"Am fost întrebat de multe ori ce erau „Urim şi Tumim” şi cum erau folosite. Nu cumva se aseamănă cu metodele de divinaţie interzise de Scriptură?
Deşi Urim (Lumină) şi Tumim (Desăvârşire sau Judecată) [Diferiţi comentatori traduc cele două cuvinte prin „lumină” şi „întuneric” sau „binecuvântare” şi „blestem] sunt amintite de câteva ori în Vechiul Testament, nu se specifică exact ce erau şi cum puteau fi folosite. Ştim că erau două pietre încrustate pe efodul Marelui Preot. Dumnezeu i-a poruncit lui Moise: „Să faci apoi pieptarul judecăţii, lucrat cu măiestrie… Să pui în pieptarul judecăţii Urim şi Tumim, care să fie pe inima lui Aaron când se va înfăţişa el înaintea Domnului. Astfel, Aaron va purta necurmat pe inima lui judecata copiilor lui Israel, când se va înfăţişa înaintea Domnului” (Exod 28:15a, 30. Vezi şi Levitic 8:8).[1]
Când Iosua i-a succedat lui Moise ca lider al poporului Israel, a avut nevoie de judecata celor două pietre pentru a afla voia lui Dumnezeu în diferitele situaţii cu care s-a confruntat până când a condus poporul în odihna Canaanului (vezi Numeri 27:18-21). Următoarea dată când sunt amintite aceste pietre, este în binecuvântarea lui Moise pentru seminţia lui Levi, despre care spune că i-au fost încredinţate aceste pietre (adică responsabilitatea de a afla voia lui Dumnezeu pentru popor, folosind Urim şi Tumim) (Deuteronom 33:8). Mai sunt amintite în Iosua 7:14-18 când s-a tras la sorţi între Popor şi familia nelegiuitului Acan; în 1 Samuel 14: 37-45, când s-a tras la sorţi între regele Saul şi fiul său, Ionatan; şi în Neemia 7:65, când dregătorul le-a spus celor întorşi din exil „să nu mănânce din lucrurile prea sfinte până nu va întreba un preot pe Urim şi Tumim”.
Aceste pietre, una albă şi una neagră, erau folosite de Marele Preot pentru a afla voia lui Dumnezeu în diferite situaţii. Unii au spus că Dumnezeu răspundea în mod supranatural dilemelor aduse de Marele Preot înaintea Sa, făcând să strălucească una dintre cele două pietre. Dacă strălucea Urim (piatra albă), răspunsul era afirmativ, iar dacă strălucea piatra neagră (Tumim), răspunsul era negativ. Alţii au opinat că cele două pietre erau încrustate cu cele două răspunsuri categorice: „da” sau „nu”. Acestea erau amestecate în pumnul închis şi aruncate pe masă. Cea care cădea cu încrustarea la vedere sau în interiorul unui perimetru prestabilit decidea răspunsul.
Aşadar, chiar dacă nu se cunoaşte cu exactitate cum erau folosite cele două pietre, avem următoarele certitudini:
– erau folosite doar de preoţi (adică de oameni responsabili, care erau interesaţi de rezolvarea corectă a neclarităţilor)
– pietrele nu aveau puteri magice în ele însele şi nu puteau fi folosite pentru a încuraja superstiţiile necredincioşilor, ci credinţa în Dumnezeu a celor din poporul sfânt. De exemplu, în 2 Samuel 28:6 scrie că: „Sau a întrebat pe Domnul şi Domnul nu i-a răspuns nici prin vise, nici prin Urim şi Tumim, nici prin prooroci”.
– erau folosite doar în situaţii foarte importante, nu pentru lucruri sau situaţii lipsite de importanţă.
În ceea ce priveşte asemănarea cu metodele de divinaţie (presupusa abilitate de a prezice viitorul prin practici superstiţioase), putem spune că în timp ce folosirea pietrelor Urim şi Tumim este recomandată, ba chiar poruncită, de Dumnezeu Însuşi, divinaţia este o formă de ghicitorie interzisă categoric peste tot în Sfânta Scriptură. Răspunsul prin Urim şi Tumim era o formă de revelaţie din partea lui Dumnezeu, pe când divinaţia este o înşelătorie folosită de Satan.
[1] Bruce Waltke Finding the Will of God, pp. 62-64."
Când Iosua i-a succedat lui Moise ca lider al poporului Israel, a avut nevoie de judecata celor două pietre pentru a afla voia lui Dumnezeu în diferitele situaţii cu care s-a confruntat până când a condus poporul în odihna Canaanului (vezi Numeri 27:18-21). Următoarea dată când sunt amintite aceste pietre, este în binecuvântarea lui Moise pentru seminţia lui Levi, despre care spune că i-au fost încredinţate aceste pietre (adică responsabilitatea de a afla voia lui Dumnezeu pentru popor, folosind Urim şi Tumim) (Deuteronom 33:8). Mai sunt amintite în Iosua 7:14-18 când s-a tras la sorţi între Popor şi familia nelegiuitului Acan; în 1 Samuel 14: 37-45, când s-a tras la sorţi între regele Saul şi fiul său, Ionatan; şi în Neemia 7:65, când dregătorul le-a spus celor întorşi din exil „să nu mănânce din lucrurile prea sfinte până nu va întreba un preot pe Urim şi Tumim”.
Aceste pietre, una albă şi una neagră, erau folosite de Marele Preot pentru a afla voia lui Dumnezeu în diferite situaţii. Unii au spus că Dumnezeu răspundea în mod supranatural dilemelor aduse de Marele Preot înaintea Sa, făcând să strălucească una dintre cele două pietre. Dacă strălucea Urim (piatra albă), răspunsul era afirmativ, iar dacă strălucea piatra neagră (Tumim), răspunsul era negativ. Alţii au opinat că cele două pietre erau încrustate cu cele două răspunsuri categorice: „da” sau „nu”. Acestea erau amestecate în pumnul închis şi aruncate pe masă. Cea care cădea cu încrustarea la vedere sau în interiorul unui perimetru prestabilit decidea răspunsul.
Aşadar, chiar dacă nu se cunoaşte cu exactitate cum erau folosite cele două pietre, avem următoarele certitudini:
– erau folosite doar de preoţi (adică de oameni responsabili, care erau interesaţi de rezolvarea corectă a neclarităţilor)
– pietrele nu aveau puteri magice în ele însele şi nu puteau fi folosite pentru a încuraja superstiţiile necredincioşilor, ci credinţa în Dumnezeu a celor din poporul sfânt. De exemplu, în 2 Samuel 28:6 scrie că: „Sau a întrebat pe Domnul şi Domnul nu i-a răspuns nici prin vise, nici prin Urim şi Tumim, nici prin prooroci”.
– erau folosite doar în situaţii foarte importante, nu pentru lucruri sau situaţii lipsite de importanţă.
În ceea ce priveşte asemănarea cu metodele de divinaţie (presupusa abilitate de a prezice viitorul prin practici superstiţioase), putem spune că în timp ce folosirea pietrelor Urim şi Tumim este recomandată, ba chiar poruncită, de Dumnezeu Însuşi, divinaţia este o formă de ghicitorie interzisă categoric peste tot în Sfânta Scriptură. Răspunsul prin Urim şi Tumim era o formă de revelaţie din partea lui Dumnezeu, pe când divinaţia este o înşelătorie folosită de Satan.
[1] Bruce Waltke Finding the Will of God, pp. 62-64."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu