"1. Într-o zi, când mă gândeam la lucrurile esenţiale și sufletul meu s-a ridicat în înălţimi, toate senzaţiile mele corporale au amorţit, ca la un om care, după ce a mâncat exagerat sau din cauza unei mari oboseli fizice, este cuprins de un somn profund.
2. Mi s-a părut, că văd o fiinţă imensă, de o amploare nedeterminată, care m-a chemat pe nume și mi-a spus:
3. „Ce dorești să auzi și să vezi, ce dorești să înveţi și să recunoști în inima ta?”
4. „Cine ești tu? am întrebat.”
5. A răspuns: „Sunt Pimandru, Sufletul, fiinţa, care există de la sine. Știu ceea ce dorești și sunt cu tine peste tot.”
6. I-am răspuns: „Doresc să fiu instruit despre lucrurile esenţiale, aș dori să le înţeleg natura și să cunosc pe Dumnezeu. Oh! Cât de mult aș dori să înţeleg totul!”
7. Mi-a răspuns: „Păstrează în conștiinţa ta, ceea ce dorești să înveţi și te voi instrui imediat.”
8. În timpul acestor cuvinte i s-a schimbat aspectul și într-o clipire, totul mi-a fost clar; am avut o viziune infinită, totul a devenit o singură lumină senină și fericită, și contemplarea ei mi-a dat o fericire extremă.
9. Puțin timp după, într-o parte a acestei lumini, un întuneric îngrozitor și lugubru a coborât, învârtindu-se în spirale și mi s-a părut că semăna cu un șarpe. Apoi, acest întuneric s-a transformat într-o natură umedă și nespus de tulbure, din care s-a ridicat un fum ca dintr-un foc, în timp ce producea un zgomot care semăna cu un vaiet de nedescris.
10. După aceea, din natura umedă un apel fără cuvinte s-a făcut auzit, un apel, pe care l-am comparat cu vocea focului. Iar din Lumină, un Cuvânt Sfânt s-a răspândit asupra naturii umede din care a ţâșnit un foc pur, subtil, vehement și puternic.
11. Și aerul ușor a urmărit sufletul focului; din pământ și din apă, el s-a ridicat la foc, în așa fel de parcă părea suspendat.
12. Pământul și apa s-au amestecat și au rămas împreună, încât ele nu puteau fi deosebite și au fost mișcate încontinuu de suflul Cuvântului care plana asupra lor.
13. Pimandru mi-a spus: „Ai înţeles ceea ce semnifică această viziune?”
14. „Acum am să aflu”, i-am răspuns.
15. Atunci mi-a spus: „Lumina sunt eu, sufletul, Dumnezeul tău, care a existat înainte ca natura umedă să fi apărut din întuneric. Cuvântul luminos care emană din suflet este Fiul lui Dumnezeu”.
16. „Ce înseamnă aceasta?” – am întrebat.
17. „Înţelege! Ceea ce în tine vede și aude, este Cuvântul lui Dumnezeu, și sufletul tău este Dumnezeu Tatăl; ei nu sunt separaţi unul de celălalt, deoarece unitatea lor este viaţa.”
18. „Mulţumesc.” – i-am răspuns.
19. „Ridică-ţi inima spre Lumină și recunoaște-o.”
20. La aceste cuvinte, m-a privit pentru o vreme în faţă atât de penetrant, încât am tremurat la aspectul său.
21. Când și-a ridicat din nou capul, am văzut în sufletul meu lumina, compusă din nenumărate forţe, devenite o lume realmente nelimitată, în timp ce focul, încercuit și subjugat de o forţă puternică, a atins astfel echilibrul.
22. Am distins toate acestea în viziunea mea, mulţumită cuvintelor lui Pimandru. Când am fost absolut în afara persoanei mele, mi-am spus:
23. „Ai văzut în suflet, frumoasa formă originară a omului, arhetipul, principiul originar anterior, sau începutul fără sfârșit.”
Astfel mi-a vorbit Pimandru."
sursa
