"Să nu râzi, să nu plângi, nici să admiri ci, să înțelegi..." ( Spinoza )

 

Împrejurări potrivnice m-au "destrămat"...

Dar, încă mă mai țin pe picioare.

Puterea asta, mi se trage din adâncurile Spiritului - "ceva"ul care mi se-ntâmplă, și-mi transformă slăbiciunea in...eroism ( c'est la vie! ).

Nu mi-am înfăptuit niciodata ideile, mai ales pe cele care ar fi dat în vileag...taine :))

Am intuit că nu pentru asta eram in lume :D

Așa că:

...m-am lăsat prădata de realitatea imediată, pe care am binecuvantat-o, oricăt de taios mi s-ar fi așternut in cale ( "muchie de cuțit" ).

...sunetul cântecului meu cădea sau se ridica peste limita de percetie a celui "chemat".

...am iubit fiecare clipă chiar dacă timpul a săpat pe chipul meu urmele trăirilor nespirituale sau spiriuale, și, ale întâmplărilor adevărate sau închipuite.

...am dăruit bucați din Viata mea , dând viață; și-am dobăndit doar certitudinea că voi fi singură in fața Morții.

...m-am izolat in vârstă  și , în sfâșit, mi-am înlăturat din vocabular orice cuvânt vulgar ( nu mai am cu ce :))

...nu-mi mai ostenesc nervii cu "ce fel" de energie consum , și "ce altfel" de energie degajă toate procesele  "corpurilor" ( fizic, ale celui eteric, astral, mental, cauzal, spiritual, atmic...) și, cine a întins magistralele de transport ale acesteia și, către câte dimensiuni ?!

M-am descoperit că exist nu numai să cuget ci, "destrămată" de împrejurări potrivnice, să-mi las părțile să năvălească ...spre oriunde !