Norme intelectuale
"Pe terenul vieții practice, fiecare persoanã își are criteriul sãu, modul sãu mai mult sau mai puțin învechit de a gândi și niciodatã nu se deschide la nou; acest lucru este incontestabil, indiscutabil, de netãgãduit.
Mintea umanoidului intelectual este degeneratã, deterioratã, într-o evidentã stare de involuție.
În mod real înțelegerea umanitãții actuale se aseamãnã cu o veche structurã mecanicã, inertã și absurdã, incapabilã prin ea însãși, de orice fenomen de flexibilitate autenticã.
În mod real înțelegerea umanitãții actuale se aseamãnã cu o veche structurã mecanicã, inertã și absurdã, incapabilã prin ea însãși, de orice fenomen de flexibilitate autenticã.
Minții îi lipsește maleabilitatea, se aflã îmbuteliatã în multiple norme rigide și inadecvate.
Fiecare își are criteriul sãu și norme rigide determinate, în funcție de care acționeazã și reacționeazã neîncetat.
Aspectul cel mai grav din toatã aceastã chestiune este cã milioanele de criterii corespund milioanelor de norme putrede și absurde.
Aspectul cel mai grav din toatã aceastã chestiune este cã milioanele de criterii corespund milioanelor de norme putrede și absurde.
În orice caz oamenii niciodatã nu considerã cã greșesc, fiecare cap este o lume și nu încape îndoialã cã printre atâtea ascunzișuri mentale existã multe sofisme care sã distragã și stupiditãți insuportabile.
Însã judecata îngustã a mulțimilor nu bãnuiește nicidecum îmbutelierea intelectualã în care se gãsește.
Acești oameni moderni, cu creier de gândac, au cea mai bunã pãrere despre ei, își închipuie cã sunt foarte liberali, super-genii, cred cã au o judecatã foarte deschisã.
Ignoranții cultivați se dovedesc a fi cei mai dificili, cãci în realitate, vorbind de aceastã datã în stil socratic, vom spune: „nu numai cã nu știu, ci pe deasupra ei nu știu cã nu știu”.
Șarlatanii intelectului fixați în aceste norme învechite ale trecutului, se desfãșoarã violent în virtutea propriei lor îmbutelieri și refuzã în mod categoric sã accepte ceva ce, sub nici o formã, nu poate sã se încadreze în normele lor de oțel.
Atotștiutorii cultivați cred cã tot ceea ce, dintr-o cauzã sau alta, iese de pe drumul rigid al procedeelor lor ruginite, este absurd sutã la sutã.
Astfel, acei bieți oameni cu o judecatã atât de complicatã, se autoînșealã în mod mizerabil.
Pseudosavanții acestei epoci se cred geniali și îi privesc cu dispreț pe cei care au curaj sã se îndepãrteze de normele lor roase de vreme; cel mai rãu este cã nici mãcar nu bãnuiesc cruda realitate a propriei lor nepriceperi.
Meschinãria intelectualã a minților râncede este de așa naturã încât își oferã luxul de a pretinde demonstrații despre ceea ce este realul, despre ceea ce nu ține de minte.
Nu vor sã priceapã oamenii cu înțelegere rahiticã și lipsitã de toleranțã, cã experiența realului apare numai în absența egoului.
Incontestabil, nu ar fi nicicum posibil sã recunoaștem în mod direct misterele vieții și ale morții, câtã vreme nu s-a deschis înãuntrul nostru mintea interioarã.
Nu e de prisos sã repetãm în acest capitol cã numai conștiința superlativã a Ființei poate cunoaște adevãrul.
Mintea interioarã poate funcționa doar cu datele pe care le aduce conștiința Cosmicã a FIINȚEI.
Intelectul subiectiv, cu dialectica sa raționalã, nu poate sã știe nimic din ceea ce scapã jurisdicției sale.
Știm deja cã noțiunile de fond ale dialecticii raționale se elaboreazã cu datele aduse de simțurile de percepție externã.
Cei care se aflã îmbuteliați în procedeele lor intelectuale și în normele lor fixe, opun întotdeauna rezistențã acestor idei revoluționare.
Numai dizolvând EGOUL în mod radical și definitiv, este posibil sã ne trezim conștiința și sã ne deschidem în mod real mintea interioarã.
Totuși, întrucât aceste declarații revoluționare nu se încadreazã în logica formalã și nici în logica dialecticã, reacția subiectivã a minților involutive opune o rezistențã violentã.
Acești bieți oameni ai intelectului vor sã punã oceanul într-un pahar de sticlã, presupunând cã universitatea poate controla toatã înțelepciunea universului și cã toate legile Cosmosului sunt obligate sã se supunã normelor lor academice învechite.
Nici pe departe nu bãnuiesc acești ignoranți, modele de înțelepciune, starea degenerativã în care se aflã.
Uneori, acest gen de oameni se remarcã pentru o vreme când vin în lumea esotericã, dar se sting curând ca niște flãcãrui, dispar din panorama neliniștilor spirituale, îi înghite intelectul și dispar din scenã pentru totdeauna.
Superficialitatea intelectului nu poate pãtrunde niciodatã în fondul legitim al FIINȚEI; totuși, procesele subiective ale raționalismului pot sã-i conducã pe nerozi la tot felul de concluzii foarte strãlucitoare, dar absurde.
Puterea de a formula concepte logice nu implicã în nici un caz experiența realului.
Jocul convingãtor al dialecticii raționale îl fascineazã pe cel ce raționeazã, fãcându-l sã confunde mereu pisica cu iepurele.
Strãlucitoarea succesiune de idei îl orbește pe șarlatanul intelectului și îi dã o oarecare autosuficiențã atât de absurdã, încât respinge tot ce nu miroase a praf de biblioteci și a cernealã universitarã.
„Delirium-ul tremens” al bețivilor alcoolici are simptome inconfundabile, însã cel al celor îmbãtați cu teorii se confundã ușor cu genialitatea.
Ajungând la aceastã parte a capitolului nostru, vom spune cã este într-adevãr foarte greu sã știm unde se terminã intelectualismul șarlatanilor și unde începe nebunia.
Câtã vreme vom continua sã fim îmbuteliați în normele putrede și râncede ale intelectului, va fi ceva mai mult decât imposibilã experimentarea a ceea ce nu aparține minții, a ceea ce nu aparține timpului, a ceea ce este realul."
***
Însã judecata îngustã a mulțimilor nu bãnuiește nicidecum îmbutelierea intelectualã în care se gãsește.
Acești oameni moderni, cu creier de gândac, au cea mai bunã pãrere despre ei, își închipuie cã sunt foarte liberali, super-genii, cred cã au o judecatã foarte deschisã.
Ignoranții cultivați se dovedesc a fi cei mai dificili, cãci în realitate, vorbind de aceastã datã în stil socratic, vom spune: „nu numai cã nu știu, ci pe deasupra ei nu știu cã nu știu”.
Șarlatanii intelectului fixați în aceste norme învechite ale trecutului, se desfãșoarã violent în virtutea propriei lor îmbutelieri și refuzã în mod categoric sã accepte ceva ce, sub nici o formã, nu poate sã se încadreze în normele lor de oțel.
Atotștiutorii cultivați cred cã tot ceea ce, dintr-o cauzã sau alta, iese de pe drumul rigid al procedeelor lor ruginite, este absurd sutã la sutã.
Astfel, acei bieți oameni cu o judecatã atât de complicatã, se autoînșealã în mod mizerabil.
Pseudosavanții acestei epoci se cred geniali și îi privesc cu dispreț pe cei care au curaj sã se îndepãrteze de normele lor roase de vreme; cel mai rãu este cã nici mãcar nu bãnuiesc cruda realitate a propriei lor nepriceperi.
Meschinãria intelectualã a minților râncede este de așa naturã încât își oferã luxul de a pretinde demonstrații despre ceea ce este realul, despre ceea ce nu ține de minte.
Nu vor sã priceapã oamenii cu înțelegere rahiticã și lipsitã de toleranțã, cã experiența realului apare numai în absența egoului.
Incontestabil, nu ar fi nicicum posibil sã recunoaștem în mod direct misterele vieții și ale morții, câtã vreme nu s-a deschis înãuntrul nostru mintea interioarã.
Nu e de prisos sã repetãm în acest capitol cã numai conștiința superlativã a Ființei poate cunoaște adevãrul.
Mintea interioarã poate funcționa doar cu datele pe care le aduce conștiința Cosmicã a FIINȚEI.
Intelectul subiectiv, cu dialectica sa raționalã, nu poate sã știe nimic din ceea ce scapã jurisdicției sale.
Știm deja cã noțiunile de fond ale dialecticii raționale se elaboreazã cu datele aduse de simțurile de percepție externã.
Cei care se aflã îmbuteliați în procedeele lor intelectuale și în normele lor fixe, opun întotdeauna rezistențã acestor idei revoluționare.
Numai dizolvând EGOUL în mod radical și definitiv, este posibil sã ne trezim conștiința și sã ne deschidem în mod real mintea interioarã.
Totuși, întrucât aceste declarații revoluționare nu se încadreazã în logica formalã și nici în logica dialecticã, reacția subiectivã a minților involutive opune o rezistențã violentã.
Acești bieți oameni ai intelectului vor sã punã oceanul într-un pahar de sticlã, presupunând cã universitatea poate controla toatã înțelepciunea universului și cã toate legile Cosmosului sunt obligate sã se supunã normelor lor academice învechite.
Nici pe departe nu bãnuiesc acești ignoranți, modele de înțelepciune, starea degenerativã în care se aflã.
Uneori, acest gen de oameni se remarcã pentru o vreme când vin în lumea esotericã, dar se sting curând ca niște flãcãrui, dispar din panorama neliniștilor spirituale, îi înghite intelectul și dispar din scenã pentru totdeauna.
Superficialitatea intelectului nu poate pãtrunde niciodatã în fondul legitim al FIINȚEI; totuși, procesele subiective ale raționalismului pot sã-i conducã pe nerozi la tot felul de concluzii foarte strãlucitoare, dar absurde.
Puterea de a formula concepte logice nu implicã în nici un caz experiența realului.
Jocul convingãtor al dialecticii raționale îl fascineazã pe cel ce raționeazã, fãcându-l sã confunde mereu pisica cu iepurele.
Strãlucitoarea succesiune de idei îl orbește pe șarlatanul intelectului și îi dã o oarecare autosuficiențã atât de absurdã, încât respinge tot ce nu miroase a praf de biblioteci și a cernealã universitarã.
„Delirium-ul tremens” al bețivilor alcoolici are simptome inconfundabile, însã cel al celor îmbãtați cu teorii se confundã ușor cu genialitatea.
Ajungând la aceastã parte a capitolului nostru, vom spune cã este într-adevãr foarte greu sã știm unde se terminã intelectualismul șarlatanilor și unde începe nebunia.
Câtã vreme vom continua sã fim îmbuteliați în normele putrede și râncede ale intelectului, va fi ceva mai mult decât imposibilã experimentarea a ceea ce nu aparține minții, a ceea ce nu aparține timpului, a ceea ce este realul."
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu