Când Domnul se suia la Ierusalim și se ducea la Patimă, a spus ucenicilor Săi și aceste douã parabole, pentru ca nu cumva cineva trăind în feciorie să nu se îngrijească și de celelalte virtuți și mai ales de milostenie, prin care se vădește strălucirea fecioriei.
Pe cinci dintre fecioare le numește înțelepte căci împreună cu fecioria au avut și minunatul și îmbelșugatul untdelemn al milostivirii. Pe celelalte cinci le numește nebune pentru că, deși și ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau în aceeasi măsură milostenie. Pe când se scurgea noaptea acestei vieți au adormit toate fecioarele, adică au murit. Cu adevărat moartea se numește somn. Pe când dormeau ele, strigăt mare s-a fãcut la miezul nopții; cele care au avut untdelemn din belșug au intrat cu mirele la deschiderea ușilor, iar cele nebune, pentru cã nu aveau untdelemn din destul îl căutau după ce s-au sculat din somn.
Pentru aceasta deci, au rânduit dumnezeieștii Părinți pilda celor zece fecioare, împreunã cu cea a talanților, ca să ne îndemne să veghem necontenit și să fim gata să ieșim în întâmpinarea adevăratului Mire prin fapte bune, dar mai cu seamă prin milostenie, pentru că neștiută este ziua și ceasul sfârșitului vieții.
Dacă vom săvârși o singură virtute, cea mai mare chiar, și nu ne vom îngriji de celelalte, și mai cu seamă de milostenie, nu vom intra cu Hristos în odihna veșnică, ci vom fi întorși rușinați. Și într-adevãr nu-i lucru mai rușinos ca fecioria să fie biruită de bani.
“La ceasul sfârșitului, suflete, gândind și de tăierea smochinului temându-te, cu iubire de osteneală lucreazã-l, ticăloase, priveghind și strigând: Să nu rămânem afară de cămara lui Hristos”. (Condacul zilei)
va urma
Preot Sabin Vodă (Alba-Iulia)
sursa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu