când...

Când nu plâng din senin…

Când nu înjur, din același senin, ocupată fiind să-nșir cele patru puncte cardinale, ascunse perfid printre alte puncte pe pereții camerei…

Când nu mă mai mir de mâinile-n care șerpii venelor șoptesc printre înfloriturile ce li se spun ”de cimitir”…

Când metaniile refuză să fie numărate pentru că păcatele mi-au fost deja iertate, dar nu si neîmplinirile...

Când…
 

Abia atunci mă cauți, căzându-mi peste suflet.