amurgul

- În care moment al timpului pe/trecut, rațiunea mi-a întrecut imaginația, de am tras concluzia că cele văzute fac lumea; că nevăzutele stau înșirate numa pe linia orizontului?
A/țintesc privirea în hipnoticul disc solar ce coboară tras, fără vlagă, de umbre neliniștitoare ce-mi arată-n imagini scene ce au fost și ce va să vină...
Asta-i bătrânețea, precum amurgul care "ma da pe spate"  , făcându-mă una cu umbra ce-mi stă agațată de călcâie.
E momentul când amorțește rațiunea iar următorul pas duce numa spre adormire.
Și-l voi uita și pe-acesta!