.

"Vino și asează-te.
Peste două zile nu voi mai fi aici...
Și pe urmă...niciodată."
(Vasili Șukșin)




joi, 2 decembrie 2021

Marguerite Yourcenar:


"La Petite Plaisance, Marguerite Yourcenar locuiește în casa albă din lemn înconjurată de pădure
E obișnuită să se trezească dimineața devreme, fiindcă nu doarme foarte bine și, așa, privind prin fereastră, își repetă:
„Iată o zi în care se poate face ceva.
Și imediat, în această zi cu totul nouă, îmi vine în minte ideea că milioane de fapturi sunt nefericite ".
Acest gând o face, să salute soarele ce răsare gândind că trebuie să faci ce e mai bine în această zi, în limitele propriei puteri, care este în mod natural modestă.
Să vorbească despre lucruri mici: trebuie să-mi fac ordine în cameră, să mă îmbrac corespunzător vremii, să nu mă arăt neîngrijită celorlalți; niciodată! 
Trebuie să hrănesc animalele din jurul meu și, de asemenea, să mă hrănesc și eu.
Și apoi mă apuc de lucru, cu ideea de a renunța când mă lansez pe o pistă prea facilă, aproape automată, falsă.
Apoi citesc scrisori, le citesc pe toate punându-mă în locul bărbatului sau al femeii care le-a scris, răspund la cele din care reiese impresia de mare sinceritate sau o exigență.
Efectuez diferitele lucrări pentru casă și grădină, cărora le acord o mare importanță.
E un contact cu lucrurile. 
Sunt sigura că sute de scriitori francezi ar fi fost mai mari dacă și-ar fi măturat camera în fiecare dimineață. 
Ar ști ce este praful ...
Și, în fine, păstrez legătura cu ceilalți.
Sunt zile în care vin douăzeci de oameni, în altele doar doi ...
Singurătatea, frica de singurătate mi se par, într-o anumită măsură, concepte exagerate.
Chiar și fericirea.
În mod evident, există bucurii, momente de bucurie; bucuria unui câine care aleargă prin iarbă, bucuria a doi îndrăgostiți care se întâlnesc din nou, bucuria cuiva fericit că a ascultat un concert la care visase de multa vreme.
Văd foarte clar momentele de bucurie.
Dar în fericire, ca fiind ceva solid, ceva în care cineva să poată rămâne, mărturisesc că nu cred.
Durerea însă există ... 
Da, pentru că durerea este o realitate fizică care se impune, în care ființele sunt prizoniere.
Se poate face ceva când vine durerea.
Arunci  fericirea, atunci când există, atâta timp cât există, s-o prindem din zbor!"

Dintr-un interviu realizat de Claude Servan-Schreiber în 1982 

(Sursa postarii si traducerea  de Catalina Franco)
______________________

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu