Ce de pași!
Acum îi văd și eu , căci de la o vreme înaintez cu spatele.
Stau cu ochii pe sulița drumului pe care l-am făcut și care m-a făcut.
"Văd" numa' cum din punctul în care se-nfige-n orizontul amintirilor...se năpustește, din tulumba prafului starnit, o copila incruntata.
Cand cerul i se-neaca deaspura capului de-atata praf, starnit in urma sa, rânjeste, dând capul pe spate.
Lecția unui salt ori scrânteala gleznei, i-a arunca in urmă cate un bănuț gălbui.
Ce de bănuți i s-au lipit pe urme!
Si-acum...de ce mi-ar fi frică de buza prăpastiei?!
Călcâiul meu v-a aluneca dincolo - ori îi vor crește aripi (sic, Hermes!), ori pietrele de moară îi vor accelera căderea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu