Copacii își aruncă frunzele, știrbind vitraliile montate de anotimpuri în ramuri..
Drumul de azi mi-a revelat "furcile caudine" ale evidentei mele înfrângeri în cele văzute și nevăzute... Făcându-mi examenul de conștiință, mi-era clar, că nu luasem în seamă decât ultima picătură care se revărsase, fără a gândi că vasul era de mult plin.
Nu mă nedreptățea lumea, nu mă nedreptățeau anotimpurile, era numa' un act tardiv de dreptate.
De-a stânga, la pas, mă însoțea guguștiucul, de-a dreapta, cioara se semețea neclintită ca sfinxul...neplângându-mi căderea.
Se lăsau observați iar mintea-mi începuse deja căutarea în simboluri.
În ciuda nepăsării prefăcute, furia mi se-agățase de umbră...în timp ce lumina pâlpâia-n capătul aleii.
Voi “pozitivii”, nu-mi judecați încrâncenarea lăuntrică!
Lumea mea e duală iar intenția-mi, de mult îi caută ...echilibrul.
Emotionant, Nima draga. Dor de postarile tale sensibile. :)
RăspundețiȘtergereMultumesc, draga Ina, ca treci pragul melancoliilor mele....
RăspundețiȘtergere