Sub talpă frunzele...

Sub talpă frunzele-s ușoare ca miriștea...

Nu aleg calea lor ca să mă ascund, trec doar de betoanele-ntunecate.
Uneori pasul șovăie, suflarea o pierd (deh! data nașterii-i de vină),, dar imediat mă găsește ea, semn că trebuie să mă opresc până pieptul în care totul zvâcnește, potolește bătăile inimii.
Șuvița de cer se aruncă departe, dunga de frunze mi-o ia înainte, aiurea, printre betoanele întunecate...