Mă ajut de toiagul sprijinit pe verticala din coltul camerei, ori de cel sprijinit pe muchia dintre lumina și umbra zilei.
Și... dând din coate merg până-n lumea de la colțul ochiului unde, pulsația tâmplelor e fluviul ce mă primește după ferocitatea luminii care m-a purificat ca pe-o grăunță pierdută dar niciodată singură.
Cum să comentez la așa ceva?... Admir și tac! ♥
RăspundețiȘtergereMinunat! impresionant si gingas <3
RăspundețiȘtergere>:D<