fum de tigara...

A fost odată...ce n-o sa mai fie niciodatăăă, un barbat care isi iubise femeia.... atat de mult incat era sigur ca dragostea lui ii arsese trupul dragei-lui, de trecuse in urmatoarea dimensiune...

Albise inainte de vreme, dar el povestea ca numa asta i-a reusit - sa-si accelereze biologicul si sa-ntreaca logicul celorlalti.
Eu nu l-am intrebat de albul parului ci, numa de ce il gaseam in zori de zi modeland un trup de femeie din nisipul de pe tarmul marii...de ce nu priveste rasaritul ci numa cum valurile acopera incet-incet formele efemere.
Ramanea in genunchi cu tigara aprinsă si lipită de tampla dreapta...
Mi-a raspuns: ”O modelez asa cum am simtit-o, numa ca marea imi arata asa cum era...”
Hmmm...Ma lua de inima si ma uitam la fumul tigarii si plangeam...o plangeam pe ea, pentru ca de fapt ea il pierduse pe el ...
Poza asta mi-a amintit de tigara de atunci ....