"Purtaţi-mă deasupra făcliilor negre ale pământului.
Deasupra covoareleor veninoase ale pământului.
Nu-i pace decât deasupra şerpilor pământului.
Pământul e-o gură mare şi mânjită:
sughiţurile, hohotele lui de râs,
Tusea şi respiraţia lui, horcăitul când doarme,
toate-mi zdrobesc inima. Smulgeţi-mă afară!
Zgâlţâie-mă tare, Pământule, leapădă-mă şi m-alungă.
Nepământeană forţă, m-agăţ de steagul tău de mătase!
Şi-un mare vânt mă pierde în faldul tău vibrând.
Plesnesc de-atâtea vrăjmăşii cu mine însumi,
Îmi sunt precum un scripet şi-un car de răfuieli
Şi n-o să dorm decât dacă mă iei în seamă.
Vă pizmiuesc o, pasăre phoenix, pe voi fazani de aur şi condori!
Daţi-mi covorul fermecat să mă poarte
Deasupra tunetului şi deasupra cristalului uşilor voastre."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu