O provocare, precum un antic vătrai de fier răscolind tăciunii ce par stinși, ațâțând suflul jarului, făcând să scapere câte un cuvânt uitat dintr-o de demult(ă) primăvară lăsată sub scrumuri...
O pro/vocare, misterioasă unealtă... depozitul unori puteri de reînsuflețire a ceea ce, altminteri, ar fi putut fi considerat drept lucru pierdut...
Mă reinventez, așa cum te reinventez și pe dumneata, dragul meu/draga mea, să-mi fii acolo ca să nu te mire cum de m-ai reîntâlnit...dincoace.
( - foto: toamna lui 1976 ....culoarea-i a frunzei de azi, eu fiind numa' în trecere și-a nimănui )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu