots insensés / Cuvinte fara sens
Que tu comprendras / Pe care tu le vei intelege
Je te parlerai / O sa-ti vorbesc
De ces amants là / Despre amantii-aceia
Qui ont vu deux fois / Care si-au vazut de doua ori
Leurs coeurs s’embraser / Inimile inflacarandu-se
Je te racontrai / O sa-ti povestesc
L’histoire de ce roi / Istoria acelui rege
Mort de n’avoir pas / Mort fara sa
Pu te rencontrer / Te poata intalni

 Ne me quitte pas … / Nu ma parasi…

On a vu souvent / Am vazut de-atatea ori
Rejaillir le feu / Reinviind focul
De l’ancien volcan / Vechiului vulcan
Qu’on croyait trop vieux / Pe care-l credeam prea batran.
Il est paraît-il / Pareau
Des terres brûlées / Terenuri arse
Donnant plus de blé / Rodind mai multe grane
Qu’un meilleur avril / Decat minunatul aprilie.
Et quand vient le soir / Iar cand se va lasa seara
Pour qu’un ciel flamboie / Pe cerul in flacari
Le rouge et le noir / Rosul si negrul
Ne s’épousent-ils pas / Nu vor fi pereche

 Ne me quitte pas … / Nu ma parasi…
Ne me quitte pas / Nu ma parasi

 Je ne veux plus pleurer / Nu vreau sa mai plang
Je ne veux plus parler / Nu vreau sa mai vorbesc
Je me cacherai là / Acolo ma voi ascunde
A te regarder / Sa te privesc
Danser et sourire / Cum dansezi si surazi
Et à t’écouter / Sa te ascult
Chanter et puis rire / Cum canti si mai apoi razi
Laisse-moi devenir / Lasa-ma sa devin
L’ombre de ton ombre / Umbra umbrei tale
L’ombre de ta main / Umbra mainii tale
L’ombre de ton chien / Umbra cainelui tau

 Ne me quitte pas… / Nu ma parasi

duminică, 24 iunie 2012

in spatiul intunecat al inconstientului...

”- Atunci n-ai voie să ai o părere când vorbesc alții mai înțelepți ca tine."




"Și motanul era stăpânul casei, și găina stăpâna, și mereu ziceau: "Noi și lumea", fiindcă își închipuiau că jumătate din lume erau ei și bineînțeles jumătatea cea mai faină.
Rățușca spunea că în privința asta mai puteau fi și alte păreri, dar găina nici nu voia să stea de vorbă.
- Poți să faci ouă? întreba ea.
- Nu.
- Atunci ține-ți gura.
Și motanul spunea:
- Poți să te alinți, să torci și să scoți scântei?
- Nu.
- Atunci n-ai voie să ai o părere când vorbesc alții mai înțelepți ca tine."


( Rățușca cea urâtă - de Hans Christian Andersen )


sâmbătă, 23 iunie 2012

am cules sanziene ...




Noaptea dinspre 23 spre 24 iunie este cu siguranta una magica.


"Unii spun ca in noaptea aceasta, exact la miezul noptii, se deschid cerurile.
 Nu prea inteleg cum s-ar putea deschide, dar asa se spune: ca in noaptea de Sanziene se deschid cerurile.
 Probabil ca se deschid numai pentru cei care stiu cum sa le priveasca..."

(Mircea Eliade, Noaptea de Sanziene)


Beethoven Simfonia nr 5

Asculta mai multe audio diverse

vineri, 22 iunie 2012

"Dar sufletul meu şi-a pierdut glasul copilăriei"



“Totul ne desparte pe tine şi pe mine distanţa, oamenii, viaţa şi poate şi destinul.
Ţi-aduci aminte?
Ca să-l cunoască pe Cezar, Cleopatra însoţită de un singur credincios a trecut marea cu barca înfruntând-o, s-a lăsat înfăşurată într-un sac ordinar şi dusă pe umeri până în palatul lui Cezar fără ca nimeni să-şi închipuie că într-un ţol purtat pe umeri regina Egiptului vine să-l vadă pe Cezar.
Iată ce-ţi aduce scrisoarea mea.

Nu mă tem nici de zâmbetul tău.
Deci nu mă tem de nimic.
Sunt ceea ce-i dincolo de fereastra odăii tale: depărtarea.
Sunt cea mai mică fată a lumii între rândunelele ei fiindcă mă înfăşor în întregul ei necunoscut. Privirea ta nu mă va găsi nicăieri.
Amintirea ta nu are unde să mă afle.
Glasul tău nu poate să mă strige şi nu ştie unde.
Sunt între cele patru zări răspântia lor.
Cu zece ani în urmă ţi-aş fi spus “cu-cu”.

Dar sufletul meu şi-a pierdut glasul copilăriei.”

( Ionel Teodoreanu - "Lorelei ")

- Mi-a amintit... " de vorba cu mine "
- foto: Kat Mary

**

Nu are niciun rost să încerci să faci ca lumea duală să fie singulară – negând fie obscuritatea, fie lumina. Amândouă sunt prezente în lume. Amândouă sunt prezente în conştiinţă. Dacă acceptăm numai lumina şi negăm sau reprimăm întunericul, e posibil să descoperim că întunericul erupe din sufletele noastre în moduri extrem de neaşteptate şi distructive. Cea mai bună utilizare a luminii este aceea de a ilumina întunericul, nu de a încerca să-l facem să plece. Iluminarea aduce conştienţă, înţelegere, acceptate şi, în final, transformare. Chiar şi o simplă luminiţă face ca întunericul să pară mai puţin înfricoşător. Atunci când vedem întunericul ca pe ceva “rău” şi încercăm să-l evităm sau să-l reprimăm, îi dăm putere. Toate lucrurile de care ne temem încep să ne conducă viaţa, chiar dacă noi pretindem că nu ne este frică. Atunci când admitem că atât zeii, cât şi diavolii; atât raiul, cât şi iadul; atât lumina, cât şi întunericul se îmbină în noi, suntem cinstiţi şi autentici. Nu facem pe moraliştii şi nu ne angajăm în alte forme de impostură spirituală, atâta vreme cât purtăm în noi secrete întunecate.

Paul Ferrini

echivoc




Sunt ...un manunchi de amintiri, vise, pasiuni, cateva ganduri -precum licuricii in "calduri" - cateva concepte, si-un joc de cuvinte care-mi devin  "simtire"...
Din astea-mi trag seva pentru a ucide lipsa de activitate.

 
- pictura: Susan Seddon Boulet


joi, 21 iunie 2012

"poem"

Nu radeti , voi cei ce sunteti vechi in meditatii si-aveti ca ruga, vuietul de mare, sau de frunze, sau...vuietul sangelui ce trece serpuind prin vene !
...Eu numai ce incerc sa-mi scriu, aici, "poemele" - nu de dragoste ci de... solitudine.




- sculptura: Paige Bradley

interferenta

Sunt in adancimea din tine, acolo unde diferentele dintre "dimensiunile" noastre sunt foarte mici.
Intr-o mana de celule are loc interferenta.
Acolo este „poarta”, iar eu stau pe pragul ei .
Am ales sa urc cu tine sau sa cobor cu tine .

citatul zilei...




Un sannyasin întreabă despre câştigarea banilor în Occident şi despre a găsi timp pentru activităţile de sannyas…

- Osho: Fă cel puţin o meditaţie în fiecare zi. Alege orice meditaţie, dar insistă cu o singură metodă; nu continua să le schimbi. Indiferent dacă rezultatele vin sau nu, tu continuă să insişti. Rezultatele vin cu siguranţă; tot ce e necesar este răbdarea. Metodele nu funcţionează. Ce funcţionează cu adevărat este răbdarea. Metodele sunt instrumente pentru a te ajuta să rămâi răbdător şi deschis.
Dacă o persoană stă pur şi simplu în camera sa timp de o oră, în fiecare zi – nici o metodă, nici o tehnică, doar a sta pur şi simplu acolo – dacă stă suficient de mult se va întâmpla. Toate meditaţiile sunt doar explicaţii pentru oamenii care nu pot să stea pur şi simplu, raţionalizări pentru oamenii care nu-şi pot da voie să stea pur şi simplu. Ei au nevoie de ceva, deci atunci când se gândesc că fac meditaţii ei îşi pot da voie la o pauză de o oră, altfel nu-și vor da voie. Da fapt, meditaţia nu e nimic. E doar a aştepta, a te odihni, o stare de non-acţiune…şi aceasta este starea noastră naturală.
Gândeşte-te la copilul din burta mamei, nefăcând nimic. Aceasta este o meditaţie maraton de 9 luni. Şi copilul este complet fericit. De fapt, datorită acelei fericiri, simţi mereu o suferinţă în viaţă. În comparaţie cu ea, orice se întâmplă în viaţă este insuficient. Deşi conştient ai uitat de ea, inconştient persistă ca o nostalgie. Noi ştim într-un mod subtil, corpul nostru ştie, că era un timp când totul era doar fericire. Dar tu nu făceai nimic în pântec; erai într-o stare de non-acţiune - „wu-wei”. Erai pur şi simplu acolo. Acesta e tot secretul meditaţiei: să creeze din nou o situaţie de pântec.
Deci închide ușile, stai tăcut; chiar și asta va fi de ajuns. Dar fă-ți un reper că o oră trebuie să fie dată în fiecare zi. Și rezultatele nu vor țâșni imediat, pentru că tu ai învățat tipare de acțiune și acestea au devenit atât de adânc înrădăcinate încât chiar și atunci când stai, găsești vreo cale de a face ceva. Cel puțin poți continua să-ți schimbi poziția, poți să te gândești la o mie și unul de lucruri. Poți să ai vise. Poți să te întrebi: ”Cine e copilul ăsta care plânge? De ce? De ce latră câinele ăsta?” Sau poți crea mecanisme subtile în corp pentru a te distrage. Poate că o furnică se târăște pe piciorul tău, sau este durere și trebuie să schimbi poziția. Acestea nu sunt altceva decât trucuri, strategii ale minții de a te ține ocupat, pentru că mintea moare complet dacă nu există nici o ocupație. Mintea înseamnă ocupație. Meditația înseamnă o stare de non-ocupație.
Așa că dacă îți place o metodă, orice metodă, poți s-o faci; dacă nu, stai pur și simplu. 23 de ore sunt ale tale; o oră acordă-mi-o mie. Și în final vei vedea că numai acea oră a fost salvată; toate celelalte 23 de ore s-au dus pe apa sâmbetei.
Trebuie să-ți pui energia în câștigarea traiului, pentru că trebuie să vii mereu, deci aranjează lucrurile. Dar o oră pentru meditație, mm? Asta va fi un contact cu mine, o conexiune, și te va întineri în fiecare zi. Va continua să creeze noi spații în tine. Dar nu tânji după ele și nu le aștepta. Nici măcar nu te gândi la ele. Când se întâmplă, spune: ”Mulțumesc” cerului și uită de totul.
Și să nu ai nici pentru un singur moment ideea în mintea ta că ”Acum s-a întâmplat și trebuie să se întâmple în fiecare zi.” Odată ce dorești o repetiție intri în necazuri; nu se va întâmpla din nou. Se întâmplă doar într-o minte inocentă. Se întâmplă doar când nu era nici o așteptare, nici o dorință, nici o acțiune, nici o ocupație, doar o simplă pasivitate. Erai, nimic altceva – o ființă pură, o ființă dezvelită, goală. Doar respirai, erai conștient. Deci dă o oră meditației și pune-ți energiile în muncă și întoarce-te acasă cât de curând poți.

Sursa : Osho -“The Madman’s Guide to Enlightenment” (Ghidul nebunului spre iluminare)

miercuri, 20 iunie 2012

The Doors - Adagio

Albinoni's Adagio in G minor (Karajan)

pica pica


De cateva dimineti, in loc de ceas desteptator , imi rade o cotofana prin fereastra deschisa...
Se-nvarte in loc, pe pervaz, aplecandu-si capul , parca dinadins ca s-o privesc in ochiul negru, tivit rotund cu galben.
As putea sa arunc spre ea cristalul de pe noptiera sau sa-i zic sa se-ntoarca de unde a venit.
Hmmmmm....Imi revine un gand - ca zice catre mine...un mesaj !:))))
O las sa-si rada intepat de mine, si o privesc abia-ndraznind sa mai clipesc ...de parca  i-as intelege trancaneala.


Si-aud pe-alee un zvon de pasi ce se grabesc cu griji in lume.
Iar cotofana se-nalta hohotind isteric spre plopul ce pazeste blocul...
Si-mi zic ca, asta n-a fost totul.


Pe maine !

- miercurea fara cuvinte ( 50 )




initiativa : http://vis-si-realitate-2.blogspot.com/

marți, 19 iunie 2012





 

2. exercitiul Vitezei:




” Mergi timp de douazeci de minute de doua ori mai incet decat de obicei.
Fii atent la toate amanuntele, la oameni si la peisajul din jur.
Perioada cea mai indicata pentru acest exercitiu este dupa-amiaza.
Repeta exercitiul timp de sapte zile.”




( Paulo Coelho – Jurnalul unui mag  )
- foto: Robert and Shana ParkeHarrison 


 

luni, 18 iunie 2012

Claire de Lune

leapsa...

- Ceea ce nu sunt:
                           Copac in vant,
                           cal in galop,
                           si-un falfait
                           de-aripa

- Ceea ce nu voi a fi:
                                O umbra stramba
                                 pe pamant

- Ceea ce sunt:
                        ...pana la capat -
                        hotarat de vie !

*

- pink mondays ( 29 )





initiativa: cybershamans.blogspot.com.

duminică, 17 iunie 2012

unnamed soundsculpture from Daniel Franke on Vimeo.

iluzii...




Aici este vorba, cu siguranţă, despre valori, despre adevaratele succese.
Oare cum se reprezinta grafic, "succesurile" celor care au profitat, au manipulat, au pandit , au mituit, au furat, au...incalcat legile si Legea, au mutat "hotarele" bunului simt, hotarele propiilor spatii, numa sa se aleaga cu inca o treapta "urcata" :)
A?



Brigitte Teman - bronz








iluzia de „a face "


 
Sunt cele sapte „cercuri” care intretin tot atatea micro-laboratoare glandulare.
Fiecare glanda endocrina domneste suverana , peste un sistem de organe.
Ele au misiunea de a regla si transforma energiile vitale ale corpului ( aerul respirat, alimentele mancate si lumina Soarelui ) , la gradul de tensiune cerut de propiul sau sistem si functie.
Epifiza( pineala- „conul de pin”), hipofiza ( pituitara ), tiroida, timusul, pancreasul, genitalele si suprarenalele , fac „legea saptelui”.

La randul lor sunt controlate de „nervi”:
-Creierul spinal, care produce functiile constiente
-Simpaticul, care stimuleaza functiile inconstiente si instinctive
-Parasimpaticul sau vagul, care franeaza functiile instinctive
Iata si „legea treiului"( pozitiv, negativ si neutru ) care controleaza dar nu scapa necontrolat :D

Sa nu uit de cei cinci centri psiho-fiziologici : centrul intelectual, centrul emotional, centrul instinctului si centrul energiei sexuale ( nu numai reproducere ci si sanatatea corpului, echilibrul psihologic...).
Dintre cei „cinci” cel mai rapid este cel sexual iar foarte lenta este gandirea :))

In acesti centrii locuieste legiunea de euri care , de multe ori imping de pe orbita chiar si pe cei doi centri superiori : intelectual si emotional.
 
Dar , asupra centrilor loveste constant ...radiatia cosmica.

„Orice conjunctie planetara adversa, orice cuadratura nefasta a lumilor, orice tensiune produsa de apropierea exagerata a doua planete este suficienta pentru ca milioane de oameni sa se lanseze in razboi, justificandu-se , binenteles , cu multe motive, lozinci, steaguri care trebuie aparate, motive pentru care tebuie sa lupte...”( S.A.Weor )

Radiatiile cosmice fac euri sa apara si euri sa dispara ...
Juram iubire eterna, apoi ne retragem...
Ne modificam procesele mentale si sentimentele...
Cel mai grav este ca poti deveni un asasin crud, chiar daca nu te-ncumetai sa omori macar o pasarica ...

Deci...nu pot sa fac nimic in fata acestor forte necunoscute.
In prostia mea imi permit doar sa imi recunosc formele mentale care-mi creeaza probleme , sa descopar care centru ( intelectual, emotional sau motor-instinctiv-sexual) este afectat si fara teama, intuitiv sa aplic antidotul .
Adica , daca mi-am abuzat emotionalul cu pseudoartisii artei moderne , sau am plans zguduitor la un film ....ma folosesc de centrul motor : fac plimbari lungi, gimnastica, frec podelele sau toc legumele pentru supa ...


(pictura : Patricia Ariel)
*

- life in pictures ( 32 )



initiativa : Costin Comba Photo Blog

sâmbătă, 16 iunie 2012

Fara pricina...

Am umblat prin lume si-am terminat, lucrul intelesului din ochi , din semne si cuvinte;
lucrul cu painea zilei, dar si a cutitului ce-o taie;
lucrul cu-mpletitul firului verde, ce-mbraca, si-a celui rosu ce dezbraca o poveste.
Am terminat lucrul iubirii si-am dat fasii din suflet, sa-mi arda cuminte nu salbatic...
Mi-a mai ramas un lucru ca sa-l termin - cel cu mine insami.



- pictura: Tomasz Alen Kopera

“Un om valorează mai mult decât aurul pe care îl poartă. La fel și o țară”

vineri, 15 iunie 2012

pe/trecere

Merg incet ,
ca-ntr-o ultima trecere ,
lasandu-mi clipa de fata
sa-mi judece ...restul.
Si nu insel.
Si nu astept
sa ma ajunga lumina.

Dar, inca nu-s stinsa,
de-mi plapaie albastru - cararea
ce-si ia zborul
tragandu-ma-ntr-o
ultima petrecere.



- pictura: Tomasz Alen Kopera

Steven DaLuz

joi, 14 iunie 2012

Albert Camus - Mitul lui Sisif

"Zeii îl osîndiseră pe Sisif să rostogolească întruna o stîncă pînă în vîrful unui munte, de unde piatra cădea dusă de propria ei greutate. Socotiseră cu oarecare dreptate că nu-i pedeapsă mai crîncenă ca munca zadarnică şi fără speranţă.
Dacă-l  credem pe Homer, Sisif era cel mai înţelept şi mai prudent dintre muritori.
După o altă tradiţie, totuşi el înclina către meseria de hoţ.
Nu văd aici nici o contradicţie.
În legătură cu pricinile pentru care a ajuns truditorul inutil al Infernului  părerile sînt împărţite.
Mai întîi, este învinuit că şi-ar fi îngăduit unele libertăţi faţă de zei, cărora le-a trădat secretele. Egina, fiica lui Asope, a fost răpită de Iupiter. Tatăl, uimit de aceastădispariţie, i s-a plîns Iui Sisif. Acesta, care ştia de răpire, i-a făgăduit lui Asope să-i spună totul, cu condiţia ca el să dea apă citadelei Corintului. Nu s-a temut de fulgerele cereştişi a ales binecuvîntarea apei, drept pentru care a fost pedepsit în Infern.
Homer ne povesteşte, de asemenea, că Sisif pusese Moartea în lanţuri. Pluton n-a putut suferi să-şi vadă împărăţia pustie şi tăcută. L-a trimis pe zeul războiului, care a scos-o pe  Moarte din mîinile învingătorului său. 
Se mai spune şi că Sisif, pe patul de moarte, a vrut, în mod nesocotit, să pună la încercare dragostea soţiei sale. I-a poruncit să nu-l  înmormînteze, ci să-i arunce trupul în mijlocul pieţei publice. Sisif s-a trezit în Infern. Şi acolo, mîniat de o ascultare atît de potrivnică dragostei omeneşti, a obţinut de la Pluton îngăduinţa să se întoarcă pe pămînt, spre a-şi pedepsi soţia. Dar, cînd a  văzut din nou chipul acestei lumi, cînd s-a bucurat de apă şi de soare, de pietrele calde şi de mare, n-a mai vrut să se întoarcă în umbra Infernului. Nici chemările, nici mînia şi nici ameninţările divine nu l-au clintit din hotărîrea lui. A  mai trăit mulţi ani încă, privind linia rotunjită a golfului, în faţa mării strălucitoare şi a pămîntului surîzător. Spre a-l supune, a fost nevoie de o poruncă a zeilor. Mercur a venit să-l înşface pe îndrăzneţ  şi, răpindu-l  bucuriilor sale, l-a adus cu de-a sila în Infern, unde stînca îl aştepta gata pregătită.


S-a înţeles, fără îndoială, că Sisif este eroul absurd, atît prin pasiunile, cît şi prin chinul său. Dispreţul faţă de zei, ura faţă de moarte şi pasiunea pentru viaţă i-au adus acel supliciu de nespus al fiinţei care se străduieşte  în vederea a ceva ce nu va fi niciodată terminat. E preţul care trebuie plătit pentru pasiunile de pe acest pămînt. Nu ni se spune nimic despre Sisif în Infern.
Miturile sînt făcute pentru ca imaginaţia să le însufleţească.
În cazul lui Sisif, vedem doar imensul efort al unui trup încordat spre a ridica piatra uriaşă, spre a o rostogoli şi a o urca pe acelaşi povîrniş de sute şi de sute de ori, la nesfîrşit; vedem faţa crispată, obrazul lipit de piatră, încordarea umărului care primeşte blocul acoperit de argilă, a piciorului care-l împiedică să se rostogolească,braţele care-l  ridică din nou, siguranţa atît de omenească a două mîini murdare de pămînt. La capătul acestui îndelung efort, măsurat prin spaţiul fără cer şi prin timpul fără adîncime, scopul este atins. Sisif priveşte atunci piatra cum se rostogoleşte în cîteva clipe spre acea lume de jos, de unde va trebui s-o urce din nou către înălţimi. Apoi coboară din nou spre cîmpie.
Sisif mă interesează în timpul acestei întoarceri, a acestei pauze. O faţă care  trudeşte atît de aproape de piatră s-a schimbat  ea însăşi în piatră!  
Il văd pe acest om cum coboară cu pasul greoi, dar măsurat, către chinul său fără de sfîrşit.
Ceasul acesta, care este ca o respiraţie şi care revine tot atît de sigur ca şi nefericirea lui, este ceasul conştiinţei. În fiecare din aceste clipe cînd părăseşte înălţimile, coborînd pas cu pas către vizuinile zeilor, este superior destinului său. E mai puternic decît stînca lui.
Acest mit este tragic pentru că eroul său e conştient, într-adevăr, care ar fi chinul lui dacă la fiecare pas ar fi susţinut de speranţa în izbîndă?
Muncitorul de azi îndeplineşte în fiecare zi din viaţa lui aceeaşi muncă şi destinul său nu-i mai puţin absurd. Dar el nu-i tragic, decît în acele rare momente cînd devine conştient.
Sisif, proletar al zeilor, neputincios şi revoltat, îşi cunoaşte condiţia mizerabilă în toată amploarea ei; la ea se gîndeşte în timp ce coboară.
Clarviziunea, care ar fi trebuit să constituie chinul său, îi desăvîrşeşte victoria.
Nu există destin care să nu poată fi depăşit  prin dispreţ.
Astfel, dacă coborîrea se face uneori în durere, ea poate să se facă şi în bucurie.
Cuvîntul acesta nu-i de prisos.


Mi-l  închipui pe Sisif întorcîndu-se către stînca sa, şi că la începutul drumului era durerea. Cînd imaginile pămîntului se îngrămădesc  prea năvalnic  în amintire, cînd chemarea fericirii e prea îmbietoare, se întîmplă ca tristeţea să se trezească în inima omului: e victoria stîncii, e stînca însăşi. Uriaşa mîhnire e o povară prea grea.
Sînt nopţile noastre de pe muntele Ghetsimani.
Dar adevărurile zdrobitoare pier cînd sînt cunoscute.  
Astfel, Oedip ascultă mai întîi de destinul său fără să ştie. Din clipa în care ştie, începe tragedia lui. Dar tot atunci, orb şi deznădăjduit, cunoaşte că singura sa legătură cu lumea e mîna fragedă a unei fecioare.
Atunci răsună cuvintele uriaşe: „în pofida atîtor încercări, vîrsta mea înaintată şi măreţia sufletului meu mă fac să judec ca totul e bine."

Oedip al lui Sofocle, ca şi Kirilov al lui Dostoievski, ne dă astfel  formula victoriei absurde. Înţelepciunea antică se întîlneşte cu eroismul modern. Nu descoperi absurdul fără a fi ispitit să scrii un manual despre fericire. „Dar cum? Pe căi atît de strîmte...?" Există doar o singură lume.
Fericirea şi absurdul sînt doi copii ai aceluiaşi pămînt.  Ei sînt nedespărţiţi. Ar fi greşit să spunem că fericirea se naşte neapărat  din descoperirea absurdului.  Se întîmplă la fel de bine ca sentimentul absurdului  să se nască din fericire. „Socot că totul e bine", spune Oedip, şi aceste cuvinte sînt sacre. Ele răsună în universul sălbatic si limitat al omului. Ele îl învaţă că totul nu este, n-a fost epuizat. Ele izgonesc din această lume un Dumnezeu care pătrunsese în ea o dată cu insatisfacţia şi cu gustul pentru durerile inutile. Ele fac din destin o problemă a omului, care trebuie rezolvată între oameni.Toată bucuria tăcută a lui Sisif e aici. Destinul său îi aparţine. Stînca lui este lucrul lui. Tot astfel, omul absurd, cînd îşi contemplă chinul, face să amuţească toţi idolii. În universul dintr-o dată întors la tăcerea sa, se înalţă miile de voci uimite ale pămîntului. Chemări  inconştiente  şi tainice, invitaţii ale tuturor chipurilor, iată reversul necesar şi preţul victoriei.
Nu există soare fără umbră şi trebuie să cunoaştem şi noaptea.
Omul absurd spune da şi efortul său nu va înceta niciodată. Dacă există un destin personal, în schimb nu există destin superior sau, cel puţin, există doar unul singur, pe care el îl socoteşte fatal şi vrednic de dispreţ. Cît priveşte restul, el se ştie stăpînul zilelor sale. În acea clipă subtilă cînd omul se apleacă asupra vieţii sale, Sisif, întorcindu-se la stîncă,contemplă acel şir de fapte fără legătură care devine propriul său destin, creat de el,unit sub privirea memoriei sale şi, în curînd, pecetluit de moarte. Astfel, încredinţat de originea pe deplin omenească a tot ce-i omenesc, orb  care vrea să vadă si care ştie că noaptea nu are sfîrşit, el nu se opreşte niciodată. Stîncă se rostogoleşte încă şi acum.
II las pe Sisif la poalele muntelui. Ne întoarcem întotdeauna la povara noastră.
Dar Sisif ne învaţă fidelitatea superioară care îi neagă pe zei şi înalţă stîncile. Şi el socoteşte că totul e bine. Acest univers rămas fără de stăpîn nu-i pare nici steril, nici neînsemnat. Fiecare grăunte al acestui munte plin de întuneric alcătuieşte o lume. Lupta însăşi contra înălţimilor e de-ajuns spre a umple un suflet omenesc.


Trebuie să ni-l  închipuim pe Sisif fericit.”

       

marți, 12 iunie 2012

Vasko Popa:



Unii sunt noptile, altii stelele...
Fiecare noapte isi aprinde steaua ei,
si danseaza o hora neagra in juru-i,
pana cand steaua se arde.

.

duminică, 10 iunie 2012

ReiKi - respect, smerenie, toleranta...


Initierea in Reiki m-a asezat la inceputul unui drum... un drum al autocunoasterii.
M-am folosit de “ceea ce sunt" -  mostenirea genetica, educatie, si puterea mea de analiza si reflectie - atenta fiind sa-mi re/cunosc limita fizica, psihica …
M-am izolat  zilnic si, cu rabdare , am descoperit, in  ora de autotratament, dimensiunile care se intersectau in corpul meu.
Mi-am folosit simturile date - ca sa mi-l gasesc pe al saselea.
M-am folosit de intunericul de dupa pleoapele stranse - ca sa ajung la lumina din mine.
Si-n nemiscare si tacere mi-am ascultat ...propiu-mi sunet.

Dar, mi-am re/cunoscut emotiile superioare  numai in prezenta unui om .
M-am apropiat linistita de nelinistea celui din fata mea si am lasat , sa se-ntample...numai spre binele lui.
Daca mi-era prieten imi recunosteam iubirea conditionata de …relatia in sine, daca era un neprieten ma retrageam din iubire neconditionata :))
Nu spun ca intelectul (atat cat am ) nu m-a ajuta...
Pentru mine calea inimii a fost, insa, hotaratoare .

ReiKi este...simplitate - n
umai punerea mainilor cu intentia - spre binele suprem al omului


I Want to know what love is - Foreigner

- life in pictures ( 31 ) : rosu vertical



„Roșu, roșu vertical
cascadă, pantă de deal
săltând din oul secundei
ovalul de ou,
şi înfăţişat nouă
ca un ecou
pe care sfera-l întinde
oricând şi oriunde
naştere, zestre
a lui A FI schimbându-se în ESTE.”

-          Versuri: Nichita Stanescu
-          Pictura:  Larissa Morais

initiativa : Costin Comba Photo Blog


sâmbătă, 9 iunie 2012

vis de noapte , intr-o vara


In aceasta noapte ...m-am hotarat sa plec intr-un ironic "vis";  acolo unde lumi distante au aceleasi legi...
Las imaginatia sa ma ghideze, intuind numai pasii care imi va hotari prinderea in hora duhurilor, fara sa raman , in veci,  inlantuita .

Doua lumi se-ntretaie doar in timpul unei singure nopti .
Si nu-i loc sa se-ntinda vreun labirint cu locuri infundate si puneri la-ncercare ...
Doar, voi sta alturi unui spirit ....

*

1. exercitiul Semintei




“Ingenuncheaza aici, jos.
Apoi sprijina-te pe calcaie si apleaca-ti corpul, astfel incat capul sa atinga genunchii.
Intinde bratele inapoi.
Te afli in pozitia fatului.
Acum  relaxeaza-te si uita de toate grijile.
Respira calm si adanc.
Imediat vei simti ca esti o samanta minuscula, inconjurata de caldura pamantului.
Totul e caldut si placut in jurul tau.
Esti cufundat intr-un somn linistit.
Deodata, ti se misca un deget.
Vlastarul nu mai vrea sa fie samanta, vrea sa se nasca.
Incepi sa-ti misti incet bratele, apoi corpul ti se indreapta, pana ce ajungi iarasi pe calcaie.
Apoi incepi sa te ridici si, treptat, vei ajunge sa stai drept, in genunchi, pe pamant.
In tot acest timp ti-ai inchipuit ca esti o samanta care se transforma in rasad si sparge, incet-incet, invelisul pamantului.
A sosit momentul sa spargi invelisul pamantului complet.
Te vei ridica lent, punand un picior pe pamant, apoi celalalt, luptand sa-ti tii echilibrul asa cum un vlastar lupta sa-si gaseasca locul.
Pana ce ajungi in picioare.
Inchipuie-ti campul din jur, soarele, apa, vantul si pasarile.
Esti un vlastar care incepe sa creasca.
Ridica, incet, bratele spre cer.
Apoi te vei intinde mereu mai mult, ca si cum ai vrea sa apuci imensul soare care straluceste deasupra ta si-ti da forta si te atrage.
Trupul iti devine din ce in ce  mai drept, muschii ti se incordeaza toti in timp ce te simti  crescand. Cresti, si cresti, si devii imens.
Incordarea se mareste mereu, pana ce devine dureroasa, insuportabila.
Cand nu mai poti, tipa si deschide ochii.

Repeta acest exercitiu sapte zile la rand, la aceeasi ora.”

( Paulo Coelho – Jurnalul unui mag  )
- pictura: John Jude Palencar

vineri, 8 iunie 2012

magazinul meu de vise

citatul zilei...


"E din neamul mare al licuricilor - omul:
un vierme ce se transforma in lumina cand iubeste."

- Lucian Blaga

 
*

"Mainile noastre...



cele care vorbesc mereu neintrebate si tac oropsite pe masa,





mainile radacinoase, sparte si stafidite ale taranului batran in crapaturile carora adoarme tarana,

 




 mainile pufoase si transpirate ale lenesului,


 mainile scurte, cu degete mari si boante ale gradinarului,

mainile strungarului cu uleiul si pilitura de fier intrate prin pori si amestecate cu sangele,



mainile aproape inutile ale poetului,
 

 mana care semneaza cu nepasare cererile petitionarilor,




mainile lungi de gorila ale unui candid,



mainile mamei mele cu unghiile netaiate din copilarie si roase pana la sange de truda de fiecare zi,
  

muzicala si strania mana a pianistului care umple viata cu degetele,
  



mana livida a inecatului,
mainile mici, trandafirii care se chinuie cu litera “a”,
 
 mana judecatorului care semneaza o sentinta si-apoi curata cartofi in afara programului,
 




mainile taietorilor de lemne
 




si-ale hamalilor ca niste macarale vii,

mana iute si topaitoare a frizerului,



mainile ingrozite ale hotului cu bratarile reci de metal petrecute peste incheieturi,
 

 splendida si decorativa mana a cantaretei, cu degetele ei care nu pot striga,


mainile pensionarilor ca niste copii palide,


mainile agricultorilor in palmele carora anii si-au lasat mici copite de piele tare ca osul,


o mana care o spala pe cealalta




si mana intinsa cuiva la nevoie,



mana imaginara a invalidului de razboi, cea care revine ca o stafie in zilele ploioase si-l irita, aducandu-i aminte cum a pierdut-o,









 mainile soldatului care pot vorbi dureros despre patrie,
 



   mana parlita a otelarului care insfaca painea si mangaie femeia,











protectoarea mana a stramosilor nostri,




mainile lenese, impodobite cu inele ale barbatului fara griji, cu aurul in semn de putere si privit ca semn al rusinii,
 


mana varului meu care ma atinge mereu si, tremuratoare, incearca sa afle cum arat si apoi se odihneste pe marginea alfabetului Braille,
 



mana dreapta a celui caruia nu-i ajung doua maini,


mana mirositoare a ciobanului care-si ciopleste un fluier sau o bata,


mainile grele fluturate delicat pe peroane pustii,
 

  mana de gheata a celui care apasa pe tabloul de start al unei rachete,





 mana intinsa a bunicului meu care astepta o tigara ca sa poata muri privind gradina si campul,
 


mana metalica a robotului care nu-mi spune nimic si totusi ma ingrozeste,
 


mainile celor care zidesc si cu buricele lor ating filele cartilor de istorie,








mana destinului care ne pandeste mereu,






si eu, propria-mi mana care-mi aduce si bucuriile si nenorocirile,

 



mainile noastre, ca un buletin de identitate, valabil pentru o singura viata,

 




mainile fiecaruia, sublim si trecator autoportret.”








( Cornel Nistorescu - Almanahul “Flacara”, 1984 )
- fotografiile de pe net