.

"Vino și asează-te.
Peste două zile nu voi mai fi aici...
Și pe urmă...niciodată."
(Vasili Șukșin)




luni, 30 septembrie 2013



Artist- Shevchenko Vyacheslav

Grieg - Peace of the woods


- pink mondays ( 84 ): Toamna - de Marius Tuca

initiativa: cybershamans.blogspot.com

”Poate că ar fi fost mai bine
ca-n ziua de luni
să scriu pe o frunză.

O frunză pe care s-o decupați
și s-o puneți într-un ierbar
sau într-un clasor.
O frunză subțire, transparentă, ...
prinsă de vie
ca un fluture în insectar,
așa este toamna asta,
care se zbate între stihiile vremii
și umbrele vremurilor
până la ultima nervură.

E atât de subțire toamna asta!
Pare mai degrabă o fantomă
care ne bântuie
de la răsăritul soarelui
până la coptul gutuilor,
de la răsăritul lunii
până la culesul viilor.

Și ea ar fi ajuns până aici,
în prima linie
de pe frontul vieții,
dacă inundațiile
n-ar fi desființat-o
în așa hal,
reducând-o la o tăcere ciudată,
amestecată cu bocet.

Și tot ar mai fi avut o șansă,
așa subțire cum ni se arăta,
de parcă doar fiorul
mai rămăsese din ea!
Era gata să apară
pe prima pagină,
nimic nu mai părea
că o poate opri,
gata să fie cap de ziar,
să fie știrea
cu care să înceapă lumea,
dacă n-ar fi fost sabotată
chiar de propriile păsări.

Și așa subțire cum era
toamna asta,
ca o frunză țesută
dintr-o pânză de păianjen,
nu mai avea loc nicăieri,
gata să fie alungată
ca o regină fără tron,
ca o regină fără țară.
Ar fi putut să fie vedeta lumii
măcar pentru o seară,
când ar fi deschis
buletinele de știri
și ni s-ar fi arătat
ca o umbră,
ca o părere
dinaintea nu știu căror războaie
și catastrofe naturale.

Dar n-a fost să fie
toamna asta!
Prea subțire, ca și când ar fi
doar conturul unei frunze
transparente,
sedusă de un fluture
și mâncată de o omidă!
O frunză fără greutate,
fără zbor,
o frunză atât de subțire,
încât nici vântul nu mai poate
să-i spună ceva,
o frunză condamnată
la nemurire.”

duminică, 29 septembrie 2013

joi, 26 septembrie 2013

azi, douazecisisaseseptembriedouamiitreisprezece, am implinit 59 de ani!

...fluviul numerabil al anilor va irosi totul, nu si ceea ce a agonisit sufletul...
N-am stiut...decat cum sa arunc voalul peste clipa trecuta, ca sa nu-mi vada lumea decaderea biologica sau vraja si amarul cunoasterii.
Numai acest voal arde cu o valvataie frumoasa :)))
Dar cand nu-i focul curat, indiferent de ce mistuie
?
 
 
*
 
M-am trezit intr-o zi cu doua pete albe-n tample ..
In loc sa ma rusinez, imi pieptan parul spre spate si astept ca radacinile din inima, adanc infipte, sa soarba ...cerul.
Poate, pana-n crestet, albindu-se!
 
 

luni, 23 septembrie 2013

Timpul meu are o albie ciudată, pardosită cu oglinzile memoriei...

 
 -  foto: Oleg Pigilev

„Azi nu sunt ingrijorat, sunt recunoscator pentru tot ce am, lucrez cu severitate asupra mea, sunt bland si generos cu semenii mei!“


Marele Inchizitor despre foame, frică şi sclavie



”În aceste zile care prefaţează Crăciunul, Teatrul Naţional din Bucureşti le oferă spectatorilor săi privilegiul unei întâlniri atipice. Un text faimos („Legenda Marelui Inchizitor”) din opera lui F. M. Dostoievski este dramatizat în chip magistral de Victor Rebengiuc. Într-un decor minimalist, redescoperim cel mai important monolog din romanul Fraţii Karamazov. Livrat într-o formulă succintă (45 de minute), rostit cu ireproşabilă punctuaţie, acest solilocviu ne aruncă într-o atmosferă de maximă densitate metafizică.

Tema e cunoscută: marele scriitor rus îşi imaginează o confruntare între Iisus (revenit discret printre oameni „cu acelaşi surîs plin de îndurare nemărginită”) şi înfricoşătorul Inquisitor Generalis (modelat, probabil, după biografia lui Tomás de Torquemada). Totul se petrece undeva spre mijlocul secolului XVI, când neaşteptata revenire a Mântuitorului produce tulburare printre autorităţile ecleziastice. Marele Inchizitor se revoltă la gândul că mâine tot edificiul s-ar putea prăbuşi, spulberînd certitudini migălos construite de toţi confraţii săi de-a lungul unui mileniuşi jumătate. Prezenţa unei persoanei vii, oricât de fragilă, ameninţă inerţiaşi duplicitatea instituţiei, oricât de puternică. În roman, legenda este spusă de cinicul Ivan Karamazov fratelui său Alioşa (novicele atras de lumea monahală).

Dictatura expertului

Contextul mai larg sugerează antiteza între figura triumfalistă a Marelui Inchizitor (religia ca sistem totalitar) şi chipul smerit al părintelui Zosima (religia ca eveniment poetic). Unii doresc să fie stăpîni, în timp ce alţii aleg să slujească. Dincolo însăde complexitatea textului, cercetat şi interpretat cu asiduitate de către criticii literari ai ultimului veac (de la Vasili Rozanov şi Serghei Bulgakov până la Mihail Bahtin şi Rowan Williams), interpretarea live oferită de Victor Rebengiuc (poate cel mai mare actor român în viaţă) scoate la iveală perenitatea reflecţiei dostoievskiene despre ideologie, libertate, sclavie, securitate şi fericire.

Marele Inchizitor îi reproşează lui Iisus faptul că, deşi a vrut să ofere tămăduire sufletelor, el n-a înţeles cu adevărat natura umană. În locul libertăţii, spune clericul-dictator, masele preferă supunerea oarbă. Libertatea este ademenitoare doar la început, însă sfârşeşte prin a ne strivi prin povara responsabilităţii. A alege între bine şi rău, a asuma consecinţele faptelor proprii, a te lupta cu păcatul, a depăşi finitudinea – toate acestea, spune Marele Inchizitor, sunt un lux inaccesibil. Libertatea, în plus, este vagă atunci când nu are un scop în afară. Inquisitor Generalisvorbeşte ca un expert atotştiutor, gata să centralizeze toate politicile unui stat. Nu e loc de subsidiaritate, delegare a răspunderilor, iniţiativă locală sau demnitate umană. Cu aroganţa celui sleit în afacerile lumeşti, Inchizitorul mimează omniscienţa şi predică dirijismul.

Neputînd să-şi privească în ochi Creatorul, creatura se mulţumeşte cu un substitut mărunt. Oamenii pe care Inchizitorul pretinde că-i iubeşte sunt asistaţi, slabi şi nevolnici. Această becisnicia le răpeşte unicitatea. Compasiunea Stăpînului are, aşadar, o notă narcisică. Descoperim aici configuraţia demonică a autorităţii Marelui Inchizitor, bucuros să supravegheze destinele mulţii, nu înainte de-a limita doctrinar orizontul libertăţii şi potenţialul naturii umane. Spiritul iscusit al diavolului pune libertatea în slujba nimicului (sau a nimicurilor cotidiene). Exigenţele vieţii christice se dovedesc intolerabile.

Trei ispite

Căutarea pâinii cereşti în locul pâinii omeneşti n-ar fi, aşadar, decât o iluzie. Iisus a greşit, pesemne, refuzînd prima ispită a diavolului din pustie. Afirmarea virtuţii nu poate consola frustrările materialiste ale firii noastre căzute. Popoarele îi otrăvesc şi îi răstignesc mai degrabă pe idealişti, urmînd orbeşte promotorii utopiilor colectiviste. Fericirea trece prin stomac, spune pragmaticul Inchizitor, iar minoritatea sfinţilor, a martirilor şi a eroilor care s-au sacrificat de-a lungul istoriei rămâne irelevantă.

În locul credinţei în ideal, masele caută miracolul – demonstraţia empirică a omnipotenţei unui idol, zeu ori suveran. Iisus nu l-a ispitit pe Dumnezeu şi nu s-a aruncat de la înălţime pentru „a proba” fidelitatea îngerilor. Oamenii, în schimb, ar fi apreciat o asemenea scamatorie. Popularitatea vracilor şi a clărvăzătorilor dintotdeauna, ca şi contemplarea extatică a magiei tehnologice – toate arată slăbiciunea noastră pentru miracol. Bine ghiftuiţi, vrem spectacol şi divertisment. Credinţa, dimpotrivă, este un revelator al personalităţii, o aventură a interiorităţii, un act liber al voinţei strunite, un efort de imaginaţie curajoasă, o călătorie anevoioasă către tărîmul făgăduinţei, un drum incompatibil cu reflexul manipulării şi obsesia controlului.

În sfârşit, Marele Inchizitor îi reproşează lui Iisus lipsa de inteligenţăîn relaţia cu promisiunile puterii („stăpînirea lumii şi purpura cezarului”). Plăcerea de-a prezida, dominarea celuilalt, pofta de-a strivişi orgasmul violenţei nude – iată doar câteva din ingredientele clasice ale totalitarismului. Iisus n-a ştiut să guste din toate acestea, motiv pentru care a sfârşit executat pe cruce, undeva la marginea cetăţii Ierusalim. În locul fricii, Fiul lui Dumnezeu a propovăduit iubirea curată şi despătimită. Marele Inchizitor şi-a dorit însă altceva: sărutul obscen al gloatelor, ovaţiile turmeişi teama paralizantă a servanţilor care-şi linguşesc stăpînii ca pe nişte binefăcători.

Profetismul dostoievskian

Libertate ori securitate? Risc ori siguranţă? Inimă ori viscere? Curaj sau laşitate? Transparenţă ori secretomanie? Despoţii de ieri şi astăzi cunosc răspunsul. Scriind această parabolă, Dostoievski n-a dorit doar să incrimineze patologiile unui proiect teologic medieval transformat într-o închisoare mentală, ci şi să devoaleze superstiţiile modernităţii utilitar-atee. În contextul proclamării revoluţionare a „morţii lui Dumnezeu”, profetul rus anticipa forţa de coagulare a minciunii ideologice. „Vor dărîma templele şi vor îneca pămîntul în valuri de sânge. (...) Fiece cuvânt al lor va fi un cuvânt de hulă.”

Milioane de cetăţeni s-au înghesuit, de la Revoluţia Francezăîncoace, săadore cauza fericirii universale în detrimentul libertăţii individuale; cultul autorităţii supreme în locul eticii curajului; faptele exterioare în locul spiritului; ura de clasă în răspăr cu iubirea aproapelui; „miracolul progresului istoric” în defavoarea cuminţeniei valorilor tradiţiei. „Chiar atunci când vor pieri toţi zeii de pe faţa pămîntului, oamenii vor continua totuşi să îngenuncheze în faţa idolilor” – proorocea Marele Inchizitor. După Sevilla, el s-a mutat la Moscova, iar mai târziu la Berlin, Beijing, Phenian, Havana sau Bucureşti. Din Andaluzia arderilor pe rug s-a ajuns în Rusia marii terori, în Germania lagărelor de concentrare, în China maoistă, Coreea de Nord subnutrită şi hiper-militarizată, Cuba revoluţionară sau România socialismului dinastic. Am văzut popoare întregi ruinate prin servitutea voluntarăşi naţiuni civilizate prăbuşite, peste noapte, la picioarele unor tirani. „Hrana pentru toţi” a devenit foamete generalizată; urmarea Liderului Suprem s-a transformat în fricăşi paranoia; lupta pentru emancipare s-a metamorfozat în sclavie.

Legenda Marelui Inchizitor este, înainte de toate, un medicament sufletesc pentru toţi cei captivi, răniţi sau înfrânţi în lupta cu ideologiile de ieri şi de astăzi. Dogma infailbilităţii, invocată adesea pentru a susţine un simplu mecanism de inginerie socială, primeşte din partea lui Dostoievski o lovitură fatală. În interpretarea lui Victor Rebengiuc, se topeşte tot aluatul de ceară al miturilor religiilor politice, dar şi al idolatriilor umaniste sau consumeriste. Zvonul că Mesia s-ar putea naşte nu într-o iesle sărăcită, ci într-un castel somptuos, se risipeşte şi el. Lumina tăcerii lui Iisus învinge, treptat, bezna necunoaşterii de sine. ”

Mihail NEAMŢU

De la amprentele si liniile din palma, pana la spatiile deschise in structurile date ale trupului ce se succed aproape paralele ca-n turnul etajat al Babilonului...strafulgera Ideea ( adica Lumina! ) ca o ultima arhitectura a lumii.


Odată cu scrumul , uit cine m-a inalțat și de ce.
Iar cînd voi așeza călcîiul strivind ce a mai rămas, voi amuți la acest limbaj clar-obscural pe care l-am adoptat... dintr-un fum de țigara :)))))


”Sufletul” - Ana Blandiana



”Sufletul e ceva în noi
Care nu poate exista în afară.
De câte ori nu mi s-a întâmplat
Să descopăr
Suflete goale în iarbă trăgând să moară.
Le luam cu grijă în palmă,
Dar niciodată
Nu găseam destul de repede pe cineva...

Să le primească în sine,
Simţeam căuşul palmei gol
Şi-un abur, neatins de frunze, trecea
Bănuitor prin trupul meu.
Sufletul se-adăposteşte în noi
De Dumnezeu?”
 
 
- pictura:Vjugovey Rimma N.

.Adrian Păunescu -"Bocet pentru Ăl Bătrân"


"Ce tragic timp păgîn,
Se-mparte ţara noastră în partide,
De cînd l-am omorît pe ăl bătrîn,
Mormîntul lui nici nu se mai închide.
Am tras în el ca-n malul de pămînt,
Nu l-am putut în timpul vieţii frînge,
Şi el s-a dovedit de neînfrînt,
Că nu ne-a dat nici lacrimi şi nici sînge.
Cu el am omorît-o şi pe ea,
Într-un concurs fanatic de păcate,
Şi-atunci păcatul nostru devenea,
Mai greu ca ale lor, împreunate.
Aşa puţine vorbe mai rămîn,
Într-o tăcere plină de rafale,
Şi vai!, l-am omorît pe ăl bătrîn,
Erori peste eroarea vieţii sale.
Se-mpleticea de parcă era beat,
Şi totul îi apărea confuz, departe,
Prin gloanţele cu care l-am marcat,
El inspira şi aer, dar şi moarte.
Şi el ne-a fost măcar o dată baci,
Şi noi i-am fost măcar o dată turmă,
De ce am apăsat pe-acel trăgaci,
Cînd moartea şi-aşa venea din urmă ?
Ne trebuia şi milă şi efort,
Să le putem concilia pe toate,
De ce am dorit să-nceapă cu un mort,
Aceste ziduri de maternitate?
Eram români şi el era român,
A fost şi crimă, dar a fost o gafă,
De ce l-am omorît pe ăl bătrîn,
Cu mîini legate, împuşcat în ceafă?
Voi nu vedeţi că nu putem dormi ?
Voi nu vedeţi că ţara nu mai doarme ?
Din zori de seară pînă-n zori de zi,
Strigoiul lui aleargă prin cazarme.
Îşi plînge ţara ori de cîte ori,
De drama ei se-atinge şi îl doare,
Strigoi bătrîn ce cîntă ”Trei culori”,
Cum face la beţie fiecare …
Acest strigoi de unde-ncepe tot,
Priveşte dintre stele pe fereastră,
Din buzele ce a vorbi nu pot,
Porneşte cinic libertatea noastră.
Şi totuşi într-un tragic timp păgîn,
I-am încărcat cu întuneric pasul,
De ce l-am omorît pe ăl bătrîn,
Și nici măcar nu-i facem părăstasul?"




- pink mondays ( 83 )



initiativa: cybershamans.blogspot.com

duminică, 22 septembrie 2013

Premier Automne




Toti traim ”povestea”, dar o interpretam diferit. Agonia si Exazul stau pe aceeasi scala, la cateva grade distanta ...

Rainer Maria Rilke - „Toamnă”

„Cad frunzele, cad ca depărtate,
cad din înalt cu gesturi care neagă;
în ceruri veștejesc grădini, socoți.

Pământul greu cade și el în nopți...
din toate stelele-n singurătate.

Cădem cu toții. Mâna cade-n treacăt.
Privește-n jur: e peste tot așa.

Și totuși cineva ține căderea
în mâini cu o blândețe fără capăt.”



Duminică, 22 septembrie, între orele 23.15-0.15 – Meditaţie de comuniune cu momentul ECHINOCŢIULUI DE TOAMNĂ.


”Acest aspect generează în universul fiinţei umane o stare de echilibru între nevoia de activitate fizică şi nevoia de exteriorizare a potenţialului afectiv.
Datorită echilibrului energetic al acestui moment special (ziua este egală cu noaptea), toate acţiunile benefice care sunt realizate în această perioadă pot fi în mod preponderent încărcate cu starea de iubire, deoarece mai ales acum se sublimează aspectele inferioare ale zodiei Fecioarei (persistenţa în acţiuni inutile, preocuparea aproape obsesivă pentru îndatoririle materiale) în aspectele elevate ale zodiei Balanţei (starea de iubire detaşată, trăirile elevate şi inspiraţia artistică, simţul spontan al măsurii, rafinamentul, romantismul).
Acest moment ne permite, printre altele, să conştientizăm că trăirile artistice sunt, în realitate, forme ale anumitor trăiri sufleteşti. Lecţia principală a acestui moment de hiatus este aceea de a învăţa să îmbinăm într-un mod armonios utilul cu plăcutul, sfera materială cu cea spirituală.

Momentul de maxim al ECHINOCŢIULUI DE TOAMNĂ este, duminică, 22 septembrie, la ora 23.44.”


sursa

sâmbătă, 21 septembrie 2013

”Anam Cara”

”În ziua în care
povara atârna greu
pe umerii tai
si te împiedici,
fie ca lutul sa danseze
pentru a-ti pastra echilibrul.
Si când ochii tai
îngheata în spatele
geamului sur
si fantoma pierderii
patrunde în tine,
fie ca un cârd de culori,
indigo, rosu, verde
si azuriu,
sa apara pentru a trezi în tine
o lunca a bucuriei.
Atunci când pânza se desira
în barca gândurilor,
iar o pata de ocean
se înnegreste sub tine,
fie ca deasupra apei sa apara
poteca de lumina aurie a lunii
pentru a te aduce acasa cu bine.
Fie ca pamântul sa te ocroteasca,
fie ca limpezimea luminii sa fie si a ta,
fie ca fluiditatea oceanului sa o regasesti si
în tine,
fie ca protectia stramosilor sa se coboare
asupra ta.
Si fie ca un vânt încet
sa mâne aceste cuvinte
de iubire în jurul tau,
ca o mantie invizibila
ce-ti va ocroti viata.”


(  John O'Donohue )

 

Eva...

 
”Nu o fac din cap, pentru ca ea sa nu-si poata inalta capul prea sus,
nici din ochi, pentru a nu iscodi peste tot;
nici din ureche pentru a nu da ascultare oricui;
nici din gura, pentru a nu vorbi fara masura;
nici din inima, pentru a nu deveni prea trufasa;
nici din mana, pentru a nu pune mana pe tot ce o inconjoara;
nici din picior pentru a nu colinda peste tot;
ci dintr-o parte virtuoasa a corpului, care este acoperita chiar si atunci cand omul este gol."

Si la orice madular pe care Domnul i-l facea , spunea :
"Fii o femeie evlavioasa, fii o femeie casta .”


(mit iudaic)

vineri, 20 septembrie 2013

Tăcerea pretutindeni stăpînea iar marea se-ntorcea la mine...



- reflexii in oglinda ( 8 ): Cînd


 
”...
cînd umbra, agățată
de-un ultim rest de soare
ne va mai ține înca
la maluri, neplecați
...”
 
 
 
- initiativa: SoriN

miercuri, 18 septembrie 2013

sâmbătă, 14 septembrie 2013

vineri, 13 septembrie 2013

joi, 12 septembrie 2013

Vad in imaginatie - si la modul cel mai exact cu putinta - cum lumina se lasa inghitita, zbatandu-se-n vartejuri si, cum se topeste in verdele acestei picturi...


- pictura: Çağatay Gökmen

„Avva Arsenie, fiind încă în palatele împărăteşti, s-a rugat lui Dumnezeu zicând: "Doamne, îndrumează-mă, ca să ştiu cum mă voi mântui". Şi i-a venit glas zicându-i: "Arsenie, fugi de oameni şi te vei mântui"




  - text din Patericul egiptean, Arsenie cel Mare, 1

Întîlnire aparentă


 
Nu știu  CE  eram, și nici CUM.
M-am pierdut și de... UNDE.
CANDVA...îl simt  ca si cum îti invadasem gîndurile.
La-nceput , alunecam cu uimire,
apoi săpam , adînc , din curiozitate.
Cînd m-ai perceput , îți eram deja durere.
DE CE,  a rămas numai la hotarul gîndurilor tale ...
dar m-ai chemat cu putere la-ntrupare
să le rătăcesc pe TOATE ca...femeie.
 
( - pictura: Antonio Nunziante )
 

miercuri, 11 septembrie 2013

marți, 10 septembrie 2013

•♫ Changer ♫•



"Schimbati-va pentru ca iubirea sa soseasca
Schimbati-va pentru ca pasiunea sa ne cuprinda
Schimbati-va pentru ca iubirea sa explodeze
Intr-un milion de petale de trandafiri"

("Meloman pentru o zi"  )

duminică, 8 septembrie 2013

sâmbătă, 7 septembrie 2013

"Întunecând întunericul, iată porţile luminii... "

 
 
- versul:  Nichita Stănescu
-  Krzysztof Łozowski Artist

vineri, 6 septembrie 2013

joi, 5 septembrie 2013

piramide



Am intalnit Femeia-ca-o-Zeita ...
Ea a cerut Nemarginitului Spirit , ca Omului-pe-care-il-iubea , sa-i dea puterea , doar, sa-si traiasca Viata .
„Asa-sa-fie!”
S-a zis !
Si, Femeia-ca-o-Zeita, si-a ridicat o piramida invingand...doar Timpul .
Si-nsingurata a pastrat Iubirea !


Eu nu am plamada de zeita si-i cer Nemarginitului sa dea puterea Omului-pe-care-il-iubesc sa lupte ca sa-i fiu alaturi .
De nu are asta-n Planul LUI , atunci sa-mi dea mie puterea ca sa uit .
„Asa-sa-fie!”
A zis !
Si-am ridicat o piramida ce mi-a-nvins Iubirea .
Imi amintesc cat de mult mi-am iubit Omul ...Atat de mult incat nu as putea sa mai iubesc in viata asta ...
Nici macar pe el .


Dar...Timpul ma cara–n alta viata si sigur am sa cer :” Omului-pe-care-il-iubesc , te rog, sa-i dai puterea sa lupte ca sa-i fiu alaturi . De nu ai asta-n Planul TAU , da-mi mie puterea ca sa-mi mai ridic o piramida !”
„Asa-sa-fie!”
Tot va zice ...
Pana cand, in Planul LUI ce-l are pentru mine ...nu va mai fi loc de piramide .
Si, nu intr-un sfarsit, va da putere Omului-pe-care-il–iubesc sa lupte...
Si sa-i fiu alaturi !

( - pictura: Anabela Faia )

repostare

miercuri, 4 septembrie 2013

duminică, 1 septembrie 2013

Listen



Asculta
Cantecul inimi mele
O melodie inceputa ce nu o pot termina
Asculta
Sunetul din adancul inimii
Este doar inceputul descatusarii
A venit timpul
Ca visele mele sa fie auzite
Ele nu vor fi puse de o parte sau schimbate
In ale tale , doar pentru ca tu nu asculti

Asculta
Sunt singura si la rascruce de drumuri
Nu ma simt acasa in casa mea
Si am incercat si incercat
Sa spun ce am de spus
Ar fi trebuit sa sti

Acum am incetat sa cred in tine
Nu sti ce simt
Sunt mai mult decat ai facut tu din mine
Am urmat vocea data de tine
Dar acum trebuie s-o gasesc pe a mea

Ar fi trebuit sa asculti
E cineva aici inauntru
Cineva care am crezut ca a murit cu mult timp in urma
Acum razbat
Si visele imi vor fi auzite
Nu vor fi puse deoparte
Sau transformate in ale tale
Doar pentru ca nu asculti

Asculta
Sunt singura si la rascruce de drumuri
Nu ma simt acasa in casa mea
Si am incercat si incercat
Sa spun ce am de spus
Ar fi trebuit sa sti

Acum am incetat sa cred in tine
Nu sti ce simt
Sunt mai mult decat ai facut tu din mine
Am urmat vocea data de tine
Dar acum trebuie s-o gasesc pe a mea

Nu stiu unde mi-e locul
Dar voi merge inainte
Daca nu vei asculta
Cantecul inimii mele
O melodie inceputa si pe care o voi duce la bun sfarsit

Acum am incetat sa cred in tine
Nu sti ce simt
Sunt mai mult decat ai facut tu din mine
Am urmat vocea care tu crezi ca mi-ai dat-o
Dar acum trebuïe s-o gasesc pe a mea, a mea.


http://www.versuri.ro/versuri/mfihl_beyonce+listen+romana.html