„Rugaciune catre mine insumi" de Oswaldo Antonio Begiato

"Să îmi permit să vad, să ascult și să visez mai mult.
Să vorbesc mai puțin.
Să plâng mai puțin.
Să vad în ochii celor care mă privesc, admirația pe care mi-o poarta . . . și nu invidia pe care îmi imaginez eu ca o simt.
Să ascult cu urechile atente
Și cu gura nemișcată,
Cuvintele care se transforma în gesturi
Și gesturile care devin cuvinte.
Să-mi permit să ascult întotdeauna ceea ce nu mi-am permis sa ascult.
Să știu să împlinesc visele care se nasc în mine și pentru mine, și care mor cu mine, pentru ca n-am știut ca sunt vise
Atunci, să pot trai visele posibile și cele imposibile; acelea care mor și reînvie cu fiecare nou fruct, cu fiecare noua floare, cu fiecare căldura nouă,
Cu fiecare nouă picătură de rouă, cu fiecare noua zi.
Fie să pot visa aerul, să pot visa marea, să pot visa iubirea.
Să îmi pot permite liniștea formelor, a mișcărilor, a imposibilului, și a imensității, cu toată profunzimea.
Să-mi pot înlocui cuvintele
Cu o atingere,
Cu un sentiment,
Cu înțelegerea,
Cu secretul lucrurilor celor mai rare și prețioase,
Prin rugăciunea interioara (aceea pe care o striga inima mea și
pe care numai ea o asculta,
Și la care numai ea răspunde).
Să pot da măsura potrivita afecțiunii,
Să experimentez forma,
Să zăresc curbele,
Să desenez liniile drepte,
Și să învăț savoarea exuberantei care ni se arata în micile întâmplări ale vieții.
Să pot reproduce în suflet,
Imaginea care pătrunde prin ochii mei devenind parte suprema a naturii, creându-mă și recreându-mă în fiecare moment.
Să pot plânge mai puțin de tristețe și mai mult de bucurie.
Lacrimile mele să nu fie în van,
Și nici îndoielile mele să nu fie zadarnice.
Să știu să rătăcesc calea,
Dar să pot să îmi recuperez destinul cu demnitate.
Să nu-mi fie teama de nimic, mai ales de mine însumi să nu mă tem:
– Sa nu-mi fie frica de fricile mele!
Să adorm atunci când vine timpul să vărs lacrimi inutile, și să mă trezesc cu inima plina de speranțe.
Să pot face din mine o persoana calmă, în mijlocul propriilor mele neliniști.
Înțelept în propriile mele limite, mici și inexacte.
Să fiu umil în fata măreției, a gafelor și naivității.
Să pot realiza cât de neînsemnate sunt materiile mele și cât de prețioasa este micimea mea.
Să-mi permit să fiu mamă, să fiu tată, si, dacă va fi necesar, să fiu orfan.
Să-mi permit să îi învăț pe ceilalți puținul pe care li știu și să învăț eu însumi nenumăratele lucruri pe care nu le știu.
Să împărtășesc ceea ce îmi vor arata maeștrii
Și să înțeleg bucuria cu care cei simpli își împărtășesc experiențele;
Să respect necondiționat ființa; ființa în sine, fără nimic altceva ce ar putea avea dincolo de esența ei.
Să însoțesc singurătatea celui care a sosit,
Să mă predau motivului celui care a plecat,
Și să accept bucuria celui care a rămas.
Să pot iubi și să fiu iubit.
Să pot iubi chiar dacă nu sunt iubit.
Să fiu blând atunci când primesc mângâieri;
Să mângâi chiar și atunci când nu am parte de blândețe.
Să nu fiu niciodată singur, nici măcar când îmi doresc să fiu singur.
Amin."