impromtu

Zvonul suspină ca briza, și geamătul lui se pierde în negrul și maimultul gri din haine.
Anul se duce, dar nu-mi pasă atâta timp cât pământul și omul își întunecă chipul, iar cerul se face că plouă.
Copacii-și aruncă-n alee bănuții galbeni, purpurii – comori tocma’ bune de călcat în picioare.
Le iau tristețea pe tălpi și-o-mpraștii în lume.

Doar o cioară fără stol, hohotește-a mirare

                                                   David Grossman art.