.

"Vino și asează-te.
Peste două zile nu voi mai fi aici...
Și pe urmă...niciodată."
(Vasili Șukșin)




sâmbătă, 7 noiembrie 2020

Vuiet de ...cicade

 

 
Era... încă odată, prin vara lu’ 2015, cu iarbă-naltă și deasă, când îmi făceam cărare prin dezordinea unor copaci din bătrânul parc nebăgat în seamă de administrația orașului...
Pregătită pentru veștile care strigau la toate răscrucile, că anul ce urma era de ținut minte dacă trecem de el, umblam desculță....atentă să nu pătrundă nimeni la colțul ochiului meu, și nici-un colț în talpa abia scăpată de strânsoarea ghipsului.
Deodat’, un vuiet în crescendo, neliniștitor...cu sursă nelămurită - “de dincolo”, din lăuntru sau “de dincolo”, din lume - mă cuprindea fizic și psihic.
Mintea îmi amuțise, iraționalitatea devenise creatoare iar granița dintre cele două se zbătea tensionată...
Mă aruncase deja, în trecut pe o singură asemănare - vuietul unei zile însorite, vuiet care m-a prins în mijlocul izlazului de la marginea satului, mestecând colăceii unei plante "cașul popii".
Atunci, nestăpânind emoția, a-nlemnit copilaria mea - simțurile cuibărindu-se toate-n auz cinci-ntr-unu'!
De-atunci, am ocolit singurătatea-n ierburi...până când m-a-nvăluit un vuiet asemănător, la o dedublare spontană, dar raționalul devenise măria-sa cel ce oferea răspunsurile lumesc de... lumești.
Habar n-am câti ani au trecut, dar sigur în vara lu 2015 îmi începuse bătrânețea.
Nici ea nu a putut să gestioneze , nici să controleze acel vuiet, așa că...l-am lăsat să se-ntâmple.
Am privit cerul - nu cădea și nici nu zbura ceva.
M-am aplecat până-n pământ și l-am pipăit nu numa' cu tălpile, am lipit și palmele să pună ele un diagnostic nedumeririi mele.
Săltau zeci de insecte cu ochii roșii, pe cât de “fioroase” și multe, pe atât de înfiorate de intervenția mea.
Își ieșiseră din minți, "atacându-mi" numa' mintea și spărgându-mi codul propie-mi frecvențe (ha!)
M-am îndepărtat uimită și curioasă să accesez o sursă de informații lămuritoare.
Se numeau ...CICADE!!!
Revista "Nature", zicea că viața complexă a acestor cicade „i-a pus în încurcătură pe oamenii de știință timp de secole...
Chiar și în prezent, entomologii încearcă să înțeleagă cum au evoluat ciclurile de viață bizare ale cicadelor”.
Acesta reprezintă un mister nemaiîntâlnit.
Apar brusc o dată la 13 sau 17 ani pentru doar câteva săptămâni de huzur - năpârlesc, cântă asurzitor, zboară, se reproduc, iar apoi mor.
De-atunci, numa-n vis mă ajunge acel vuiet.
Îmi 'numar anii și anului 2015 adaug 13 -17 ani...dând cu "banu", dacă atunci îmi vor vui cicadele sau va bâzâi o dedublare...fără-ntoarcere?


("In antichitate, chinezii considerau cicadele ca fiind un simbol al renasterii, fertilitatii, abundentei si nemuririi, asa cum egiptenii acordau aceasta simbolistica scarabeilor sacri.
Numerosi istorici si cercetatori afirma ca cicadele erau purtate de chinezi drept bijuterii, acestea fiind sculpate in jad si considerate insecte fascinante. 
Cicadele atrag atentia atat prin dimensiunea lor cat si prin zgomotele impresionante pe care le produc si nu este de mirare faptul ca in antichitate chinezii le acordau o pozitie importanta in folclorul si arta lor, fiind considerate magice.
Triburile amerindiene Oraibi din Arizona considerau de asemenea faptul ca ciclul de viata al cicadelor simbolizeaza reinvierea.
Aceast reper simbolic cu aport decorativ a influentat si arta central-europeana, cu precadere in perioada Art Nouveau.")


Un comentariu: