"Sălile subterane din ”Muntele Reginei” au fost săpate în stâncă solidă, iar Vardzia pare desprinsă direct din filmul ”Stăpânul Inelelor”.
Dar în realitate este o peşteră-palat-mănăstire construită nu de pitici – cum s-ar putea crede, ci de georgienii din Caucaz pentru regina lor, Tamar.
În situaţii disperate oamenii sunt obligați să realizeze fapte de proporții mitice.
În situaţii disperate oamenii sunt obligați să realizeze fapte de proporții mitice.
Astfel că, în anii 1100, regatul medieval al Georgiei a fost nevoit să reziste atacului hoardelor mongole, cel mai devastator atac pe care l-a văzut vreodată Europa.
Regina Tamar a ordonat construirea unui sanctuar subteran în anul 1185, iar săpăturile au început în versantul muntelui Erusheli, situat în partea de sud a ţării, în apropierea oraşului Aspindza.
Când cetatea din stâncă a fost terminată număra 13 nivele, iar în incinta ei se aflau 6.000 de încăperi, o sală a tronului şi o biserică impunătoare, cu un turn-clopotniță extern.
Când cetatea din stâncă a fost terminată număra 13 nivele, iar în incinta ei se aflau 6.000 de încăperi, o sală a tronului şi o biserică impunătoare, cu un turn-clopotniță extern.
Se presupune că accesul în cetate se făcea numai printr-un tunel ascuns al cărui intrare era aproape de malul râului Mtkvari.
Panta muntelui a fost acoperită cu terase fertile, pentru care a fost proiectat un sistem complex de irigaţii.
Cu o astfel de apărare, naturală şi artificială, cetatea părea de necucerit.
Din păcate, zilele glorioase ale Vardziei nu au durat mult.
Din păcate, zilele glorioase ale Vardziei nu au durat mult.
Deşi oferea siguranţă din partea atacurilor mongole, natura a fost vitregă cu cetatea.
În 1283, la doar un secol de la construcţia sa, un cutremur devastator a rupt literalmente muntele.
Cutremurul a spulberat panta muntelui şi a distrus mai mult de două treimi din cetate.
În ciuda acestui fapt, o comunitate monahală a rezistat până în anul 1551, când mănăstirea a fost invadată și distrusă de perșii conduși de Shash Tahmasp.
Astăzi, locul este îngrijit de către un mic grup de călugări dârji. Circa trei sute de apartamente și săli pot fi vizitate, iar prin unele tuneluri, conducte de irigare de pe vremuri încă mai aduc apa potabilă."
În ciuda acestui fapt, o comunitate monahală a rezistat până în anul 1551, când mănăstirea a fost invadată și distrusă de perșii conduși de Shash Tahmasp.
Astăzi, locul este îngrijit de către un mic grup de călugări dârji. Circa trei sute de apartamente și săli pot fi vizitate, iar prin unele tuneluri, conducte de irigare de pe vremuri încă mai aduc apa potabilă."
( sursa http://atlasobscura.com/place/vardzia)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu