"Despre legătura dintre nebunie şi talent s-a mai vorbit. Selecţia de faţă nu vizează gradul talentului „pacienţilor”, ci impactul lor asupra umanităţii „sănătoase”.
PACIENTUL 1
Edgar Allan Poe 1809-1849, scriitor american, poet
Diagnostic. „tulburare mintală”, un diagnostic precis nu a fost stabilit.
Simptome. Frică de întuneric, pierderi de memorie, mania persecuţiei, comportament inadecvat, halucinaţii.
Articolul lui Julio Cortázar, „Viaţa lui Edgar Poe”, conţine o descriere tulburatoare a unuia dintre atacurile bolii scriitorului, când în 1842, având o criză, acesta a făcut o călătorie de la Philadelphia la New York, atras de amintirea lui Mary Devereaux, fata pe a cărei unchi l-a biciuit odată. Mary era căsătorită, iar Edgar a fost cuprins de dorinţa absurdă de a afla dacă aceasta îşi iubeşte soţul. După mai multe traversări ale râului cu feribotul, întrebând în stânga şi-n dreapta de adresa femeii, i-a găsit într-un final casa, unde a făcut scandalul de rigoare, dupa care a rămas să bea ceai… În cele din urmă, oaspetele a plecat, nu înainte de a ciopârţi cu cuţitul ridichiile din gradină si dea a-i cere bietei Mary să-i cânte melodia lui preferată. După cateva zile a fost găsit în padurile din împrejurimi, rătăcind cu mintea ratacită.
Istoricul bolii: De la sfârşitul anului 1830 Edgar Poe suferea de depresii frecvente. Abuza de alcool şi curand la acesta s-a adaugat opiumul. Starea psihică i s-a înrăutăţit semnificativ odată cu boala gravă a tinerei sale soţii (s-a casatorit cu verişoara sa Virginia, când aceasta avea doar treisprezece ani, iar după şapte ani de căsătorie, în 1842, ea s-a îmbolnăvit de tuberculoza şi cinci ani mai târziu a murit). După moartea Virginiei, în cei doi ani care-i mai rămâneau de trăit, Poe s-a îndrăgostit de câteva ori şi chiar a încercat de două ori să se recăsătorească. Prima încercare a eşuat din cauza refuzului alesei, speriate de crizele sale, a doua – din cauza absenţei mirelui: cu putin timp înaite de nuntă, Poe s-a îmbătat zdravan. A fost găsit după cinci zile într-o tavernă ieftină din Baltimore. Scriitorul a fost internat intr-o clinică unde a murit după alte cinci zile, suferind halucinaţii teribile. Unul dintre coşmarurile principale ale lui Edgar Poe – moartea în singurătate – în ciuda tuturor măsurile de precauţie, a devenit realitate. Le-a cerut multora angajamentul de a fi cu el în ultima clipa, dar la ora trei dimineaţa pe 07 octombrie 1849, nici un apropiat nu a fost langa el. Înainte de moarte, Poe îl chema frenetic pe Jeremy Reynolds, un cercetator de la Polul Nord.
Cu ce ne-a molipsit.
Cu două genuri literare extrem de populare astăzi.
Primul – roman (sau povestire) de groază. O mare influenţă asupra lui Edgar Allan Poe a avut-o Hoffman, dar romantismul sumbru a lui Hoffman pentru prima dată a fost îngroşat la consistenţa unui adevarat coşmar – vascos, disperat şi foarte sofisticat („The Tell-Tale Heart”, „Prăbușirea casei Usher”).
Al doilea gen – detectiv. Anume Monsieur Auguste Dupin, eroul povestirilor lui Edgar Allan Poe („Crimele din Rue Morgue”, „Misterul lui Marie Roget”), a devenit precursorul personajului Sherlock Holmes (al lui Arthur Conan Doyle), cu metoda sa deductivă.
PACIENTUL 2
Friedrich Wilhelm Nietzsche, 1844-1900, filosof german
Diagnostic. Schizofrenie „mozaicală”, posibil pe fundal de sifilis.
Simptome. Megalomanie (trimitea scrisori cu textul: „Peste două luni voi deveni primul om de pe pământ”, a cerut scoaterea de pe pereţi a tablourilor, deoarece apartamentul său e un „templu”), tulburări de conştiinţă (îmbrăţişează un cal în centrul oraşului, încurcând circulaţia) , dureri severe de cap; comportament inadecvat. În dosarul medical al lui Nietzsche se notează că pacientul a băut dintr-o cizma propria urină, a emis strigăte incoerente, il vedea pe paznicul spitalului ca fiind Bismarck, a încercat să baricadeze uşa cu fragmente de sticlă spartă, a adormit pe podea langa pat, a sărit ca un ţap, se strâmbă şi ridică umărul stâng.
Istoricul bolii. Nietzsche a suferit câteva crize de apoplexie, a suferit dereglări psihice în ultimii 20 de ani din viata (anume în această perioadă au apărut cele mai importante lucrări ale sale, printre care „Aşa grăit-a Zarathustra”), dintre care 11 i-a petrecut în spitale de boli mentale, acasă a fost îngrijit de mama sa. Starea lui s-a deteriorat constant – spre sfârşitul vietii filozoful putea emite doar fraze simple, de exemplu: „Sunt mort, pentru că sunt prost”, sau „Sunt prost pentru că sunt mort.”
Cu ce ne-a molipsit.
Primul – roman (sau povestire) de groază. O mare influenţă asupra lui Edgar Allan Poe a avut-o Hoffman, dar romantismul sumbru a lui Hoffman pentru prima dată a fost îngroşat la consistenţa unui adevarat coşmar – vascos, disperat şi foarte sofisticat („The Tell-Tale Heart”, „Prăbușirea casei Usher”).
Al doilea gen – detectiv. Anume Monsieur Auguste Dupin, eroul povestirilor lui Edgar Allan Poe („Crimele din Rue Morgue”, „Misterul lui Marie Roget”), a devenit precursorul personajului Sherlock Holmes (al lui Arthur Conan Doyle), cu metoda sa deductivă.
PACIENTUL 2
Friedrich Wilhelm Nietzsche, 1844-1900, filosof german
Diagnostic. Schizofrenie „mozaicală”, posibil pe fundal de sifilis.
Simptome. Megalomanie (trimitea scrisori cu textul: „Peste două luni voi deveni primul om de pe pământ”, a cerut scoaterea de pe pereţi a tablourilor, deoarece apartamentul său e un „templu”), tulburări de conştiinţă (îmbrăţişează un cal în centrul oraşului, încurcând circulaţia) , dureri severe de cap; comportament inadecvat. În dosarul medical al lui Nietzsche se notează că pacientul a băut dintr-o cizma propria urină, a emis strigăte incoerente, il vedea pe paznicul spitalului ca fiind Bismarck, a încercat să baricadeze uşa cu fragmente de sticlă spartă, a adormit pe podea langa pat, a sărit ca un ţap, se strâmbă şi ridică umărul stâng.
Istoricul bolii. Nietzsche a suferit câteva crize de apoplexie, a suferit dereglări psihice în ultimii 20 de ani din viata (anume în această perioadă au apărut cele mai importante lucrări ale sale, printre care „Aşa grăit-a Zarathustra”), dintre care 11 i-a petrecut în spitale de boli mentale, acasă a fost îngrijit de mama sa. Starea lui s-a deteriorat constant – spre sfârşitul vietii filozoful putea emite doar fraze simple, de exemplu: „Sunt mort, pentru că sunt prost”, sau „Sunt prost pentru că sunt mort.”
Cu ce ne-a molipsit.
Cu ideea de Supraom (paradoxal, anume pe acest om, care sărea viguros ca un ţap, îl asociem cu personalitatea liberă, perfectă, deasupra moralei, existentă dincolo de bine şi de rău).
Cu ideea de moralitate nouă („morala stapânilor” în schimbul ” moralei sclavilor „): o morală sănătoasă trebuie să glorifice şi să sporească dorinţa naturală a omului pentru putere. Orice altă morală este dureroasă şi decadentă.
Cu ideologia fascismului: bolnavii şi slabii trebuie să moară, cei mai puternici – să învingă.
Cu acceptarea enunţului „Dumnezeu e mort”.
PACIENTUL 3
Ernest Miller Hemingway, 1899-1961, scriitor american
Diagnostic. Depresie acută, tulburări psihice.
Simptome. Tendinţe sinucigaşe, mania persecuţiei, crize nervoase.
Istoricul bolii. În 1960, Hemingway a revenit din Cuba în Statele Unite. Suferea de depresie, teamă şi nesiguranţă, aproape nu mai putea să scrie şi prin urmare, a urmat în mod voluntar un tratament la o clinică de psihiatrie. Hemingway a suferit 20 de şedinţe cu şocuri electrice, despre aceste proceduri, el a spus: „Medicii care ma tratau cu şocuri electric, nu înţeleg scriitorii… Ce sens avea să-mi distrugă creierul şi să-mi şteargă memoria, care este capitalul meu, aruncându-mă la marginea vieţii? A fost un tratament genial, doar că au pierdut pacientul”. La ieşirea din clinică, Hemingway s-a convins că tot nu poate să scrie şi a făcut prima încercare de sinucidere, dar rudele au reuşit să-l oprească. La cererea soţiei a făcut un al doilea ciclu de tratament, dar intenţiile nu şi le-a schimbat. La câteva zile după intoarcerea din spital, s-a împuşcat în cap.
Cu ce ne-a molipsit.
Cu ideea de moralitate nouă („morala stapânilor” în schimbul ” moralei sclavilor „): o morală sănătoasă trebuie să glorifice şi să sporească dorinţa naturală a omului pentru putere. Orice altă morală este dureroasă şi decadentă.
Cu ideologia fascismului: bolnavii şi slabii trebuie să moară, cei mai puternici – să învingă.
Cu acceptarea enunţului „Dumnezeu e mort”.
PACIENTUL 3
Ernest Miller Hemingway, 1899-1961, scriitor american
Diagnostic. Depresie acută, tulburări psihice.
Simptome. Tendinţe sinucigaşe, mania persecuţiei, crize nervoase.
Istoricul bolii. În 1960, Hemingway a revenit din Cuba în Statele Unite. Suferea de depresie, teamă şi nesiguranţă, aproape nu mai putea să scrie şi prin urmare, a urmat în mod voluntar un tratament la o clinică de psihiatrie. Hemingway a suferit 20 de şedinţe cu şocuri electrice, despre aceste proceduri, el a spus: „Medicii care ma tratau cu şocuri electric, nu înţeleg scriitorii… Ce sens avea să-mi distrugă creierul şi să-mi şteargă memoria, care este capitalul meu, aruncându-mă la marginea vieţii? A fost un tratament genial, doar că au pierdut pacientul”. La ieşirea din clinică, Hemingway s-a convins că tot nu poate să scrie şi a făcut prima încercare de sinucidere, dar rudele au reuşit să-l oprească. La cererea soţiei a făcut un al doilea ciclu de tratament, dar intenţiile nu şi le-a schimbat. La câteva zile după intoarcerea din spital, s-a împuşcat în cap.
Cu ce ne-a molipsit.
Cu boala „generaţiei pierdute”. Hemingway, ca şi tovarăşul său de epocă, Remarque, se referea la o generaţie specifică, trecută printr-un război concret, dar termenul a fost mult prea tentant şi convenabil şi de atunci, fiecare generaţie găseşte un motiv să se considere pierdută.
Cu o nouă tehnica literară, „metoda iceberg”- atunci când un text zgârcit, comprimat şi incolor implică un subtext generos şi sfâşietor.
Cu un nou model de „machoism”, încorporat în creatie şi în viaţă. Eroul lui Hemingway este un luptător taciturn şi aspru, care înţelege că lupta este inutilă, dar se luptă până la capăt. Cel mai intransigent macho al lui Hemingway este probabil pescarul Santiago („Batranul si Mmis idealurile. „Un barbat nu are dreptul să moară în pat. Fie în luptă, fie cu un glonţ în frunte”.
PACIENTUL 4
John Forbes Nash, născut în 1928, matematician american, laureat al Premiului Nobel. Cunoscut publicul larg datorită filmului lui Ron Howard, „A Beautiful Mind”
Simptome. Mania persecuţiei, idei obsesive, delir, probleme de autoidentificare, conversaţii cu interlocutori inexistenţi.
Istoricul bolii. În 1958, revista Fortune l-a numit pe Nash steaua în ascensiune a Americii în „noua matematică”. În acelaşi an i-au apărut primele simptome ale bolii. În 1959, Nash a fost demis de la locul de muncă şi plasat într-o clinică psihiatrică într-o suburbie din Boston (McLean Hospital) pentru tratament obligatoriu. După chimioterapie starea lui s-a îmbunătăţit oarecum, a fost externat şi împreună cu soția a plecat în Europa, unde a încercat să se stabilească cu statutul de „refugiat politic”. I-a fost refuzat azilul politic şi după un timp a fost deportat din Franţa în Statele Unite. Familia s-a stabilit în Princeton. John Nash nu lucra, iar boala a progresat rapid.
În 1961 el a fost internat în Trenton State Hospital, New Jersey, unde a făcut un tratament cu insulină. Cu toate acestea, după externare, Nash a fugit din nou în Europa, părăsindu-şi soţia şi copilul (în 1962 a divorţat, dar fosta soție, Alicia Lard, a continuat să-l ajute).
La întoarcerea în SUA, Nash fost de acord să ia în mod regulat medicamente antipsihotice, iar starea lui s-a îmbunătăţit într-atât încât colegii săi au aranjat să lucreze la Universitatea Princeton. Dar după un timp a refuzat tratamentul de teama că medicamentele i-ar putea afecta abilităţile mentale şi munca ştiinţifică – starea i s-a agravat din nou.
Timp de mulţi ani, Nash făcea vizite la Princeton, scriind pe table formule de neînţeles, şi vorbind cu „vocile”… Studenţii şi profesorii s-au obişnuit cu el, cum te-ai obișnui cu o fantomă inofensivă, iar Nash, spre surprinderea tuturor şi-a revenit şi s-a reapucat de matematică.
În 1994, la 66 de ani, John Nash (impreuna cu Reinhard Zeltenom şi John Harsanyi) a câştigat Premiul Nobel pentru economie „pentru analiza echilibrului în teoria jocurilor noncooperatiste”.
În 2001 sa recăsătorit cu Alicia Lard.
Cu ce ne-a molipsit.
Cu o nouă tehnica literară, „metoda iceberg”- atunci când un text zgârcit, comprimat şi incolor implică un subtext generos şi sfâşietor.
Cu un nou model de „machoism”, încorporat în creatie şi în viaţă. Eroul lui Hemingway este un luptător taciturn şi aspru, care înţelege că lupta este inutilă, dar se luptă până la capăt. Cel mai intransigent macho al lui Hemingway este probabil pescarul Santiago („Batranul si Mmis idealurile. „Un barbat nu are dreptul să moară în pat. Fie în luptă, fie cu un glonţ în frunte”.
PACIENTUL 4
John Forbes Nash, născut în 1928, matematician american, laureat al Premiului Nobel. Cunoscut publicul larg datorită filmului lui Ron Howard, „A Beautiful Mind”
Diagnostic. Schizofrenie paranoidă.
Simptome. Mania persecuţiei, idei obsesive, delir, probleme de autoidentificare, conversaţii cu interlocutori inexistenţi.
Istoricul bolii. În 1958, revista Fortune l-a numit pe Nash steaua în ascensiune a Americii în „noua matematică”. În acelaşi an i-au apărut primele simptome ale bolii. În 1959, Nash a fost demis de la locul de muncă şi plasat într-o clinică psihiatrică într-o suburbie din Boston (McLean Hospital) pentru tratament obligatoriu. După chimioterapie starea lui s-a îmbunătăţit oarecum, a fost externat şi împreună cu soția a plecat în Europa, unde a încercat să se stabilească cu statutul de „refugiat politic”. I-a fost refuzat azilul politic şi după un timp a fost deportat din Franţa în Statele Unite. Familia s-a stabilit în Princeton. John Nash nu lucra, iar boala a progresat rapid.
În 1961 el a fost internat în Trenton State Hospital, New Jersey, unde a făcut un tratament cu insulină. Cu toate acestea, după externare, Nash a fugit din nou în Europa, părăsindu-şi soţia şi copilul (în 1962 a divorţat, dar fosta soție, Alicia Lard, a continuat să-l ajute).
La întoarcerea în SUA, Nash fost de acord să ia în mod regulat medicamente antipsihotice, iar starea lui s-a îmbunătăţit într-atât încât colegii săi au aranjat să lucreze la Universitatea Princeton. Dar după un timp a refuzat tratamentul de teama că medicamentele i-ar putea afecta abilităţile mentale şi munca ştiinţifică – starea i s-a agravat din nou.
Timp de mulţi ani, Nash făcea vizite la Princeton, scriind pe table formule de neînţeles, şi vorbind cu „vocile”… Studenţii şi profesorii s-au obişnuit cu el, cum te-ai obișnui cu o fantomă inofensivă, iar Nash, spre surprinderea tuturor şi-a revenit şi s-a reapucat de matematică.
În 1994, la 66 de ani, John Nash (impreuna cu Reinhard Zeltenom şi John Harsanyi) a câştigat Premiul Nobel pentru economie „pentru analiza echilibrului în teoria jocurilor noncooperatiste”.
În 2001 sa recăsătorit cu Alicia Lard.
Cu ce ne-a molipsit.
Cu noua abordare ştiinţifică la teoria economică a jocurilor şi a aşa-numitei matematici a concurenţei: Nash a refuzat scenariul standard „câştigător – pierzător” şi a construit un model matematic în care cele două părţi concurente doar pierd din cauza rivalităţii continue. Acest scenariu a fost numit convenţional „echilibrul lui Nash”: jucătorii păstrează echilibrul, căci orice schimbare le-ar putea înrăutăţi situaţia. Cercetările lui Nash în domeniul teoriei jocului au fost utilizate pe scară largă de către americani în timpul Războiului Rece.
PACIENTUL 5
Jonathan Swift, 1667-1745, scriitor irlandez
Diagnostic. Boala Pick sau boala Alzheimer – experţii nu au ajuns încă la o concluzie unanimă.
Simptome. Ameţeli, dezorientare în spaţiu, pierderi de memorie, incapacitatea de a recunoaşte oamenii şi obiectele din jur, incapacitatea prinderii sensului vorbirii umane.
Istoricul bolii. O creştere treptată a simptomelor până la demenţă deplină la sfârşitul vieţii.
Cu ce ne-a molipsit.
PACIENTUL 5
Jonathan Swift, 1667-1745, scriitor irlandez
Diagnostic. Boala Pick sau boala Alzheimer – experţii nu au ajuns încă la o concluzie unanimă.
Simptome. Ameţeli, dezorientare în spaţiu, pierderi de memorie, incapacitatea de a recunoaşte oamenii şi obiectele din jur, incapacitatea prinderii sensului vorbirii umane.
Istoricul bolii. O creştere treptată a simptomelor până la demenţă deplină la sfârşitul vieţii.
Cu ce ne-a molipsit.
Cu o nouă formă de satiră politică. „Călătoriile lui Gulliver” cu siguranţă nu este prima viziune sarcastică a unui intelectual luminat asupra lumii, dar inovaţia aici nu constă în viziune, ci în optică. În timp ce alți sarcastici priveau viaţa printr-o lupă sau un telescop, decanul Catedralei Sf. Patrick şi-a meşterit în acest scop un obiectiv cu o sticlă curbată. Ulterior, de acest obiectiv s-au folosit cu plăcere scriitori precum Gogol, pe care-l vom găsi de asemenea în acest „salon”.
PACIENTUL 6
Jean-Jacques Rousseau, 1712-1778, scriitor şi filosof francez
Simptome. Mania persecuţiei.
Istoricul bolii. Ca rezultat al conflictului dintre scriitor şi biserică/guvern (la începutul anilor 1760, după apariţia cărţii „Emile, sau despre educaţie”), a început inerenta suspiciune a lui Rousseau a căpătat forme extrem de dureroase. Îşi imagina conspiraţii peste tot, ducea o viaţă ascetică şi nicăieri nu zăbovea prea mult timp, crezând că toţi prietenii şi cunoscuţii fie complotează împotriva sa, fie îl suspectează de ceva (de exemplu, Rousseau a crezut că gazdele dintr-un castel, unde era în vizită, îl consideră vinovat de otravirea unui servitor, care tocmai a decedat, şi a cerut autopsierea cadavrului pentru a-și demonstra nevinovăția).
Cu ce ne-a molipsit.
PACIENTUL 6
Jean-Jacques Rousseau, 1712-1778, scriitor şi filosof francez
Diagnostic. Paranoia.
Simptome. Mania persecuţiei.
Istoricul bolii. Ca rezultat al conflictului dintre scriitor şi biserică/guvern (la începutul anilor 1760, după apariţia cărţii „Emile, sau despre educaţie”), a început inerenta suspiciune a lui Rousseau a căpătat forme extrem de dureroase. Îşi imagina conspiraţii peste tot, ducea o viaţă ascetică şi nicăieri nu zăbovea prea mult timp, crezând că toţi prietenii şi cunoscuţii fie complotează împotriva sa, fie îl suspectează de ceva (de exemplu, Rousseau a crezut că gazdele dintr-un castel, unde era în vizită, îl consideră vinovat de otravirea unui servitor, care tocmai a decedat, şi a cerut autopsierea cadavrului pentru a-și demonstra nevinovăția).
Cu ce ne-a molipsit.
Cu reforma pedagogică. Manualele moderne de creştere a copiilor în multe privinţe îl repetă pe „Emile … „:
1) în loc de metoda „represivă” de educaţie, Rousseau propunea încurajarea şi afecţiunea;
2) el considera că un copil trebuie să fie liber de tocirea mecanică a unor fapte seci şi trebuie să i se explice totul în exemple vii şi numai atunci când copilul este pregatit psihic să accepte informaţia nouă;
3) Rousseau considera că sarcina pedagogiei e să dezvolte talentele naturale şi nu să corecteze personalitatea;
4) pedeapsa, după Rousseau, ar trebui să fie o consecinţă naturală a comportamentului copilului şi nu o manifestare a celui puternic asupra celui slab;
5) mamelor, Rousseau le recomanda să-şi alăpteze singure copiii şi nu să-i predea doicilor;
6) Rousseau pleda chiar împotriva scutecelor, care îngrădesc libertatea mişcărilor copilului.
Cu un nou tip de erou literar, şi cu noi tendinţe literare. Fiinţa cu suflet minunat, „sălbaticul” sensibil, ghidat nu de raţiune, ci de simţire (o simțire de înaltă morală) a fost generat de imaginaţia lui Rousseau şi s-a dezvoltat în continuare, a crescut şi s-a învechit în cadrul sentimentalismului şi romantismului.
Cu ideea unui stat democratic (care rezultă direct din lucrarea „Contractul social”).
Cu revoluţia (anume „Contractul Social” îi inspira pe luptătorii pentru idealurile Revoluţiei Franceze. Rousseau însuşi, în mod ironic, nu a fost niciodată un susţinător al unor astfel de măsuri radicale.
PACIENTUL 7
Nikolai Vasilievici Gogol, 1809-1852, scriitor rus
Simptome. Halucinaţii vizuale şi auditive, perioade de apatie şi letargie (până la imobilitatea totală şi incapacitatea de a răspunde la stimuli externi), alternate cu accese de surescitare, stări depresive, ipohondrie în formă acută (marele scriitor era convins că toate organele din corpul său sunt oarecum amestecate, iar stomacul este „cu susul în jos”), claustrofobie.
Istoricul bolii. Manifestări ale schizofreniei l-au urmărit pe Gogol întreaga viaţă, dar în ultimul an boala a progresat în mod semnificativ. Pe 26 ianuarie 1852 a murit de febră tifoidă sora unui prieten apropiat (Ekaterina Khomyakova), şi acest lucru a cauzat scriitorului cel mai puternic atac de ipohondrie („Am fost invadat de teama de moarte”, se plângea el). Gogol s-a retras în rugăciuni neîntrerupte, aproape a refuzat să mai mănânce, plângându-se de slăbiciune şi stare generală proastă, susţinea că e grav bolnav, deşi doctorii nu i-au diagnosticat nici o boală, cu excepţia unei mic tulburări gastro-intestinale. În noaptea de 11 spre 12 februarie scriitor şi-a ars manuscrisele (a doua zi dimineaţă, a explicat că a fost impins de diavol), iar starea lui s-a deteriorat în mod constant. Tratamentul (nu prea profesionist în acele timpuri: lipitori în nări, învelirea în cearşafuri ude) nu a dat rezultate şi pe 21 februarie 1852 scriitorul a murit. Adevărata cauză a morţii sale a rămas neclară, există ipoteze diverse – de la otrăvire cu mercur până la obligaţii contractuale faţă de necuratu’. Cu toate acestea, cel mai probabil, Gogol s-a epuizat nervos şi fizic.
Cu ce ne-a molipsit.
1) în loc de metoda „represivă” de educaţie, Rousseau propunea încurajarea şi afecţiunea;
2) el considera că un copil trebuie să fie liber de tocirea mecanică a unor fapte seci şi trebuie să i se explice totul în exemple vii şi numai atunci când copilul este pregatit psihic să accepte informaţia nouă;
3) Rousseau considera că sarcina pedagogiei e să dezvolte talentele naturale şi nu să corecteze personalitatea;
4) pedeapsa, după Rousseau, ar trebui să fie o consecinţă naturală a comportamentului copilului şi nu o manifestare a celui puternic asupra celui slab;
5) mamelor, Rousseau le recomanda să-şi alăpteze singure copiii şi nu să-i predea doicilor;
6) Rousseau pleda chiar împotriva scutecelor, care îngrădesc libertatea mişcărilor copilului.
Cu un nou tip de erou literar, şi cu noi tendinţe literare. Fiinţa cu suflet minunat, „sălbaticul” sensibil, ghidat nu de raţiune, ci de simţire (o simțire de înaltă morală) a fost generat de imaginaţia lui Rousseau şi s-a dezvoltat în continuare, a crescut şi s-a învechit în cadrul sentimentalismului şi romantismului.
Cu ideea unui stat democratic (care rezultă direct din lucrarea „Contractul social”).
Cu revoluţia (anume „Contractul Social” îi inspira pe luptătorii pentru idealurile Revoluţiei Franceze. Rousseau însuşi, în mod ironic, nu a fost niciodată un susţinător al unor astfel de măsuri radicale.
PACIENTUL 7
Nikolai Vasilievici Gogol, 1809-1852, scriitor rus
Diagnostic. Schizofrenie, psihoză periodică.
Simptome. Halucinaţii vizuale şi auditive, perioade de apatie şi letargie (până la imobilitatea totală şi incapacitatea de a răspunde la stimuli externi), alternate cu accese de surescitare, stări depresive, ipohondrie în formă acută (marele scriitor era convins că toate organele din corpul său sunt oarecum amestecate, iar stomacul este „cu susul în jos”), claustrofobie.
Istoricul bolii. Manifestări ale schizofreniei l-au urmărit pe Gogol întreaga viaţă, dar în ultimul an boala a progresat în mod semnificativ. Pe 26 ianuarie 1852 a murit de febră tifoidă sora unui prieten apropiat (Ekaterina Khomyakova), şi acest lucru a cauzat scriitorului cel mai puternic atac de ipohondrie („Am fost invadat de teama de moarte”, se plângea el). Gogol s-a retras în rugăciuni neîntrerupte, aproape a refuzat să mai mănânce, plângându-se de slăbiciune şi stare generală proastă, susţinea că e grav bolnav, deşi doctorii nu i-au diagnosticat nici o boală, cu excepţia unei mic tulburări gastro-intestinale. În noaptea de 11 spre 12 februarie scriitor şi-a ars manuscrisele (a doua zi dimineaţă, a explicat că a fost impins de diavol), iar starea lui s-a deteriorat în mod constant. Tratamentul (nu prea profesionist în acele timpuri: lipitori în nări, învelirea în cearşafuri ude) nu a dat rezultate şi pe 21 februarie 1852 scriitorul a murit. Adevărata cauză a morţii sale a rămas neclară, există ipoteze diverse – de la otrăvire cu mercur până la obligaţii contractuale faţă de necuratu’. Cu toate acestea, cel mai probabil, Gogol s-a epuizat nervos şi fizic.
Cu ce ne-a molipsit.
Cu dragostea specifică pentru omul mărunt, constând din jumătate dezgust, jumătate milă.
PACIENTUL 8
Guy de Maupassant, 1850-1893, scriitor francez
PACIENTUL 8
Guy de Maupassant, 1850-1893, scriitor francez
Diagnostic. Paralizie cerebrală progresivă.
Simptome. Ipohondrie, tendinţe sinucigaşe, convulsii, delir, halucinaţii.
Istoricul bolii. De-a lungul vieţii, Guy de Maupassant a suferit de ipohondrie: îi era foarte frică să nu înnebunească. Din 1884 Maupassant a avut primele crize nervoase şi halucinaţii. Într-o stare de excitare nervoasă extremă, a avut două tentative de suicid (o dată cu un revolver, a doua – cu ajutorul unui cuţit de hârtie, ambele eşuate). În 1891, scriitorul a fost internat la clinica doctorului Blanche, în Passy, unde a trăit în stare semiconştientă până la moarte.
Cu ce ne-a molipsit.
Simptome. Ipohondrie, tendinţe sinucigaşe, convulsii, delir, halucinaţii.
Istoricul bolii. De-a lungul vieţii, Guy de Maupassant a suferit de ipohondrie: îi era foarte frică să nu înnebunească. Din 1884 Maupassant a avut primele crize nervoase şi halucinaţii. Într-o stare de excitare nervoasă extremă, a avut două tentative de suicid (o dată cu un revolver, a doua – cu ajutorul unui cuţit de hârtie, ambele eşuate). În 1891, scriitorul a fost internat la clinica doctorului Blanche, în Passy, unde a trăit în stare semiconştientă până la moarte.
Cu ce ne-a molipsit.
Cu fiziologizmul şi naturalismul (inclusiv erotic) în literatură.
Cu necesitatea de a lupta cu societatea de consum lipsită de suflet.
PACIENTUL 9
Vincent Willem van Gogh, 1853-1890, pictor olandez
Simptome. Halucinaţii vizuale şi auditive, convulsii, accesse de agresivitate alternate cu bucurie nemotivată, tendinţe sinucigaşe.
Cu necesitatea de a lupta cu societatea de consum lipsită de suflet.
PACIENTUL 9
Vincent Willem van Gogh, 1853-1890, pictor olandez
Diagnostic. Schizofrenie.
Simptome. Halucinaţii vizuale şi auditive, convulsii, accesse de agresivitate alternate cu bucurie nemotivată, tendinţe sinucigaşe.
Istoricul bolii. În ultimii trei ani din viată, boala artistului progresează mult. În timpul unei crize, face celebra intervenţie chirurgicală, tăindu-şi lobul stâng şi partea de jos a urechii, pe care le ambalează într-un plic şi le trimite iubitei lui ca suvenir. Van Gogh a fost internat într-un spital de boli mentale din Arles, apoi la Saint-Remy şi Auvers-sur-Oise. Artistul a fost conştient de boala sa („Trebuie, fără echivoc să ma adaptez rolului de nebun”, declara într-una din scrisorile sale). Până la moarte a continuat să lucreze, în ciuda lipsei complete de interes a cumpărătorilor pentru lucrările sale, a dus o viaţă de cerşetor înfometat (conform unor mărturii, în timpul lucrului, îşi mânca uneori vopselele). Anume în timpul „nebuniei” au fost create „Cafeneaua de noapte", "Câmp de grâu cu ciori", "Noapte cu stele"
Pe 27 iulie 1890 Van Gogh s-a rănit mortal, împuşcându-se cu un pistol.
Cu ce ne-a molipsit.
Cu ce ne-a molipsit.
Cu înţelegerea faptului că valoarea artistică a unei opere este foarte relativă: Cerşetorul nebun, care mâzgălea flori de floarea-soarelui strâmbe, a devenit post-mortem un campion al vânzarilor la licitaţie.
Cu animaţia. Modul creativ al lui Van Gogh (culori strâlucitoare, scene dinamice, realitate distorsionată grotesc, atmosferă de coşmar sau vis fericit de copil) a pus baza a numeroase lucrări ale artiştilor contemporani-animatori.
PACIENTUL 10
Serghei Alexandrovici Esenin, 1895-1925, poet rus
Diagnostic. Psihoză maniaco-depresivă.
Cu animaţia. Modul creativ al lui Van Gogh (culori strâlucitoare, scene dinamice, realitate distorsionată grotesc, atmosferă de coşmar sau vis fericit de copil) a pus baza a numeroase lucrări ale artiştilor contemporani-animatori.
PACIENTUL 10
Serghei Alexandrovici Esenin, 1895-1925, poet rus
Diagnostic. Psihoză maniaco-depresivă.
Simptome. Mania persecuţiei, izbucniri bruşte de furie, comportament inadecvat (poetul zdrobea mobilier în public, spărgea oglinzi şi veselă, strigând insulte).
Istoricul bolii. Datorită crizelor repetate, provocate de regulă de consumul excesiv de alcool, Esenin a urmat în câteva rânduri tratamente în spitale de psihiatrie în Franţa şi Rusia. Dar tratamentele, din păcate, nu au dat rezultate. După o lună de la externarea din clinica profesorului Gannushkin, Esenin s-a sinucis, spânzurându-se de ţeava sistemului de încălzire, în hotelul „Angleterre” din Leningrad. În 1970, a existat o versiune de asasinare a poetului cu inscenarea sinuciderii, dar această versiune nu a fost dovedită.
Cu ce ne-a molipsit.
Istoricul bolii. Datorită crizelor repetate, provocate de regulă de consumul excesiv de alcool, Esenin a urmat în câteva rânduri tratamente în spitale de psihiatrie în Franţa şi Rusia. Dar tratamentele, din păcate, nu au dat rezultate. După o lună de la externarea din clinica profesorului Gannushkin, Esenin s-a sinucis, spânzurându-se de ţeava sistemului de încălzire, în hotelul „Angleterre” din Leningrad. În 1970, a existat o versiune de asasinare a poetului cu inscenarea sinuciderii, dar această versiune nu a fost dovedită.
Cu ce ne-a molipsit.
Cu intonaţii noi. Esenin a făcut din isterie normă stilistică, cu lacrimi şi suspine, iubire de sat şi de oameni ai satului.
Cu genul romantismului huliganic urban."
Cu genul romantismului huliganic urban."
*
(După un articol de Anna Starobinets, de pe Rusrep.ru)
Posted by oracooloracool on Mai 19, 2011
*
(După un articol de Anna Starobinets, de pe Rusrep.ru)
Posted by oracooloracool on Mai 19, 2011
*
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu