Depinde cum ne „atinge” timpul ..schimbandu-ne pana si iubirea . La 20 de ani , cand ne hranim mai mult cu impresii decat cu mancare si aer, avem o iubire intr-o atingere potrivita. La 40 .....incepi sa procesezi impresia , si te lasi atinsa numai de-o minte geniala. Dupa 50...transformi, ca-ntr-un proces al digestiei,unde se descompun si se recompun impresiile sub lupa ratiunii...timpul concentrandu-se numai in ACUM . ( Mare belea „acum”-ul asta ! - Iti sta mintea-n loc iar impresia are iz de sacru ...) Si uite asa trezesti constiinta ... si vai , vaiii ( numa’ de mine zic ! ) , vei afirma eternitatea celui caruia ii spui ( in gand, in soapta sau in tipat ) „te iubesc !”- cuvant ce-l scrii doar pe pereti sau delicat pe gura barbatului sau il lasi pierdut ...transformand niste impresii :))
In rest...conteaza numai Viata cu tot ce ofera ..pana-n ultima clipa .
Eu am convingerea că ceea ce iubim se află dincolo de lumea văzută. De fapt, iubim acea parte din noi care a rămas neexprimată; iubim jumătatea nevăzută a întregului din care ne-am desprins, pe Sinele nostru. Iar în viaţă, din pricina necunoaşterii şi neînţelegerii, proiectăm această infinită iubire asupra unui om. E ca şi cum am căuta să dăm un obiect acestei revărsări de iubire. Dar e de înţeles fiindcă aşa sunt oamenii - au nevoie să vadă, să cunoască, să concretizeze, altfel li se pare înspăimântător. Vor să-l cunoască pe dumnezeul personal şi cum nu toţi şi nu mereu reuşesc, atunci îşi fac dumnezeu dintr-un semen. E un substitut necesar, cel puţin până la un punct. Te ajută să supravieţuieşti propriei scindări. Altfel ţi-ai pierde minţile din dor de Tine. :)
Blue, Blue ...de nelinistea asta nu scapi , nici la 58 de ani ! :)) Si-am stat in acelasi salon de spital cu nevasta unui scriitor , care avea 75 de ani ...Ne apuca dimineata povestind ...Ea imi spunea mie ca sa fiu pregatita pentru ca si la 75 de ani ...nelinistea-i aceeasi...cautarea contiuna >:D<
Am citit. Poate n-am înţeles eu bine, dar odată ce ai avut revelaţia respectivă, odată ce ai înţeles... ce să mai cauţi? Pentru mine e clar că acea înnebunitoare iubire este faţă de jumătatea mea. Cu ea am o legătură invizibilă şi imuabilă. Pe de altă parte, înţelegerea fenomenului îţi oferă răspunsul: tot ce poţi obţine în timpul unei existenţe este o proiecţie relativă a acelui Sine într-un potenţial partener. Dar asta e o iluzie, e doar Maya... Dacă mai vrei iluzii, atunci cauţi. Dacă nu, atunci accepţi adevărul şi păstrezi o atitudine senină şi echilibrată faţă de Tine. Înveţi să comunici, să asculţi şi să descoperi faţetele interacţiunii reciproce. Te armonizezi cu EL sau cu Tine, ca să păstrez termenul de referinţă. Poate mă-nşel, nu ştiu, de aceea sunt foarte interesată de părerea ta.
Din ceea ce simt eu ... Jumatatea mea - barbatul - este in exteriorul meu...nu-i Sinele meu. Il caut , nu rascolind lumea si nici proband pe unul si pe altul :))) ...il "caut" ...fiind numai atenta cand ni se intersecteaza drumurile, si ti se ingaduie sa-l asculti, sa-l privesti in ochi ... Nu cu mintea-l recunosti , nu ai un set de teste ca sa fi sigura ca el este ... Iei foc si gata ! Te-nfasoara iubirea - fizica, spirituala, oarba, sfioasa, dezastruasa , misterioasa, credincioasa... Eiii, si acum intervine "firea" ta ...felul cum iti gestionezi gandul, cum iti transformi emotiile ...Daca te lasi in ispita geloziei, a pacatului, urii, chiar si a castitatii :)))- atunci dispare iubirea ( nu se lasa manipulata...e o forta mai presus de bietii de noi ). "El"-ul, nu mai este El...Tu esti deja cenusa...Uimitor de ...cenusa . :)) e mult de zis , de contrazis ... Dar sigur, la mine, Sinele nu-i jumatatea mea, nu-i barbatul pe care-l iubesc..dar e la fel de complicat ca si el . Am batut campii ! Si prin fereastra larg deschisa, navaleste parfumul de la castanii infloriti. Blue, iubesteeeeee, iubeste "iluzia" asta de viata si tot ce-ti scoate-n cale. O mare tristete ca si o mare iubire inseamna acelasi consum de energie.
Da, este o diferenţă de interpretare la ceea ce simte fiecare dintre noi două. Cel puţin eu aşa o consider.
1.Jumatatea mea - barbatul - este in exteriorul meu...nu-i Sinele meu.
Jumătatea ta UMANĂ este un bărbat. Poate fi sau nu partenerul tău. Dar tu nu eşti doar om, mai eşti şi spirit, nu?
2. Il caut , nu rascolind lumea si nici proband pe unul si pe altul :))) ...il "caut" ...
Nu-l caut. N-am de ce? Cu siguranţă că drumurile ni se vor întersecta la un moment dat şi nu pentru că vrem noi, ci pentru că aşa e menit să fie. Găsirea partenerului potrivit n-are cum să fie o chestiune de geografie. Ar fi ridicol ca spaţiul şi timpul să stea împotrivă. Şi dacă totuşi observăm că ele ne stau împotrivă, atunci e sigur că nu suntem gata de acea întâlnire.
3. Eiii, si acum intervine "firea" ta ...felul cum iti gestionezi gandul, cum iti transformi emotiile ...Daca te lasi in ispita geloziei, a pacatului, urii, chiar si a castitatii :)))
Cine-i "firea mea"? Castitatea e un păcat? Că ai zis: "dacă te laşi în ispita... chiar a castităţii " :)) Şi noţiunea de ispită te duce cu gândul la lucrurile care degenerează în păcat. Adică, vrei să-mi spui că sufletul pereche nu se poate armoniza cu al tău decât dacă te culci cu respectivul? Iartă-mă, dar nu cred! Poi, ia gândeşte-te o clipă, ce se întâmplă dacă cei doi nu-s compatibili sexual? Că se poate întâmpla. Realizezi ce chinul naibii e să-l iubeşti de să n-ai aer şi totuşi să ... Iubirea poate face abstracţie de relaţia fizică. Noi, însă, ca oameni ce suntem, vrem ca şi carnea să se bucure de întâlnirea respectivă. Nu-i o chestiune de bine/rău, ci doar de felul in care suntem pregătiţi şi dispuşi s-o trăim.
4. Dar sigur, la mine, Sinele nu-i jumatatea mea, nu-i barbatul pe care-l iubesc..dar e la fel de complicat ca si el.
Eh, aici suntem oarecum în consens. Jumătatea mea este - la fel cum zici - o chestiune complexă. Ca să-ţi dai seama cine sau ce îţi e jumătatea, ar trebui să poţi defini acea parte a întregului primordial din care te-ai desprins şi care a rămas în nevăzut.
După mintea mea, în simbolistica crucii există un indiciu major la această problematică: braţele laterale reprezintă cele 2 genuri ale speciei umane, braţele verticale reprezintă cele 2 aspecte material şi spiritual, sau văzutul şi nevăzutul. Întregul ar fi la întretăierea lor, adică locul unde ele se unesc. El coincide momentului "acum" şi stării de "spirit în trup". Dar nimic nu are caracter de absolut sau definitiv, toate fiind în curgere şi-n transformare.
Eu ce să zic? Constat că jumătatea mea e un zeu cu o mie de feţe. Aşa-l percep. Se manifestă ocazional prin persoane diferite, indiferent de genul persoanelor. Îl simt şi ridic din umeri. Dacă el e aşa, atunci şi eu trebuie că am o mie de manifestări materiale, nu? Ori, asta-mi pare chiar hilar. Şi ajunsă cu analiza în acest punct îmi dau seama că până nu cunosc tot adevărul, n-am cum să merg mai departe.
Nu pot să mai iubesc. N-am cum. Nu în această perioadă a vieţii mele. Sau, bine,hai să încerc să admit că iubesc, dar în altfel. Într-un fel care n-are nicio legătură cu iubirea de până acum. E un fel de continuă ridicare din umeri. Dacă asta se poate numi iubire, atunci... :)
Mulţumesc de explicaţii. Îmi sunt de mare folos aceste confruntări ale adevărurilor personale. >:D<
ma gandesc ca "zeul" asta "al tau", blue, cu zece mii de fete e un copil cam diliu; si tot ce-i posibil cam scapat de sub control; mi-l inchipui un puiut de om, cam ca un mogli.
un dialog foarte interesant si incitant (blue, zau ca nu-s ironic, putin nesincer) intre dumneavoastra; ai ma ce naiba sunteti doamne in toata firea si va gasirati ce vorbi :))
oricum, m-astept sa-mi apara licurici pe ecranul telefonului :))
>:D< cat de special pot; pe ambele; ce termen utilizai :))
Ce păcat când nu mai poate să iubească!
RăspundețiȘtergere:(
Depinde cum ne „atinge” timpul ..schimbandu-ne pana si iubirea .
ȘtergereLa 20 de ani , cand ne hranim mai mult cu impresii decat cu mancare si aer, avem o iubire intr-o atingere potrivita.
La 40 .....incepi sa procesezi impresia , si te lasi atinsa numai de-o minte geniala.
Dupa 50...transformi, ca-ntr-un proces al digestiei,unde se descompun si se recompun impresiile sub lupa ratiunii...timpul concentrandu-se numai in ACUM .
( Mare belea „acum”-ul asta ! - Iti sta mintea-n loc iar impresia are iz de sacru ...)
Si uite asa trezesti constiinta ... si vai , vaiii ( numa’ de mine zic ! ) , vei afirma eternitatea celui caruia ii spui ( in gand, in soapta sau in tipat ) „te iubesc !”- cuvant ce-l scrii doar pe pereti sau delicat pe gura barbatului sau il lasi pierdut ...transformand niste impresii :))
In rest...conteaza numai Viata cu tot ce ofera ..pana-n ultima clipa .
da...
RăspundețiȘtergereda
ȘtergereEu am convingerea că ceea ce iubim se află dincolo de lumea văzută.
RăspundețiȘtergereDe fapt, iubim acea parte din noi care a rămas neexprimată; iubim jumătatea nevăzută a întregului din care ne-am desprins, pe Sinele nostru. Iar în viaţă, din pricina necunoaşterii şi neînţelegerii, proiectăm această infinită iubire asupra unui om. E ca şi cum am căuta să dăm un obiect acestei revărsări de iubire. Dar e de înţeles fiindcă aşa sunt oamenii - au nevoie să vadă, să cunoască, să concretizeze, altfel li se pare înspăimântător. Vor să-l cunoască pe dumnezeul personal şi cum nu toţi şi nu mereu reuşesc, atunci îşi fac dumnezeu dintr-un semen. E un substitut necesar, cel puţin până la un punct. Te ajută să supravieţuieşti propriei scindări. Altfel ţi-ai pierde minţile din dor de Tine.
:)
>:D<
ȘtergereDap ! de aceea am revenit la "o scrisoare catre draga Totem"
http://ethos-nima.blogspot.ro/2012/06/pictura-jean-paul-avisse.html
pentru ca , intre timp, nu s-a schimbat nimic.
Blue, Blue ...de nelinistea asta nu scapi , nici la 58 de ani ! :)) Si-am stat in acelasi salon de spital cu nevasta unui scriitor , care avea 75 de ani ...Ne apuca dimineata povestind ...Ea imi spunea mie ca sa fiu pregatita pentru ca si la 75 de ani ...nelinistea-i aceeasi...cautarea contiuna >:D<
Am citit. Poate n-am înţeles eu bine, dar odată ce ai avut revelaţia respectivă, odată ce ai înţeles... ce să mai cauţi?
RăspundețiȘtergerePentru mine e clar că acea înnebunitoare iubire este faţă de jumătatea mea. Cu ea am o legătură invizibilă şi imuabilă.
Pe de altă parte, înţelegerea fenomenului îţi oferă răspunsul: tot ce poţi obţine în timpul unei existenţe este o proiecţie relativă a acelui Sine într-un potenţial partener. Dar asta e o iluzie, e doar Maya...
Dacă mai vrei iluzii, atunci cauţi.
Dacă nu, atunci accepţi adevărul şi păstrezi o atitudine senină şi echilibrată faţă de Tine. Înveţi să comunici, să asculţi şi să descoperi faţetele interacţiunii reciproce. Te armonizezi cu EL sau cu Tine, ca să păstrez termenul de referinţă.
Poate mă-nşel, nu ştiu, de aceea sunt foarte interesată de părerea ta.
Din ceea ce simt eu ...
ȘtergereJumatatea mea - barbatul - este in exteriorul meu...nu-i Sinele meu.
Il caut , nu rascolind lumea si nici proband pe unul si pe altul :))) ...il "caut" ...fiind numai atenta cand ni se intersecteaza drumurile, si ti se ingaduie sa-l asculti, sa-l privesti in ochi ...
Nu cu mintea-l recunosti , nu ai un set de teste ca sa fi sigura ca el este ...
Iei foc si gata ! Te-nfasoara iubirea - fizica, spirituala, oarba, sfioasa, dezastruasa , misterioasa, credincioasa...
Eiii, si acum intervine "firea" ta ...felul cum iti gestionezi gandul, cum iti transformi emotiile ...Daca te lasi in ispita geloziei, a pacatului, urii, chiar si a castitatii :)))- atunci dispare iubirea ( nu se lasa manipulata...e o forta mai presus de bietii de noi ). "El"-ul, nu mai este El...Tu esti deja cenusa...Uimitor de ...cenusa .
:)) e mult de zis , de contrazis ...
Dar sigur, la mine, Sinele nu-i jumatatea mea, nu-i barbatul pe care-l iubesc..dar e la fel de complicat ca si el .
Am batut campii !
Si prin fereastra larg deschisa, navaleste parfumul de la castanii infloriti.
Blue, iubesteeeeee, iubeste "iluzia" asta de viata si tot ce-ti scoate-n cale.
O mare tristete ca si o mare iubire inseamna acelasi consum de energie.
Da, este o diferenţă de interpretare la ceea ce simte fiecare dintre noi două. Cel puţin eu aşa o consider.
RăspundețiȘtergere1.Jumatatea mea - barbatul - este in exteriorul meu...nu-i Sinele meu.
Jumătatea ta UMANĂ este un bărbat. Poate fi sau nu partenerul tău.
Dar tu nu eşti doar om, mai eşti şi spirit, nu?
2. Il caut , nu rascolind lumea si nici proband pe unul si pe altul :))) ...il "caut" ...
Nu-l caut. N-am de ce? Cu siguranţă că drumurile ni se vor întersecta la un moment dat şi nu pentru că vrem noi, ci pentru că aşa e menit să fie. Găsirea partenerului potrivit n-are cum să fie o chestiune de geografie.
Ar fi ridicol ca spaţiul şi timpul să stea împotrivă. Şi dacă totuşi observăm că ele ne stau împotrivă, atunci e sigur că nu suntem gata de acea întâlnire.
3. Eiii, si acum intervine "firea" ta ...felul cum iti gestionezi gandul, cum iti transformi emotiile ...Daca te lasi in ispita geloziei, a pacatului, urii, chiar si a castitatii :)))
Cine-i "firea mea"?
Castitatea e un păcat? Că ai zis: "dacă te laşi în ispita... chiar a castităţii " :)) Şi noţiunea de ispită te duce cu gândul la lucrurile care degenerează în păcat.
Adică, vrei să-mi spui că sufletul pereche nu se poate armoniza cu al tău decât dacă te culci cu respectivul?
Iartă-mă, dar nu cred!
Poi, ia gândeşte-te o clipă, ce se întâmplă dacă cei doi nu-s compatibili sexual? Că se poate întâmpla. Realizezi ce chinul naibii e să-l iubeşti de să n-ai aer şi totuşi să ...
Iubirea poate face abstracţie de relaţia fizică. Noi, însă, ca oameni ce suntem, vrem ca şi carnea să se bucure de întâlnirea respectivă. Nu-i o chestiune de bine/rău, ci doar de felul in care suntem pregătiţi şi dispuşi s-o trăim.
4. Dar sigur, la mine, Sinele nu-i jumatatea mea, nu-i barbatul pe care-l iubesc..dar e la fel de complicat ca si el.
Eh, aici suntem oarecum în consens. Jumătatea mea este - la fel cum zici - o chestiune complexă. Ca să-ţi dai seama cine sau ce îţi e jumătatea, ar trebui să poţi defini acea parte a întregului primordial din care te-ai desprins şi care a rămas în nevăzut.
După mintea mea, în simbolistica crucii există un indiciu major la această problematică: braţele laterale reprezintă cele 2 genuri ale speciei umane, braţele verticale reprezintă cele 2 aspecte material şi spiritual, sau văzutul şi nevăzutul. Întregul ar fi la întretăierea lor, adică locul unde ele se unesc. El coincide momentului "acum" şi stării de "spirit în trup". Dar nimic nu are caracter de absolut sau definitiv, toate fiind în curgere şi-n transformare.
Eu ce să zic? Constat că jumătatea mea e un zeu cu o mie de feţe. Aşa-l percep. Se manifestă ocazional prin persoane diferite, indiferent de genul persoanelor. Îl simt şi ridic din umeri. Dacă el e aşa, atunci şi eu trebuie că am o mie de manifestări materiale, nu? Ori, asta-mi pare chiar hilar.
Şi ajunsă cu analiza în acest punct îmi dau seama că până nu cunosc tot adevărul, n-am cum să merg mai departe.
Nu pot să mai iubesc. N-am cum. Nu în această perioadă a vieţii mele.
Sau, bine,hai să încerc să admit că iubesc, dar în altfel. Într-un fel care n-are nicio legătură cu iubirea de până acum. E un fel de continuă ridicare din umeri. Dacă asta se poate numi iubire, atunci...
:)
Mulţumesc de explicaţii. Îmi sunt de mare folos aceste confruntări ale adevărurilor personale.
>:D<
ma gandesc ca "zeul" asta "al tau", blue, cu zece mii de fete e un copil cam diliu; si tot ce-i posibil cam scapat de sub control; mi-l inchipui un puiut de om, cam ca un mogli.
RăspundețiȘtergereun dialog foarte interesant si incitant (blue, zau ca nu-s ironic, putin nesincer) intre dumneavoastra; ai ma ce naiba sunteti doamne in toata firea si va gasirati ce vorbi :))
oricum, m-astept sa-mi apara licurici pe ecranul telefonului :))
>:D< cat de special pot; pe ambele; ce termen utilizai :))
>:D< :)) Ai dreptate !
Ștergere