Şoimul nu mai aude şoimarul.
Părţile se desfac; centrul nu le mai poate ţine;
Anarhia se răspândeşte-n lume,
Mareea sângelui vlăguit încetează să pulseze - pretutindeni
Ceremonia inocenţei a devenit inutilă;
În timp ce oamenilor buni le lipsesc convingerile,
Ticăloşii sunt plini de pasiuni intense.
Desigur, câteva revelaţii sunt la îndemână;
Desigur, a Doua Venire este la îndemână.
A Doua Venire! De-abia s-au spus acele cuvinte
Şi, printr-o imagine imensă, Spiritus Mundi
Îmi tulbură vederea: undeva prin nisipurile pustiului
O înfăţişare cu cap de om şi trup de leu,
Cu o privire goală şi neiertătoare, ca aceea a soarelui,
Îşi târâie-încet coapsele, în vreme ce în jurul ei
Se-apleacă indignate umbre de păsări ale deşertului.
Întunericul cade iarăşi; dar ştiu eu acum
Că douăzeci de secole de somn împietrit
Au fost vexate până la coşmar de leagănul unui copil,
Cum şi ce fiară primitivă – ora ei, în sfârşit, se-întoarce,–
Se lăbărţează către Betleem spre a se naşte?"
( art: Annei Bachelier)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu