.

"Vino și asează-te.
Peste două zile nu voi mai fi aici...
Și pe urmă...niciodată."
(Vasili Șukșin)




luni, 31 decembrie 2018

╭★ ╯°”˜˜”°☆☆ LA MULTI ANI! ☆☆°”˜˜”° ╰★ ╮


A şasea Noapte Sfântă



Draga mea Totem...sunt tot cu tine.
Trebuie să mă recunosc pe mine însămi, îaninte să fiu primită-n rugăciune. 
Îmi simt frământările și teama cum cu mânie nestăpânita, se-nalță precum Turnul Babel, chiar sub privirea mustrătoare a Păzitorului...
Turnul trebuie dărâmat.
Am remușcări, acum când nu știu cu ce să-ncep, acum când mă doare viața, acum când pierd o bucată mare din ea, pentru totdeauna. 
Mi-e milă de mine însămi, dar îmi amintesc de câte ori mi-a fost milă de ceilalți; mă compătimesc și revăd momentele când am împărțit compasiune. 
Unde-mi rătăceste sufletul, după ce revăd câteva clipe în care am rupt fașii din el dăruindu-le?
M-a ridicat Păzitorul la tâmpla lui , atent fiind la murmurul meu de scoică goală.
Și m-a zdrobit...sa fiu  lumină ! 


"VIAŢA care izvorăşte din omul însuşi...


(Andrey Mashanov art)

duminică, 30 decembrie 2018

A fost si-a cincea Noapte Sfântã


Acum că-i vremea,  trag linie și mă  descopăr în multe feluri de-a fi...
Sunt și nu mai sunt ca-n prima amintire pe care pot s-o accesez.
Amuțesc când, abia acum, conștientizez că precum o sălbăticiune, tot am fost oprită, când băteam ca ciocanul în mânie, când vâjâiam   ca vântul în răzbunare, când în ură ascunsă tremuram ca secera lunii. 
Rare ori, aveam răgazul să tremur de-o blândă prezentă, în care-mi recunoșteam îngerul.


"Şi această viaţă este Eul omului..."


(Andrey Mashanov art)


sâmbătă, 29 decembrie 2018

"Lumina îi frânge pe toți. Și pe cei buni, și pe cei blajini și pe cei curajoși. Iar pe cei pe care nu îi frânge, îi ucide." (Hemingway)


În a patra noapte sfântădraga mea Totem, am invocat și restul amintirilor, pomenind numele noastre ca o rugăciune.
„Nomina sunt omina"(numele sunt prevestitoare!) -  dar atunci nu aveam urechi să întelegem  fiecare sunet, nici ochi să deslușim sensul literelor din numele noastre.
Am făptuit atâtea, am gândit multe pierdute înainte de a le da lumii, am vorbit destul și-am tăcut din teamă sau neștiință, uimire sau venerație...
Toate au trecut, dar au rămas cu noi - un paradox ca o timidă înțelepciune, pe care de multe ori, o aruncăm în "coșul" de cuvinte.

"Şi amintirea este viaţa..."

vineri, 28 decembrie 2018

A fost si-a treia Noapte Sfântă


Am trecut și pe sub brațul celei de-a treia nopți sfinte.
Amintirea m-a purtat până-n noaptea de Înviere, când luasem lumină și protejând lumânarea, noi două, draga mea Totem, cu gașca din anul nostru de curs, coboram Dealul Mitropoliei, pătrunși de nelămuritul Dumnezeu, pe care declarasem că nu-l știm dar îi bănuiam măreția.
Miliția ne saluta tăcută, făcându-ne doar semne să avem grijă să nu ne jucăm cu focul.
Nu ne stingea nimeni lumina, așa cum nimeni nu ne închidea ușile bisericilor; chiar veghea de la distanță să ajungem fără incidente la cămin.
Am intrat într-un parc și am ocupat băncile unui rond.
Discutând în șoaptă am așteptat să ni se topească lumânările...în adierile "de ce"-urilor trezite-n noi.
Și-abia acum deslușesc că Bucuria acelui moment, pe care fiecare o simțea fără s-o justifice, era prezenta lui Dumnezeu.
În natura noastră fizică ne descopeream forța intimă a ființei.

"În început era forţa amintirii.
Forţa amintirii (trebuie) să devină dumnezeiască
Şi dumnezeiască să devină Forţa amintirii"

Amintirea asta, m-a lăsat în plină rugăciune în prezenta noapte sfântă, cu intenția de a mi se-ngădui și ziua ce urmează, de parcă urma să cad mai dureros decât până acum, trădată fiind de casnicii mei.
În timpul luptei, am aflat că aveam și sabie, dar... Iuda al Vieții mele, iertat să fie, bunii mei!

"Şi Dumnezeu este amintirea..."



Provocare muzicala(20): Jose Feliciano "Craciun fericit!"




 - initiativa : Carmen

joi, 27 decembrie 2018

...și-a fost a doua noapte sfântă


Și-am stat la pragul acestei lumi, știind că de se va deschide ușa, mi se va îngădui “cealaltă”.
Și voi trece, dar nu fără îngerul meu păzitor, nu fără CEL trimis de Dumnezeu să mă îndrume.
La pragul acesta am îngenunchiat, cu amintirea pe care-am luat-o de mână din prima noapte sfântă.
Pentru Cunoaștere mă-nclin, să primesc atât cât merit; să-nvaț să o ascult pe buna mea Totem, pe cel ce-mi este aproapele acestei lumi si să-i ofer ceea ce îmi doresc mie însămi.


“Şi amintirea trăieşte în continuare”

(-art: Denis Chernov)

miercuri, 26 decembrie 2018

Draga mea Totem...azi-noapte a-nceput hora celor 12 nopți magice.


Înghițită fiind de propiu-mi subconștient, refuzând să înțeleg cuvântul scris de tine, am pornit frenetic în căutarea glasului tău.
Și ne-am auzit ecoul vocilor din depărtările acestui spațiu lumesc, dându-ni-se răgazul să ne legăm încă o dată, natura umană cu cea spirituală.
Draga mea prietenă, până-n zori am umblat printre amintirile tinereții noastre, uimită fiind de prospețimea cu care emoțiile se deschideau.

Ne-am aplecat și ne vom apleca împreună, urmând să ne înălțăm împreună... 
Cu recunoștință și smerenie mulțumesc îngerilor noștrii păzitori că au făcut să ne strigăm chiar în prima noapte sfântă din cele douăsprezece ce urmează. 

"Şi amintirea trăieşte în noi..."



(-art. Andrey Mashanov)


- miercurea fara cuvinte(240): "Prima zi de Craciun"






                                                  - initiativa : Carmen

luni, 24 decembrie 2018

Hristos Se naște!



Predică la Nașterea Domnului a Sfântului Nicolae Velimirovici în urmă cu o sută de ani

"Hristos Se naște!

Dragi frați, vă salut cu această îndătinată salutare a nădejdii și mângâierii: Hristos Se naște!


S-a născut printre ciobani, ca să-i înalțe pe ciobani până la Îngeri.
S-a născut în staul, printre oi și boi, să arate prețuire animalelor, făpturilor frumoase și blânde ale lui Dumnezeu.
S-a născut Sărac, să arate că lui Dumnezeu Îi sunt mai apropiați săracii cei drepți, decât bogații cei nedrepți.
S-a născut Muncitor, tâmplar, să sfințească munca ca datorie și bucurie tuturor oamenilor de pe pământ.
S-a născut Învățător, să învețe pe oameni unirea cu Dumnezeu și dragostea între frați.
S-a născut Mântuitor, să izbăvească pe oameni de păcat, de blestem și moarte.
S-a născut Dătător de Lege, aducă lumii cea de pe urmă Lege a lui Dumnezeu, legea Duhului, Adevărului și Dragostei.
S-a născut Proroc, văzător de taine, care vede sufletul și rostul tuturor lucrurilor și întâmplărilor, să arate oamenilor ce se va întâmpla până la sfârșitul istoriei.
S-a născut Arhipăstor, să Se aducă pe Sine jertfă lui Dumnezeu pentru păcatele oamenilor.
S-a născut Împărat, să stăpânească asupra sufletelor oamenilor și să scoată din iad în Rai pe cei care recunosc Împărăția și Stăpânirea Sa.

Fraților, S-a născut Dumnezeu în chip omenesc, a rupt perdeaua între cer și pământ și a adus Pământului pace și bunăvoire.

De la Nașterea Mântuitorului nostru până astăzi, pacea și bunăvoirea sunt legate de Numele lui Hristos și nimeni nu poate avea pace neavându-L pe Hristos, precum nimeni nu poate avea bunăvoire neavându-L pe Hristos. Pacea vine de la cunoașterea apropierii de Dumnezeu, iar bunăvoirea față de oameni vine de la cunoașterea înrudirii între oameni prin paternitatea lui Dumnezeu. De aceea și apropierea de Dumnezeu și paternitatea lui Dumnezeu s-au arătat până la desăvârșire în Iisus Hristos. Așadar, Iisus Hristos este dovada apropierii lui Dumnezeu și paternității lui Dumnezeu față de toate făpturile din Cosmos. După însăși mărturia lui Hristos, prin El Dumnezeu Tatăl a vorbit și a lucrat. Trăind în această unire deplină cu Dumnezeu, Hristos a simțit în El o pace nemăsurat de adâncă și o bunăvoire nemăsurat de întinsă, iar dorind oamenilor fericirea El le spunea: Fiți una cu Mine, precum Eu sunt una cu Tatăl, căci în această unire cu Tatăl, Hristos a simțit fericire, pace, putere și nemurire, și a năzuit ca această simțire a Sa, a fericirii, păcii, puterii și nemuririi, să o transmită și tuturor oamenilor, ca în acest chip să-i facă pe toți oamenii dumnezeu-oameni, precum El a fost Dumnezeu-Om, și astfel să plămădească Împărăția lui Dumnezeu, împărăția dumnezeilor pe Pământ și împărăția păcii și bunăvoirii, în care boii și mieii împart așternutul cu fiii lui Dumnezeu, iar ciobanii și Îngerii cântă ca dintr-o gură Slavă lui Dumnezeu.

Însă mai lesne este să faci din pietre oameni, decât să faci din oameni dumnezei. Hristos nu S-a înșelat în această privință. El a înainte văzut și a prorocit ceea ce s-a și întâmplat. Lui, Care a adus oamenilor cel mai mare bine, oamenii i-au declarat război de la bun început. Și în acest război împotriva lui Hristos, împotriva lui Dumnezeu, omenirea se zbate de 19 veacuri. Partea cea mai zbuciumată și cea mai tragică a istoriei omenești de la începutul lumii este partea de la Hristos până în zilele noastre. Cu Hristos tocmai s-a și născut tragedia în lume. Înainte de El a existat durerea seacă și fără leac a oamenilor, însă nu și tragedia, căci tragedia cere lămurire. De aici, Nașterea lui Hristos este nașterea tragediei și 19 veacuri ale creștinătății înfățișează 19 scene înfricoșate a adevăratei tragedii omenești. Cu venirea Sa, Hristos nu a micșorat durerea omenirii, ci a mărit-o. Prin trezirea omenirii El a mărit durerea omenirii, căci cu adevărat mai puțin simt durerea cei care dorm pe spini decât cei care stau treji pe spini. Oare Hristos n-a făcut mai rău prin venirea Sa? Socotiți și singuri dacă este mai bine să lași pe cineva să doarmă în buruieni și spini sau a-l trezi ca să urle de durere și să încerce să se izbăvească.

Hristos a pricinuit cea mai mare alarmă în istoria omenirii: a sunat în goarnă răscoala și răscoala a venit, însă cu ea și nedumerirea. Fiarele cu bucurie îl privesc pe păzitorul lor câtă vreme acesta stă deasupra gropii lor și le aruncă mâncare, însă îndată ce păzitorul ar coborî în groapă ca din mâna sa să dea mâncare fiarelor, acestea ar uita de mâncarea adusă și ar sări pe păzitor ca să-l sfâșie. Din nefericire, asemenea s-a întâmplat și cu oamenii. Oamenilor le este pe plac ca Dumnezeu să le facă bine din depărtare, însă nu-L îndură în apropiere, iar când Dumnezeu S-a arătat în Iisus Hristos cu mâinile pline de daruri cerești, oamenii au sărit la El și L-au sfâșiat. Însă Dumnezeu nu este la fel ca păzitorul fiarelor. Și sfâșiat, Dumnezeu nu este sfâșiat; și răstignit El trăiește; și umilit El Se ridică în înălțimi; și lepădat El biruie.

Așa este și cu Hristos. Oamenii nedumeriți, simțind suflarea lui Dumnezeu aproape de ei, au sărit pe Fiul lui Dumnezeu, L-au scuipat, L-au zgâriat, L-au răstignit. El, Dumnezeu, pe Acest Hristos L-a înviat și L-a făcut Cârmuitorul împărăției duhovnicești și Judecătorul oamenilor de la începutul până la sfârșitul vremii.

Și acum Hristos pășește ca Mare Voievod al oștii duhovnicești, înconjurat de Îngeri și Sfinți, încoronat de Slavă și Biruință, pășește și întinde mâna mântuirii celor care dansează pe spini și în durerea lor Îl hulesc pe Dumnezeu. El încă mereu le dă pâinea celor care aruncă cu pietre în El și le dă pește celor ce îi trimit șarpe. Biruința Lui este întărită prin răbdarea Sa dumnezeiască. El nu Se luptă cu potrivnicii Săi, precum doctorul nu se ia la harță cu bolnavii din spital, ci îi vindecă cu răbdare și fără patimă. Ferice de cei care își deschid rănile în fața lui Hristos și se lasă a fi lecuiți!

Mulți dintre voi, fraților, sunteți întristați, însă tristețea este boala celor care nu cred că moartea nu este abator, ci poartă care duce în altă viață. Chemați-L pe Hristos, și El vă va vindeca de această boală.

Alții sunt prea încărcați de griji pentru cele trebuincioase familiei lor. Și prea încărcarea cu griji este boală pe care Hristos o lecuiește. Chemați-L în rugăciune cu încredere, și El vă va lecui și veseli, căci vă va zice că grija voastră o duce unul care este mai puternic și mai bogat decât voi.

Alții sunt necăjiți de nedreptatea pe care oamenii le-o pricinuiesc din răutate și neînțelegere, iar acest necaz este boală pe care Hristos o lecuiește, El, Căruia i se face încă cea mai mare nedreptate.

Alții sunt deznădăjduiți pentru că nu pot găsi rostul vieții lor. Cu adevărat, deznădejdea lor este o boală grea pentru care nu se află lecuitori printre oameni. Fie ca aceștia să îngenuncheze în fața lui Hristos și să tragă cu urechea ce leac le va prescrie El. Iar El, de bună seamă, îi va chema să Îi urmeze și să se înroleze în oastea Lui, care mărșăluiește prin viața plină de spini spre Împărăția Cerească.

Frați și surori, Hristos se naște!

Datorită lui Hristos Pământul nostru a primit un preț îndoit printre stele. Datorită lui Hristos, dreptatea a ajuns scumpă ca grâul, iar nedreptatea ieftină ca pleava. Datorită lui Hristos Cerul s-a deschis către Pământ, încât Îngerii se apropie de el și ascultă suspinele și rugăciunile noastre. Datorită lui Hristos neamul omenesc a dobândit o vrednicie pe care n-a avut-o fără El și pe care nu o au omizile din iarbă și nici viermii din țarină.

Unii dintre ei, care sunt părtași potrivnicilor lui Hristos, vă vor spune că și ei sunt în stare să pronunțe aceleași cuvinte mărețe pe care și Hristos le-a rostit. Și ei pronunță repede și ușor cuvintele: adevăr, dreptate, libertate, frăție, copac, piatră, varză, însă deosebirea este mare; este deosebire când aceste cuvinte sunt rostite de Hristos și atunci când sunt rostite de antihriști:

Când antihristul rostește cuvântul adevăr, îi vedeți minciuna în ochi, însă când Hristos rostește „adevăr” – toate lucrurile freamătă de bucurie, precum cineva freamătă când un bun prieten îl strigă pe nume.

Când antihristul rostește cuvântul dreptate, voi îndată simțiți că în spatele dreptății el se gândește doar la folosul personal spre paguba multora și multora. Când Hristos rostește „dreptate”, iadul se prăbușește de groază, iar toți drepții de pe Pământ și din Cer se simt răsplătiți pentru strădaniile lor.

Când antihristul rostește cuvântul libertate, voi vedeți că din rostirea mustind a ură, el se gândește la înlănțuirea tuturor, afară de el și de adunătura lui de tâlhari. Însă când Hristos rostește „libertate”, orice făptură vie simte ușurarea poverii sale și începe să respire mai liber.

Când antihrist rostește cuvântul frăție, în spatele limbii sale voi vedeți cuțite învăpăiate pregătite să înjunghie pe toți cei ce nu se închină înțelepciunii și programului său. Iar când Hristos rostește „frăție”, el rostește cu lacrimi în ochi, gata să spele de necurăție pe oricare făptură murdară de pe Pământ, ca să se înfățișeze curat și luminat Tronului lui Dumnezeu.

Asta este deosebirea între aceleași cuvinte rostite de buze diferite, prin care vorbesc duhuri diferite. Deosebirea între cuvintele mărețe pe care Hristos le-a rostit și aceleași cuvinte rostite de antihrist este aproape aceeași deosebire care este între ceea ce spune un om și ceea ce repetă un papagal.

Fraților, Hristos ne vine în vizită. Cel mai curat și Cel mai mare oaspete Care în fiecare an ne colindă în chip nevăzut. Curățați-vă gândurile de toate cele pământești, căci El este oaspete din Ceruri. Curățați-vă inimile de dorințe urâte, căci El nu vizitează inima care dorește încă ceva pe lângă El.

Tămâiați casele voastre și pe vecinii voștri cu pace și bunăvoire, și atunci Îl veți simți când va intra la voi, veți auzi când vă va spune: Pace casei voastre!

Pocăiți-vă pentru tot răul pe care l-ați gândit, pe care l-ați făptuit și pe care plănuiți să-l faceți, și astfel, prin pocăință, vă veți împăca cu Dumnezeu, și când vă veți împăca cu Dumnezeu, ușor vă veți împăca cu toții viii și morții cărora le-ați îngreunat viața. Iar când vă împăcați cu Dumnezeu și cu toți viii și morții, atunci Îl veți înțelege și-L veți iubi pe Hristos. Veți înțelege, fraților, că Hristos înseamnă biruința fiecărui bine asupra fiecărui rău și-L veți iubi pe Hristos cu aceea dragoste cu care se poate iubi un biruitor viteaz, și inima voastră se va umple de o bucurie curată și deplină precum inima păstorilor din Bethleem din acea noapte în care S-a născut Mântuitorul lumii, și veți simți că vă sunt aproape toate cele care fără Hristos vi se păreau departe: și Dumnezeu, și Îngerii, și ciobanii din Bethleem, și stelele, și boii și mieii, și cei săraci și împărații, și toată firea de la un capăt la altul. Și împreună cu toate făpturile de pe Pământ și din Cer, împăcate întru Numele lui Iisus Hristos, într-un suflet și-o inimă, veți împreuna vocile voastre și veți cânta cântarea din Bethleem: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe Pământ pace, între oameni bunăvoire!”

Smeritul vostru rugător întru Dumnezeu,
Episcopul Nicolae

traducere din limba sârbă de Ionuț și Sladjana Gurgu

Bună dimineața la Moș Ajun!




- pink mondays


initiativa: cybershamans.blogspot.ro

vineri, 21 decembrie 2018

"Happy Chrismas" - Provocare muzicala(19)




     - initiativa : Carmen

CELE 12 NOPŢI MAGICE


"În continuarea Sărbătorii Adventului, care se termină în ziua de 24 Decembrie, şi are ca menire pregătirea noastră spiritual-sufletească, pentru a primi în noi taina mare a Sărbătorii Naşterii lui Iisus Nathanaelic, între 25 Decembrie şi 6 Ianuarie are loc o revărsare pe Pământ a luminii spirituale din cele 13 zile, respectiv 12 Nopţi Sfinte, a căror semnificaţie şi importanţă este destul de puţin cunoscută.
Grandioase evenimente cosmice stau în spatele acestor date calendaristice, care marchează perioada dintre cele douã evenimente: naşterea omului primordial în copilul Iisus din Nazaret şi coborârea în acest înveliş a Înaltei Fiinţe Solare a Cosmosului nostru, Fiul Divin, Christos. "şi este sarcina ştiinţei Spirituale orientată antroposofic, spune Rudolf Steiner, de a accentua din nou importanţa şi înţelegerea naşterii lui Christos, Fiul lui Dumnezeu. Căci noi trebuie pe lângă veneraţia pe care voim s-o păstrăm în sufletul nostru pentru sărbătoarea aniversării naşterii lui Iisus, să ne îndreptăm toată atenţia şi să dirijăm trăirile noastre interioare, spre cealaltă naştere, care are loc ca naştere în afara Pământului, prin botezul Ioaneic în Iordan - EPIFANIA.
În aceastã perioadă de 13 zile, de o intensă emanaţie spirituală, se creează totodată şi condiţii suprasensibile cu totul aparte pentru trezirea facultăţilor de amintire spirituală ale omului, legate de marile taine ale devenirii fiinţei umane, începând cu Omul primordial, omul Nathanaelic.
Ca imagine ni se revelează două polarităţi ale acestor evenimente suprasensibile, la fel de importante.
Prima are loc în sfera Pământului, când sufletul acestuia aduce cu sine ca o amintire, toate vieţuirile suprasensibile pe care le-a trăit în perioada lunilor de vară, ca imagini din înălţimile stelare. Pământul îşi aminteşte în modul cel mai viu cum în cursul verii, a trăit el însuşi în depărtările cosmice, în lumea astrelor şi a stelelor fixe. "şi dacă în cursul verii, Sufletul şi Spiritul Pământului au zăbovit în depărtările lumilor, în sânul Ierarhiilor Spirituale în timpul iernii, şi în mod special în timpul celor douăsprezece Nopţi Sfinte, cu ajutorul gândurilor - amintiri trezite, Pământul creează posibilitatea, chiar pentru forţele Ierarhiilor, să fie prezente în suprasensibil în sfera Pământului".
A doua imagine polară, are loc la începutul aprinderii Soarelui Spiritual în tenebrele nopţii hibernale. Ea se desfăşoară de această dată în imensitatea spaţiilor stelare, zodiacale. Admirând în nopţile senine de iarnă cerul cu puzderia lui de stele strălucitoare, ştim că acolo, în coloniile stelare ale înaltelor Ierarhii, se desfăşoară o activitate inimaginabilă încă pentru conştiinţa noastră obişnuită.
În aceste zile, măreţiei celor douăsprezece forţe zodiacale, a celor douăsprezece forţe sfinte ale Universului, care creează şi urzesc viitorul Pământului, li se asociază o sublimă emanţie Sărbătorească.
Aceste douăsprezece Nopţi Sfinte, ca cele douăsprezece forţe Universale ale Cosmosului, cum le numeşte Rudolf Steiner, se situează în ciclul anului una după alta (de exemplu în ianuarie, Capricorn - coordonat de Îngeri; februarie, Vărsător - coordonat de Arhangheli, etc) şi conduc desfăşurarea marilor evenimente din cursul unui an, pe Pământ şi totodatã în sferele planetare.
O dată pe an însă, în cele treisprezece zile, respectiv dousprezece Nopţi Sfinte, aceste forţe încep sã radieze, astfel încât fiecare din aceste zile şi nopţi devin prin conţinutul lor adânc spiritual, o reflectare a tuturor forţelor din Macrocosmos, a acestor sublime entităţi spirituale.
Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că în fiecare din aceste zile şi nopţi, impregnaţi fiind în activitatea noastră meditativă de emanaţia de forţă spirituală a fiecărei zile şi nopţi în parte, făcând din ele o sărbătoare a sufletului nostru, ne putem apropia într-un mod cu totul deosebit de sferele cosmice, în care activează aceste Ierarhii. Din Macrocosmos, ele parcă se apropie de înţelegerea noastră imaginativă - intuitivă şi în aceste 12 Nopţi Sfinte are loc o deschidere a însăşi "Părţilor Cosmosului". Astfel în faţa omului, o dată în fiecare an, se pregăteşte posibilitatea de a arunca o privire meditativă, unică în genul său, în Cosmosul Ierarhiilor, în activitatea lor conducătoare faţă de Pământ. De aceea oamenilor care în epoca actuală sunt impregnaţi de cunoaşterea spiritual-ştiinţifică şi aspiră la o adevărată trăire interioară a Nopţilor Sfinte, le va fi posibil să se simtă graţie emanaţiei forţelor acestor Ierarhii şi a forţelor ce acţionează în gândirea-amintire a Pământului, o apropiere mult mai directă decât în orice epocă-perioada a anului,de sfera activităţii lor suprasensibile.
În acest scop însă trebuie să folosim cel mai mult din facultăţile noastre interioare, amintirea spirituală.Ca urmare a acestei concentrări şi exersări, amintirile noastre karmice se trezesc parcă la viaţă. Ea începe cel mai intens tocmai în prima din Zilele Sfinte, în ziua de Crăciun, ca o sărbătoare a Misteriului amintirilor.
Putem intui în noi atitudinea din trecut, cu urmări actuale, strădanii spirituale, cu moştenirea unor facultăţi, predispoziţii karmice, cu idealuri de viitor...
Amintirea este apanajul Eului. Eul imprimă în Cosmos amintirea şi se uneşte cu Eterul Universal, putând astfel deveni un "obiect de lucru" al Zeilor... Exercită amintire spirituală - sunt cuvintele cu care începe Meditaţia Pietrei Fundamentale.
De aceea depinde foarte mult ce fel de amintiri obişnuim să imprimăm prin fiinţa noastră în eter. Sunt amintiri de natură Luciferică, de natură Ahrimanică, unele legate numai de activitatea cotidiană materialistă şi pe care adesea le reluăm, le disecăm cu multă plăcere? În aceste amintiri predomină dorinţa după senzaţional, din presă sau TV? Sau sunt amintiri creative, îmbibate de idealuri altruiste în faţa măreţiei creaţiei Divine?
Noi putem trimite în Eterul Cosmic reprezentări-amintiri cu caracter distructiv sau creativ. Aceste gânduri sau fapte create azi, ieri sau de mai mulţi ani, sunt forţele amintirii care acţionează semnificativ în ambianţa curată, imaculată a zeilor, care se străduiesc să zidească viitorul nealterat al fiinţelor omeneşti şi al istoriei devenirii umane, în ansamblul ei.
De aici rezultă importanţa deosebită pe care o are reluarea retrospectivă, în fiecare seară, a evenimentelor prin care am trecut, a gândurilor noastre, având astfel posibilitatea să corectăm imagini haotice şi distructive, care activează ca fiinţe vii în lumea zeilor, a arhetipurilor. Ele au o mare importanţă nu numai în structura karmei personale, ci şi a karmei de grup, a poporului în care trăim, şi a Karmei Universale.
Pentru a exersa această amintire Spirituală, în cursul celor 13 zile, respectiv a Nopţilor Sfinte, R. Steiner ne-a lăsat o minunată meditaţie intitulatã "Meditaţia Ioaneică", din care redăm mai jos strofa a treia.
Pentru corelarea ei cu cele 12 Nopţi Sfinte, se indică prelucrarea acestei strofe care conţine 12 versuri, câte un vers pentru fiecare din cele 12 Nopţi Sfinte.
În continuare, pentru fiecare strofă corespunzătoare unei Nopţi Sfinte, se vor prezenta unele consideraţiuni meditative. Ele nu sunt însă limitative, căci însăşi complexitatea şi măreţia acestor evenimente cosmice, pot crea noi şi noi imagini. Astfel fiecare fiinţă care aspiră spre dezvoltare spirituală, poate lega şi alte reprezentări şi imagini retrospective noi de fiecare strofă în parte.

MEDITATIA IOANEICĂ de Rudolf Steiner.

Strofa a III-a

1. În început trãieşte EA (amintirea),
2. Şi amintirea trăieşte în continuare,
3. Şi dumnezeiască este amintirea
4. Şi amintirea este viaţă,
5. Şi aceastã viaţă este Eul omului,
6. Care izvorăşte din om însuşi,
7. Nu el singur, Christos în el.
8. Când el îşi aminteşte de viaţa dumnezeiască,
9. În amintirea lui este Christos,
10. Şi drept viaţă iradiantă de amintire
11. Va lumina Christos,
12. În fiecare întuneric direct din prezent
.

Prima Noapte Sfântă

"În început trăieşte EA (amintirea)".
Apostolul Luca, în Evanghelia care îi poartă numele, când începe prezentarea genealogiei lui Iisus, ajunge până la origine, la Adam, tocmai pentru a ne trezi amintirea spirituală în timpurile când încă în fiecare din noi trăia acel suflet imaculat, pur, Nathanaelic.
Spre deosebire de Eul Superior din noi, care planează deasupra noastră şi doar începe a ne pătrunde, fiind încă sub protecţia îngerului păzitor, amintirea ne duce spre naşterea Eului inferior, în noi. Acest Eu se evidenţiază prin însăşi vieţuirile noastre cotidiene, din întruparea prezentă sau a celor din trecut, care însă trebuiesc transformate de fiecare din noi. Şi cât de mult avem de transformat fiecare din noi !
Prin exersarea acestor amintiri retrospective, putem retrăi viaţa noastră întreagă, dar insistând asupra anilor copilăriei nevinovate, putem ajunge la vârsta de 3 ani. Să depănăm tot ce ne putem aminti până atunci! Sub trei ani, nu ne mai putem aduce aminte de prea multe lucruri, deoarece în jurul acestei vârste, coboară mai adânc Eul inferior, identificându-se tot mai mult cu fizicul nostru şi deci, implicit, cu vieţuirile noastre senzoriale.
Putem în continuare să căutăm Eul nostru superior exersând amintirea imaginativă-intuitivă, încercând să străbatem până în timpurile încarnărilor noastre precedente, încercând a vieţui vremurile primordiale, însuşi sufletul imaculat al lui Adam, înainte de a fi pătruns de tentaţia luciferică, de păcatul strămoşesc.
Prin străduinţa depusă şi exersarea acestor amintiri, folosind cunoştinţele noastre din domeniul Ştiinţei Spirituale, se naşte în noi Antropo-Sofia, fiinţa înţelepciunii lui Dumnezeu, pe care noi în perioada a patra Postatlanteană am vieţuit-o ca pe o fiinţă reală: Isis-Sofia cu pruncul în braţe. Căci Rudolf Steiner spune: "Ceea ce noi asimilăm prin Antropo-Sofie este de fapt entitatea Sofiei, ca un Microcosmos al Macrocosmosului".
Şi această amintire ne readuce din timpuri ancestrale, pentru a vieţui în imaginea Crăciunului, pe sublima Marie cu pruncul Nathanaelic imaculat în braţe. Cum conştientizăm profunzimea calităţilor spirituale care stau în spatele acestor Sărbători, depinde de fiecare din noi în parte.

A doua Noapte Sfântă

"Şi amintirea trăieşte în noi..."
Trăieşte, prin Eul superior din noi, vieţuind meditativ semnificaţia amintirii cosmice. Vom îndrepta privirea noastrã imaginativă asupra forţelor spirituale care au venit şi vin în continuare spre Pământ în zilele de Crăciun. Să ne amintim de Ierarhiile Spirituale care au fost prezente la naşterea pruncului Isus: Îngerii, Arhanghelii, Arhaii, care coboară pe rand forţele Zodiacale ale Vărsătorului, Capricornului şi Săgetătorului pe Pământ. Ele sunt deschise într-un mod cu totul aparte pentru gândurile noastre, pentru veneraţia noastră, pentru încercarea unui dialog cu Ele. De aceea este bine să evocăm cu ocazia acestei sărbători nu numai pe Moş Crăciun ci şi pe Îngeri şi alte Ierarhii care sunt prezente la această Sărbătoare, meditând asupra referirilor din Noul Testament la acest măreţ eveniment.
Cu multă recunoştinţă şi plini de smerenie ne vom aminti de rolul pe care îl are Îngerul nostru păzitor, cum ne conduce din încarnare în încarnare; la fel şi de rolul Arhanghelilor şi al Arhailor în evoluţia omului pe Pământ.
Cu acest prilej ne vom putea aminti de cele spuse de Rudolf Steiner în lucrările sale privind evoluţia omului şi a Pământului.

A treia Noapte Sfântă

"Şi Dumnezeu este amintirea..."

Vom medita îndelung la partea I din "Piatra Fundamentală", dată de R. Steiner în 25 Decembrie 1923, la Congresul de Crăciun:
"Exercită amintire spirituală în adâncuri sufleteşti...unde Eul propriu în Eul lui Dumnezeu fiinţează. Şi tu vei trăi cu adevărat în a omului cosmică fiinţă..."
Ne vom aminti totodată de principiul Tată, de Dumnezeu Tatăl, creatorul Omului şi de întreita Dumnezeire (Tatãl, Fiul şi Duhul Sfânt)... "căci din Dumnezeu fiinţează omenirea".
În acest sens, este bine să ajungem cu amintirea până la timpurile când s-a creat primul germene al fiinţei omeneşti, pe Saturn, prin sacrificiul celor mai înalte Ierarhii: Serafimii, Heruvimii şi Tronurile, îndeplinind planurile Divinităţii.
Rudolf Steiner arată că "aceste entităţi (care au trecut deja printr-o evoluţie solară şi s-au înălţat până la măreţul sacrificiu cosmic) au ajuns astfel până în imediata apropiere a Divinităţii celei mai înalte de care se poate vorbi, Sfânta Treime. Deasupra Serafimilor se află deci această Divinitate sublimă, această întreită Dumnezeire..." Mai departe spune: "... Primele entităţi care înconjoară, ca să zicem aşa, însăşi Divinitatea, cele care, după frumoasa expresie folosită în creştinismul esoteric se bucură nemijlocit de vederea lui Dumnezeu, sunt Serafimii, Heruvimii şi Tronurile..."
Ceea ce caută să mai scoată în evidenţă Rudolf Steiner este faptul că această amintire, la început reprezenta doar o forţă, o forţă din domeniul suprasensibilului. Pe măsura dezvoltării fiinţei umane, prin asimilarea ştiinţei Spirituale, el va fi înzestrat treptat şi cu forţele imaginativ-intuitive şi inspirative din domeniul suprasensibilului. Este normal ca să se dezvolte primind noi însuşiri spirituale: devine Dumnezeiască!
"În început era forţa amintirii.
Forţa amintirii (trebuie) să devină dumnezeiască
Şi dumnezeiască să devină Forţa amintirii"
(din strofa a IV-a a Meditaţiei Ioaneice)
Această forţă a amintirii devenind dumnezeiască, va fi înzestrată cu puteri deosebite, neîntâlnite în conştiinţa omului obişnuit, în actuala facultate a amintirii.
Printre aceste facultăţi va fi şi clarvederea în domeniul suprasensibilului în sfera înaltelor Ierarhii, forţe care păreau de necrezut încă până nu demult gândirii materialiste. Materialiştii l-au pus însă în evidenţă prin cercetările parapsihologice.

A patra Noapte Sfântă

"Şi amintirea este viaţa..."
Amintirea sufletului Nathanaelic impregnată în corpul eteric al cosmosului este ceva Viu, este însăşi VIAŢA. Noi eram VIAŢA pură atunci când încă nu eram "modelaţi" după faptele noastre karmice. Activitatea gânditoare întreţesută cu necesităţile fizicului nostru, caută din întrupare în întrupare, să dezvolte Eul liber şi totodată să purifice fiinţa noastră de urmările activităţii luciferice şi ahrimanice prin trăirile karmice. Atunci noi făceam parte încă din forţa originală (VIAŢA), care ne-a introdus apoi în circuitul evoluţiei şi ne-a dat treptat puterea de a deveni un Eu liber, Eul capabil să-şi aminteascã din liberă voinţă...
Pomul Vieţii din Grădina Raiului este de fapt Corpul Eteric nepătat al lui Adam. A trebuit ca omul să se despartă de Pomul Vieţii, la Căderea în păcat, ca urmare a faptului că acest corp Eteric a fost pătruns de senzualitate, dorinţe, pofte, odată cu apariţia vieţii bisexuate. Omul, despărţindu-se de Pomul Vieţii, de permanenţa sa în Sânul Spiritualităţii, a purces pe drumul morţii fizice.
A primit în schimb posibilitatea de a dobândi Libertatea. Dar VIAŢA pătrunde din nou în om, o dată cu deschiderea sa spre spiritualitate şi acum se pot dezvolta forţele amintirii.
"Exercită amintire spirituală... Căci stăpâneşte Spiritul Tată al înălţimilor.În adâncurile lumilor existente zămislind".
Este amintirea ce se naşte în noi în legătură cu forţele creatoare de viaţă, forţele Tatălui.

A cincea Noapte Sfântã

"Şi această viaţă este Eul omului..."
Ne amintim că adevărata viaţă a fiinţei umane, spre care îndreaptă toate încercările Karmice, este viaţa în Eul Superior. Prin supremaţia sa în fiinţa noastră, putem dobândi sinea spirituală.
Este VIAŢA care intră din nou în Eul omului, în spiritualitate, căci treapta de OM o vom cuceri din nou, când vom putea primi de la Îngerul Păzitor, Eul nostru Superior, spre care tindem neîncetat prin conştientizarea spiritualităţii din noi şi din întregul Univers. El încă trebuie însă ferit de Eul obişnuit.
În noi există Eul obişnuit (inferior), Eul luciferic şi Eul ahrimanic, acţionând în sfera subconştientului. Prin strădania noastră de zi cu zi, de a surprinde tendinţele de manifestare ale Eului inferior, ca urmare a presiunilor exercitate de forţele luciferice şi ahrimanice, prin obstacolele şi tentaţiile la care suntem supuşi, facem loc "vieţii" în noi, a pătrunderii Eului superior în fiinţa noastră.
Nu întâmplător Rudolf Steiner în rugăciunea pentru cei morţi, în partea a III-a spune prin vorbele răposaţilor:
Tot ce se naşte în Eu, Trebuie să devină astfel încât, Să se zămislească din Amintirea transformată de Christos
transformată de Dumnezeu. În ea trebuie să fie viaţă.
Deci "VIAŢA" Eului este amintirea, care va fi desfăşurată în faţa sa, ca o panoramă vie şi din care, prin inteligenţa sa proprie, va putea liber să preia impulsurile necesare să purceadă mai departe pe calea desăvârşirii sale spirituale, prin dezvoltarea Eului superior.
Să căutăm a ne aminti în această Noapte Sfântă de esenţa Eului superior, lăsându-l să acţioneze până în adâncurile subconştientului nostru.

A şasea Noapte Sfântă

"VIAŢA care izvorăşte din omul însuşi...
Eul superior este izvorul VIEŢII spirituale din om. În Eul nostru inferior pătrunde însă tot mai mult Eul superior, transformându-l. Cum? Prin voinţa liberă a Eului devenit liber şi stăpân pe gândurile şi faptele sale. Izvorul este în mâna omului şi VIAŢA izvorăşte din însuşi omul spiritual în devenire, fiinţa celei de-a zecea Ierarhii! Să ne aducem aminte mereu de această mare taină!
Un bun exerciţiu meditativ poate fi identificarea în noi, prin amintirea retrospectivă a acţiunii Eului inferior. Să aruncăm o lumină izvorâtă din tainicele Nopţi Sfinte asupra faptelor noastre. De exemplu:
- Ce rost a avut frământarea noastră, frica sau mânia nestăpânite?
- De ce vreau să fiu numai eu în faţă, numai pentru mine şi ai mei?
Egoismul şi orgoliul iluminate şi celelalte amprente ale Eului inferior, pălesc sub privirea blândă, dar mustrătoare a Îngerului păzitor, atunci când le conştientizăm.
Să ne aducem aminte de clipele noastre de remuşcări, de milă sau compasiune, de faptele noastre altruiste şi momentele de dăruire sufletească. Atunci am acţionat în consens cu Eul nostru superior, am fost în EL. Şi VIAŢA va izvorî mai uşor în fiecare din noi. Să ne aducem mereu aminte că noi suntem stăpânii "izvorului".

A şaptea Noapte Sfântă

"Nu el singur, Christos în el..."
Christos este călăuzitorul care pătrunde în fiecare dintre noi, cu fiinţa Sa plină de lumină, iubire ocrotitoare făcându-ne să nu ne simţim singuri. Meditând la prezenţa lui Christos în noi, la prezenţa Sa reală, în toată ambianţa noastră, ni se dezvoltă acea stare sufletească de fericire, împăcare şi siguranţă prin care, în a şaptea Noapte Sfântă, ajungem să vieţuim prin amintire viaţa desfăşurată pe Pământ, de Iisus, fiinţa pământească şi de Christos, Fiul lui Dumnezeu, cu marea taină a sacrificiului de pe Golgota. "Nu Eu, ci Christos în mine..." Nu Eu singur, ci Christos mereu cu mine. Începând de la sacrificiul de pe Golgota şi până în vremurile actuale, Christos a fost mereu alături de noi. Acum însă, când Christos îşi face apariţia din nou în Eteric, putem trăi prezenţa sa şi mai vie în noi, până la a simţi aievea fiinţa Sa plină de iubire ocrotitoare mereu alături de noi; putem simţi că avem lângă noi o mare forţă Dumnezeiască călăuzitoare, care ne ajută în strădaniile noastre de înălţare. El nu ne părăseşte nici ziua, nici noaptea. Căci El ne conduce în fiecare noapte şi cu atât mai mult în această noapte, aşa cum arată Rudolf Steiner:
"Într-adevăr, după ce am trecut în timpul somnului prin experienţa resorbţiei noastre în nebuloasa universală şi ajungem în sfera a doua (omul se vieţuieşte pe sine înăuntrul tuturor celor douăsprezece semne zodiacale), ne aflăm subit în faţa unei lumi extraordinar de complexe, copleşitoare, în care însuşi Christos ne întâmpină ca Soare Spiritual şi devine conducătorul nostru, aşa încât urzeala încurcată a sferelor divine a stelelor fixe, se preschimbă pentru noi într-o emanaţie (înţelegere) armonioasă, cu condiţia ca în timpul veghei, omul să-L primeascã în sufletul său pe Christos, să-şi formeze gânduri despre viaţa şi fiinţa lui Christos..." Mai departe Rudolf Steiner spune: "Christos apare drept păstor care ne conduce de la Berbec prin Taur la Gemeni, şi explică omului în decursul somnului structura şi misterele Cosmosului, aşa încât omul primeşte iarăşi putere pentru viaţa lui din ziua urmatoare!"
Emanaţia sa este cu atât mai puternică cu cât noi Îl chemăm, Îi solicităm ajutorul spunând: "O, vino Doamne Christoase, vino, vino în fiinţa mea care te cheamă, căci eu doresc atât de mult ca Tu să sălăşluieşti în mine, să cobori în Eul meu superior, să simt iubirea Ta şi să nu mai rămân singur cu Eul meu inferior".
Se poate trezi atunci în noi o amintire puternică spirituală despre multe aspecte uitate ale vieţilor trecute, ale unor mari mistere pe care le-am vieţuit odată şi odată, sau chiar prin care trecem acum, dar nu avem încă pregãtirea necesară pentru a le înţelege. şi când este chemat, Christos se apropie şi mai mult de înţelegerea noastră, de sufletul nostru. Putem apela şi la meditaţia "În fiecare zi după cea care precede", din Aforismele zilelor.

A opta Noapte Sfântă

"Când El îşi aminteşte de viaţa dumnezeiască..."
Ne întoarcem cu gândul la vremuri străvechi, înainte de naşterea Eului nostru superior, la amintirea Tatălui Dumnezeiesc, când făceam parte ca un întreg din creaturile sale, când Dumnezeirea lucra la alcătuirea corporalităţii noastre încă neterminate. "Când Eul propriu în Eul lui Dumnezeu fiinţeazã".
În tot acest timp înaltele Ierarhii lucrau şi la făurirea viitoarelor noastre mădulare spirituale, la transformarea fiinţei noastre, capabilă să primească în ea în viitor Sinea Spirituală, apoi Spiritul Vieţii şi în fine pe Omul Spirit. Meditaţiile referitoare la esenţa temporală a Ierarhiilor, ne luminează drumul spre ele.
Tu, care umpleai spaţiul fără sfârşit, când din mădularele trupului meu, nici unul încă nu era prezent. Tu erai.
Se poate trece apoi, meditând la celelalte Ierarhii şi putem pătrunde mai bine în tainele Misterului Septimadei, în cele şapte aforisme din zilele săptămânii.

A noua Noapte Sfântă

"În amintirea lui este Christos..."
Dacă ne întoarcem la anii copilăriei, până la vârsta de trei ani, copilul este încă impregnat de aura lui Christos, are încă vieţuirea forţelor Christice în el. Este important să ne concentrăm asupra vieţuirii în noi, a acestei naturi curate a copilului, purtând încă puternic impregnate în el forţele Christice, forţele imaculate ale copilului Nathanaelic.
Christos a fost prezent în noi, în vieţile noastre trecute. El ne-a dat impulsuri, ne-a călăuzit. Amintindu-ne de toate acestea, putem înţelege de ce acum, în această încarnare, avem sădită în noi această predispozitie de deschidere faţă de marile taine ale Cosmosului, de ce aspirăm atât de mult spre cunoaşterea spirituală, de ce ne putem apropia mai uşor cu înţelegere, de multiplele aspecte şi urmări(efecte/posibilitati) ale Misterului de pe Golgota, asupra fiintelor/umane.
Să încercăm să ne amintim de El, cum L-am primit în sufletele noastre, în vieţuirile noastre din secolele trecute, şi atunci vom înţelege de ce unii dintre noi doresc să dezvolte cunoaşterea Christică în cadrul Stiinţei Spirituale.Căci toate faptele se leagã între ele..."În Christos moartea a devenit VIAŢA..." A muri cu credinţa în Christos, înseamnă a duce lumină în lumea Spirituală! Acolo reîntâlneşti pe Christos şi tot El îţi lumineazã drumul, te însoţeşte, te ajută să mergi înainte. Iar într-o noua reîncarnare, poţi să-ţi aminteşti mai uşor de fiinţa Sa, să poţi primi apoi viaţa Spirituală în noua existenţă, şi să-L primeşti în tine, de acum însă pe deplin conştient...

A zecea şi a unsprezecea Noapte Sfântă

"Şi drept viaţă iradiantă de amintire va lumina Christos..."
În timpurile precreştine, oamenii contau pe ajutorul puterilor spirituale, privind mereu în sus către forţele divine. În Misterii, Christos era căutat în Soarele Spiritual. Apoi, după Misterul de pe Golgotha, prin forţa Eului superior, se caută tot mai mult acest sprijin pe Pământ. El este o nouă forţă strălucitoare care luminează viitorul omenirii. Să ne amintim unde trăia această forţă:
În primele timpuri, ea trăia în sentiment şi doar o mică parte a oamenilor putea să o pătrundă cu gândirea. Acest sentiment avea puterea Christică de a transforma întreaga viaţă a omului şi a fost suficient pentru omenire aproape două mii de ani, ca o nouă sursă de impuls pentru transformarea vieţii.
Astăzi, această forţă a sentimentului nu mai este suficientă datorită atacului ahrimanic care s-a produs. Forþele luciferice şi ahrimanice au introdus în gândirea omului materialismul şi au ridicat un fel de zid în faţa sentimentului.
Ea poate fi însă depăşită ca urmare a noii etape de evoluţie în care am intrat, având posibilitatea de a conştientiza viaţa interioară, unind-o şi iluminând-o cu forţele eterice Christice, care radiază în fiecare fiinţa umană. Dar omul este liber şi să nu o accepte, iar forţele negative caută prin toate mijloacele exterioare şi interioare, să-l amăgească pe om, să-l îndepărteze de la această cale de cunoaştere suprasensibilă, de această iluminare. Christos este însă prezent deja în eter şi, ca urmare, în fiecare om, în fiecare respiraţie, în fiecare mişcare. Omul poate însă să nu-L accepte nici de astă dată. "În Christos moartea devine Viaţă..." Aceasta exprimă marele mister al renaşterii spirituale actuale. Cunoaşterea spirituală este însă tripartită: ea poate fi luminată de gândurile cosmice, prin transformarea vieţii interioare şi prin căutarea Sinei proprii. Asupra acestora merită să medităm!

A douăsprezecea Noapte Sfântă

"(Va lumina Christos), în fiecare întuneric direct din prezent..."

După cea de-a douăsprezecea Noapte Sfântă, Christos poate să se nască în toate sufletele care Îl cheamă. El acţionează aidoma imaginilor din Sfânta Scriptură, unde goneşte din templu animalele, ceea ce simbolizează acţiunea Sa de a scoate astralitatea animalică luciferică din oameni: El goneşte pe Lucifer din templul nostru spiritual. De asemenea, Christos răstoarnă tejghelele cu bani ale zarafilor şi îi goneşte şi pe aceştia din Templu. Aceasta simbolizează gonirea lui Ahriman din conştiinţa şi gândirea noastră materialistă. Totodatã Christos este acela care mai ales azi poate pune sfârşit întunericului nopţii din sufletele noastre, aşa cum rezultă şi din ultima strofă a Meditaţiei Pietrei Fundamentale:


"La răspântia de vremi,
Lumina Spiritului Lumilor a intrat
În curentul existenţei pământeşti
Întunericul nopţii
A luat sfârşit
Lumină clară de zi
Radiază în sufletele omeneşti..."

La cei în care a pătruns această lumină, care aspiră în continuare la iluminarea întregii lor fiinţe, se naşte totodată dorinţa de transformare şi de dăruire pentru alţii şi prin întemeierea unei noi comunităţi, bazate pe cunoştinţele date de ştiinţa Spirituală, exprimate şi prin ultimele versuri ale Meditaţiei Pietrei Fundamentale: 


"Dumnezeiască Lumină.
Christos – Soare
Încălzeşte inimile noastre;
Iluminează capetele noastre;
Ca să se facă bine
Ceea ce noi
Din inimi întemeiem
Ceea ce noi
Din frunţile noastre
Cu scop deplin vrem să înfăptuim..."

Dar Christos este alături şi de micile noastre necazuri, pe care noi oamenii le vedem mari. Unele din ele le provocăm noi înşine, ajungând uneori chiar la întunecarea totală a sufletului nostru. Nu rare sunt cazurile în care, fără să mai sperăm la nici o ieşire din întunericul sau necazul în care ne aflăm, încrederea noastră puternică şi ruga fierbinte pe care o îndreptăm spre Christos, ne scoate din impasul fără speranţă. Însuşi Christos doreşte să apelăm la ajutorul Său."

Serghei Prokofieff

joi, 20 decembrie 2018

Lasă trecutul în trecut.


Iată câteva gânduri pline de sens din partea cunoscutului scriitor Paulo Coelho, despre cum să înveți să o iei de la capăt.

"Lasă trecutul în trecut. Nu încerca să păstrezi dintr-un anumit motiv sau din cauza unui om. Dacă prea mult lungești o etapă din viața ta, nu vei reuși să capeți sensul și fericirea unei noi etape.

Desigur, poți să-ți spui că nu vei face următorul pas până nu vei înțelege că ceea ce a fost în trecut important și-a pierdut sensul. Dar asemenea relație față de situație doar te va sufoca și va deranja pe cei apropiați.

Totul trece, iar noi trebuie să lăsăm trecutul, cât de greu ar fi în acel moment. Totul în această lume este reflecția lucrurilor care au loc în inima noastră. Doar debarasându-te de gândurile apăsătoare vei putea să eliberezi spațiul pentru noi emoții.

Lasă trecutul în urmă. Eliberează omul care nu mai este important în viața ta. Nu uita că nimic nu te poate apăra de înfrângeri. Cel mai important este să mergi mai departe.

Nu aștepta nimic în schimb. Nu aștepta că cineva va aprecia efortul și suferința ta. Încetează să te agăți de unul și același gând, încetează să te gândești că ai pierdut – acest lucru doar îți va otrăvi viața.

Nu este nimic mai periculos decât să respingi gândul că relația a expirat. Nu amâna decizia pe care știi că deja ai luat-o. Nu aștepta omul sau momentul potrivit.

Pentru a putea să începi de la zero, trebuie să lași această etapă din viața ta în trecut, să știi când să faci acest pas. Nu din mândrie sau din slăbiciune: pur și simplu pentru că ea nu se mai incadrează în viața ta. Spune-ți că ce a fost nu mai întorci. Da, sună banal, dar este atât de important."


http://hazdenecaz.eu

miercuri, 19 decembrie 2018

luni, 17 decembrie 2018

- pink mondays


initiativa: cybershamans.blogspot.ro

vineri, 14 decembrie 2018

Sf. Nicolae Velimirovici


"Oamenii nu pot urma calea cea dreaptă nu pentru că n-ar avea călăuză, ci pentru că au prea multe. 
Nenumărate călăuze nedorite şi necăutate ale vremurilor noastre ne cheamă:
„Haideţi pe drumul acesta! Asta-i singura cale bună!” 
Şi noi privim, şi la prima vedere ni se pare că aşa este.
„Ascultaţi, oameni şi popoare, calea ştiinţei este calea cea bună!” – strigă unii. 
Şi nouă ni se pare că aşa este. 
Dar cine merge pe această cale până spre capăt pricepe că omul care o urmează este aidoma viermilor şi omizilor, maimuţelor şi microbilor, şi la sfârşit află moarte fără înviere, şi noapte fără zori.
Alţii strigă: „Ascultaţi, oameni şi popoare, calea culturii, aceasta este singura cale bună. 
Celelalte căi sunt căile sălbăticiei!” 
Unii se păcălesc şi aleg acest număr, precum la ruleta din cazinou, dar la sfârşit sunt păcăliţi şi batjocoriţi, şi fug de pe calea aceasta. Altfel ar cădea în cursa nereuşitei şi morţii.
Cei de-ai treilea strigă: „Ascultaţi, oameni şi popoare! Calea deplinei egalităţi între oameni este singura cale bună.
Urmaţi-o, şi veţi fi fericiţi.” 
Şi unora li se pare că într-adevăr aceasta ar fi calea dreptăţii şi adevărului. 
Dar undeva pe drum înţeleg că cel care îi fura în vremea inegalităţii îi fură şi în calea egalităţii, şi atunci încearcă să se întoarcă şi să scape de nenorocire şi moarte.
Şi cei de-ai patrulea, şi ai cincilea, şi ai zecelea, şi ai o sutălea, şi ai miilea strigă, şi strigă, şi strigă. 
Cu adevărat, viaţa omenească nu a semănat nicicând mai mult cu un iarmaroc plin de nenumăraţi amăgitori, ca în vremurile noastre. Se cuvine să fim cu multă luare aminte. 
Rătăciţii se înfăţişează drept călăuze. 
Amăgitorii se înfăţişează drept prieteni. 
Incendiatorii se înfăţişează drept paznici ai casei. 
Bogătanii se înfăţişează drept izbăvitori, desfrânaţii drept însoţitori, necredincioşii drept povăţuitori, pierzătorii de suflete drept sprijinitori. 
Cu adevărat, nicicând de la Adam nu au fost mai multe călăuze mincinoase decât în veacul al douăzecilea. 
Şi în toate veacurile, ca şi în acesta, este o singură cale bună şi o singură călăuză adevărată – Domnul Iisus Hristos, Messia, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul şi Răscumpărătorul oamenilor. 
Fraţii mei, calea cea sfântă a Domnului nici nu e neumblată, nici nepietruită, nici nemarcată, ca să ne putem plânge că nu o vedem sau nu o cunoaştem. 
Pe această cale au trecut sfinţii apostoli, sfinţii mucenici şi mărturisitori, sfinţii împăraţi Creştini şi patriarhi, sfinţii pusnici şi sihaştri, şi alte mii şi mii, milioane şi milioane. 
Nu puteţi spune că nu ştiţi această cale. 
Aceasta e cea mai cunoscută cale din istoria Creştinilor şi din istoria neamului vostru. 
Pe calea sfântă, Dumnezeu blagosloveşte norodul Său sfânt.
 Amin."

miercuri, 12 decembrie 2018

luni, 10 decembrie 2018

- pink mondays


initiativa: cybershamans.blogspot.ro

sâmbătă, 8 decembrie 2018

L’amica geniale (Prietena mea genială) – Serial TV (2018)



"Serialul se bazează pe bestsellerul internațional „Prietena mea genială”, prima partea a „Tetralogiei Napolitane”, scris de Elena Ferrante.
Când cea mai importantă prietenă din viața ei pare să fi dispărut fără urmă, Elena Greco i începe să scrie povestea prieteniei lor. 
A întâlnit-o pe Raffaella Cerullo, căreia i-a spus mereu Lila, în primul an din școala primară, în 1950.
Povestea lor, care se petrece în periculosul și fascinantul Napoli, acoperă mai bine de 60 de ani din viețile lor. 
Elena încearcă să descrie misterul Lilei, geniala ei prietenă, care a fost, într-un fel, cea mai bună prietenă, dar și cel mai mare dușman."

cinemagia.ro

vineri, 7 decembrie 2018

Provocare muzicala(18): Cat Stevens -"Morning Has Broken"




                                   - initiativa : Carmen

joi, 6 decembrie 2018

miercuri, 5 decembrie 2018

In asteptarea Mosului...




- miercurea fara cuvinte (39 ): mozaic ...cu ciori


                                           - initiativa : Carmen


...off topic


marți, 4 decembrie 2018

luni, 3 decembrie 2018

.cum scapi de SUPĂRARE




"Cercetătorii americani de la Universitatea Stanford au demonstrat că supărarea provoacă multe boli, nu numai psihice, ci și fizice. A fost realizat un experiment, iar 90% dintre participanții care nu-i puteau ierta mult timp pe cei care le-au făcut rău și în sfârșit au făcut acest lucru – au început să se simtă mai bine. Le-au dispărut durerile de cap și de spate, li s-a normalizat somnul, și-au restabilit echilibrul sufletesc. Acesta este un motiv suficient de bun pentru a ierta oamenii pe care te superi și a elibera supărarea, nu-i așa?

Iată cum poți face asta:

1.Plângi
Dacă supărarea e proaspătă – plângi! Nu ține lacrimile în tine, sănătatea ta este mai prețioasă decât mândria. (Desigur unii vor alege mândria și asta le va aduce un accident vascular cerebral – acest lucru chiar se întâmplă).

2. Lovește perna
Nimeni nu trebuie să doarmă pe această pernă – nici tu, nici altcineva. Bate-o cu toată puterea, așa cum ai vrea să-l bați pe cel care ți-a făcut rău. Aruncă toată energia negativă, spune-i pernei tot ce ai vrea să-i spui acestui om. Nu uita că este imposibil să ierți, dacă ții în tine toată energia negativă a supărării.

3. Vorbește cu apa.
Stai pe malul unui râu și vorbește cu apa, spune-i toată durerea și tristețea. Privește în direcția unde curge apa și spune-i cât de rănit(ă) te simți, cum suferi. Crede-mă, apa îți va lua multe supărări, este un instrument dovedit. Dacă nu ai un râu în apropiere – poți deschide robinetul în baie și fă același lucru.

4. Strigă
Mergi într-un loc pustiu și dacă supărările tale s-au transformat în furie – strigă, strigă cu toată puterea. Înjură, spune cuvinte indecente, tot ce-ți vine pe limbă, nu ține nimic, nu te controla. Pune în țipăt toată energia negativă care s-a acumulat.
Cunosc oameni care țipă în baie, în timp ce nu este nimeni acasă. Nu-și fac griji că vor auzi vecinii – bine, pentru că sănătatea lor este mai scumpă decât ambiția.

5. Scrie
Pe o foaie de hârtie scrie luna, ziua, anul. Apoi înșiră tot ce ai pe suflet, ce te îngrijorează. Scrii pe ambele părți ale foii și nu lua altă coală! Acest lucru este foarte important – aici este foarte importantă măsura. Recitește tot ce ai scris. Poți avea sentimente neplăcute – acest lucru este normal. Apoi arde foaia, urmărind cum se întâmplă asta, cum se rotește hârtia, cum se topesc liniile în foc. Așa arde durerea și supărarea ta.

6. Percepția conștientă

Este cea mai eficientă și ecologică metodă pentru dizolvarea supărărilor. Pentru asta trebuie să simți în corp unde se află supărarea, cum arată, apoi o fixezi în conștiință. Și rostești în gând: “Te văd, ești relativ în mine”. Cu aceste cuvinte, o scoți din corp și întrebi: “Ce ai venit să mă înveți?”.
Rezultatul poate fi uimitor! În câteva minute, nu numai că se poate dizolva supărarea, ci poți înțelege marele sens al vieții, care te îndreaptă spre bine."


duminică, 2 decembrie 2018

sâmbătă, 1 decembrie 2018

"Apără, Doamne, poporul român şi nu te spăla de el!"


                                   - art Frederick Arthur Bridgman : „Romanian Woman” 


joi, 29 noiembrie 2018

Sufletul şi clopotele Bucovinei

"Există o frumuseţe a sunetului, adică o poezie a clopotelor care alungă nu doar ploaia, ci şi frivolitatea, lenea sau gândurile rele”

"Muzica este prima artă care prilejuieşte întâlnirea între umanism şi matematică. 

Prin melos, fluiditatea sentimentului intersectează rigoarea aritmeticii, iar tulburarea inimii e străpunsă de inteligenţa unei simple sonorităţi.
În care sector al muzicii vom încadra însă melodia clopotelor bisericeşti? 
Psalmodia stranei sau polifonia corului sunt îndeobşte pregătite de recitalul discret al clopotului şi al toacei. 
Cele două instrumente de percuţie îşi asumă rolul propedeutic: ele binevestesc, cheamă şi adună credincioşii în faţa altarului. 
Estetica Ortodoxiei le acordă o funcţie liturgică bine cunoscută. 
La ţară însă, clopotele marchează atât riturile de trecere (vizita unui mitropolit, botezul într-o familie sau moartea unui credincios), cât şi ameninţarea naturii (furtuna, incendiile, molima).
În oraşele unei modernităţi babilonice, stridenţa soneriilor, a sirenelor şi a claxoanelor a înlocuit funcţia hieratică şi contemplativă deţinută de clopote. 

Minunata întâlnire cu muzica tălăngilor e posibilă doar într-un mediu sătesc sau mănăstiresc, departe de zgomotul toxic al cetăţii. O extraordinară descoperire în acest sens ne oferă clopotele Bucovinei.

Sunt stări sufleteşti pe care doar clopotele ştiu să le exprime. 
În miez de iarnă, la Putna, poţi să auzi glasuri metalice grave şi clinchete deschise, amplificate prin efectul de pâlnie al locului. Intervine apoi toaca de lemn, demonstrând virtutea călugărească printr-o cadenţă perfect masculină. 
La Voroneţ clopotele sunt bisilabice: poţi oricând asocia rostirea "Ştefan-Vodă" peste sunetele vesele ale clopotniţei. 
La Probota ai notele înalte care punctează insistent fundalul creat de vuietul larg şi adânc. 
Urmează apoi Arbore, Suceviţa sau Pătrăuţi - fiecare cu o partitură distinctă prin ritm şi intensitate. 
Turlele răsună acolo unde credinţa e vie, iar inimile jelesc sau cântă.
Pentru profani, nu este nevoie să dibuiască o structură muzicală pentru a sesiza efectul purificator al tălăngii asupra sufletului omenesc. 
Unda melancoliei, durerea pierderii unor prieteni dragi, vibraţia angelică a bucuriilor cereşti, gândul la veşnicie împreunat cu sentimentul nevredniciei proprii - toate aceste stări ies la iveală prin harul bisericilor bucovinene. 
Unele clopote par să bolească împreună cu pământenii, în timp ce altele îţi trezesc inima cu toată prospeţimea iradiantă a copilăriei. Sunt turle care vestesc în depărtări trăinicia tradiţiei pravoslavnice, după cum există clopoţei miniaturali, gata să marcheze taina euharistică (clopotul fiind un potir inversat, dar fără limbă).
Meşteşug de-o impresionantă vechime, arta clopotarilor duce undeva spre Italia secolului IV. 
Calitatea timbrului şi armonia ţin de excelenţa aliajului metalic sau de precizia procedeului de turnare a limbii şi a cupei. 
Aici, metalurgia pariază pe dialogul dintre matematică, spirit contemplativ şi artă. 
Decisivă este, ca şi pentru tânărul clopotar din filmul "Andrei Rubliov" (sub regia lui A. Tarkovsky), relaţia meşteşugarului cu pământul - locul unde se toarnă şi se răceşte materia primă.
Există, desigur, mai multe feluri de-a trage clopotele în duminici sau sărbători. 
În vechime, clopotarul influenţa atacul şi intensitatea sunetelor - o posibilitate anulată prin automatizarea electronică a clopotniţei.
Şi o ultimă observaţie: arta clopotelor este ecumenică, depăşind toate frontierele geografice sau confesionale, aşa cum însăşi Bucovina are vocaţia sintezei istorice, sprijinindu-se pe o dublă ereditate: Răsăritul credinţei ortodoxe şi Occidentul administraţiei austriece. 
În Bucovina, tradiţia continuă printre sunete de toacă, clopot şi biruinţă.

(Mihail Neamţu, 06 August 2011)