obosita mea inimă. A pierit cea din urmă-amăgire
pe care eternă-o credeam. A pierit. Simt acum
că, în noi, amăgirile dragi
au făcut din speranţe şi din dorinţe - un fum.
Pe veci potoleşte-te. Destul
ai zvâcnit. Nu mai valorează nimic
bătăile tale, pământul măcar de-un suspin
nu e demn. Amar şi plictiseală
e viaţa, nimic altceva; o mlaştină-i lumea.
Nu te mai zbuciuma. Disperă
pentru ultima dată. Neamului nostru destinul
doar moarte i-a dăruit. Te voi dispreţui
de-acum încolo, natură-
cu forţă ascunsă, cu brutalitate
domneşti, semănând pericole
şi-o infinită deşertăciune în toate."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu