Thích Nhất Hạnh:

“Uneori te simți gol pe dinăuntru. 

Simți un vid interior, o enormă lipsă a… “ceva”. 

Nu știi cauza: acel “ceva” este extrem de vag, chiar dacă sentimentul golului interior este foarte puternic… 

Și aștepți și speri să ți se întâmple ceva mult mai bun, astfel încât să te simțim mai puțin singur, mai puțin gol.
Dorința de a ne înțelege și de a înțelege viața este o sete profundă. 

Și există, de asemenea, setea adâncă de a fi iubit și de a iubi. 

Suntem pregătiți să iubim și să fim iubiți. 

Este firesc să fie așa. 

Și, pentru că te simți gol pe interior, încerci să afli o destinație pentru iubirea ta. 

Și uneori, fără a avea timp să te înțelegi, găsești deja acea destinație. 

Iar când îți dai seama că, firesc, nu toate speranțele și așteptările pot fi îndeplinite de către persoana spre care ți-ai îndreptat iubirea, vei continua să te simți gol…
Vrem să găsim ceva, dar nu știm ce anume pentru a ne începe căutarea. 

(…) 

Adesea, atunci când spunem cuiva “te iubesc”, ne concentrăm mai mult la noi, cei ce ne declarăm iubirea, și mai puțin pe calitatea iubirii ce este oferită. 

Iar aceasta se întâmplă pentru că sunt captivi ai sinelui. 

Credem că avem un sine. 

Dar un sine nu poate exista separat de persoană. 

O floare este alcătuită doar din elemente non-florale, cum ar fi clorofila, lumina soarelui și apă. 

Dacă ar fi să elimina toate elementele non-floare din floare, nu ar mai rămâne din floare nimic. 

O floare nu poate exista doar prin ea însăși.
Oamenii sunt asemeni florilor: nu pot exista doar prin sine. 

Pot doar co-exista. 

Eu sunt alcătuit doar din elemente non-eu, cum ar fi pământul, soarele, părinții și strămoșii. 

Iar într-o relație, dacă poți să vezi natura coexistenței tale cu cealaltă persoană, poți să vezi că suferința celuilalt este propria ta suferință și că fericirea ta este fericirea celuilalt.
De multe ori, ne îndrăgostim nu pentru că îl iubim și îl înțelegem cu adevărat pe celălalt, ci pentru a ne distrage atenția de la suferința noastră. 

Însă abia când învățăm să ne iubim, să ne înțelegem și să avem o compasiune reală pentru noi înșine, putem iubi și înțelege cu adevărat o altă persoană.
Atunci când reușim să ne alimentăm și să ne susținem propria fericire, ne hrănim capacitatea de a iubi. 

De aceea, a iubi înseamnă a învăța arta de a-ți alimenta propria fericire.
A înțelege suferința cuiva este cel mai bun cadou care poate fi dăruit unei alte persoane. 

Înțelegerea este un alt nume iubirii. 

Dacă nu înțelegi, nu poți iubi.”

(Takato Yamamoto art)