Spre amurg

Ce-a devenit, prietene, restul zilei rămas în urmă...?
Mai sunt câteva ore și drumul se-nfundă.

Ce-au devenit, prietene, umbrele care s-au zbătut în ghearele luminii, încercând să se facă înțelese, animând forme/imagini de dincolo de văl?

Copacii trag ca niste funii de extazul înserării care nu va ajunge niciodată noapte.

Eu amintindu-mi aici/acum doar glasul privighetorii și porțile trăgându-și zăvoarele.

„Este timpul”... „Este timpul a scrie sfârșitul, sau noul început, al propriei povestiri.”

 

moment

 Uneori, avem impresia că ne lipsește ceva.
Ca atunci când ești bolnav și te duci singur la spital, sau când stai la masă și te gândești, că va trebui să mănânci de unul singur uitând-te pe pereți, nu în farfurie.
Sau când lucrezi până târziu și te uiți la telefon și vezi că nu ai niciun mesaj...
Nu-ți spune nimeni să bei mai multă apă, nimeni nu te va întreba dacă ai mâncat....
Și, se-ntâmplă din senin să te oprești strigat de parfumul unui crin și să-ți răsune trâmbița prin cupele lui: "Ai mai trăit tu, suflete al meu un așa moment, când lași în urmă singurătatea împlinindu-te în...solitudine?"

Am simplitatea să cred... că nimeni nu poate defini existența dar toți o acceptăm cu bucurie. La mulți ani!

 

Încovoiată și sfărâmată... într-un chip mai bun.

Ruth Fitton art.

 

                 

 

Singurul lucru care mi-a frânt inima, a fost când m-am uitat înapoi la viața mea și mi-am dorit să fi făcut lucrurile altfel.

Eu care nu cuvântez dar iau urma cuvântului neștiind a cui a fost emoția, gândul, poezia...

Rahul Mishra art.

Impromtu

În zorii zilei, m-am strigat ușor pe nume, pândind prin ușa ruptă-a nopții, măcar o umbră, un voal acoperind un fel de-a fi....
Și n-a contat!
Până-n amiază s-au dezvelit doar culoarile din colțul camerei, impresionând doar...ce contează.

- miercurea fara cuvinte (446): Răsăritul rănește? Sau din întârziatul vis, tristețea să vie?

      - initiativa : Carmen

                                       -  preluată de  Suzana

"Pathos-ul riscă, dar este temperat de profunzimea ethos-ului și luciditatea logos-ului"

***
Va trebui să mă înfrunt cu mine, să-mi cumpănesc bine cuvintele eu care nu sunt eu însămi , fiindcă sunt risipită în oamenii și-n țărâna-n care am crescut, în tot ce-am adunat și am pierdut...pietre, cărti, sentimente...
Mă ridic în efortul de a face faţă intemperiilor destinului c-apoi să pic în nepăsare și lene...păstrându-mi numa’ aerul de toamnă
"Mândrul vultur ce-n văzduh se cumpănește" mi-a rămas ca o nelămurită parolă în căutarea unei uși pe care lumea asta a dosit-o, forțându-mă să îmi târăsc Balanța între contraste - între "idei" conservatoare sau nonconformiste.
Cardinalismul nu mi-a permis desăvârşirea în acest sens, întrucât m-am lovit în permanenţă de o oarecare rezistenţă născută din frica de a-mi compromite echilibrul.
Și fiindcă-n nume mi-e scris destinul (nomen est omen), nu mi-a plăcut niciodată stacojiul ca și când asta ar fi schimbat ceva.
Deja s-a-mplinit, stacojiul (scarlat) a învins acum la sfârsit (nika lina).
Se ridică voalul pe care l-am purtat 40 de ani.
Îmi place portocaliul, dezlănțuirea furtunilor, vijelia toamnei, furia valurilor mării, ciocolata amară...scortisoara, înjurătura pathosului, tăcera mustrătoare a logosului si nu mai pot de dragul ethosului care timid stinge orice conflict dintre oameni.
Sunt intuitivă, nativ...
Singura forță cu care nu mă pun e...dragostea!
Așa că, dacă dragoste nu am, mă retrag în "pustie".
Am sacrificat o viață pentru famile, și-am pierdut din nesăbuință...(deh! nu am cumpănit corect!)
***
Dragilor, până asfințește soarele...îmi mut cursorul la o altfel de exprimare a felului meu de a fi.
Cu același aer de toamnă, îmi voi alege alte cuvinte, alt parfum și o altă nunață de pudră
Doar sunt o Balanță!
Nativ!

Era...

"Era unu și cinci…
parcă și un tren se aude Gâfâind
…
ce mică zi și cât de mare ai zidit-o
învinși de timp să tot privim
o clipă de eternitate din a Ta sfântă libertate
Plecai niciunde
și nici să fi vrut
trenul era verde
tot ce-ți lipsea in drumul Tău către absolut
Nici nu te văd dar știu că era lumină
Lumină înceată
Lumină vie
pe un peron de gară
cuvinte vii jucau Șotron
și tu zburai
ca cea mai veche întâmplare
a omenirii
Ca o zeiță ce și-a redobândit
dreptul la nemurire
Era o clipă a fost cândva
dar am respirat-o atât de vie!"

(Atât am reușit sa simt la postarea Ta) - Sorin Di Rokko)

...

era unu și cinci, atunci...
setea și foamea de viață trecuse și-aruncase,
în spațiu-a cărui mărginire
îmi fusese-n întregime dată,
câteva țipete-n cochiliile goale,
câteva mărgărite neînșirate
și-o pereche de opinci
ce-o să-mi lege pașii
pâna ...dincolo.

(atunci am fost condamnata la moarte)

Despre înfrângeri și căderi (32): Pur și simplu

Tot ce am vrut au fost lucruri simple și mărunte: să mă vezi, să știu unde ești, să cred în ce faci mai mult decât aș face eu, să nu dăm drumul trecutului și să ne creștem viitorul ce răsărise din noi.
Și ca răsplată, să te iubesc tot drumul, trecând firesc, dincolo de el.
Dar a fost ne-nțeles de simplu și mărunt, încât ai orbit și ai căzut în prezentul măret și complicat al... altcuiva. Nefiresc.
Și iată-mă mergând înainte.
Pași mici, mici, mici cu credință. Pur și simplu.

- miercurea fara cuvinte (411): Așa se-ntâmplă când conversez în voie cu...pereții 😜 Ei se sprijină de flori, eu mă cațăr după cuvinte..

 - initiativa : Carmen

                                       -  preluată de  Suzana

Despre înfrângeri și căderi (31)

 

umbre

Luna-mi lungea umbra, în felurite-nfățișări și straie, 

înfiripând câteva povești deja spuse...toate sfârșinduse-n blesteme.

În noaptea asta...niciun un cap nimbat.

Despre înfrângeri și căderi (30): Sunt vreo doișpe ani, decând...

Din acel moment, am rămas o-alta-cu-șuruburi-în-platoul-tibian.

De-atunci cerul numa’ mă folosește.
De atunci celălat și-a măsurat vibrația doar în Hertz, eu trecând la o altă unitate de măsură pentru frecvențele gândului ce-mi îmbrățișează copiii, ușa, masa, casa; pentru frecvența dimineților pictate pe pereți si a zilelor decojite de verde de strângerea spasmodică a mâinii ce se prefăcea că mă scoate-n lume.
Am pierdut pietrele cu care aruncam în fântâni molipsite de vise, nu-mi mai arde gâtlejul de întrebări și nu-mi mai ascund "goliciunea" după vechi filosofii cu brizbrizuri futuriste
Nimic nu-i nou sub soare !
Așa că...pândesc clipa de față cu atenție, doar-doar îmi va scârțâi creierul dintr-un ungher uitat, lăsând cale deschisă unei ...revelații.
Rămân căscată, recunoscând un PUNCT și fără să mă opresc doar la un punct de vedere (desenez la repezeală un punct și lângă el un ochi deschis), și-mi întregesc imaginea, găsindu-l ca secțiune printr-o LINIE, ea fiind doar o „trecere” printr-o SUPRAFAȚĂ, pe-aceasta intuind-o cum taie un CORP...
Mai departe ?
Am întrecut măsura forțându-mi CORPul într-un exercițiu, ca să poată Mintea să-mi prindă secunda de dinaintea unui gând, reușind s-o trec de senzații, de “aluatul saducheilor și al fariseilor”, și s-o adaug credinței mele care nu are nevoie de… “credință”.
Îmi fremată Spiritul, dornic să spargă bariera materiei, dar nu am această îngaduință, nu se ridică din adâncul psihicului meu forța care să-mi îngăduie următoarea DIMENSIUNE.

Și așa am pierdut clipa de față și punctul de vedere.
Așa am pierdut o ...Viață?
(Nu-mi mai judecați tristețea. 

Are un fel trufaș chiar dacă mă-nsoțește-n cădere)

(Jose Luis Muñoz art)

Despre înfrângeri și căderi (29): "Din spatele perdelelor unei înserări..."

Fac o plimbare  și-o iau pe cărările pe care mi le deschid umbrele copacilor de pe margine.

Ciorile se-nvârt, de pare că cerul mi-aruncă întunecate coroane... 
Privesc la străinul care vine spre mine și, zâmbind, pândesc momentul când umărul lui va fi-n linie cu umărul meu. 

Atunci clopotul vibrației mele va vui scurt...

Diferit pentru fiecare trecator.
Niciodată la fel.

Întorc capul dupa el (ceea ce este puțin ridicol), zâmbindu-i pe urme, gândindu-mă  numa' la vântul rece ce urla azi noapte-n fereastră,  în timp ce eu îmi amestecam sentimentele în cana cu ciocolată stropită cu picături de vin (sic!)

Continui să merg  în spatele perdelelor unei înserări, până ce umbra-mi se lungeșt precum o cărare.

Mă  grăbesc să mă ajung din urmă, pe mine însămi, cea care mereu este in față, uneori la câțiva pași, alteori abia de-o zăresc.

Și voi rătăci până târziu, până la genunchi în fașii de tristețe împletite cu ridicolele hohote ale scurtelor bucurii.

Și n-o să mă întorc.

Despre înfrângeri și căderi (28)

Despre înfrângeri și căderi (27)

Și vei renaște dacă mintea-ți va îmbina și nu va dezbina lucrurile de fenomene, lumina de întuneric, acolo de dincoace, viața de moarte, prostul de deștept, vechiul de nou...văzul de auz, de miros, de gust si de atingere.

Și vei renaște dacă nu-ti lași mintea să te amăgească dându-ți un punct de vedere după ce ți-a arătat mersul numa' printre concepte.
De la Facere le avem pe toate - lungime, lățime, înălțime și concepte.
Împreunate.
Iar cei a căror minte le-au separat, s-au numit înțelepți.

( gif dupa arta lui Tomasz Alen Kopera)