.

"Vino și asează-te.
Peste două zile nu voi mai fi aici...
Și pe urmă...niciodată."
(Vasili Șukșin)




joi, 31 mai 2018

Manastirea Optina




"Manastirea Optina - Sihastria sau Pustia Optina, Оптина пустынь, Svyato Vvedenskaya Optinakaya Pustyn, Optina Pusty - este una dintre cele mai mari si induhovnicite manastiri de calugari din intreg Rasaritului Ortodox. Manastirea Optina se afla in Rusia Centrala, la aproximativ 80 de mile de Moscova si la mica distanta de localitatea Kozelsk. Ea este considerata a fi centrul spiritualitatii Bisericii Ruse, in secolul al XIX-lea.
Sfintii Parinti din Pustia Optina au facut din acest loc pustiu si uitat de lume un focar si un izvor de spiritualitate isihasta, pentru intreaga Rusie, dar nu numai, incepand cu primele decenii din secolul al XIX-lea si continuand pana in plina perioada ateista - secolul XX. Spiritualitatea de la Optina este general recunoscuta in lumea crestin-ortodoxa, ca una ce a continuat isihasmul marilor parinti si nevointele spre desavarsire.
Manastirea era faimoasa pentru miscarea de reinnoire monahala din Rusia, bazata pe traditia isihasta care, in majoritatea teritoriilor rusesti, se pierduse in secolul al XVIII-lea. Sfantul Paisie de la Neamt - Velicikovski, praznuim la 15 noiembrie, este unul dintre principalele izvoare ale renasterii isihasmului, aproape pierdut la acea vreme, in intreaga Rusie. El a adus aici isihasmul autentic al crestinismului, in secolul al XVIII-lea, cand ucenicii sai au ales drept loc de nevointa Manastirea Optina.
Parintii de la Optina sunt cunoscuti in toata lumea, prin cuvintele lor duhovnicesti si prin inalta lor vietuire. Printre cei mai cunoscuti dintre ei se numare: arhimandritul Moise de la Optina, egumenul Antonie de la Optina, ieroschimonahul Leonid de la Optina, ieroschimonahul Macarie de la Optina, ieroschimonahul Ilarion de la Optina, ieroschimonahul Ambrozie de la Optina si ieroschimonahul Anatolie Zertsalov.

Manastirea Optina - scurt istoric


Inceputurile manastirii din Pustia Optina se pierd in negura vremii. Nu se stie inca data exacta a intemeierii actualei manastiri isihaste. Ca manastire, pustia luand nastere cu ceva vreme in urma, Optina exista cel putin din secolul al XVI-lea. Numele locului deriva din cuvantul rusesc ce inseamna "traind impreuna", lucru ce ne da de gandit ca se refera la faptul ca maicilor li s-a dat voie sa vietuiasca in manastire, alaturi de calugari, mai inainte de anul 1504.
Manastirea din Pustia Optina a inceput a nu mai fi ingrijita incepand cu secolul al XVIII-lea, datorita politicii anti-monahale a lui Petru I si a Ecaterinei a II-a. Abia in anul 1790, mitropolitul Platon al Moscovei a inceput a se ingriji de vechea vatra isihasta. Cea mai mare parte a cladirilor ansamblului monahal de la Optina au fost ridicate in perioada secolelor XVIII-XIX, cand manastirea era privita ca un centru rusesc al staretilor imbunatatiti.
Spre sfarsitul secolului al XVIII-lea, spiritualitatea monahala rusa va incepe sa renasca, din mila lui Dumnezeu, prin ucenicii Sfantului Paisie Velicikovski de la Neamt, ale caror scrieri sunt calauzitoare pana astazi. La Manastirea Optina, scrierile sale au dat nastere la un numar insemnat de stareti imbunatatiti, care, mai apoi, s-au imprastiat in intreaga Rusie.
In anul 1821, o sihastrie a staretilor a fost intemeiata la o distanta de 400 de metri de manastire. Intemeierea acestui loc, unde batranii erau grupati in jurul aceleiasi bisericute, toti purtand in inima rugaciunea lui Iisus, a dus la venirea aici a multimi nenumarate de pelerini; ei veneau pana la Kozelsk, iar de acolo, pe jos pana la manastire.
Multimile de credinciosi bateau drumul Optinei in mod regulat, indrumarile staretilor de aici fiind adevarate izvoare cu apa vie. Printre cei ce si-au gasit odihna in aceasta Pustie se numara si personalitati precum: Nicolai Gogol, Ivan Turgheniev, Feodor Dostoievski, Vasile Zhukovsky si Vasile Rozanov.
La initiativa Parintelui Macarie de la Optina, manastirea a inceput o ampla lucrare misionara in Biserica Ortodoxa Rusa: s-a inceput publicarea de scrieri patristice, activitate ce fusese impiedicata simtitor de reformele lui Petru I. Bunul ieroschimonah Macarie a inceput sa editeze manuscrisele traduse de Paisie Velicicovski si de catre ucenicii sai, dupa texte patristice din limba greaca. Rezultatul acestei munci a fost odihnitor de suflete: s-a reusit publicarea a mai bine de 125 de carti, in peste 225.000 de copii, ale lucrarilor Sfantului Isaac Sirul, ale Sfantului Simeon Noul Teolog, ale Sfantul Nil din Sora si ale altora.
Manastirea Optina detine o impresionanta biblioteca, multe dintre cartile acesteia fiind stranse cu ajutorul fratilor slavofile Kireyevsky, ambii fiind inmormantati in interiorul zidurilor manastirii. Filosoful Constantin Leontyev a vietuit in aceasta manastire mai bine de patru ani. Sfantul Ambrozie de la Optina se crede ca a fost luat drept model pentru conturarea Staretului Zosima, din romanul lui Dostoievski, "Fratii Karamazov".
Incepand cu anul 1917, odata cu simtirea urmarilor aduse de Revolutia Bolsevica, calugarii din Optina nu au mai reusit sa tina pasul cu inaintasii lor, in cele ale tiparitului de carte. Manastirea este inchisa si calugarii sunt alungati. O mana de calugari vor reusi sa mai ajute si de acum inainte manastirea, lucrand ca agricultori. Insa nici acest ajutor nu a rezistat mult, caci, in scurt timp, toti au fost imprastiati, murind in exil, in inchisori si in lagare de munca. Mai toate cladirile manastirii au inceput sa se ruineze, multe fiind chiar demolate.
Dupa Revolutia Rusa, ultimii stareti au fost scosi din manastire si exilati, manastirea insasi fiind transformata in lagar de concentrare a detinutilor. Ieromonahul Isaac cel Tanar, ultimul egumen al manastirii din Pustia Optina, a fost martirizat in Tula, la data de 27 decembrie 1938. Manastirea a fost preluata de NKVD si incadrata in sistemul Gulag. Putin mai tarziu, unele dintre cladirile manastirii au fost daramate, in timp ce catedrala centrala a fost transformata in muzeu al literaturii.
In anul 1987, odata cu inceputurile Perestroika si legea politicilor ateiste a Guvernului Sovietic referitoare la Biserica Rusiei, oaza de traire isihasta din Optina va renaste. Manastirea Optina a fost printre primele sfinte locasuri de rugaciune inapoiate Bisericii Ortodoxe Ruse. In anii 1990 cei mai minunati stareti din Optina, martiri si mari nevoitori, au fost canonizati drept sfinti, de catre Sinodul Bisericii Ruse din afara granitelor. Hotararea acestuia va fi intarita si de catre Patriarhia Moscovei, in anul 1996. Soborul Sfintilor de la Optina este cinstit, de catre Biserica Ortodoxa, in data de 11 octombrie.

Cei trei noi martiri de la Manastirea Optina - 16 aprilie 1993

In anul 1993, trei vietuitori ai Manastirii Optina au fost omorati in mod brutal, chiar in noaptea de Inviere a Sfintelor Pasti. 

Acesti trei marturisitori - ieromonahul Vasile Roslyakov, calugarul Ferapont Pushkarev si calugarul Trofin Tatarinov - sunt cunoscuti sub numele colectiv de "Martirii noi de la Optina".
In ziua de 16 aprilie 1993, in dimineata Invierii Domnului, dupa Sfanta Liturghie, calugarii Trofin si Ferapont au primit binecuvantare sa traga clopotele. Curtea era deja pustie, aproape toti pelerinii plecasera. Acesta a fost momentul in care ucigasul, un satanist, i-a injunghiat pe la spate pe cei doi monahi.
In acele momente, ieromonahul Vasile se indrepta cartre portile care deschid drumul catre Schitul Optina, ca sa spovedeasca. Probabil, auzind ca bataile clopotului s-au interupt brusc, s-a indreptat catre clopotnita si, la scurta vreme, a fost de asemenea injunghiat pe la spate. 
Ucigasul a fugit apoi, aruncand mantaua soldateasca cu acte straine si cutitul facut cu mana sa, lung de 60 de centimetri si pe care gravase numerele 666 si inscriptia "satana". Cei trei calugari fusesera ucisi doar pentru faptul ca alesesera sa Il slujeasca pe Hristos, pe calea monahala!
Inainte de marea sarbatoare a Invierii Domnului, toti cei trei calugari, ieromonahul Vasile, Trofin si Ferapont, si-au dat lucurile dragi fratilor din manastire, cu bucurie, spre marea mirare a acestora (cruci, icoane, carti), cea ce ulterior a facut dovada faptului ca fiecare dintre cei trei stia si isi acceptase deja jertfa mantuirii sale.
Calugarii frati marturiseau: "Dupa slujba am plecat la manastire. Atunci am vazut acel cutit infricosator. Fratii ucisi erau acoperiti cu o stofa neagra. 
Stiam ca cei ce zaceau acolo erau mucenici, insa atunci eram in stare de groaza... 
In ziua inmormantarii a inceput dintr-o data sa ninga. Ningea cu fulgi mari, plini de apa.. La prohodire, au venit la Optina sute de oameni, printre care multi cu copii.. Cand sicriele au fost scoase din biserica, ninsoarea s-a oprit, cerul s-a limpezit si a iesit soarele.. Inmormantarea s-a savarsit dupa randuiala pascala. Tocmai de aceea sicriele au fost captusite cu material rosu.. Clopotele au rasunat, vestind bucuria Invierii.. 
Am pierdut oameni, dar am dobandit ingeri in Cer.. am pierdut calugari, am pierdut parinti slujitori, insa am dobandit noi mucenici in Cer.. Rugaciunile lor vor acoperi neamul nostru, vor acoperi Biserica noastra, vor acoperi tot poporul lui Dumnezeu, care tinde spre curatia vietii si sfinteniei."
Ieromonahul Vasile - Igor Ivanovici Rosliakov - s-a nascut pe 23 decembrie 1960, intr-o familie simpla din Moscova. 
Foarte importante sunt ultimele doua insemnari din jurnalul sau: "Doamne, Tu mi-ai daruit iubire si m-ai schimbat intru totul, iar eu acum nu mai pot face altceva decat numai sa merg la chinuri spre mantuirea aproapelui meu. Suspin, plang, ma ingrozesc si nu pot face altceva, caci iubirea Ta ma calauzeste si nu voiesc sa ma despart de ea, pentru ca in ea imi gasesc nadejdea mantuirii si nu deznadajduiesc pana in sfarsit, vazand-o pe ea in mine."
Parintii de la Optina marturisesc cu o adanca tacere: "In anul 1993, in noaptea de Pasti, Manastirea Optina ii aduce lui Hristos cativa parinti, ucisi de un satanist." Mucenicia este vesnic acutala, iar cei ce nu dau sangele trupului, vor trebui sa dea sangele duhului: "Nu toti suntem chemati la mucenicia sangeroasa, dar toti suntem chemati la mucenicia nesangeroasa, care are loc prin purtarea crucii pe care Dumnezeu ne-a trimis-o spre mantuire."

Manastirea din Pustia Optina - adresa si date de contact

Kaluzhskaya oblast, 249723 Kozelsk, Rusia
Tel/fax: +7(48442)5-01-10 


crestinortodox.ro

marți, 29 mai 2018

La vârsta mea, gata, cântecele astea nu le mai pot auzi!



"Dragostea e o minciună
Te istovește
Dragostea nu este un prieten
Până la sfârșit.

O poți numi un joc
Poți să-i dai ce nume vrei
Când e izolată în venă
Nu există durere mai mare.

Am un clopot dar nu sună
Am un cal, dar nu un câine
Și știu că sunt, știu că sunt ...

Dragostea e o minciună
Dragostea e o minciună
Dragostea e o minciună
Și știu că mă duc în jos.

Nu demult, era un timp ...
Dragostea îmi sufă mintea
Nu e nici o lacrimă, nu e nici o îndoială
Până mi-am dat seama ...

Acum sunt mai nervoasă decât dracu
Dragostea dă din coadă
Eu strig, eu plâng
Dragostea e o minciună.

Am un clopot fără inel
Am un bici, dar nu ustură
Și știu că sunt, știu că sunt ...

Dragostea e o minciună
Dragostea e o minciună
Dragostea e o minciună
Și știu că mă duc ...
O poți numi un joc
Dar nu există durere mai mare
Când e infiptă în venă
Și știu că mă duc în jos.

Am un clopot dar nu sună
Am un cal, dar nu un câine
Și știu că, știu că mă duc în jos."

luni, 28 mai 2018

- pink mondays



                                        initiativa: cybershamans.blogspot.ro


duminică, 27 mai 2018

Calusarii




"Traditia calusarilor vine din vremuri stravechi si e nascuta din credintele pagane pre-crestine. Pe vremuri calusarii erau preoti ai cultului solar. Condusi de un mare preot- devenit vataf dupa raspandirea crestinismului – dansurile lor erau mai mult decat initiatice. Erau exorcizante. Marele preot era cel care implora zeul sa il ajute si el insusi conducea mica armata a calusarilor care se razboiau cu duhurile rele ce puneau stapanire pe sate. Mai mult, calusarii depuneau un juramant al tacerii, doar vataful avand voie sa vorbeasca. Din cand in cand, la indemnurile vatafului, calusarii scoteau anumite strigate de lupta. S-a constatat ca atat juramantul de tacere cat si strigatele de lupta isi aveau rolul lor mai mult decat important. Cercetari de ultima ora in domeniul energetic au demonstrat ca pentru fiecare cuvant rostit organismul cheltuie o anumita cantitate de energie.
Xenophon ( Anabasis, VI,I 5-6) descrie astfel dansul tracic al sabiilor: “Dupa libatii si dupa cintarea paianului, cei dintii s-au manifestat tracii si au inceput sa danseze cu arma in mina in sunetul flautului , in acest timp sarind sus si usor si agitind toti pumnalele. In cele din urma , unul din ei l-a invins pe altul, si toti au crezut ca acela fusese ucis:el cazuse cu mare arta […] Invingatorul a luat arma celui invins si s-a departat cintind sitalke , iar ceilalti traci il scoasera pe cel ce cazuse ca si mort: de fapt el insa, nu suferise citusi de putin.”
Mai mult, strigatele, in functie de tonalitatea si forta lor, emit energie. Folosite in lupta, strigatele distrug armonia dusmanului, ii anihileaza puterea (cat de destepti au fost stramosii nostri cand au descoperit asta cu mii de ani inaintea practicantilor de arte martiale). Marele preot al cultului, isi transmitea cunostintele unui singur barbat care urma sa-i ia locul. Datorita raspandirii restinismului, celelalte culte pagane au pierdut teren, putin cate putin, ramanand, totusi, adanc inradacinate in lumea satului. In felul acesta, “Calusul” a ramas doar un dans inteles de tot mai putini oameni. Cu toate astea sunt oameni care cred in continuare ca privitul calusarilor te ajuta si iti aduce noroc tot anul.
Bucurie si leac impotriva bolilor aduc cu ei vestitii calusari. Traditia spune ca fiecare ceata va da viata dansului ritualic menit sa-i scape de suferinta pe aceia care n-au fost cu bagare de seama si au lucrat in zilele de Rusalii, in popor cunoscuti drept cei “luati din calus”.
Grupurile de calusari , variabile ca numar component , dar mai ales alcatuite din noua flacai , include: un vataf, un stegar , un “mut”(acesta de obicei mascat si cu o sabie de lemn in mina) si calusari de rind. Calusarii fac legamint de ceata pe durate diferite , in mod curent o saptamina , uneori chiar si trei ani , iar juramintul se efectueaza cu miinle pe steag sau trecind pe sub steag ; se crede ca “mutul” daca isi incalca consemnul muteniei in timpul jocului, risca sa innebuneasca. Pe durata convenita a Calusului , membrii cetei se abtin de la relatii sexuale si de la minciuni , fiind obligati la puritate totala. Un moment caracteristic , dar totodata enigmatic este jocul executat in genunchi. Mutul , singurul care mai poarta sabie , este — prin mutenia lui — pastratorul secretului initatic.Vataful are misiunea supravegherii corectitudinii jocului , a chemarii periodice la vigilenta si a mentinerii starii de taina."



sâmbătă, 26 mai 2018

Moșii de vară


"De ce oare înțelepții noștri bătrâni au ales să includă în ritualul Moșilor de vară străchinile confecționate din pământ? 
Nu cumva are legătură cu vechea zicală a vârstnicilor care aveau conștiința că, după ce vor păşi „dincolo”, se vor face „oale și ulcele”? 
Credeau, așadar, că moartea nu înseamnă o dispariție în van, nici o trecere în neființă, cum greșit se exprimă unii astăzi. 
Păstrau neclintita convingere că sufletul se întoarce la Dumnezeu, Care l-a dat, iar trupul, în pământul din care a fost luat, după cum glăsuiesc rugăciunile din slujba pogribaniei. 
Ce profund adevăr!
Se observă lesne o similitudine între etapele vieții umane și cele ale plămădirii unui vas de către olar. 
Nașterea poate fi asociată cu pregătirea și dospirea argilei. Creșterea, educarea și pregătirea pentru viață a puiului de om corespund cu modelarea obiectelor din lut. 
Etapele uscării și arderii acestora se aseamănă cu educarea și maturizarea insului. 
Virtuțile, frumusețea și așezarea duhovnicească a fiinţei ne trimit cu gândul la procesul de ornare a vaselor trecute prin fierbințeala cuptoarelor. 
Sfârșitul, desigur, se petrece cam în acelaşi chip cu spargerea ori deteriorarea vasului."


- sursa text




Provocare muzicala (1)







Harry Nilsson - "Life Line" ( 1971)
Harry Nilsson - "Think About Your Troubles" (1971)


"Muzica...un dat transcendental", un fel de inițiere care te așează pe calea care duce  spre  lăuntrul tău. 
E de-ajuns ca un cântec să te atingă. 
Transformându-te-n cutia de rezonantă a ceea ce transmite, scoate la suprafaţă pro­priile tale angoase, spaime, nelinişti, bucu­­rii... 
Retrăindu-le, te cureţi, te linişteşti şi te echi­li­­brezi.



                                                     - initiativa : Carmen



vineri, 25 mai 2018

Vibrogimnastica



"Academicianul Mikulin a inventat gimnastica formata din cele mai simple exercitii, diverse vibratii, adica lovituri cu calcaile de podea.
Aceasta tehnica va permite sa imbunatatiti fluxul sanguin, sa impiedicati infundarea venelor si sa normalizati tensiunea arteriala. 

De asemenea, se imbunatateste activitatea creierului - de greutatea si durerea din cap nu ramane nici urma.

*Sati drept, talpile impreuna, strangeti dintii.
*Ridicati calcaile la 3-5 cm de podea, apoi coborati brusc.

Drept urmare acestei vibratii, supapele venoase primesc un impuls suplimentar pentru a impinge sangele in sus.
Efectuati cate 30 astfel de urcusuri-coborasuri a cate 5 ori pe zi si nu veti mai sti ce inseamana boala!
Efectuati exercitiul lent - 1 vibratie pe secunda

- Aceasta gimnastica este uitila in special pentru persoanele care sunt fortate sa sada sau sa stea mult timp in picioare la serviciu.
- Acest exercitiu poate fi realizat chair si de catre cei carora le este interzis alergatul sau mersul rapid.
- Este o profilaxie eficienta a tromboflebitei, a infarctului miocardic si a accidentului vascular cerebral. 

Este uimitor ca un exercitiu simplu este atat de util."

sursa fasingur.info


miercuri, 23 mai 2018

- miercurea fara cuvinte (209) : static



                                                          - initiativa : Carmen


marți, 22 mai 2018

Glanda pineala (Epifiza - Al treilea ochi)



"Matei 6:22 “Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat”


Putina istorie a glandei pineale


In culturile orientale epifiza (glanda pineala) este asociata cu cea de-a șaptea chakra, purtand denumirea de al 3-lea ochi. 
Vechii greci credeau ca, glanda pineala reprezenta legatura noastra la „Realitatea Gândului”. 
Marele filosof Descartes a numit-o „Locul sufletului”. 
Taoiştii spun că glanda pineală este localizată în Locul de Cristal, o zonă în interiorul creierului care conţine glanda pituitară (hipofiza), hipotalamusul, talamusul şi glanda pineală (epifiza). 
Ei considera ca buna si optima functionare a acestor grande propulseaza constiinta la niveluri superioare planului fizic.

Cândva, în cursul evoluţiei vertebratelor, acestea au fost dotate de natură cu un aşa-numit ochi parietal (sau ochi pineal), care, împreună cu glanda pineală, formau un tot funcţional ce intra în alcătuirea epitalamusului, o regiune a creierului. 

Cu timpul, cele mai evoluate dintre vertebrate – păsările şi mamiferele – au pierdut acest al treilea ochi, ochiul parietal, păstrând doar glanda pineală. 
Alte vertebrate, însă, mai au încă vestigii ale acestui organ fotosensibil, iar la unele structura lui este tulburător de asemănătoare cu cea a a ochilor obişnuiţi.

Organul parietal se întâlneşte la unii amfibieni şi la câteva specii primitive de reptile şi de peşti. 

La cele mai multe, el este redus; se mai observă conturul lui pe suprafaţa dorsală a capului şi este posibil să mai aibă un rol în fotorecepţie, dar fara a se cunoaste prea multe despre acest aspect.

Ce este glanda pineala si unde este situata?

Glanda pineală sau epifiza (corpus pineale sau epiphysis cerebri) este o glanda endocrina, are forma unui con de brad (de unde si denumirea de pineală), de marimea unui bob de mazare, greutatea de aproximativ 0,2 g, se gaseste in centrul geometric al creierului, între cele 2 emisfere si este parte a epitalamusului.

Glanda pineala ajunge la cea mai mare dezvoltare în frageda copilărie. 

De la 7 ani celulele glandulare ale organului încep să fie înlocuite prin țesut conjunctiv, în care mai târziu se depun săruri de calciu. Printr-o tijă, numită habenula, ea rămâne unită cu encefalul.

Care este rolul glandei pineale si cum functioneaza?

Epifiza functioneaza într-o armonie directa cu hipotalamusul – ce coordoneaza reactiile legate de sete, foame, sexualitate, ceasul biologic si procesul de îmbatrânire. 

Se calcifica in cursul copilariei si devine vizibila pe radiografii dupa varsta de 20 ani.

Glanda pineala este responsabilă pentru secreția unor hormoni, printre care melatonina (hormon, descoperit în 1958 de Aaron B. Lerner) și serotonină (neurotransmitator). 

Melatonina susţine ciclicitatea starilor de veghe-somn, creşte abilitatea de a ne reaminti visele, păstrează libidoul, întăreşte sistemul imunitar, creşte calitatea somnului, acţionează ca antioxidant, susţine funcţiile de perceptie si adaptare la anotimpuri. Secreţia redusă de serotonină duce la apariţia depresiilor.

În perioada copilăriei, epifiza este mare ca dimensiune, însă odată cu trecerea anilor, aceasta se micșorează devenind aproape inactivă la maturitate. 

Melatonina intârzie apariția pubertății deoarece inhiba dezvoltarea glandelor sexuale. 
Din cauza asta de obicei tinerii sunt mai visători, mai liberi, cu mai puține idei fixe, decât bătrânii.

DiMetilTriptamina (DMT) – considerată molecula spiritului, este o substanta secretata de glanda pineala si s-a observat printre alte aspecte că glanda pineală produce DMT în timpul naşterii, al morţii, în timpul experienţelor spirituale, mistice, somnului şi chiar din timpul morţii clinice însoţite fiind de fenomene NDE (near death experiences). 

Această descoperire susţinute idea din Orient că glanda pineală este un portal de legătură cu dimensiunile spirituale, arătând faptul că glanda pineală este implicată nu numai în adaptarea organismului fizic la mediu dar şi a fiinţei umane în totalitate, adaptarea structurilor sale la mediul subtil, energetic şi spiritual în care trăieşte. 
Calcifiindu-se, epifiza își pierde din abilitățile de secreție a DMT-ului.

Când această glandă endocrină nu funcţionează armonios sau este chiar blocată, apar ataşamentul exacerbat faţă de lumea materială şi frica de moarte.

Substanţe ca LSD sau DMT, au capacitatea de a o deschide forţat şi de a-i accelera funcţionarea, însă câteodată, pot duce la blocarea ei, apărând dereglări. 

Halucinaţiile apar ca urmare a lipsei de somn, când melatonina este secretată în timp ce eşti treaz. 
Aceasta se întâmplă în cazul bolnavilor de schizofrenie.

John Davidson dezvoltă ipoteza conform căreia glanda pineală ar putea fi un emițător și un receptor de pattern-uri energetice moleculare care guvernează ritmurile fiziologice și este legata de sistemul neural endocrin prin intermediul unor mecanisme energetice inca nedescoperite.

Cauzele care pot bloca glanda pineala


Un aspect foarte important care poate afecta glanda pineală este deficitul de lumină. 

Lumina naturala este o reala sursa de hrana pentru epifiza, iar absenta indelungata a luminii poate determina deficit de hormoni secretati care se reflecta in insomnie, anxietate, depresie, agresivitate şi boli degenerative.

Un alt factor care cauzează calcifierea glandei pineale este fluorul. El se găsește în cantități foarte mari în majoritatea pastelor de dinți din comerț. 

Glanda pineală absoarbe mai mult flor decât orice alt ţesut sau organ din corp. 
Prin filtre cu osmoză inversă se poate scapa de flor, dar fierberea apei nu ajută la îndepărtarea florului, ci îi creşte concentraţia.

Pe lângă fluor, alimente cum ar fi zahărul, produsele înalt procesate, organismele modificate genetic sau mercurul afectează puterea şi receptivitatea glandei pineale. 

S-a mai observat că o persistenţă a emoţiilor negative cum ar fi frica, furia, şi sentimentul de negare a propriei fiinţe afectează în mod negativ glanda pineală.

Asemanarea biologica dintre ochi si glanda pineala (epifiza)

Glanda pineala prezinta multe caracteristici ale ochiului exterior, incluzând lentilele. 

Aceasta glanda contine o harta completa a câmpului vizual al ochiului. 
Este activata de lumina si controleaza variatiile bioritmului natural al organismului. 
La anumite reptile sau amfibii, epifiza constituie un al treilea receptor de lumina localizat sub piele.

Exista o asemanare directa dintre epifiza si globul ocular, pentru ca epifiza are de asemenea un cristalin si receptori pentru perceptia culorilor, structura interioară a glandei este similară cu a retinei ochilor, contine celule cu fotoreceptori numite pinealocite, de aceea ea a fost denumită al 3 lea ochi, sau ochiul spiritual. 

Nu întâmplător glanda pineală are cea mai mare concentraţie de sânge din corp, ci pentru că are nevoie de multă energie, pentru a se active.

Deblocarea, stimularea și hrănirea glandei pineale

Curăţirea glandei pinealei este absolut necesară pentru cei care doresc să îşi dezvolte percepţiile subtile. 

Iată câteva aspecte de bază pentru detoxifierea glandei pineale:
* Mercurul poate fi eliminat din organism prin utilizarea zilnică de chlorella, iarba de grâu verde şi spirulină.
* De asemenea, coriandrul consumat zilnic ajută la eliminarea mercurului din creier.
* Mâncarea organică care să aibă o predominanţă raw-vegan este foarte utilă pentru detoxifierea pinealei.
* Ciocolata raw – este stimulentă şi detoxifiantă pentru glanda pineală şi de asemenea are o acţiune antioxidantă puternică.
* Consumul de alimente cu vibraţie înaltă – seminţe de cânepă (Hemp seeds), camu camu (Myrciaria dubia), acai (Euterpe olareacea, o specie de palmier), spirulina, chlorella şi iarba de grîu verde, susţine funcţionarea normală a glandei pineale.

De asemenea există alimente bogate în melatonină care pot susţine sau suplimenta funcţia pinealei.

* Printre acestea se numără: iarba de grâu verde, iarba de orz verde.
* Festuca arundinacea este denumirea botanică pentru planta numită popular păiuş înalt şi este considerată de unii ca având cel mai mare conţinut de melatonină dintre toate plantele.
* Alte alimente bogate în melatonină sunt: migdale, plante leguminoase, curmale uscate, struguri, porumb, orz, ovăz.

Punctul de reflexoterapie corespunzător glandei pineale se află situat în mijlocul degetului mare al piciorului – chiar în mijlocul spiralei ce se observă pe pielea degetului, iar la mână zona corespunzatoare pentru epifiză este în mjlocul spiralei pe buricul degetului mare."


- sursa articol
- despre

luni, 21 mai 2018

- pink mondays


  initiativa: cybershamans.blogspot.ro


duminică, 20 mai 2018

Matei Georgescu - "Nici zen, nici psihanaliza"


"Luna plina este aproape uitata de sufletele goale, cat priveste Craiul Nou, acesta trece neobservat ca si cum ar fi mult prea vechi pentru a mai suscita vreun interes. Luna a devenit interesanta atunci cand se vindeau terenuri pe suprafata sa; oricum, nu ca fenomen cosmic care vorbeste despre crestere, punct culminant si descrestere, despre vizibil si invizibil.


Sacul de povara ne produce constrictie si ne estompeaza capacitatea de a fi in contact cu ciclurile vitale ale cerului si ale pamantului. Ciclurile vitale s-au transformat in trasee izoliniare, semn ca am fost deconectati de la sursele noastre si ne aflam intr-o forma de moarte cosmica. 

Poate ca orice om aflat in aceasta stare asteapta sa fie resuscitat de ciclurile lunii si ale pamantului, care ne arata curgerea vietii, impermanenta identitatii noastre sociale. 
Odata resuscitati, ne-am putea intreba ce inseamna viata noastra ? O suita de stari fara un Megalopolisul s-a insinuat in sufletele noastre. 
Spatiul stramt, inghesuiala, au devenit o coordonata a modului in care percepem realitatea interioara. 
Spatiul de 30 cm2 pe „cap de locuitor” ai oraselor este trait zilnic ca lipsa de spatiu interior, ca lipsa de libertate. Lipsa spatiului interior produce violenta care este deflectata spre exterior sau descarcata intern.

Aglomeratia urbana este una interioara care ne striveste prin trairi dense a caror intensitate le face greu de „observat”; ajungem sa nu stim de ce suntem furiosi, sa nu stim dupa ce fugim sau ce cautam.


Ce cautam? 

Aglomeratia megalopolisului s-a mutat in relatiile noastre importante in care nu mai avem ragazul sa ascultam si sa oferim „spatiu” celuilalt.

Caram in spate saci cu greutati tot mai mari. 

Gestul de a lasa sacul din spate este „zen” dar exprima si esenta psihanalizei. 
In pofida evidentei solutiei, gestul simplu al despovararii este, pentru multi dintre noi, imposibil. 
Intreaga patologie de coloana vertebrala este una de „sac”. 
Ne tot indoim de spate, pana ajungem fie „ticalosi” fara „coloana”, fie bolnavi de poveri imposibile, fara sa stim ca ne pasa de ceea ce ne apasa. 
Toata violenta din societatea actuala si toata „ticalosia” tin de greutatea cu care viata este traita: fara pace, fara sens. 
Truditori, Atlasi ai poverilor noastre, am impachetat intreaga lume intr-un sac pe care-l ducem in spate fara sa stim. 
Diferenta dintre Atlas si Sisif este ca cel din urma isi poate vedea povara. 
A-ti vedea povara este primul pas spre a o descarca.

Psihanaliza se ocupa cu transferarea poverilor spre zona vizibila; pentru a se ocupa cu succes de povara din spate, psihanalistul se afla la spatele pacientului sau. 

Psihanalistul „asigura spatele” celui aflat pe divan, conferindu-i acestuia premisele „gestului zen”, de a lasa povara din spate. Sacul de povara este tesut de familiile noastre iar continutul ne apartine: dorinte nestiute, frici cumplite, furii retinute. 
Toate cele aflate in sac sunt incercari esuate de a avea temei si repere in viata.

Axis mundi, reperul de esenta al vietii, nu poate exista cata vreme suntem afectati de cifoze si lordoze cu etiologie de „sac”. Intemeierea destinala, „stalpul vietii”, coloana vertebrala sanatoasa, reclama, in prima instanta, verticalitate. 

Nu este posibila „o verticalitate a plecaciunii”, adica a altor patologii ale coloanei, ci una legata de ordinea firii: cu radacinile in pamant si capul in cer.

In locul acestei cosmice stabilitati ne aflam cu picioarele in beton si cu capul in sacul de povara, rupti de cer si izolati de pamant. Cerul nu mai este vizibil de atata smog citadin, aflat mai mult in sufletele noastre; pamantul sufera de atatea deversari, defrisari si extractii. 

Suntem decuplati de pamant prin „boala supraetajarilor” si de cer prin lipsa de vizibilitate. 
Cerul pare sa nu mai existe pentru ca nu mai privim in sus decat foarte rar, pentru ca suntem cu ochii in pamant. 
Jupiter, Venus, Marte si chiar luna plina se pare ca au disparut.

Inceput precizabil si cu un sfarsit incert.


Ramane un unic punct de referinta: clipa aceasta, chiar acum. 

Dar clipa este „contaminata” de modelele culturale ale lumii care ne ofera raspunsuri, predictii si reprezentari ale trecutului. Este dificil (in cel mai bun caz) sa traim o clipa degajata de aluviunile non-clipei, ale vietii „ca si cum”, ale traiului prin delegatie, ale sacului de povara. Simplitatea clipei pare nerelevanta fata de complexitatea traumei mentale, care produce neincetat reprezentari.

Simplitatea clipei si miracolul existentei sunt insesizabile: acum … acum … a … si mintea revine cu obstinatie pentru a ventila „fantasmagorii”, rapindu-ne clipele vietii noastre, rapindu-ne vietile.

Mintile noastre ne ascund vietile si le transforma in seriale fantasmatice. Detenta devine detentie, printre zabrelele gandurilor noastre, prin zeghea amintirilor si lacatele viitorului.

Pentru a putea regasi clipa, dincolo de pacla fantasmatica, este necesar un „moment” de discontinuitate. Orice eveniment dramatic are acest rol; la fel si unul fericit. Trebuie sa ne pierdem viata actuala printr-un plus sau un minus, pentru a putea sa ne redefinim clipa.

A merge prin iarba poate fi un eveniment destinal, dar cati pasi prin iarba sunt pierduti pentru ca fiinta noastra este pierduta prin lumi imaginare. Cati pasi prin iarba sunt automati, in ordinea bunei automatizari actuale, cate clipe din viata sunt sterse, fade, in pofida realitatii lor cosmice.

Fascinatia departarii, mirajul spatiului aerat al orizontului este proportionala repulsiei proximitatii si pierderii simtului coerentei acum-ului. Atunci-ul devine corelativul estomparii experientei prezentului: daca acum-ul inseamna teama, furie, depresie, afecte negative, toxice, atunci-ul este purificat de toate acestea.

Cura de detoxifiere psihica incepe prin explorarea diferentelor spatio-temporale dintre acolo–aici si atunci–acum. Un intreg spatiu cultural-social-personal se afla prins intre proximitate si orizont: idealul, „trebuie sa fie”, imperativul, tine de „acolo si atunci”. Este-le si realul se afla mereu aici si acum.

Eclipsa este-ului si a realului direct experimentabil se produce, gradat, prin enculturatie, prin preluarea formelor de personalitate specifice unei culturi. Tranzitul de la aici si acum-ul persoanei intai, la delegarea realitatii la persoana a doua si impersonalizarea prin tert (sursa institutiei) este asociat instalarii individului in Cultura. Raportarea la realitate se poate face prin cele trei planuri (Eu, Tu, El-acela) ordonate de criteriul (de)personalizarii, al centrarii-decentrarii de experienta directa, personala.

Aici sunt toate lucrurile, cerurile si pamanturile, suntem in ceruri, pastrand picioarele pe pamant. „Omul intreg”, care isi traieste realitatea trup-minteeste sinteza dintre cer si pamant, este centrul care leaga toate elementele: nici „cazut”, nici „inaltat”, nici jos, nici sus.

Pentru a ajunge in cer este nevoie a renunta la dorinte, pentru a aduce cerul pe pamant este suficient sa ne traim dorintele, pentru a fi, nu este nevoie de nimic. A renunta la dorinta nu este posibil: dorintele blocate se transforma in altele; a renunta la dorinte este, in sine o dorinta; este o dorinta cardinala care se substituie altora; poate ca in cazul acesta ar fi bine sa renuntam la dorinta de a renunta la orice dorinta, adica la a mai fi preocupati de subiectul renuntarii sau acceptarii dorintelor.

Capcanele propriului drum sunt dificil de vazut: orice ideal spiritual poate fi un model mental care separa mintea de trup si devine, in sine, piedica.Acum-ul experientei poate fi alterat prin proiectii indepartate ale „realizarii” fiintei. Oricine isi face „comoara in ceruri” nu poate sa vada ca detine comoara aici si acum, pe pamant: a fi, existenta. Existenta este unicul element care se refera la cadru si nu la continut. Iluzia este continutul,realitatea este cadrul. Cel ce Este, nu conteaza cum este; cel ce nu Este, conteaza cum este. Daca eu sunt cel ce Este, pot fi oricum. Oricum-ul anuleaza devenirea si aduce fiinta in echilibrul total al starii actuale.

Nu are relevanta „bunatatea” cat timp nu ne-am intalnit cu umbra, cu „rautatea”. Fiinta intreaga nu poate fi nici buna, nici rea, nici dreapta, nici nedreapta, nici cinstita, nici ticaloasa. Eu sunt (si) rau, nedrept, ticalos, nu intr-o forma potentiala, ci intr-una cat se poate de actuala, „obiectivabila” prin convingerile altor persoane.

Cat timp nu ne-am intalnit cu umbra, cu „necuratul”, prescriptiile spre zonele (socialmente) pozitive ale fiintei ne pot mentine cantonati in „jumatati” ale existentei, in timp ce ceea ce lipseste intregului se afla adanc aruncat in inconstient, in profunzimile fiintei.

Omul intreg este cel care reuneste binele si raul, cel care „a pacatuit” si cunoaste valoarea „curateniei”. Un polar nu are valoare experientiala fara celalalt, in special in ceea ce priveste constituirea reperelor personale ale raportului dintre bine si rau, dincolo de preluarea explicita, secundara, „second hand”, a acestora.

Second hand sunt multe dintre elementele care alcatuiesc realitatea noastra cotidiana. Sunt „atat de second hand” incat am ajuns sa le consideram „marfa” de prima mana, fara sa le mai fi luat inca o data la mana (decat ca un proscris gest masturbator), pentru a vedea ce este viata noastra in mod real, cat exprima propriile dorinte si cat pe ale celorlalti.

Mai mult decat sa fim „buni crestini” nu putem face in ordinea societatii noastre. Avem alternativa contului propriu, care este insa periclitanta prin inflatiile specifice singuratatii. A merge dincolo de figura „bunului crestin” inseamna o forma de pustnicie urbana intemeiata pe experienta directa a existentei, dincolo de ritual si dincoace de simbol. Contul propriu nu are harti pentru ca acestea se creeaza in timp real, cu fiecare pas exploratoriu.

Cu totii dorim momentul in care sa ne odihnim, vazand ca este bine. Momentul survine, neprogramat, spontan, precum o unda a vantului de primavara: si am vazut, intr-o clipa, ca este Bine, ca Este … ca Este viata-moartea, iubirea-furia, bucuria-durerea.

Odata cu observarea propriei „opere”, a vietii care este bine, toate prescriptiile devin instalate, personale si intrebarile fundamentale se transfera in viata-raspuns. A vedea ca „este bine”, transfera decalogul extern in varii expresii interne ale legii implicite, forma de „unilog”.

Nimic nu exista in afara mea pentru ca totul este inauntrul meu; si daca inauntru si afara sunt delimitari relative, tot universul sunt Eu.

Eu sunt o stea pe cerul noptii de vara: Eu sunt acea stea, eu, prin reprezentarea interna de „stea”. Toate lucrurile acestei lumi sunt Eu, pentru ca le primesc in mintea si sufletul meu, le cunosc, le numesc si le retrimit „in afara”.

Universul nu exista separat de noi, nu pentru ca nu ar avea cine sa il cunoasca, ci pentru ca universul-obiect de cunoscut este si subiectul cunoscator.

In pofida evidentei psihoneurologice a reconstructiei interne a universului, continuam sa ne percepem separat si sa credem ca reprezentarile (cognitive) ale universului ar fi universul in sine, real, direct.

Nu putem detine cunoasterea obiectiva a lumii intr-o forma cognitiva, mediata de reprezentari mentale; putem fi obiectivi numai prin experienta directa a existentei, lipsita de intermediul cognitiv, situatie in care binomul obiectiv-subiectiv se contopeste, se dilueaza in ceea ce este.

Deconstructia treptata a credintelor despre lume si chiar a tendintei spre deconstructie este proportionala cu experienta directa a realitatii. Deconstructia este tulburatoare, in timp ce experienta directa a realitatii este pacificatoare; fiinta intreaga le contine pe amandoua.

Suntem ceea ce suntem si expresia a ceea ce suntem o regasim cu fiecare gand care ni se impune in realitatea interna. Orice gand despre ceilalti este generat de faptul ca si ceilalti sunt ceea ce sunt, desi, paradoxal, in gandurile noastre ii putem schimba.

Eu sunt cel ce Este: reprezinta expresia ontologica esentiala. Putini ajung sa fie, sa experimenteze realitatea, prin contactul cu starea de acum. Devenim o constructie relational-social-culturala a carei sursa se pierde. Este ca si cum fiecare Eu este o institutie depersonalizata a propriei fiinte."



sursa 


sâmbătă, 19 mai 2018

vineri, 18 mai 2018

un moment


Dragilor, îmi trebuie penumbră pentru a-mi ocroti visele.
Numai așa îmi pot împlni misiunea sufletească.
La anii mei, am destulă răbdare și numai Domnul îmi
îngaduie subtilitatea exprimată-n cuvinte, pentru a nu fi înteleasă prea devreme ( atunci voi fi ..murind! )
Nu-mi pot separa Mintea și Sufletul de Trup; m
-am regăsit totdeanuma în amestec. 
Nu le-am gândit niciodată separate. 
În conștiența mea, toate trei, împreună, sapă-n straturile dure ale vieții, în căutarea unu izvor.
Mi-a trebuit o viață ca să-nvaț să privesc, să gust, să...( cele îngăduite în simțuri și în limita meritată ), un copac, un om, o furtună, un semn al pietrei….încât, în cele din urmă, să apară o imagine. 
Și s-o CRED!
Nu sunt aleasă să-mi opresc cursul vieții ca să găsesc cuvintele potrivite cu care să rezonez cu voi în întelegerea aceste imagini…

”Realitatea nu este o stare identic comună tuturor oamenilor.
Ea cuprinde, deopotrivă, oameni și fapte în starea lor unică de variabile ale unui moment matricial cosmic” ( Mânzatu )

Nu pot ajunge la mine înSămi, îndepartand Țărâna de Suflarea Sfântă. 
Aș distruge podul pe care l-a-ntins Mintea, între ele;
între Cer (suflet) si Pământ (tărana), toate cele spuse/făcute, nu-s nici sus nici jos.
Sunt numai ecoul Cuvântului primordial!

joi, 17 mai 2018

Hristos S-a Înălțat!



"Marea Rebeliune" - Samael Aun Weor


Norme intelectuale     


"Pe terenul vieții practice, fiecare persoanã își are criteriul sãu, modul sãu mai mult sau mai puțin învechit de a gândi și niciodatã nu se deschide la nou; acest lucru este incontestabil, indiscutabil, de netãgãduit. 

Mintea umanoidului intelectual este degeneratã, deterioratã, într-o evidentã stare de involuție.
În mod real înțelegerea umanitãții actuale se aseamãnã cu o veche structurã mecanicã, inertã și absurdã, incapabilã prin ea însãși, de orice fenomen de flexibilitate autenticã. 
Minții îi lipsește maleabilitatea, se aflã îmbuteliatã în multiple norme rigide și inadecvate. 
Fiecare își are criteriul sãu și norme rigide determinate, în funcție de care acționeazã și reacționeazã neîncetat.
Aspectul cel mai grav din toatã aceastã chestiune este cã milioanele de criterii corespund milioanelor de norme putrede și absurde. 
În orice caz oamenii niciodatã nu considerã cã greșesc, fiecare cap este o lume și nu încape îndoialã cã printre atâtea ascunzișuri mentale existã multe sofisme care sã distragã și stupiditãți insuportabile.
Însã judecata îngustã a mulțimilor nu bãnuiește nicidecum îmbutelierea intelectualã în care se gãsește. 

Acești oameni moderni, cu creier de gândac, au cea mai bunã pãrere despre ei, își închipuie cã sunt foarte liberali, super-genii, cred cã au o judecatã foarte deschisã. 
Ignoranții cultivați se dovedesc a fi cei mai dificili, cãci în realitate, vorbind de aceastã datã în stil socratic, vom spune: „nu numai cã nu știu, ci pe deasupra ei nu știu cã nu știu”.
Șarlatanii intelectului fixați în aceste norme învechite ale trecutului, se desfãșoarã violent în virtutea propriei lor îmbutelieri și refuzã în mod categoric sã accepte ceva ce, sub nici o formã, nu poate sã se încadreze în normele lor de oțel.
Atotștiutorii cultivați cred cã tot ceea ce, dintr-o cauzã sau alta, iese de pe drumul rigid al procedeelor lor ruginite, este absurd sutã la sutã. 

Astfel, acei bieți oameni cu o judecatã atât de complicatã, se autoînșealã în mod mizerabil. 
Pseudosavanții acestei epoci se cred geniali și îi privesc cu dispreț pe cei care au curaj sã se îndepãrteze de normele lor roase de vreme; cel mai rãu este cã nici mãcar nu bãnuiesc cruda realitate a propriei lor nepriceperi.
Meschinãria intelectualã a minților râncede este de așa naturã încât își oferã luxul de a pretinde demonstrații despre ceea ce este realul, despre ceea ce nu ține de minte. 

Nu vor sã priceapã oamenii cu înțelegere rahiticã și lipsitã de toleranțã, cã experiența realului apare numai în absența egoului.
Incontestabil, nu ar fi nicicum posibil sã recunoaștem în mod direct misterele vieții și ale morții, câtã vreme nu s-a deschis înãuntrul nostru mintea interioarã.
Nu e de prisos sã repetãm în acest capitol cã numai conștiința superlativã a Ființei poate cunoaște adevãrul. 

Mintea interioarã poate funcționa doar cu datele pe care le aduce conștiința Cosmicã a FIINȚEI. 
Intelectul subiectiv, cu dialectica sa raționalã, nu poate sã știe nimic din ceea ce scapã jurisdicției sale. 
Știm deja cã noțiunile de fond ale dialecticii raționale se elaboreazã cu datele aduse de simțurile de percepție externã. 
Cei care se aflã îmbuteliați în procedeele lor intelectuale și în normele lor fixe, opun întotdeauna rezistențã acestor idei revoluționare.
Numai dizolvând EGOUL în mod radical și definitiv, este posibil sã ne trezim conștiința și sã ne deschidem în mod real mintea interioarã.
Totuși, întrucât aceste declarații revoluționare nu se încadreazã în logica formalã și nici în logica dialecticã, reacția subiectivã a minților involutive opune o rezistențã violentã. 

Acești bieți oameni ai intelectului vor sã punã oceanul într-un pahar de sticlã, presupunând cã universitatea poate controla toatã înțelepciunea universului și cã toate legile Cosmosului sunt obligate sã se supunã normelor lor academice învechite. 
Nici pe departe nu bãnuiesc acești ignoranți, modele de înțelepciune, starea degenerativã în care se aflã. 
Uneori, acest gen de oameni se remarcã pentru o vreme când vin în lumea esotericã, dar se sting curând ca niște flãcãrui, dispar din panorama neliniștilor spirituale, îi înghite intelectul și dispar din scenã pentru totdeauna. 
Superficialitatea intelectului nu poate pãtrunde niciodatã în fondul legitim al FIINȚEI; totuși, procesele subiective ale raționalismului pot sã-i conducã pe nerozi la tot felul de concluzii foarte strãlucitoare, dar absurde.
Puterea de a formula concepte logice nu implicã în nici un caz experiența realului. 

Jocul convingãtor al dialecticii raționale îl fascineazã pe cel ce raționeazã, fãcându-l sã confunde mereu pisica cu iepurele.
Strãlucitoarea succesiune de idei îl orbește pe șarlatanul intelectului și îi dã o oarecare autosuficiențã atât de absurdã, încât respinge tot ce nu miroase a praf de biblioteci și a cernealã universitarã. 

„Delirium-ul tremens” al bețivilor alcoolici are simptome inconfundabile, însã cel al celor îmbãtați cu teorii se confundã ușor cu genialitatea.
Ajungând la aceastã parte a capitolului nostru, vom spune cã este într-adevãr foarte greu sã știm unde se terminã intelectualismul șarlatanilor și unde începe nebunia. 

Câtã vreme vom continua sã fim îmbuteliați în normele putrede și râncede ale intelectului, va fi ceva mai mult decât imposibilã experimentarea a ceea ce nu aparține minții, a ceea ce nu aparține timpului, a ceea ce este realul."
***




marți, 15 mai 2018

"Stapânii lumii" - Acad. Dinu C. Giurescu


„Fie ca vreti, fie că nu, vom avea un guvern mondial. Singura chestiune este dacă va fi acceptat sau impus" 
(James P. Wartburg, bancher american şi consilier financiar al Preşedintelui Franklin D. Roosevelt)


Ca să ştim... Ca să înţelegem... (...) La câţiva ani de la evenimentele din decembrie 1989, piaţa de carte din România era „dată peste cap", de romanele unui personaj controversat: Pavel Coruţ. 

Povestirile sale împletesc, după cum el însuşi mărturiseşte, realitatea cu fantezia, autorul lăsând la latitudinea cititorului să stabilească unde sfârşeşte una şi unde începe cealaltă.
Pavel Coruţ, fost şef adjunct al Serviciului de Contraspionaj Militar, (C.I.), din vremea lui Ceauşescu, este o persoană care ştie multe. 
Spre deosebire de alţii, domnia sa nu tace. Domnia sa scrie! 
Mai dă şi câte un interviu, dar nu este prea apreciat că interlocutor de către moderatori, întrucât are un stil de conversaţie foarte „milităros". 
În schimb aflat în faţa foii de hârtie este capabil să dea din plin proba talentului său. În discuţiile despre el am aflat că ar fi un nostalgic sau un beneficiar al vechiului regim, în timp ce alte persoane sunt convinse că este un provocator, dar cei mai mulţi se văd constrânşi de „faptele sale de arme" scriitoriceşti, să-i recunoască buna credinţă şi patriotismul. 
Eroii romanelor sale sunt în principal agenţi ai serviciului de contraspionaj românesc, aflaţi într-o luptă inegală, pe viaţă şi pe moarte, cu slujitorii bine plătiţi ai „Bubulilor", stăpânii din umbră ai lumii! 
Pe lângă lunga listă de romane de spionaj (pro şi contra), cu acţiuni normale, anormale şi mai ales paranormale, ale căror eroi sunt cât se poate de români şi de patrioţi, a scris şi o foarte interesantă şi utilă serie de cărţi destinate succesului în viaţă, în afaceri şi mai ales destinate tinerilor. 
Tematica abordată este foarte complexă, plecând de la lupta împotriva drogurilor, alcoolului şi tutunului şi până la formarea gândirii pozitive şi găsirea propriului drum în viaţă...

Pe la începutul anilor 2000, exista un talk-show pe Antena 1, care se numea: „Marius Tucă Show". 
Acest excelent ziarist invita în emisiunile sale, cele mai reprezentative personalităţiale momentului, de la preşedintele statului, primul ministru şi membri ai guvernului, până la sportivi, oameni de cultură sau de ştiinţă... pe scurt, invita în fiecare seară, „Omul zilei"! ...
Era unul dintre programele cele mai aşteptate şi mai urmărite, întrucât realizatorul nu-şi „ierta" pentru nimic în lume invitatul, supunându-l unui continuu tir de întrebări, care de care mai provocatoare şi mai indiscrete referitoare la activitatea profesională sau acţiunile publice ale acestuia. 
Totul cu bun simţ, totul cu maxim profesionalism, beneficiind de o echipă redacţionala de elită!
Într-o seară de acum circa zece ani, l-a avut ca invitat pe marele nostru economist şi academician Anghel Rugină, profesor universitar de anvergură mondială, care din păcate s-a stins din viaţa... 
Emisiunea de pe Antena 1 din acea seară avea să devină, pentru toţi cei care am urmărit-o, absolut memorabilă.
Sub Ceauşescu, Anghel Rugină a fugit din ţară, trecând Dunărea înot la sârbi. A fost rănit la picior de un grănicer român, dar a reuşit în cele din urmă să ajungă în Statele Unite, unde a devenit membru corespondent al Academiei Statelor Unite, şef de comisii economice şi consilier în diferite guverne americane. Pentru cine vrea să se edifice mai pe larg despre personalitatea acestui român de excepţie recomand lectura de pe Wikipedia şi din alte surse on-line.
La un moment dat, cu toată experienţa sa, Marius Tucă a scăpat invitatul de sub control. 
Personajul „de mare calibru" din acea seară, a pus treptat stăpânire pe emisiune, toată pregătirea acesteia ducându-se „pe apa Sâmbetei", deoarece răspunsurile sale la întrebările moderatorului depăşeau cu mult tiparul emisiunii, prin amplitudine, prin modul în care erau documentate şi mai ales prin consecinţele lor!... 
Erau răspunsuri care impuneau de la sine alte întrebări şi tot aşa... Ca un bulgăre de zăpadă lăsat să se rostogolească pe o pantă proaspăt ninsă!... 
Dar să vedem ce s-a întâmplat, concret!
Domnul Rugină a afirmat la un moment dat, că a fost invitat acasă la George Bush! 
La „Casa Albă", bineînţeles. 
Fiica domniei sale era prietenă şi colegă de facultate cu gemenele preşedintelui american, iar acesta a vrut să îl cunoască personal, aşa că l-a invitat la o cină în cel mai bine păzit obiectiv al planetei. Şi când Marius Tucă l-a întrebat cum e de fapt preşedintele american „în privat", au început dezvăluirile:
Anghel Rugină (A.R.): George Bush este un texan simpatic, cinstit şi foarte de treabă, dar nu face ce vrea el!..."
Marius Tucă (M.T.): Cum, adică, nu face ce vrea el? Păi nu este el cel mai puternic om de pe planetă? Nu conduce el guvernul celui mai puternic stat din lume?" A întrebat, Tucă.

A.R.: Păi, nu prea... 
„Se vede treaba că trebuie să fac unele precizări, a mai „ca să se ştie şi ca să puteţi înţelege mai bine"!...
Dragii mei, lumea asta este condusă de un fel de guvern mondial, format dintr-un grup de circa 250-300 de persoane, super-bogate, super-puternice şi super-bine-informate, care trăiesc „ca în sânul lui Avram"! 
Oamenii ăştia deţin puterea absolută pe planetă. 
În afară de accesul imediat la toate resursele economice şi la cele mai recente descoperiri tehnico-ştiinţifice, multe ţinute în secret, au la dispoziţie, în toate ţările lumii, institute de cercetări psiho-sociologice, cu ajutorul cărora ţin sub control toate popoarele planetei. 
Acestea le indică personajele politice cele mai „potrivite" pentru a „câştiga alegerile", în mod „democratic" în cele mai importante state ale lumii; importante nu numai ca număr de locuitori, dar mai ales prin resursele lor naturale, prin puterea economică, militară sau prin poziţia lor strategică.
Practic toţi conducătorii statelor importante ale planetei sunt „aleşi" cu „binecuvântarea » acestui „Grup", şi toţi cei aleşi nu fac altceva decât să pună în practică „directivele" trasate de acesta..."

Telespectator (T.S.): Domnule Anghel Rugină, face şi România parte dintre ţările vizate de „Grup"?

A.R. : Da. Şi ca dovadă vă aduc faptul că, înainte cu două luni de alegerile din 2000, persoana care a câştigat alegerile prezidenţiale, a fost în vizită „privată" în Statele Unite, iar la două săptămâni de la câştigarea alegerilor, primul ministru proaspăt numit a făcut acelaşi lucru. Au fost amândoi să-şi ia „foaia de drum"...

T.S.: Adică dumneavoastră vreţi să spuneţi că pe preşedintele nostru ni l-au ales americanii?

A.R. : Nu o spun eu. Aşa este. Numai că nu americanii, ci „Grupulcare conduce. În America a avut loc doar acceptarea şi instruirea personajelor."

T.S.: Să vă fie ruşine domnule, Rugină... Să vă fie ruşine că aţi ajuns la vârsta pe care o aveţi, cu capul plin de păr alb, ca şi mine şi că ne minţiţi în halul ăsta... Nu ştiu ce interes aveţi să o faceţi, dar vreau să vă spun că pe preşedintele nostru l-am ales noi, cu toţii, prin votul nostru, că aşa am vrut noi! Să vă fie clar: aşa am vrut noi! Şi apoi cum să ni-l aleagă alţii când este o comisie de votare care verifică vot cu vot, de la toate partidele... Sunteţi un mincinos! Domnule Marius Tucă, nu mai chemaţi, domnule, din ăştia... Bună seara!...

A.R. : Dragă domnule, te felicit!... Te felicit că ai ajuns la vârsta la care ai capul plin de păr alb şi că ai trăit până acum cu impresia că ai putere! Că votul tău contează! Poţi să mori fericit în cazul ăsta! Eu nu am vorbit pentru cei care au vârsta şi convingerile dumitale. Eu am vorbit pentru cine are urechi să audă şi minte să înţeleagă!... 
În ceea ce priveşte votul, nu uitaţi vorbele lui Stalin, care zicea că nu contează cine şi ce votează, contează doar cine numără voturile! 
Astăzi cu voturile centralizate electronic treaba asta a devenit un simplu joc pentru un informatician: cu un program deştept, printr-o simplă atingere a unei anumite taste, voturile plus ale unui candidat se adună discret la cel care trebuie să iasă...
Îmi spui că nu ştii ce interes am... Am interesul ca POPORUL MEU SĂ AFLE... Să afle şi să înţeleagă! 
Să înţeleagă că la nivel global „cărţile sunt făcute"! 
Oamenii ăştia sunt prea deştepţi şi prea puternici!..."

T.S.: (chiar dacă se tratează de către un alt telespectator lăsăm iniţialele cu titlu generic, pentru cursivitatea mesajului): Dar cine sunt oamenii ăştia? Este vorba de Francmasonerie?

A.R. : Sunt şi masoni în „grup", dar nu sunt majoritari!

T.S.: Atunci, despre cine este vorba? E sultanul Bruneiului? Bill Gates? Sau cine altcineva?

A.R.: Mai, băieţi... Pe oamenii ăştia nu-i cunoaşte nimeni... 
Adică nimeni dintre „muritorii de rând"! 
Ce, sultan? Ce, Bill Gates? Ăştia sunt mici copii, pe lângă cei din "GRUP"! 
Trebuie să înţelegeţi că adevăraţii bogaţi ai lumii nu apar în nici un top, al niciunei reviste... 
Se bucură de anonimat pentru ca astfel să aibă libertate deplină de mişcare. 
Doar un număr limitat de persoane, alese pe sprânceană, cunoaşte identitatea unora dintre ei, alte persoane „alese", cunosc pe altele, şi tot aşa. 
Nimeni nu poate pune toate piesele acestui puzzle împreună... 
Nici măcar preşedinţii marilor state ale lumii. Directivele ajung la ei prin interpuşi. V-am spus că este vorba despre oameni deosebit de inteligenţi şi despre o organizare perfectă!...

T.S.: Atunci sunt evreii?

A.R.: Sunt şi evrei dar nu sunt majoritari!

T.S.: Arabii? Sunt şi arabi? Că ăştia au petrol...

A.R.: Dragii mei, sunt reprezentanţi de peste tot, într-o proporţie echilibrată. În asta şi constă succesul „Grupului", deciziile în interiorul lui se iau într-un mod absolut democratic, iar locul în acest „Grup" se moşteneşte, pe principii monarhice, cei ce urmează să intre fiind foarte bine testaţi şi pregătiţi în acest sens...

T.S.: Bun, şi cam de când se întâmplă chestiile astea?"

A.R.: Se zice că acest „Grup" a luat fiinţă cam pe la începutul anilor 1800, cu scopul declarat de a prelua conducerea lumii. Prima mişcare cu relevanţă la nivel planetar ar fi fost iniţierea valului de revoluţii din Europa anilor 1848. 
Apoi „Grupul" a încercat preluarea puterii pe tot globul prin intermediul ideologiei comuniste."

T.S.: Cum adică, să preia puterea în lume cu ajutorul comunismului? Păi comunismul nu zice că totul este al tuturor? Nu înţeleg. Puteţi să ne explicaţi?"

A.R.: O.K. Să raţionăm un pic... 
Deci ideologia comunistă spune că totul este al tuturor, este adevărat, dar şi că nimeni nu poate dezlipi nici un strop din bunurile în comun pentru folosul său personal. Deci totul este al tuturor şi în particular al nimănui. Şi chiar dacă nu sunt ale nimănui, după victoria planetară a comunismului, aceste bunuri trebuiesc totuşi "administrate" de cineva. Şi de ce acel cineva n-ar putea fi un „Grup" de administratori la nivel mondial de, să zicem... 250-300 de persoane!... " 

...Toată lumea... mută. Inclusiv Marius Tucă...

Şi domnul profesor a continuat: "Toate mişcările de rezonanţă mondială de după 1848, s-ar fi produs cu acceptul acestui „Grup". Totul bine studiat. Totul cu un scop precis.
Bineînţeles că au apărut şi evenimente neprevăzute. 
La un moment dat, liderii comunişti, supuşi unei propagande deşănţate cu scopul creării cultului personalităţii, pe criterii de marketing politic, au început ei înşişi să creadă în ceea ce propovăduiau şi să se creadă nişte ZEI în viaţă, aşa că au scăpat de sub control. 
Şi atunci a fost nevoie de crearea unei ideologii care să contrabalanseze comunismul şi anume fascismul. 
Şi aşa a pornit cel de-al doilea război mondial... 
Şi când şi fascismul a început să aibă derapaje i s-a opus o coaliţie mondială, şi pentru că nu fusese înfrânt comunismul "independent", a fost nevoie de un "război rece", care s-a încheiat aşa cum ştim cu toţii, cu victoria "GRUPULUI", asupra copilului rebel - comunismul!
Acum suntem în faza în care „Grupul" se concentrează asupra unei noi strategii de putere şi anume "GLOBALIZAREA". 
Au fost create organisme la nivel global în sprijinul acestui concept: NATO, G8, G20, FMI, Banca Mondială, BERD, Comunitatea Europeană, etc...
Trebuie să recunoaştem că acest „Grup" a avut un rol foarte important în menţinerea unui echilibru strategic la nivel mondial. În perioada dominaţiei acestuia, nivelul de trai al populaţiei a crescut în mod constant, nu peste tot e drept dar încă se mai lucrează la acest lucru prin intermediul organismelor mondiale controlate de „Grup". 
De asemenea nivelul tehnologic a cunoscut un progres uriaş care nu ar fi fost posibil fără direcţionarea resurselor necesare în acest sens. 
"Drepturile omului"sunt impuse permanent pe ordinea de zi a tuturor reuniunilor la nivel mondial, sau regional, acolo unde acestea nu sunt la înălţimea momentului. 
În general se impune o nouă ordine mondială, care încearcă să înlăture haosul, anarhia şi pericolele potenţiale la nivel planetar...
V-am spus că este vorba despre persoane deosebit de inteligente.
E drept, uneori sunt mai răi câinii, ca stăpânii, dar sunt sigur că la momentul oportun, stăpânii îşi vor pune câinii cu botul pe labe!..."

Marius Tucă (M.T.): Domnule Anghel Rugină, m-aţi uimit! De unde ştiţi toate astea?

A.R.: În cercurile academice americane se dezbat destul de des subiecte de genul ăsta!"

M.T.: Şi nu vă este frică să dezvăluiţi aceste lucruri?

A.R.: În primul rând, am o vârstă: „mi-am trăit traiul, mi-am mâncat mălaiul", şi apoi sunt lucruri, repet, deja cunoscute, iar scopul pentru care am făcut-o este de a limpezi cumva apele şi de a potoli spiritele înfierbântate din România, care încă mai cred că tot ceea ce zboară se mănâncă!...

T.S.: Şi noi ce trebuie să facem?"

A.R.: Aici am vrut să ajungem cu discuţia noastră!... 
Pentru noi, important este să ne facem viaţa frumoasă în jurul nostru.
Să lăsăm gândurile mari, la scara internaţională, că acolo jocurile sunt făcute şi echilibrele nu trebuiesc rupte! 
Nu avem nici informaţiile, nici competenţa, nici resursele şi nici mijloacele necesare să acţionăm la un nivel atât de înalt. 
Putem în schimb să ne comportăm civilizat, să ne educăm bine copiii, să ne conservăm şi să ne protejăm mediul în care trăim, să ne respectăm şi să ne ajutăm, pe scurt: să ne trăim viaţa liniştiţi..."

Au trecut zece ani de la această emisiune. 
E greu să uiţi aşa ceva. În acest răstimp am încercat să deschid ochii şi să înţeleg ce se întâmplă în jurul meu.
Bineînţeles că dialogurile de mai sus sunt reproduse din memorie, întrucât nu am găsit arhivată emisiunea, pe internet, şi trebuiesc tratate cu rezerva necesară în acest caz. 
Memoria poate juca feste oricui. 
La un moment dat mă întrebam dacă această emisiune chiar a avut loc în realitate sau doar în imaginaţia mea.
Subiectul este bineînţeles foarte incitant, şi existenţa unui „Grup" de persoane iniţiate care „stăpânesc" lumea, a fost unul dintre primele lucruri care m-au frapat în romanele lui Pavel Coruţ. 
El i-a numit în aceste romane „Bubuli" Anghel Rugină l-a numit „Grup".
Pavel Coruţ i-a menţionat pe „Bubuli" sub rezerva împletirii fanteziei cu realitatea. Anghel Rugină a părut ceva mai concret. Ambii însă ne recomandă să ne trăim viaţa liniştiţi.
Sunt două personaje importante ale României şi ne putem mândri că suntem contemporani cu ei, chiar dacă domnul Anghel Rugină între timp a trecut în nefiinţă.
Şi dacă ne mândrim cu ei, să încercăm să le şi dăm ascultare!
Concluzia finală: Să ne facem viaţa frumoasă în jurul nostru, şi să o trăim în armonie.

P.S.1: Zilele trecute am vizionat pe video seria de filme „Prison Brake", care mi-a amintit brusc de interviul lui Anghel Rugina...

P.S.2: Si tot zilele trecute, intrând într-o librarie, privirile mi-au fost atrase magnetic de o carte cu acelaşi nume: „Stăpânii lumii", cu subtitlul - „O istorie a conspiratiilor", autor Juan Carlos Castillòn, Editura Nemira, Colectia „Porta Magica". 
Romanul confirmă şi dezvoltă teoria unei conspiraţii mondiale."

(2012)

luni, 14 mai 2018

- pink mondays: "Viaţa şi o pisică lânga ea este o sumă incredibilă." (Rainer Maria Rilke)


(foto net ...chinuite de mine-n alaturare)

   initiativa: cybershamans.blogspot.ro




duminică, 13 mai 2018

Sfantul Nicolae Velimirovici - "Ganduri despre bine si rau'





"PUŢIN ŞI MULT
Cine nu se mulţumeşte cu un bine mic, acela crede într'un bine mai mare şi-l caută pe acesta. 

Cine nu se mulţumeşte cu un bine mai mare, acela crede în binele cel mai mare şi-l caută pe acesta. 
Dar cine nu se mulţumeşte cu binele cel mai mare, acela nu mai crede în nici un bine şi nici nu caută vreun bine. 
Cine nu se mulţumeşte cu o stare morală scăzută, acela crede într'o stare morală mai înaltă şi o caută pe aceasta. 
Cine nu se mulţumeşte cu o stare morală mai înaltă, acela crede într'o stare morală şi mai înaltă şi o caută pe aceasta.
Dar cine nu se mulţumeşte cu cea mai înaltă stare morală, acela nu mai crede în nici o stare morală şi nici nu caută vreo stare morală. Cine nu se mulţumeşte cu faţa luminată a adevărului, acela crede în faţa mai luminată a adevărului şi o caută pe aceasta. 
Cine nu se mulţumeşte cu faţa mai luminată a adevărului, acela crede în faţa cea mai luminată a adevărului şi o caută pe aceasta. Dar cine nu se mulţumeşte cu faţa cea mai luminată a adevărului, acela nu mai crede în nici un adevăr şi nici nu caută vreun adevăr. Aşa se lămureşte de ce adesea se găsesc printre cei care au primit credinţa Creştină mai mulţi imorali şi athei decât printre necreştinii care n'au avut totul şi n'au pierdut totul.

DOUA MORALE
Morala stăpânului şi morala slugii sânt în fapt unul şi acelaşi lucru. 
Ele sânt unora ca nişte gheare, iar altora spre sângerare; ori unora de mânie, iar altora spre deznădejde. 
Dar când cei zgâriaţi îşi arată ghearele, atunci rolurile se schimbă: deznădejdea se preschimbă în mânie, iar mânia în deznădejde. 
Iar sfârşitul întregului joc este nebunia.
De fapt, nici una, nici cealaltă nu e morală, ci numai o îndreptăţire negativă a moralei. încă odată, luaţi aminte: când propovăduitorul acelei morale a zgârierii şi a sângerării sfârşeşte în casa de nebuni, asta se numeşte îndreptăţire negativă a moralei.

MICROBUL SUFLETULUI
Păcatul este microbul sufletului. 
Dintre toţi microbii din lume, păcatul este cel mai statornic şi cel mai răspândit. 
Un singur păcat ajunge să-l doboare pe cel mai puternic om. Intocmai ca un singur cariu care se strecoară sub scoarţa celui mai puternic stejar! 
Care pe care va nimici mai curând: cariul pe stejar sau stejarul pe cariu? 
E limpede că mai degrabă cariul va nimici stejarul, decât stejarul pe cariu. 
Cugetă şi singur dacă mai este în sufletul tău ceva atât de dăinuitor şi de atotprezent precum păcatul. 
Şi de dragostea mamei îţi vei aminti mereu, dar apoi o vei uita. 
Şi pe prietenii răposaţi îi vei pomeni, dar după o vreme vei amuţi. Şi de faptele tale bune îţi aminti, dar apoi le vei da la o parte. 
Insă păcatul pe care l-ai săvârşit acum patruzeci de ani, în fiecare dimineaţă îţi strigă: „bună dimineaţa," şi în fiecare seară: „la revedere!" 
Strigă şi va tot striga, şi nu va amuţi nicicând în viaţa ta. 
Păcatul se înmulţeşte mai repede decât orice altceva pe pământ. Păcatul parcă îşi simte puterea în mulţime şi parcă ar şti că numele său de cinste este Legiune. 
Intâiul rod al păcatului este un păcat mai mare. 
Neascultarea poate naşte ucidere. 
Cel dintâi rod al neascultătoarei Eve a fost Cain, ucigaşul fratelui său.

MULTE ETICI
Preamultele etici nu sânt altceva decât nişte etichete. 
Preamultele etici se ivesc şi s'au mai ivit în vremurile de decădere ale unor popoare vechi, ori de câte ori natura omenească inferioară doreşte să o stăpânească pe cea superioară şi ori de câte ori raţiunea omenească uzurpă cârmuirea împărăţiei morale. Ori de câte ori pământul încearcă să făurească cerul, el nu făureşte cerul, ci doar mai multe corturi asemenea cerului. 
Ori de câte ori raţiunea omenească, slugă a minţii şi parte a sufletului, se încumetă să plăsmuiască o etică, ea nu plăsmuieşte o etică, ci numeroase corturi ale eticii - care, e drept, seamănă cu etica (ca şi cortul cu cerul), dar care nu sânt altceva decât nişte etichete. 
De aceea, când auzi vorbindu-se despre o nouă etică, întreabă-te numaidecât: cum poate scoate această nouă etică a raţiunii cariul din stejar? 
Adică, cum poate smulge această nouă etică păcatul din sufletul omenesc? 
Dacă ea nici nu pomeneşte despre aşa ceva - ca, de altfel, nici o etică a raţiunii pure -, ci numai te îndrumă „mergi şi nu mai păcătui," să ştii că nu-i decât o etichetă şi nu o etică. 
La întrebările tale despre ce să faci cu păcatul săvârşit, care deja s'a cuibărit în sufletul tău, toate aceste etichete vor răspunde cu tăcerea. 
Şi cu cât vei stărui mai mult asupra acestei chinuitoare şi înfricoşate întrebări, cu atât tăcerea lor va fi mai înfricoşată şi mai nelămurită. 
Vei înţelege atunci că plugarii au început să semene înainte de a trage cu plugul prin ogor.
Intr'adevăr, cu nimic nu ai venit în ajutorul stejarului dacă îi spui: „să nu mai îngădui cariului să-ţi intre sub coajă!" 
Stejarul ar putea să nu mai îngăduie pătrunderea altui cariu, însă cel ce deja este în el n'are nevoie de tovărăşie din afară. 
E în stare să isprăvească singur lucrarea sa nimicitoare.

NATURA - CARTE
Toată împărăţia naturii nu este nimic altceva decât o carte despre împărăţia morală. 
Privită ca o astfel de carte, natura este cu totul desăvârşită, din cele mai înalte sfere ale universului până la ultimul atom. 
Numai ca o carte este reală natura, iar nu ca un duh şi-un adevăr. Dacă priveşti natura nu ca pe o carte sau istorisire despre realitate, ci ca pe o realitate în sine, ca o ultimă realitate, şi ca un spirit şi-un adevăr, mai poţi oare atunci să spui despre natură că este desăvârşită sau nedesăvârşită? 
Dacă spui că natura, ca realitate, este desăvârşită, atunci în fiecare zi vei fi pus în faţa unei minciuni şi te vei trudi zadarnic să umpli golurile acestei desăvârşiri. 
Iar dacă spui că natura este nedesăvârşită, atunci trebuie să te munceşti cu întrebarea: ce este desăvârşit? 
Şi ce este real? 
Ce este duhul, ce este adevărul? 
Pentru a te izbăvi pe tine însuţi din această cursă a contradicţiilor, în care mulţi s'au împotmolit, trebuie să te linişteşti şi să te smereşti, şi să cugeti în linişte şi smerenie la Dumnezeu şi prin Dumnezeu. 
Şi când vei începe să cugeti aşa, îţi va fi limpede că toată împărăţia naturii este numai o carte despre împărăţia morală. 
Deoarece împărăţia mai înaltă este tăcută şi nu se poate dezvălui pe sine decât printr'o împărăţie mai joasă. 
Duhul, bunăoară, este mai înalt decât cuvântul, însă cum se va exprima dacă nu prin cuvânt? 
De aceea nici nu poţi găsi o exprimare mai bună a împărăţiei morale decât natura (în afară de tăcere).
De aceea nici nu putem vorbi vreodată limpede despre împărăţia morală până ce nu împrumutăm faptele din natură, adică cele mai grăitoare chipuri ale acelei împărăţii înalte şi tăcute, deoarece graiul nostru se raportează la natură, asemenea raportului dintre natură şi o împărăţie mai înaltă. 
Natura exprimă mult mai limpede împărăţia morală decât o poate face graiul omului. 
Pentru aceasta a fost şi făcută natura, pentru a fi desăvârşita expresie plastică a împărăţiei morale.
De aceea şi împrumutăm faptele din natură (căci acesta e rostul lor), ca să ajutăm graiul nostru să exprime, pe lângă altele, grozăvia păcatului. 
De aceea, întrebăm: Cine va scoate cariul din stejar? 
Cine va cerne neghina de grâu? 
Cine va smulge păcatul din suflet?

CARIUL DIN STEJAR
Stejarul nu va putea niciodată să scoată singur cariul din sine. Altcineva trebuie să vină să o facă. 
Grâul nu va putea niciodată să se cureţe singur de neghina din jurul său. 
Altcineva trebuie să vină să o facă. 
Când boala stejarului şi a grâului se arată, atunci stăpânul vine s'o vindece. 
Când stejarul şi grâul, prin uscarea şi vestejirea lor, grăitor îşi cerşesc ajutor, atunci stăpânul va veni ca să-i scape de dăunător. Oare omul nu are şi el un Stăpân? 
Şi oare nu va veni Acesta să smulgă păcatul din sufletul omului?
Cu adevărat, nu este nimeni altul care l-ar putea ajuta. 
Toată natura să se preschimbe în chirurg, şi tot n'ar putea smulge nici măcar un singur păcat din sufletul omului!
Fiindcă un singur păcat are în sine atâta grozavă întunecime, încât poate adumbri şi Soarele, Luna şi stelele, şi întreaga fire - aşa cum s'a şi întâmplat la începutul acestei lumi. 
Pentru aceasta, cere cu cutremur ajutorul Stăpânului, ca şă-ţi vină cât mai repede în ajutor şi să te mântuiască de păcat! 
Strigă după ajutor mai tare decât ai striga văzând un şarpe în aşternutul tău. 
Iată, şarpele a intrat nu în aşternut, ci în sufletul tău! 
Acestea sânt, prin urmare, primele două capete ale Eticii: negrăita groază a păcatului şi negrăita putere a Celui ce mântuieşte de păcat.
Aceasta este Etica, restul sânt simple etichete. 
Aceasta este, aşadar, învăţătura despre mântuire, restul sânt învăţături despre purtare.

PACATUL NEVINOVAT
A vorbi despre un păcat nevinovat este ca şi cum ai vorbi despre un pui de lup orb. 
A vorbi despre un păcat mic este ca şi cum ai vorbi despre sămânţa cea mică a neghinei. 
Insă şi păcatul nevinovat, şi păcatul mic au un viitor mare. 
Oricât ar fi de neînsemnat trecutul unui păcat, oricât de neprimejdios prezentul, viitorul fiecărui păcat este nemăsurat de mare. 
Un şobolan ciumat tulbură multe cetăţi, pricinuieşte carantine aspre şi adună împotriva sa oştiri întregi. 
Dar, iată, cel mai nevinovat şi mai mic păcat este purtătorul şi vestitorul unui rău mai grozav decât un şobolan ciumat! 
Scoală-te, răsculând şi tu întreaga cetate a sufletului tău împotriva groaznicului vestitor al răului. 
Ridică o carantină de oţel în jurul lui şi adună toate puterile bune din tine.

UNII ZIC: ÎNMULŢEŞTE VIRTUTEA!
Inmulţeşte virtutea, şi păcatul va dispărea de la sine. 
Aşa au zis unii învăţători ai neamurilor, însă neamurile nu au putut simţi niciodată adevărul acestei învăţături.
Izbăveşte-te pe tine însuţi de păcat, dezrădăcinează din tine dorinţa de viaţă, şi prin aceasta te vei slobozi de păcat. 
Aşa au zis alţi învăţători, ceva mai profunzi decât cei dintâi, însă neamurile nu au putut simţi niciodată adevărul acestei învăţături. Toate neamurile, de la începutul lumii, au simţit limpede că omul trebuie să se slobozească de păcat, dar că nu o poate face prin sine însuşi. 
Toţi au simţit că, fără ajutorul puterilor cereşti, omul niciodată nu se va putea slobozi singur de păcat. 
Toţi s'au încredinţat limpede că jertfa ajută mai mult decât filosofia la nimicirea păcatului.
Aducerile de jertfă sânt vechi de când lumea. 
Reaua lor întrebuinţare, aproape la fel. încredinţarea de căpătâi a neamurilor, de-a lungul istoriei, încredinţare pe care nici un sofism al raţiunii nu a putut-o clătina, până în ziua de azi, este că păcatul e mai tare decât omul şi că omul nu se poate izbăvi de păcat fără jertfă şi fără mijlocirea cerului. 
Prin urmare, nici virtutea nu se poate înmulţi până ce nu piere păcatul. 
Pe cât face loc păcatul, pe atât pătrunde în suflet virtutea. 
Mai întâi trebuie scoşi mărăcinii şi apoi sădită viţa-de-vie. 
Dacă se sădeşte viţa-de-vie în mijlocul mărăcinilor, mai mult va semăna via mărăcinilor, decât mărăcinii viei.

FOCUL DIN BUZUNAR
Cu oricâtă grijă ai ascunde păcatul tău, el se va descoperi de la sine. 
Suflet către suflet îşi împărtăşeşte taina sa, trecând prin toate învelişurile. 
Oamenii vor bănui cel mai ascuns păcat al tău şi vor da din cap, chiar dacă nu au vreun prilej vădit ori vreo dovadă. 
Cum aşa? 
Iată, suflet către suflet îşi împărtăşeşte taina sa, trecând prin toate învelişurile materiei. 
Dacă vrei, ascunde cu grijă focul în buzunar, dar buzunarul va lua foc, iar focul negreşit se va vădi! 
Nimic nu e ascuns, fără să fie deja descoperit."