un moment

Dragilor, îmi trebuie penumbră pentru a-mi ocroti visele.
Numai așa îmi pot împlni misiunea sufletească.
La anii mei, am destulă răbdare și numai Domnul îmi
îngaduie subtilitatea exprimată-n cuvinte, pentru a nu fi înteleasă prea devreme ( atunci voi fi ..murind! )
Nu-mi pot separa Mintea și Sufletul de Trup; m-am regăsit totdeanuma în amestec. 

Nu le-am gândit niciodată separate. 

În conștiența mea, toate trei, împreună, sapă-n straturile dure ale vieții, în căutarea unu izvor.
Mi-a trebuit o viață ca să-nvaț să privesc, să gust, să...( cele îngăduite în simțuri și în limita meritată ), un copac, un om, o furtună, un semn al pietrei….încât, în cele din urmă, să apară o imagine. 

Și s-o CRED!
Nu sunt aleasă să-mi opresc cursul vieții ca să găsesc cuvintele potrivite cu care să rezonez cu voi în întelegerea aceste imagini…

”Realitatea nu este o stare identic comună tuturor oamenilor.

Ea cuprinde, deopotrivă, oameni și fapte în starea lor unică de variabile ale unui moment matricial cosmic” ( Mânzatu )

Nu pot ajunge la mine înSămi, îndepartand Țărâna de Suflarea Sfântă. 

Aș distruge podul pe care l-a-ntins Mintea, între ele;
între Cer (suflet) si Pământ (tărana), toate cele spuse/făcute, nu-s nici sus nici jos.
Sunt numai ecoul Cuvântului primordial!