Constantin Noica

„Poate că nu avem nici un drept, poate că suntem o păşune a istoriei.
Dar, îţi aminteşti prietenă dragă ce ne povestea cineva la Suceviţa? Fugiseră maicile în timpul restriştei
şi când s-au întors au găsit pe altar o însemnare pe care stătea scris:
„ Căpitanul unităţii ce a ocupat lăcaşul şi l-a lăsat neatins
vă cere să vă rugaţi pentru dânsul”.
Mă gândesc că de aci am putea începe,
aci ne-am putea găsi învestirea
într-o lume în care toate s-au făcut
şi noi venim prea târziu la ospăţ.
Am putea să ne rugăm
pentru cei ce ne biruie din toate părţile şi în toate felurile,
şi să ne rugăm nu numai cu inima,
ca măicuţele ce pomenesc la fiecare slujbă pe ofiţerul comandant vrăjmaş, dar şi cu gândul,
cu înţelesurile noastre mai liniştite,
cu punerea noastră mai cumpătată în rost a lucrurilor.
Am putea să ne rugăm pentru cei ce ne dau maşini de calculat,
pentru cei ce ne învaţă să facem unităţi industriale care să funcţioneze mai bine,
pentru lumea care aduce toate noutăţile şi toate poluările,
pentru cei ce au spus: „Dumnezeu a murit”.
Fie-ţi milă Doamne de cei ce te-au ucis!
Te-am ucis şi noi dar mai blând, mai legănat cum se zice pe aci.
Am păstrat cioburi din Tine
şi cu ele poate vom izbuti să venim în ajutorul celor care ne biruie.
Aşa am putea zice.
De la noi niciodată n-a ţâşnit vreo rachetă spre cer,
căci la noi cerul este foarte aproape.
Totuşi avem şi noi minţi agere de oameni
care să prindă toate măiestriile şi să citească toate cărţile
sau uneori să sporească volumul cunoştinţelor
şi aparatura tehnico-ştiinţifică a civilizaţiei moderne,
păstrând poate un rest uman,
ieşind din fluxul informaţional,
şi aşezându-se pe malul apei ca părinţii lor
spre a vedea încotro duc toate acestea,
unde sunt locurile bune de descălecare sau întru ce sunt toate?
Întru ce?
devreme ce alţii nu au prepoziţia întru.”


Constantin Noica – Al treilea poem filozofic