.

"Vino și asează-te.
Peste două zile nu voi mai fi aici...
Și pe urmă...niciodată."
(Vasili Șukșin)




miercuri, 31 mai 2017

marți, 30 mai 2017





- art: Daniel F. Gerhartz


luni, 29 mai 2017

- pink mondays


initiativa: cybershamans.blogspot.ro


sâmbătă, 27 mai 2017

joi, 25 mai 2017

Hristos S'a înălțat!


Inteleptul



"Inteleptul nu e un barbat batran cum suntem tentati sa credem.
Si nici macar nu e adunator de pe drumuri.
Cautatori prin gunoaie suntem noi, inteleptul le catalogheaza.
In timp ce noi ne umplem bagajele cu tot ce ne pica in mana si credem ca avem nevoie, el pleaca in vacanta cu doua randuri de schimburi, periuta de dinti, o agenda cu adrese si numere de telefon si cel putin 200 de carti pictate pe bobul de neuron.
Inteleptul crede in iubire desi pretinde ca n-a intalnit-o niciodata. Daca o vede pe strada face mare tam-tam, o invita la masa c-o vede hamesita, o infrupta din toate bunataturile si apoi o plange amar cand moare de indigestie.
Inteleptul e cel ce-a furat imaginea lui Dumnezeu, care poate chiar il plagiaza, ca sa ascunda sufletul vandut diavolului."

( Liliana Widocks)

marți, 23 mai 2017

U. G. Krishnamurti



"Spiritualitatea este invenţia minţii, iar mintea este un mit.
Tradiţiile tale te sufocă.
Dar, din nefericire, tu nu faci nimic.
De fapt, îţi place să fii sufocat. Îţi place povara sacului de gunoi cultural, deşeul mort al trecutului.
Acesta trebuie să cadă de pe tine în mod natural.
Pur şi simplu cade.
Nu mai depinzi de cunoaştere decât ca de o unealtă utilă spre a funcţiona sănătos în această lume.

Vrerea trebuie să cadă. Vrerea de a fi liber de ceva ce nu există este ceea ce tu numeşti „suferinţă”.
Vrerea de a fi liber de suferinţă este suferinţa.
Altă suferinţă nu există.
Tu nu vrei să fii liber de suferinţă.
Tu doar te gândeşti la suferinţă, fără să acţionezi.
Gândirea ta nesfârşita de a fi liber de suferinţă este doar mai mult material pentru suferinţă.
Gândirea nu pune capăt suferinţei.
Suferinţa există atât timp cât gândeşti.
De fapt nu există suferinţă – de care să fii liber.
Gânditul despre „suferinţă” şi lupta împotriva „suferinţei” este suferinţă.
Deoarece nu poţi opri gândirea, iar gândirea este suferinţă, vei suferi mereu.
Nu se poate altfel, nu există scăpare ..."


***

"Traieste viata, nu te intreba cum sa o traiesti!

In loc sa traiesti, esti obsedat de intrebarea,,cum sa traiesc?’’. Aceasta dilema este pusa in noi de cultura si de aceea este responsabila pentru multe din problemele noastre.Din cauza ca esti mort,nu traiesti ceea ce numim viata , tu esti preocupat doar de cum sa traiesti.Daca reusesti sa scapi de ideea de a trai cumva o viata mai buna,mai nobila si mai plina de sens,vei inlocui acea idée cu o alta.Trebuie sa privesti in fata faptul ca nu stii nimic despre viata sau despre viul ei.

Cum poate exista umilinţa atâta timp cât ştii ceva?

I.: Asta trebuie să fie plictisitor pentru tine, să răspunzi la aceleaşi întrebări vechi oriunde te duci.
U.G.: Eu am fost peste tot în lume, întâlnind şi vorbind cu oameni. Oamenii sunt exact la fel în toată lumea. Întrebările nu variază niciodată. Dar eu nu sunt plictisit
niciodată. Cum aş putea fi plictisit? Dacă aş fi fost vreun prost trăgând ceva foloase pentru mine din asta, căutând întrebări noi, mai bune şi diferite, atunci plictisul ar fi
fost posibil. Dar eu nu caut nimic, deci plictiseala este imposibilă. Eşti plictisit? Nu ai cum să afli pentru tine însuţi.
I.: Eu sunt plictisit pentru că sunt mediocru, ca toti oamenii. Mediocritatea mea face viaţa să pară atât de goală şi plictisitoare...
U.G.: Este foarte dificil să fii ca celălalt, să fii obişnuit. Mediocritatea necesită multă energie. Dar să fim noi înşine este foarte uşor. Nu trebuie să faci nimic. Nici un efort nu este necesar. Nu trebuie să-ţi pui voinţa. Nu trebuie să faci nimic ca să fii tu insuţi.

Dar ca să fii altceva decât ceea ce eşti, trebuie să faci multe lucruri. Plictiseala şi neliniştea pe care le simţi în tine există doar din cauză că tu crezi că trebuie să faci ceva mai interesant, mai plin de sens şi mai valoros decât ceea ce faci deja. Tu crezi că felul în care o duci acum este teribil de plictisitor şi că trebuie să existe ceva mai valoros, mai puternic şi mai entuziasmant de făcut.

Şi toate acestea devin parte din cunoaşterea complexă pe care o ai despre tine însuţi. Cu cât ştii mai multe despre tine însuţi, cu atât devine mai imposibil să fii umil şi sensibil. Cum poate exista umilinţa atâta timp cât ştii ceva? "



luni, 22 mai 2017

- pink mondays

initiativa: cybershamans.blogspot.ro

duminică, 21 mai 2017

Jiddu Krishnamurti :



"Meditatia
O minte meditativa este Tacuta.

Dar aceasta nu este Tacerea pe care o poate concepe Gandul, nu este tacerea unei seri linistite, nu este tacerea care apare cand gandul - cu toate imaginile, cuvintele si perceptiile sale - a incetat complet. Aceasta Minte meditativa este mintea religioasa - religia care nu este atinsa de biserica, de temple sau de imnuri. Mintea religioasa este expresia Iubirii.

Aceasta este Iubirea care nu cunoaste nici un fel de separatie. Pentru ea, departele este aproape. Nu este vorba de unul sau de multi, ci mai curand de acea stare de iubire in care orice separare inceteaza. Este ca si frumusetea - nu tine de masura cuvintelor. Mintea meditativa actioneaza numai din aceasta tacere.

Meditatia este o Viata, una dintre cele mai mari arte - poate cea mai mare si nu o poti invata de la nimeni. Aceasta este frumusetea ei. Nu are nici o tehnica si de aceea nici o autoritate. Cand inveti despre tine insuti, observa-te, cum mergi, cum mananci, ce vorbesti; observa barfa, ura, gelozia - daca esti constient de toate astea in tine insuti, fara alegere, asta face parte din meditatie. Astfel, meditatia poate sa aiba loc chiar asezat fiind intr-un autobuz sau umbland prin padurile pline de lumina si de iubire, ascultand cantecul pasarilor sau privind chipul sotiei ori al copilului tau.

Meditatia inseamna a descoperi daca creierul, cu toate activitatile lui, cu toate experientele lui, poate sa fie absolut Linistit. Nu in mod fortat, pentru ca in momentul cand fortezi este dualitate. Entitatea care spune "as vrea sa am experiente minunate, de aceea trebuie sa-mi fortez creierul sa fie linistit" nu va face niciodata acest lucru. Dar daca incepi sa cercetezi, sa observi, sa asculti toate miscarile Gandului, conditionarile lui, ceea ce urmareste, fricile, placerile lui, daca observi cum opereaza creierul, atunci ai sa vezi cum devine extraordinar de linistit; aceasta Liniste nu este somn ci creierul este teribil de activ si de aceea linistit. Un dinam mare care lucreaza perfect, nu scoate nici un sunet; numai cand exista frictiune exista zgomot.

Meditatia e o munca grea.
Ea cere cea mai inalta forma de disciplina - nu conformism, nu imitare, nu ascultare, nu supunere - ci o disciplina care vine prin continua luciditate, nu numai asupra lucrurilor din afara care te privesc dar si a celor din launtru. Astfel meditatia nu este o activitate de izolare ci este actiune in Viata de fiecare zi, ceea ce cere cooperare, sensibilitate si inteligenta. daca nu pui temelia unei vieti corecte, meditatia devine evadare si de aceea nu are absolut nici o valoare. O Viata corecta nu inseamna sa urmezi morala sociala ci sa fi liber de invidie, de lacomie, de cautarea puterii - care toate nasc dusmanie. Eliberarea de toate acestea nu vine prin actiunea vointei ci prin a fi Constient de ele prin intermediul Cunoasterii de Sine. Daca nu cunosti activitatile eului meditatia devine o excitare a simturilor si de aceea e de foarte mica insemnatate.

Meditatia este unul dintre cele mai extraordinare lucruri si daca nu sti ce este, esti ca omul orb intr-o lume de culoare stralucitoare, de umbre si de lumini miscatoare.

Meditatia nu este o afacere intelectuala dar cand inima intra in Minte, mintea are cu totul alta calitate; ea este atunci realmente nemarginita, nu numai in capacitatea de a gandi, de a actiona eficient ci si in sensul de a trai intr-un spatiu in care esti parte din Tot.

Meditatia este miscarea iubirii.
Ea nu este iubirea unuia sau a mai multora. Este ca apa pe care o poate bea oricine din orice vas, fie de aur, fie de pamant; este inepuizabila. Si se intampla un lucru special pe care nici un drog sau autohipnoza nu-l poate produce; ca si cum mintea ar intra in ea insasi, incepand de la suprafata si patrunzand din ce in ce mai adanc, pana ce adancul si inaltul si-au pierdut sensul si orice forma de masurare inceteaza. In aceasta stare este o pace completa - nu e multumirea care vine in urma unei rasplate - ci o pace in care e ordine, frumusete, intensitate.
Ea poate fi distrusa asa cum poti distruge o floare si totusi, tocmai din cauza acestei vulnerabilitati este indestructibila. Aceasta meditatie nu poate fi invatata de la altcineva. Trebuie sa incepi prin a nu sti nimic despre ea si sa te misti din inocenta in inocenta.

Pamantul in care poate incepe sa existe Mintea meditativa este pamantul Vietii de fiecare zi, lupta, durerea si bucuria trecatoare. Acolo trebuie sa inceapa si sa aduca ordine si de acolo sa se miste mai departe fara oprire. Daca insa esti preocupat numai sa faci ordine, aceasta ordine va naste propria ei limitare iar mintea va fi prizoniera ei. In toata aceasta miscare trebuie sa incepi, intr-un fel, de la celalalt capat, de pe celalalt mal si sa nu fi tot timpul preocupat de malul asta sau de cum ai sa treci raul. Trebuie sa te arunci in apa fara sa sti sa inoti. Iar frumusetea meditatiei este ca nu stii niciodata unde te afli, incotro te duci si care este capatul.

Meditatia nu este ceva diferit de viata zilnica; nu va bagati intr-un colt unde sa meditati timp de zece minute ca apoi sa iesiti afara de acolo si sa fiti macelar - atat metaforic cat si in Realitate.

Observand toate acestea, dandu-ti seama de participarea ta la ele, asta face parte din meditatie. Si meditand astfel veti descoperi o extraordinara frumusete; veti actiona Corect in fiecare moment; si daca nu actionati corect la un moment dat, nu are nici o importanta, ai sa prinzi momentul alta data - n-ai sa-ti pierzi vremea regretand. Meditatia face parte din viata, nu este ceva diferit de ea.
Daca hotarasti sa meditezi, aceea nu va fi meditatie.
Daca hotarasti sa fi bun, bunatatea nu va inflori niciodata.
Daca cultivi umilinta, ea inceteaza sa existe.

Meditatia este briza care intra atunci cand lasi fereastra deschisa; dar daca o ti deschisa in mod deliberat, invatand-o intentionat sa intre, ea nu va apare niciodata.
Meditatia nu e un mijloc pentru a ajunge la un anumit scop.
Ea este amandoua, Mijlocul si Scopul.
Ce lucru extraordinar este meditatia!

Daca exista vreo obligatie, vreun efort de a face gandul sa se conformeze, sa imite, ea devine o povara istovitoare.

Tacerea dorita inceteaza a fi iluminatoare; daca ea este urmarirea unor viziuni si experiente, duce la iluzii si auto-hipnoza. Meditatia are semnificatie numai in inflorirea gandului si astfel in incetarea lui.
Gandul poate inflori numai in libertate iar nu in tipare de Cunoastere mereu largite. Cunoasterea poate sa dea noi experiente de mai mare senzatie dar o Minte care cauta experiente de orice fel este imatura. Maturitatea este eliberarea de orice experienta, ea nu se mai afla sub influenta lui "a fi" sau "a nu fi".

Maturitatea in meditatie inseamna eliberarea Mintii de Cunoastere caci aceasta formeaza si controleaza orice experienta. O minte care este o Lumina pentru ea insasi nu are nevoie de nici un fel de experienta. Imaturitatea este nesatul dupa o experienta mai mare si mai larga. Meditatia este hoinareala prin lumea Cunoasterii si fiind libera de aceasta, intri in Necunoscut."

( - art: Federico Infante)

sâmbătă, 20 mai 2017


"Cand cineva se incumeta sa se lase in conducerea Providentei, printr-un elan de iubire de Dumnezeu, adica sa-si depaseasca constient conditia sa umana- sub actiunea Harului de Sus, bineinteles- poate vedea inca de aici arvuna desavarsirii sale, intr-un sentiment de liberare, ca o inviere din morti.
Timpul, cauzalitatea, lumea, viata si toate vamile cunoasterii, pline de chinul contrazicerilor, raman la pamant ca o gaoace de ou cand iese din ea un pui viu, sau cand dintr-o omida paroasa- trecuta aparent prin moartea unei crisalide- iese si zboara un fluture, in culorile curcubeului.
Asa suntem si noi in conditiile vietii acesteia, o candela cu untdelemn si fitil, dar inca neaprinsa.
Cand ajungem la cunostinta a ceea ce suntem de fapt, ca avem o inrudire cu Dumnezeu, ca locuieste chiar in strucutra noastra spirituala, ca suntem in pragul liberei alegeri a unei conceptii de viata de care sa ne tinem chiar de n-om fi pe placul lumii, atunci Dumnezeu aprinde candela si lumineaza toata viata noastra cu conceptia crestina despre lume si viata"


"Cararea Imparatiei"- Parintele Arsenie Boca

- foto: Tazio Secchiaroli

vineri, 19 mai 2017

Leonard Cohen

"M-am născut în lanțuri, dar am fost eliberat. 
Am fost vânt. Frunze uscate strivite de pereții unui spital homeopatic. 
Am fost viu. Am fost viu în îngrozire. 
Ursitoarele s-au aplecat deasupra mea asemeni unei echipe de fotbal. 
Au început să-mi dăruiască lucruri. 
Și apoi să mi le ia. 
Darurile care nu cadrau le-au aruncat înapoi în pâlnia ne-existenței. 
Daruri au fost multe și multe au fost avertismentele care le-au însoțit. 
Îți oferim o inimă excelentă, dar dacă bei vin vei începe să urăști lumea. Luna este sora ta, dar dacă iei somnifere te vei trezi în compania unor femei nefericite. De fiecare data când te vei îndrăgosti vei pierde un fulg de nea din amintiri.”

numa-n gand



La mine-n gand  , si-n spatiul imediat in care-mi pun pasul, e bine.
E liniste si-i inca un anotimp pe aleile pe care le mai duc.
Dar, se casca un hau in vorbele ce vin din lume, ca o amenintare ca va sfarsi odat cu mine.
Asa ca...raman numa-n gand.
 ...din cand in cand.

miercuri, 17 mai 2017


- foto: Daniela Ispas


marți, 16 mai 2017

Toscana



(Val d'Orcia - La strada del "Gladiatore")


luni, 15 mai 2017

- pink mondays

initiativa: cybershamans.blogspot.ro




duminică, 14 mai 2017

"te iubesc"



TE, este spațiul (omul), iar IUBESC, este timpul. 
Omul și timpul său vin împreuna. 
Numai mintea , cârcotașă și manipulatoare ce este, dă iluzia distanței între TE (omul) si IUBESC( timpul său). 
Există distanță în timp și spațiu, numa-n exteriorul nostru, nu și-n lăuntrul nostru.

(- foto: Emanuela Cau)

sâmbătă, 13 mai 2017

“Jim cel îndrăgostit de albastru”, din volumul “SUPRAVEGHETORUL și alte povestiri”, de Șerban Tomșa


"Jim se îndrăgosti fulgerător de albastru într-o primăvară, când i se umflară amigdalele și trebui să-și dea în gât cu albastru de metil. Văzând rezultatul tratamentului, își vopsi părul și mustața în albastru, își trase un costum albastru și își cumpără melon albastru.

Găsi într-un magazin chiloți și pantofi albaștri, care se asortară la gardul nou construit, vopsit în albastru. În curte avea un vișin pipernicit, pe care Jim îl făcu repede albastru, cu un spray cumpărat la colț de stradă. În doi ani își albăstri soția cu argint coloidal și începu să aibă impresia că este urmărit pe stradă de doi bărbați în uniforme și cu șepci albastre.

Într-o seară, când traversa pe la semafor, Jim fu lovit de o mașină albastră. În ultimele clipe de viaţă își îndreptă privirea în sus și văzu o lună verde, răsărind pe un cer roz."

în Ziarul Metropolis







vineri, 12 mai 2017

joi, 11 mai 2017

marți, 9 mai 2017

paun









Cultura: flamandă.

(1450-е / Llangattock Hours. Culture: Flemish. Place Created: Ghent (bound), Belgium; Bruges (illuminated), Belgium. Decorated Text Page. Unknown, illuminator. 1450s, Tempera colors, gold leaf, gold paint, and ink on parchment. Leaf: 26.4 x 18.4 cm. The J. Paul Getty Museum, Los Angeles, Ms. Ludwig IX 7, fol. 84. Source)


luni, 8 mai 2017

- pink mondays

(foto net)

initiativa: cybershamans.blogspot.ro


duminică, 7 mai 2017

Edward Young :


"Ce mic, ce falnic, ce mişel, ce mare,
Ce nepătruns, ce minunat e omul!
Cît de sublim e-Acel ce-i dete formă
Şi-a pus în noi extreme-atît de stranii!
Amestec nobil de-nclinări contrare,
Măiestru aluat de lumi opuse!
Inel de preţ în lanţul lung al Firii,
O punte-ntre Nimic şi Providenţă!
O rază de eter, mînjită, ştearsă,
Pătată, pîngărită, dar divină!
Miniatura slavei absolute!
Urmaş de glorii! Fiu plăpînd al humei!
Sărman nemuritor! Măreaţă gîză!
Un vierme! Zeu! Eu chiar de mine tremur,
Şi-n mine chiar, mă pierd, străin de casă-mi!
Sus, jos, colindă gîndu-mi, şi cu teamă
Se miră singur; mintea o ia razna!
O, ce minune pentru om e omul!
Triumf amar! Ce bucurii! Ce spaime!
Pe rînd, înaripat şi stors de temeri!
Viaţa-mi cine-o apără sau frînge?
Nu-i braţ de înger să mă smulgă gropii!
Nu-s oşti de îngeri să mă ţină-ntr-însa!"
(Noaptea întîia)


(1683 - 1765)


foto net


sâmbătă, 6 mai 2017

Charles Bukowski

All The Way - a Charles Bukowski poem from Willem Martinot on Vimeo.


"Dacă ai de gând să încerci, mergi
până la capăt.
Altfel nici măcar nu începe.
Dacă ai de gând să încerci, mergi
până la capăt.
Asta ar putea însemna să pierzi iubite,
neveste, rude, locuri de muncă și
poate chiar mințile.
Mergi până la capăt.
Poate însemna să nu mănânci trei sau patru zile.
Poate însemna să îngheți pe
o bancă în parc.
Poate însemna închisoare,
poate însemna derâdere,
bătăi de joc,
izolare.
Izolarea este un dar,
toate celelalte sunt un test al
rezistenței tale, a
cât de mult vrei cu adevărat
să o faci.
Și o vei face
în pofida respingerilor și a șanselor slabe
și va fi mai bine decât
orice altceva îți poți imagina.
Dacă ai de gând să încerci,
mergi până la capăt.
Nu există niciun sentiment
asemănător.
Vei fi doar tu cu zeii
iar nopțile vor scăpăra
în flăcări.
Încearcă, încearcă, încearcă,
încearcă.
Până la capăt,
până la capăt.
Vei călări viața direct spre
bucuria perfectă; e
singura bătălie care
există cu adevărat."


Brusture


"Spondiloza cervicala se vindeca total cu frunza de brusture .
Este anti imflamatorie asa ca poate fi aplicata in orice zona dureroasa.
In randurile care urmeaza va prezint un tratament naturist cu ajutorul caruia m-am vindecat, dupa lungi suferinte, de spondiloza cervicala.
Se ia o frunza de brusture (captalan, lipan) lat. Petasites officinalis, care creste din primavara si pana toamna pe toate santurile, pe maluri de rauri si de paraie, pe sub umbra umeda, de paduri.
Frunza proaspat culeasa se pune seara inainte de culcare sa stea 10-15 minute in spirt medicinal (albastru), pana cand se impregneaza bine.
Se pune pe ceafa o panza subtire, peste care se aplica frunza bine scursa, peste ea se adauga o alta panza si se fixeaza bine pe ceafa. Se poate fixa si cu un batic legat la spate
pentru ca frunza sa nu alunece. 

Se tine pana dimineata. 
Tratamentul nu trebuie sa depaseasca 4-6 zile la rand.

Eu am facut acest tratament toamna, iar dupa prima noapte am putut sa-mi misc capul fara sa mai ametesc, iar frunza era subtire ca o foita de tigara. 

Noaptea am simtit cum efectiv ceva imi tragea boala din ceafa. Dupa sase zile eram ca nou-nascuta, nu mai aveam nici un fel de problema, nici ameteli, nici dureri. 
Au trecut de atunci zece ani si n-am mai avut nevoie sa merg nici macar la control medical.

Acest tratament este bun si pentru discopatia lombara si pentru reumatism. 

Am marea rugaminte sa publicati aceasta reteta deoarece este la indemana oricui. Nici nu va puteti inchipui cata lume sufera de spondiloza si cat de cumplite sunt efectele ei asupra starii sufletesti a bolnavului.

N.B.: Reteta retransmisa la rugamintea unei persoane binevoitoare care mi-a trimis-o pentru a putea fi utila celor care au nevoie de ea."

Ramona Lengyel

vineri, 5 mai 2017

joi, 4 mai 2017

CERUL PĂMÂNTULUI TRACIC ŞI CALOIANUL

"Cum tratau TRACII (şi, după ei, românii!) naşterea şi existenţa Pământului/MUMA GAIA?


În primul rând, se observă că ORIZONTALA Terestră ia naştere din VERTICALĂ Celestă (Verticala fiind CELEST ARBORICOLĂ - AXIS MUNDI - marcată prin Brad sau prin Par - iar Orizontala fiind ACVATICĂ, deci reflectând TOT Cerul – originea Apei şi Cerului este comună, chiar şi în Biblie – Ziua a DOUA a Creaţiei, când Dumnezeu secţionează COLOANA VERTICALĂ UNICĂ: „şi părţii de jos i-a spus apă, şi părţii de sus i-a spus cer” ! – iar „animalele” sacre co-demiurgice sunt ALBINA, ARICIUL, BROASCA – cf. iola-intrelegendasiadevar.blogspot.com/.../albina-in-mitologie-mituri– sau: cf. Cristea Sandu Timoc - Poveşti populare româneşti, Ed. Minerva, Buc., 1988 - şi: Poveşti, snoave şi legende, EARSR, Buc., 1967, ediţie îngrijită de I.C. Chiţimia etc.):

„Prima legendă care a prezentat interes deosebit (...) a fost aceea în care se relata cum deasupra noianului de ape primordiale s-a înălţat Arborele Cosmic – Bradul – având între rădăcinile lui pământ (n.n.: adică, reflex celest, în nadir!).

Sau: În apele primordiale era un par. Îi spune Fărtatul: Ia du-te, Nefărtatule, p-alături cu parul – şi n-a ajuns la rădăcină, şi s-a dat a doua oară şi a luat cu ghearele de jos şi a ieşit la Fărtat, care era în capul Parului: Ia uite, mă, în ce şade Parul ăsta.

Şi s-au apucat amândoi şi au întins pământul pe capul Parului şi aşa s-a făcut pământul” (cf. Romulus Vulcănescu, MITOLOGIE ROMÂNĂ, EARSR, Buc., 1987, p. 439).

PĂMÂNTUL APARE MAI CURÂND CA O ANAMNEZĂ/RE-ACTUALIZARE (conformă cu amintirea unui TIPAR COSMIC!) A CERULUI (după un ciclu existenţial epuizat)!


În al doilea rând, se observă că Pământul nu înseamnă ÎNCHIDERE ÎN BEZNĂ – ci DESCHIDERE spre lumi superioare, celest-luminoase - şi SCĂPARE/EVADARE DIN SOARTĂ:

a - fie „ostroavele de la capătul pământului”, fie „plaiul şi poiana – mădulare ale pământului românesc”, cu imens potenţial de transcendere către Rai-„gura de rai” (Romulus Vulcănescu, idem, p. 453),


b - fie „lumea albă”/”ostroavele dalbe”, care este „lumea cealaltă/tărâmul celălalt” – dar şi „suprapământurile”, învecinate funcţional cu „cerurile suprapuse”: „pământurile cereşti şi Raiul” (cf. Romulus Vulcănescu, idem, p. 440).
Iadul/”lumea neagră” este doar nadirul logico-deductibil (dar şi o anexă, un apendice, o derivaţie!) al unei construcţii cu „GURA” (ORIENTAREA/CĂLĂUZIREA ONTICĂ) pururi îndreptată spre sus – O REPLICĂ SIMETRICĂ, ÎN/CU PURURE RAPORTARE LA RAI, dar şi cu ÎNDEMN DE LA FĂRTAT: „Două legende îşi dispută zidirea Iadului, ca o cetate invincibilă: una în care relatează că a fost construită de Nefărtat ÎN PARALEL CU RAIUL – şi că atunci Iadul era o replică negativă a Raiului.

CONSTRUCŢIA IADULUI S-A FĂCUT DIN ÎNDEMNUL FĂRTATULUI (...)

A doua legendă stabileşte zidirea Iadului după căderea îngerilor din cer. Odată oprită căderea îngerilor, Nefărtatul s-a recules şi a început grăbit să construiască Iadul în fundul pământului, unde să nu poată pătrunde fulgerele cerului şi să nu se audă bubuitul lor. Apoi reorganizează oastea lui măcinată, în cete de îngeri negri” (cf. Romulus Vulcănescu, idem, p. 456).

Deci, Iadul nu este nici o iniţiativă existenţială, nici nu are autonomie fiinţială: Iadul există ca o CONSTRUCŢIE LOGICĂ, iar nu fiinţial-funcţională – ESTE O REPLICĂ „ÎN JOS”, REPETÂND, MECANIC ŞI „PRIN REVERS”, COMPONENŢA ŞI „IERARHIILE SUSULUI/”AVERSULUI”!


c - fie însăşi CASA: fereastra „servea în dese RITURI DE ÎMPIEDICARE A UNEI PREDESTINĂRI – e vorba de vânzarea pe fereastră, a unui copil abia născut, după mai multe naşteri anterioare, soldate cu moartea” – cf. Romulus Vulcănescu, idem,p. 450.

Se observă, la TRACI (şi aceasta nu e, neapărat, exclusiv şi specific lor!), cum Cultul Pământului (al „Mumei Pământ/GAIA”):
1 - pe de o parte, cum este şi firesc, se identifică, precis, cu acela al Femeii;
2 - pe de altă parte (şi acesta ESTE specific TRACILOR!), cultul Pământului este, permanent, nu doar interferat, ci chiar transcens, de/întru cel al Cerului:

„pământurile sacre” (spre exemplu,

„moşia satului”,

„locul de îngropăciune”/”cimitirul”, ca PĂMÂNT SFINŢIT, DE UNDE SE ÎNVIE!, zalmoxian şi creştin, concomitent!!!

- „peşterile sacre”/matricele,

„munţii mirifici”- Axe de Transcendere şi Expresii ale Efortului/Iniţierii Spiritual/e de Transcendere,

„moşii”, care sunt cu origine celestă:

”Zeul MOŞ – la origine un bătrân cioban mirific – îşi avea reşedinţa la o stână cocoţată pe crestele înnegurate ale Carpaţilor CEREŞTI” – cf. Romulus Vulcănescu, idem, p. 216 etc.)

se interferează (într-o neoprită spirală demiurgică, avântată!) cu zonele „unde au descins şi călătorit, pe pământ, Fărtatul şi Nefărtatul, PENTRU A CREA, ÎN CONTINUARE, pentru a-i controla pe oameni” – cf. Romulus Vulcănescu, Mitologie română, Categoriile cugetării mitice, EARSR, Buc., 1987, subcap. 2: Spaţiul mitic, p. 17.


De observat că ”descântecele de ploaie”, de tipul Scaloianului/Caloianului:

„Caloiene, iene,/Caloiene, iene,/Du-te-n Ceriu şi cere/Să deschiză porţile,/Să sloboadă ploile, Să curgă ca gârlele,/Zilele/Şi nopţile,/Ca să crească grânele,/Caloiene, iene,/Caloiene, iene, Cum ne curg lăcrămile,/Să curgă şi ploile,/Zilele/Şi nopţile,/Şi umple şanţurile,/Să crească legumele/Şi toate ierburile” (cf. Marcel Olinescu, Mitologie românească, Ed. Saeculum Vizual, 2004, Gh. Dem. Teodorescu, Poezii populare române, 1885, şi Gh. F. Ciauşanu, Superstiţiile poporului român, Ed. Saeculum I.O., 2007)
chiar dacă folosesc „Păpuşa Pământului” (ca imagine iconică, încununată/încinsă de FLORI/ÎNFLORIRI CELESTE/PARADISIACE, a Tânărului/Orfeului-Rifeului!), ele se referă la Zeitatea Celestă, la CEL JERTFIT: NUMAI prin Cer/ZONA CELESTĂ/A DUHULUI - se va re-sfinţi Pământul, întru viaţă!
Pământul capătă, astfel, atributul Misterului Suprem Cosmic, dar numai pe filiera mitică (cu efect de Sus în Jos!) a „Domnului Nopţii CELESTE”/Kogaionul (cf. Adrian Bucurescu, Dacia secretă, Arhetip, p. 14: „Kog-A-Ion înseamnă <>”). „Magnificul”/”Domn al Nopţii” este Orfeu-Rifeu: „Cetatea natală a lui Orfeu era D-ION – „A(l) lui Ion; A(l) Magnificului”.
A se observa că PORŢILE RE-CREAŢIEI Lumii, prin care vin, „slobozite”, re-sfinţind Pământul: „ploile”, „gârlele” – sunt aceeaşi Poartă Cosmică, prin care vin şi „zilele” şi „nopţile” – adică, este eliberată forţa divină a GEMENILOR PRIBEGI, cele două Feţe Funcţionale ale lui Zalmoxis: APOLLON-cel-SOLAR şi ARTEMIS-cea-LUNARĂ! Deci, originea Pământului şi Cerului (celor de jos şi celor de sus) este una comună – EXCLUSIV CELESTĂ/VERTICALĂ/DE EFORT SPIRITUAL ASCENSIONAL/DUH CARE-ŞI REGĂSEŞTE CASA DIN CER!
PLOILE-RÂURILE care curg, dinspre Cer, sunt poduri de re-sacralizare, sunt dovada Originii Comune (PUR SPIRITUALE, întru Ideea Absolută platoniciană!) a tuturor celor fiinţătoare, întru Armonia Magnificului!
Iar Armonia este sinonimă, la TRACI, cu Învierea (în creştinism: „Pascală”, cu „ouă roşii”!) a „Magnificului” ORFEU/CALOIANUL/”FRUMOSUL”:

„Fetele pun Caloianul într-un sicriu mic, bine încleiat – ca să plutească pe apă – sau pe o scândură, îl înconjoară cu coji de ouă roşii, păstrate de la Paşte, precum şi fel de fel de flori, printre care predomină busuiocul, apoi îl îngroapă pe câmp, printre bucate, prin bozii sau mărăcini, pe malul vreunei ape ori într-alt loc ascuns. Înainte de înmormântare, una dintre fete se face preot – Mainadele/menadele dionysiace erau preotesele Soarelui! – alta, dascăl, a treia duce steagul, adică o trestie cu o batistă albă în vârf, înaintea popii, şi iarăşi una sau două fete duc sicriul ori scândura cu Caloianul. În urma cortegiului vin celelalte fete, cu lumânări aprinse, bocind:
„Caloiene, iene,/Cum ne curg lacrimile,/Să curgă şi ploile,/Zilele şi nopţile,/Să umple şanţurile,/Să crească legumile/Şi toate ierburile”.

(...) După înmormântare, Caloianului i se face pomană, timp în care e bocit din nou:
„Iene, Scaloiene!/Tinerel te-am îngropat,/De pomană că ţi-am dat,/Apă multă şi vin mult
Să dea Domnul ca un sfânt,/Apă multă să ne ude,/Să ne facă poame multe!”
(...) Fetele îl duc în sat şi îl aruncă într-o fântână (n.n.: Calea spre Tărâmul Celălalt, al Învierii!). (...) Pe vremuri, în unele sate se făceau două păpuşi, care se numeau Tatăl Ploii şi Măicuţa Soarelui. Nu se ştie când aceste denumiri s-au prefăcut în Tatăl Soarelui şi Măicuţa Ploii.
Iniţiat în misterele orfice ale strămoşilor, Ioniţă, marele ţar al românilor, şi-a adăugat supranumele de CALOIAN.
Ca Domn al Nopţii, ORFEU era considerat şi cel ce aduce visele (cf. M-ORPHEOS, zeul viselor), semizeul Somnului.Acest Ion-IANA, sub numele de Moş Ene, aduce şi acum somnul copiilor români. Tot de la ION „Magnificul” provine şi titlul voievozilor români, ajuns într-o epocă mai târzie IO” (cf. Adrian Bucurescu, idem, p. 20).
...Moş (I)ENE/CALOIENE!!!
...PĂMÂNTUL TRACILOR ERA CERUL!
Iar ORFEU/”FRUMOSUL”/CALOIANUL este echivalentul tracic al lui HRISTOS MÂNTUITORUL (cel care condiţionează „urcarea” purificatoare/mântuitoare, sau „căderea”/întunecătoare întru „van”-ul „amar” şi întru „demultul” istoric! - a lumilor etern potenţiale „sure văi de haos”! - „- DE PĂSTRAREA SUBLIMITĂŢII ARMONICE A DUHULUI!). De aceea, în Memento mori, creştinul ortodox, DAR, CONCOMITENT, ŞI INIŢIATUL ÎNTRU ZALMOXIANISM (prin N. Densuşianu!)

Mihai Eminescu avertizează că existenţa Lumii-Cosmos depinde, exclusiv şi mistic, de Armonie, deci de „Magnificul”/ORFEUL-RIFEUL/”FRUMOSUL”/PERFECTUL ÎNTRU DUH DEMIURGIC (...fireşte, demiurgie CICLICĂ/SPIRALATĂ!):


„Iar pe piatra prăvălită, lângă marea-ntunecată

Stă Orfeu ­cotul în razim pe-a lui arfă sfărâmată...
Ochiu-ntunecos și-ntoarce și-l aruncă aiurind
Când la stelele eterne, când la jocul blând al mării.
Glasu-i, ce-nviase stânca, stins de-aripa disperărei,
Asculta cum vântu-nșală și cum undele îl mint.

De-ar fi aruncat în haos arfa-i de cântări îmflată,
Toată lumea după dânsa, de-al ei sunet atârnată,
Ar fi curs în văi eterne, lin și-ncet ar fi căzut...
Caravane de sori regii, cârduri lungi de blonde lune
Și popoarele de stele, universu-n rugăciune,
În migrație eternă de demult s-ar fi pierdut.

Și în urmă-le-o vecie din nălțimi abia-văzute
Și din sure văi de haos colonii de lumi pierdute
Ar fi izvorât în râuri într-un spaț despopulat;
Dar și ele-atrase tainic ca de-o magică durere
Cu-a lor roiuri luminoase dup-o lume în cădere
S-ar fi dus. Nimic în urmă ­ nici un atom luminat.

Dar el o zvârli în mare... Și d-eterna-i murmuire
O urmă ademenită toat-a Greciei gândire,
Împlând halele oceanici cu cântările-i de amar.
De-atunci marea-nfiorată de sublima ei durere,
În imagini de talazuri, cânt-a Greciei cădere
Și cu-albastrele ei brațe țărmii-i mângâie-n zădar...

Dar mai știi?... N-auzim noaptea armonia din pleiade?
Știm de nu trăim pe-o lume, ce pe nesimțite cade?
Oceanele-nfinirei o cântare-mi par c-ascult.
Nu simțim lumea pătrunsă de-o durere lungă, vană?
Poate-urmează-a arfe'-antice suspinare-aeriană,
Poate că în văi de haos ne-am pierdut demult... demult."

forța vitală

Kawsay II from Studio Zwiener on Vimeo.


"Ce este sufletul?"

"Sufletul este o intrupare fizica si subtila a fortei vitale pe care o numim "spirit", "qi" sau “Kawsay” si care incearca sa se manifeste prin noi. Sufletul este acea esenta a fiecarui om in parte, care incearca sa-l indrume si sa-l impinga sa se dezvolte, sa se schimbe si sa-si atinga desavarsirea.

In limbajul vechi al indigenilor Quechua se folosea expresia “Kaqch’a” (lumina puternica) pentru a exprima calitatea de a avea un suflet, insa niciun cuvant din nicio limba nu reuseste sa descrie in profunzime aceasta experienta transformatoare si etern schimbatoare.

Sufletul este forta oricarei fiinte umane, vocea interioara care ne aminteste ca putem fi mai mult, care ne da intelepciunea de a intelege conexiunile profunde in lume si care sufera de o malnutritie grava spirituala daca o ignoram prea multa vreme.

Uneori, analogiile explica mai bine lucrurile intangibile si complexe, asa cum este si sufletul. Sa ne imaginam ca spiritul este o camera intunecata. Sufletul este lumina si scanteia de lumina din aceasta camera intunecata. Aceasta lumina, Sufletul, este Constiinta care ajuta Spiritul sa fie constient de el insusi. Sufletul foloseste oxigenul si spatiul Spiritului pentru a se hrani.

Oamenii sunt canalele individuale prin care calatoreste Sufletul si care, in cele din urma, se indreapta catre intalnirea cu eternitatea; pentru a inlatura valul care ne desparte si pentru a experimenta binecuvantarea Unitatii inca o data.

Care este scopul sufletului aici pe pamant?
Ce este MATURITATEA SUFLETULUI?

Termenul de "suflet batran" nu are legatura cu varsta. Conceptul de "suflet batran" are legatura cu diferitele grade ale “puritatii,” “intensitatii” sau “maturitatii” pe care un suflet le poate atinge. Maturitatea Sufletului poate fi comparata cu somnul. Intr-o stare de somn profund nu suntem constienti de nimic, iar cand suntem foarte obositi, constiinta noastra este ca o lumina slaba care nu poate ilumina mai nimic. Cand suntem treji, insa, constiinta - sau lumina - creste in intensitate.

Scopul sufletului este de a ilumina realitatea; de a ajunge in toate ungherele mai putin luminate, a actiona asupra lor si a le transforma. Cu cat vrem sa percepem mai clar realitatea, cu atat trebuie sa ne dorim mai mult sa ne apropiem de Sursa.

Este important de facut distinctia intre maturitatea spirituala si dezvoltarea spirituala. Aici, procesul de "dezvoltare" se refera la "a dezvolta ceva" cum ar fi sa "devin mai plin de compasiune" sau sa "imi dezvolt calitatea de a ierta".

Maturitatea Sufletului, pe de alta parte, nu se refera la procesul de imbatranire, pe care l-ar putea sugera cuvantul "maturitate". Daca ne uitam la multi dintre oamenii varstnici vedem cu usurinta ca acestia inca se complac in obiceiuri autodistructive, au ramas atasati de ideologii fanatice si au o gandire foarte limitata. Ceea ce arata ca, daca traiesti mult, nu inseamna automat ca devii si mai intelept.

Pe cand Maturitatea Sufletului exact acest lucru inseamna, cultivarea intelepciunii. Intelepciunea implica dezvoltarea unei relatii puternice cu adevarul, cu realitatea si capacitatea de a vedea lucrurile dincolo de experientele din trecut, de temeri, dogme si convingeri, care nu fac altceva decat sa creeze o existenta iluzorie.
Folosirea FORTEI sufletului pentru a atinge DESAVARSIREA

Dorinta noastra de a cauta intelepciunea, setea pentru adevar au fost uitate de mult. In loc sa cultivam moduri de a alimenta flacara si a extinde realitatea, am gasit cai prin care sa o diminuam si sa urmarim numai propriile interese.

Am fost educati sa ne urmarim carierele, siguranta financiara, statutul social si propriul confort. Dar numai cand cautam adevarul si profunzimea reusim sa depasim limitele Sinelui si sa atingem Divinul care exista in fiecare dintre noi.

Socrate si Platon au inteles acest lucru acum mii de ani si au denumit procesul o “transformare a sufletului,” o “Periagoge,” o deschidere in fata misterului autocunoasterii si a posibilitatii de a trai in lumina unei constiinte mai mari. Trebuie sa ne deschidem inca o data pentru a trai experienta a ceva mai mare si mai adevarat care ne ilumineaza calatoria vietii.


Gandhi a folosit termenul de “Satyagraha” — traducerea literala ar fi “insistenta pe adevar” sau “forta sufletului” — pentru a exprima ideea ca actiunea pasnica in conformitate cu adevarul binelui intregului este o forta mult mai mare decat violenta si poate invinge opresiunea din partea fortelor exterioare sau chiar a propriilor noastre minti.

Aceasta concentrare pe adevar, aceasta depasire a viziunii limitate, de vierme si dezvoltarea unei viziuni de vultur este ceea ce ne poate ajuta sa atingem desavarsirea si sta la baza intelepciunii si a sanatatii.
Cum devii CREATOR DE SUFLET

Sufletele au toate o singura dorinta: sa-si depaseasca limitele, ingustimea si goliciunea sufocanta a propriei realitati.

Aceasta flacara palida a vietii ne ingusteaza realitatea si ne inabusa simturile. In primul rand, ceea ce ne atrage catre arta, muzica, filozofie, religie si spiritualitate este abilitatea acestora de a ne ajuta sa evadam din acest spatiu limitat, ne permit sa ne extindem temporar propria fiinta si sa experimentam ceva mai maret, mai larg si mai desavarsit.

Aceasta suferinta si durere, insa, din viata noastra pamanteasca nu este decat o oportunitate de a asculta chemarea sufletului, ajutandu-ne sa ne asumam responsabilitati mai noi si mai profunde ca fiinte umane.

Cu aceasta perspectiva nou descoperita incepe si procesul de vindecare. Devenim Creatori de Suflete cand ne transformam propria constiinta si, din straini, devenim "de-ai casei"; din victimele imprejurarilor devenim creatori ai propriei realitati; din indepartati de altii, ne simtim acum conectati cu Toti. Cand devenim Creatori de Suflete orice experienta dura din viata devine o oportunitate de a cauta adevarul, de a aplica intensitatea, de a cultiva intelepciunea.

Poate ca ne-am nascut cu un Suflet, dar acest lucru este doar inceputul. Scopul calatoriei noastre este sa-l desavarsim si sa evoluam catre o maiestrie mai deplina. Avem nevoie de 9 luni pentru a ne dezvolta corpul fizic; poate sa ne ia un singur moment sau o viata intreaga pentru a ne gasi drumul inapoi spre Sursa din care am venit. Mistici, sfinti si samani de pretutindeni au vorbit de-a lungul timpului in multe feluri despre aceste momente de desavarsire si extaz.

Si tu ai abilitatea de a deveni constient si de a-ti folosi propriile provocari, anxietati, temeri, indoieli si nesigurante ca motivatii pentru trezirea ta, din semiintuneric, la lumina Sufletului.

Care este scopul sufletului in aceasta lume?

Este aici ca sa se vindece, sa se redefineasca si sa-si recastige puterea de a arde ca lumanarea, la ambele capete, si de a ilumina intreaga lume."

(Sursa utilizata: http://www.enlightened-consciousness.com/what-is-your-soul-here-to-do/)

miercuri, 3 mai 2017

."Pasarea spin"


"Există o legendă despre o pasăre care cântă o singură dată în viața ei, mai minunat decât orice altă făptură de pe pământ. Din clipa în care își părăsește cuibul, pleacă în căutarea unui copac cu spini și nu-și află odihna decât atunci când îl găsește. Ea cântă între crengile răzvrătite până când se străpunge singură în cel mai mare și mai ascuțit spin. Și murind, ridică deasupra agoniei sale triluri mai frumoase ca ale ciocârliei și privighetoarei la un loc. Un cântec la superlativ ca preț al existenței sale. Pentru ceea ce-i mai bun în lumea asta nu există decât un singur preț: acela al unei mari dureri. Sau cel puțin...așa spune legenda.
...
"Pasărea, cu spinul înfipt în piept, urmează ciclul implacabil al legii nescrise; nu știe de ce impuls este condusă, dar își începe călătoria pe care o sfârșește aruncându-se singură într-un spin. Și moare cântând. Chiar în momentul în care spinul o pătrunde, ea nu-și dă seama că o așteaptă moartea; cântă, cântă până când nu mai rămâne nici o picătură de viață în ea, până când nu mai poate să scoată nici un sunet. Dar noi, noi cei care ne implantăm singuri spini în piept, noi știm! Noi înțelegem! Și totuși o facem. O facem!".



marți, 2 mai 2017

in promptu




De-o singură lecție mi-e dor, și-anume, cum de atârnă în lume mai greu, tot ce ne hrănește și ce/cine dă harul vădit ochiului meu ținut de ceva-ul ce-i zicem iubire ...cum de pământul nu-i străveziu, în fața cerului plin ca un trup și greu de tărie.

- art: Anna Silivonchik

luni, 1 mai 2017

- pink mondays

initiativa: cybershamans.blogspot.ro