Emeric Imre - Noapte de unul singur (Versuri: Adrian Păunescu)

"Aud un pian prin zăpezi cristaline
Și nu sunt cu tine, vai nu sunt cu tine
Chopin - un concert de pian oarecare
Și calea e lungă și noaptea e mare
De iarnă mă satur, de plânset te saturi
Iubiri între noi în o mie de paturi
Și primăvăratec ninsori mai sfâșie
Voalul miresei în noaptea târzie

Te-aș cere-napoi, însă n-am cui te cere
Și restul e numai Chopin și tăcere
Te-aș cere-napoi, însă n-am cui te cere
Și restul e numai Chopin și tăcere

In essenza innamorato di immensa

Se-aud ciudătenii și fiare în noapte
Și ninge himere și ninge cu șoapte
Mi-e dor ca de propria-mi copilărie
De tine - aceea ce n-a fost să fie
Iar dacă ai fi dintr-o dată cu mine
Mi-ar fi totul altfel și nu mi-ar fi bine
Sunt fumuri pe case, iubiri sunt în case
Și cerul a fum si-a păcate miroase

Te-aș cere-napoi, însă n-am cui te cere
Și restul e numai Chopin și tăcere
Te-aș cere-napoi, însă n-am cui te cere
Și restul e numai Chopin și tăcere

In essenza innamorato di immensa

Pendula ca ștreangul de moarte e gata
Se mișcă de parcă mă strânge cravata
Ma târâi pe coate, te caut pe pernă
Și noi ce spuneam că iubirea-i eternă
Și uite ce grabnic se-arată și trece
Și sângele-n rana lovită e rece
Aud un pian, un Chopin de departe
De care n-am parte, de care n-ai parte

Te-aș cere-napoi, însă n-am cui te cere
Și restul e numai Chopin și tăcere
Te-aș cere-napoi, însă n-am cui te cere
Și restul e numai Chopin și tăcere

Asa cum acum când ești dusă departe
Bufnește-un pian prin ulucile sparte
Și-o luna roscată însângeră plopii
Iar eu cu nimic nu mai pot să te-apropii
Și cad în genunchi lângă focul ce moare
Și vreau să-l intreb de mai e vreo scăpare
Și el îmi răspunde cu-n sclipăt spre ușă
Și-mi lasă în palme o caldă cenușă
Te-aș cere-napoi, însă n-am cui te cere
Și restul e numai Chopin și tăcere

Te-aș cere-napoi, însă n-am cui te cere
Și restul e numai Chopin și tăcere

In essenza innamorato di immensa
In essenza innamorato di immensa"