.

"Etica: efortul seninătății de a înțelege lacrimile."
(Andrei Pleșu)

duminică, 31 iulie 2016

Don Miguel Ruiz – "Al cincilea legamant"

”Reţine: visul nostru depinde în totalitate de convingerile pe care le avem, iar acestea pot fi adevărate, dar pot fi la fel de bine şi false. 
Adevărul conduce întotdeauna la autenticitate şi la fericire, în timp ce minciunile conduc inevitabil la limitare, la suferinţă şi la dramă. Cei care cred în adevăr, trăiesc practic în rai. 
Cei care cred în minciuni, sfârşesc mai devreme sau mai târziu prin a trăi în iad. 
Nimeni nu trebuie să moară pentru a ajunge în rai sau în iad. 
Raiul se află pretutindeni în jurul nostru, la fel ca şi iadul. 
Ambele reprezintă un punct de vedere, o stare de spirit. 
Din păcate, marea majoritate a oamenilor se lasă conduşi de minciuni. 
Ei sunt cei care le creează, după care minciunile ajung să îi controleze. 
Mai devreme sau mai târziu, adevărul iese însă întotdeauna la suprafaţă, iar minciunile nu mai pot supravieţui în prezenţa luminii sale.
Cu secole în urmă, oamenii credeau că Pământul este plat. 
Cineva a spus nici mai mult nici mai puţin decât că Pământul este susţinut de nişte elefanţi, întrucât această afirmaţie 1-a făcut să se simtă mai în siguranţă. 
Foarte mulţi oameni au aderat la această convingere. 
La ora actuală se ştie că Pământul este rotund, nu plat! Convingerea că Pământul este plat a existat multă vreme, şi foarte mulţi oameni au crezut în ea, dar asta nu înseamnă că a fost vreodată adevărată.
Una dintre cele mai mari minciuni care circulă la ora actuală în lume este aceea că: „Nimeni nu este perfect.” 
Ea justifică perfect comportamentul unora, iar majoritatea oamenilor sunt de acord cu ea, dar acest lucru nu o face cu nimic mai adevărată. 
Dimpotrivă, absolut toţi oamenii sunt perfecţi. 
Din păcate, noi am auzit această minciună încă din copilărie şi am ajuns să ne judecăm singuri, raportându-ne la o imagine a perfecţiunii. 
Noi căutăm în permanenţă această perfecţiune şi constatăm că tot ceea ce există în Univers este perfect, mai puţin oamenii! 
Soarele este perfect, stelele sunt perfecte, planetele sunt perfecte, dar nu şi oamenii, care cred că „Nimeni nu este perfect”! 
Adevărul este că tot ceea ce există în creaţie este perfect, inclusiv oamenii.[…]"


vineri, 29 iulie 2016

joi, 28 iulie 2016

miercuri, 27 iulie 2016

vineri, 22 iulie 2016

joi, 21 iulie 2016

Somatoidele- Puntea dintre planul fizic, suflet si spirit




"Somatoidele (somatide) sunt microorganisme descoperite in sangele omului de catre Gaston Naessens si sunt considerate cea mai mica particula vie a materiei sau sursa vieţii. Aceste microorganisme au o proprietate unica depolimorfism, lucru care inseamna ca somatoidele isi pot schimba forma in orice alta forma fara diviziune celulara si instantaneu.

Gaston Naessen, nativ francez, a inventat somatoscopul, printr-o mixare a microscopului clasic cu cel electronic. Cu acesta a reusit sa vada mostre de sange proaspă, viu, intr-o alta lumina (ultravioleta), observand ca sangele uman are in componenta sa pe langa globule rosii si globule albe si aceste mici particule (microorganisme) denumite somatoide de dimensiuni de pana la 50-100 de ori mai mici decat globulele.

Aceste somatoide pot lua diferite aspecte (polimorfism) in numar maxim de 16 (spor, bacterie, bacil, bastonas, etc) din cate a observat Gaston Naessens in lungile sale cercetari de peste 30 de ani. La oamenii sanatosi se pot observa aceste somatoide in primele sale 4 forme, iar la oamenii bolnavi se pot vedea toate cele 16 forme in care se poate transforma de-a lungul ciclului somatidian. Bazandu-se pe aceasta informatie Gaston Naessens a intreprins studii prin care reusea saprezica aparitia unor boli cu pana la 2 ani inainte.

Cand boala s-a instalat deja in organism se poate administra asa numitul 714-X (714X), care este un medicament ce contine azot, saruri de amoniu, clorura de sodiu si etanol si 94% apa, care se administreaza direct in limfa, nu are efecte secundare si ajuta la imbunatatirea starii de sanatate, revine pofta de mâncare şi energia pe care am pierdut-o.

Alt lucru interesant este ca nu se stie ce parte a corpului le produce sau de unde provin, dar se stie ca nu pot fi distruse nici pe cale chimica nici fizica, sunt considerate nemuritoare. Aceste somatoide par a fi responsabile de procesele de vindecare, propunandu-se deja metode de stimulare a numarului lor ca alternativa pentru vindecarea cancerului. Tot acestea sunt responsabile si de putrezirea cadavrelor, deoarece somatoidele se transforma in bacterii care produc procesul de putrezire. La terminarea stagiului,somatidele se desprind de corpul fizic sub forma de lumina. După ce şi-a terminat lucrul bacteria redevine somatidă şi se reîntoarce în natură. Somatida este un condensator de energie. Ea condensează energia cosmică şi o transmite materiei. Acest lucru extraordinar a impins oamenii de stiinta sa emita ipoteza ca somatoidele ar putea fi sufletul, ele constand in puntea intre planul fizic, suflet si spirit.

Factori care pot influenta starea de sanatate si sistemul imunitar:
Expunerea repetata la produse toxice (alimentare, farmaceutice, industriale, etc), radiatii.
Traume fizice (contuzii, fracturi, luxatii, arsuri, etc)
Traume psihice neasteptate (decesele unor apropiati, divort, despartiri)
Traume psihice persistente (victimizare, depresii, sentiment de neajutorare)
Gandurile si credintele noastre

Factori care pot ameliora si imbunatatii starea noastra de sanatate:
Alimentatie naturala echilibrata
Pregatire teoretica pe domenii cum ar fi dezvoltarea personala sau spirituala
Principii corecte de viata bazate pe sinceritate, respect si adevar
Sport sau miscare impreuna cu observarea si reglarea respiratiei
Constientizarea oricaror activitati zilnice incepand de la mancat, pana la munca
Suntem capabili să corectăm cauzele bolii noastre şi prin urmare ne putem vindeca

Cei capabili de autovindecare si mai ales constienti de Sine, de care este rostul Omului pe pamant si care este relatia lui cu sanatatea ne îndeamnă să fim conştienţi, să părăsim fotoliul de spectator pasiv, de victimă, să devenim responsabili de propriul destin.
Pentru aceasta, trebuie percepem realitatea şi să intrăm în contact cu vocea noastră interioară. Pentru asta trebuie să fie linişte, să închidem radioul şi televizorul, să renunţăm la zgomot pentru câteva zile, să ne regăsim pe noi înşine, să fim atenţi şi să ascultăm. Va apare adevărata informaţie. Se va face lumină asupra realităţii, asupra a ceea ce nu ne convine, asupra a ceea ce ne dorim şi asupra fricilor noastre.
Ceea ce nu ne convine si ceea ce ne dorim provin din identitatea noastra, din jocul de rol pe care il alegem clipa de clipa; avem posibilitatea să ne cunoaștem și să ne eliberam de toate fricile și traumele emoționale, ceea ce conduce automat la o stare de sănătate perfectă, însă sănătatea nu este un scop ci un mijloc pentru a pătrunde în profunzimile fiintei noastre și a ne Autorevela Adevarul despre Cel Ce Sunt.
În baza Legii Rezonanței Vibraționale atragem spre noi ceea ce suntem nu ceea ce ne dorim, așa că dacă nu ne place ce suntem și am atras în viața noastră să înțelegem că prețul plătit pe ceea ce Suntem și nu ne place a fost însăși viața noastră de până acum.

Un exercițiu propus de marile tradiții ale umanității celor care vor să se descopere cu Adevărat pe ei înșiși este frecventarea înțelepților și sfinților, a locurilor unde memoria lor este prezentă spre a te inspira din comportamentul, din atitudinea acelora care încarnează adevărata noastră natură, care manifestă ceea ce are omul mai divin și mai uman, pe cei a căror adevăr, frumos și bine fac semn către Dumnezeul uitat care stă în noi… Nu degeaba se spune că Omul sfințește locul și Cunoaște-te pe Tine Însuți și vei Cunoaște Natura și Zeii.

Când devenim conștienți de felul în care funcționează comunitatea de celule care alcătuiește corpul nostru cu toate organele și funcțiile sale, cu toate corelațiile și legăturile lui nevăzute dar detectabile cu aparatura de detecție de biocâmpuri putem să ne reprogramăm vibrația, să facem alegeri noi pentru ca știm ”Cine suntem” și vom alege de-a ce să ne mai jucăm în Viață, nu mai luăm viața prea în serios ci o transformăm într-un ”Joc Cosmic” unde realitatea se mulează după conștiența cu care facem alegeri și perseverența cu care ne urmarim visele.

Programarea neuro-lingvistică este traducerea în limbajele pe care le înțelege corpul nostru a mesajelor pe care vrem să ni le transmitem. Felul în care atitudinile noastre fac ca noi să avem ceea ce ne dorim este bazat pe o tehnologie simpla, are ca esență Legea Atracției, adică acolo unde este atenția ta este și energia ta este și viața ta, așa că atenție la ceea ce se afla în câmpul atenției voastre cel mai mult pentru ca asta sunteți. Exteriorul este oglinda interiorului, tot ceea ce vedem, auzim, simțim, de fapt tot ceea ce percepem este EU, noi înșine – dar în 99% din situații suntem inconștienți că situația ESTE așa și credem că ce percepem este în exterior; nu ne dăm seama că așa cum am fost dresați de mici să vedem lumea este modul defect în care cei din jur își trăiesc viața și sunt bolnavi și nefericiți.

Realitatea provoacă frica şi noi nu vrem să-i facem faţă. Trebuie să identificăm frica, să îi spunem pe nume şi să râdem de faptul că o iluzie precum frica ne poate paraliza. Odată identificată o putem înfrunta.

În această situaţie se pune următoarea întrebare:
– mă voi supune fricii mele, o voi lăsa să îmi conducă viaţa, sau voi deveni suveran al vieţii mele?
Jocul de a ne programa viața este extrem de simplu, însă este nevoie de a găsi curajul de a fi sinceri cu noi înșine, nu cu ceilalți, cu noi, cu fricile, fanteziile, pasiunile, traumele și rănile noastre pentru a ne vindeca de ele, pentru a experimenta ceea ce ne dorim cu adevărat să experimentăm cât suntem în Viață, sau cât Viața Este în Noi."



sursa articolului

marți, 19 iulie 2016

"Chanson d'automne" - de Paul Verlaine


"Les sanglots longs 
Des violons 
De l'automne 
Blessent mon cœur 
D'une langueur monotone. 

Tout suffocant 
Et blême, quand 
Sonne l'heure, 
Je me souviens 
Des jours anciens 
Et je pleure; 

Et je m'en vais 
Au vent mauvais 
Qui m'emporte 
Deçà, delà, 
Pareil à la 
Feuille morte."



Al toamnei cant,
Viori de vant
Il plang topite
Lovindu-mi lin
Sufletul plin
De corzi ranite


Decolorat
Si sugrumat
Cand ora bate
Plangand ascult
La vremi de mult
Indepartate

Si-n vant ma las
In raul pas
Care ma poarta
Din loc in loc
Acelasi joc
De frunza moarta

- art: Thor Lindeneg

duminică, 17 iulie 2016

Art-terapia ...



"Art-terapia reprezintă folosirea terapeutică a creației artistice pentru îmbunătățirea stării emoționale a persoanelor care au diferite dificultăți de viață sau a celor care își doresc dezvotarea personală.

Mai jos găsești 23 de metode de a face față simptomelor și experiențelor traumatice și de a preveni și a reduce stresul. Ia o hârtie și un creion și desenează. Nu contează cum.


Ai obosit – desenează flori.
Ești furios – trage o linie.
Simți durere – sculptează.
Te plictisești – ticsește foaia cu diferite culori.
Ești trist – desenează un curcubeu.
Ți-e frică – confecționează obiecte din macramé.
Ești încordat – fă o păpușă-marionetă Motanka.
Ești indignat – rupe hârtia în mici bucăți.
Ești îngrijorat – formează un origami.
Simți tensiune – desenează figuri geometrice.
Nu poți să-ți amintești ceva – transpune labirinturi pe hârtie.
Te-ai dezamăgit – reproduce un tablou.
Ești disperat – desenează drumuri.
Trebuie să înțelegi ceva – desenează mandale.
Ai nevoie să-ți restabilești repede puterea – pictează un peisaj.
Nu știi ce simți – desenează un autoportret.
Vrei să reții în memorie starea – desenează pete colorate.
Dorești să-ți organizezi gândurile – desenează romburi sau careuri.
Nu te înțelegi pe tine însuți și ceea ce-ți dorești în viață – fă un colaj.
Nu te poți concentra – desenează cu puncte.
Nu poți găsi cea mai bună cale de ieșire – desenează valuri și cercuri.
Simți că ești ”blocat” și trebuie să mergi mai departe – desenează spirale.
Trebuie să te concentrezi asupra obiectivului – desenează grile."


sursa: http://eustiu.com/







sâmbătă, 16 iulie 2016

Omul este măsura tuturor lucrurilor

"Că „Omul este măsura tuturor lucrurilor”( Pantón, métron anthrópos), a spus-o Protagoras, un înţelept grec ce a aparţinut Sofismului. 
El înţelegea prin aceasta că fiecare individ îşi creează la nivel ideatic propriul său Univers pe măsura capacităţii sale subiective de imaginaţie şi gândire. 
Această afirmație, care provine de la Protagoras și care întruchipează relativismul, este falsă. 
Relativismul este o concepţie filosofică care ia nastere odata cu faimosul principiu al homo mensurei, formulat de Protagoras, considerat a fi cel mai timpuriu și mai important dintre sofiști : „omul este măsura lucrurilor, a celor ce sunt pentru că sunt şi a celor ce nu sunt pentru că nu sunt".
Asfel, pentru Protagoras nu există nici un nivel mai înalt decât individul, cu referire la care pretenţiile de adevăr şi de cunoaştere să poată fi judecate. 
Protagoras susţine astfel că fiecare din noi este măsura a ceea ce este şi a ceea ce nu este. 
Dictonul menționat aduce omul în centrul universului. 
Din unghiul Scripturii însă, aşa cum e înţeleasă în Ortodoxia patristică, omul nu e centrul, ci în centrul lumii .
Astfel, se contureaza cele două planturi: omul și lucrurile. 
În raport cu omul, toate lucrurile (inclusiv lumea animală și vegetală) trec pe loc secund. 
Nimic nu poate rivaliza cu ființa umană din punct de vedere ontologic. 
Nu știm până unde a dus Protagoras această idee, știm doar că modernitatea a preluat-o și a dus-o la extremă.
Desi Protagoras din Abdera spunea ca omul este măsura tuturor lucrurilor, insa numai Dumnezeu este măsura tuturor oamenilor şi a întregii creaţii. 
Realitatea ultimă este Dumnezeu...
 Omul își atinge capacitatea maxima doar printr-o corectă raportare la El. O atitudine justă față de tine însuți trece, neschimbata, printr-o bună recunoaștere a lui Dumnezeu ca și Creator și Răscumpărător. Dumnezeu este in primul rind Creator, iar conform concepţiei celor trei religii monoteiste (iudaism,crestinism,islam), El creează lumea din nimic (ex nihilo). “Înainte” de “momentul zero” exista“ceva”. Dumnezeu a creat lumea văzută într-o anumită ordine, stabilită prin „paradigmele“ planului Său veşnic. Fazele creaţiei urmează o înlănţuire logică, începând cu lumina şi încheindu-se cu omul – coroana tuturor creaturilor.
Părintele Stăniloae afirmă: ”Nu ne putem închipui că a fost cândva când n-a existat nimic. De unde ar fi apărut ceea ce este?” 
Energia a existat înaintea substanţei.
Recent s-a obţinut materie din lumină. 
Relaţia lui Einstein dintre Energie şi masă (E =mc2) arată“echivalenţa” dintre energie şi substanţă(masă). Unei variaţii a energiei îi corespunde o variaţie a masei şi reciproc. Echivalenţa masă-energie este o consecinţă a teoriei relativităţii, constând în faptul că între masa totală a unui sistem fizic şi energia sa totală există o relaţie de proporţionalitate, exprimată prin relaţia E=mc2 , unde E este energia sistemului, m este masa sa, iar c este viteza luminii în vid. Fizica cuantică demonstrează că naşterea universului corespunde unei fluctuaţiil a vidului cuantic, ce a inlesnit trecerea de la Universul vid la Universul material. Aceata trecere are loc prin curbarea spaţiului şi a timpului. Din punct de vedere teologic acestea sunt energiile divine necreate prin care Dumnezeu a creat întreg Universul din nimic.Inteagra creaţia nu a apărut însă“de la sine”, ci a fost adusă de la neexistenţă la existenţă.( Pr. Dr. Ion Popescu, “Între Absolut şi Contingent”).In Omilii la Facere,Sfintul Ioan Gura de Aur (Hrisostom),este cit se poate de categoric in aceasta privinta:”Este semnul celei mai mari nebunii sa spui ca toate s au facut dintr o materie preexistenta si nu sa marturisesti ca Dumnezeu,Creatorul Universului,le a adus din nefiinta”.Această concepţie pe care şi-au însuşit-o cele 3 religii monoteiste se bazează pe cele două referate biblice ale creaţiei din Cartea Facerii. In Cartea Facerii sau Geneza gasim cele doua referate distincte in capitolele 1-3.Capitolul 1 se refera la primul referat biblic al creatiei,iar capitolele 2-3 se refera la al doilea referat al creatiei.
Lucrarea creatoare universala a lui Dumnezeu
Sfinta Scriptura ne arata foarte limpede ca lumea fenomenala a aparut prin lucrarea lui Dumnezeu si aceasta o numimcreatie.In cele doua referate creatie apare atit ca un moment initial,punctual,cit si ca un proces desfasurat in mai multe etape. A existat un moment initial punctual: „La inceputa facut Dumnezeu cerurile si pamintul”(Facere 1,1). Expresia „La inceput” ,cind se produce actul creator si apare cerul si pamintul,indica prima unire a vesniciei lui Dumnezeu cu timpul,coborirea lui Dumnezeu la timp,cit si inceputul timpului.”La inceput” e prima clipa a dialogului lui Dumnezeu cu creatura,care incepe drumul ei temporal,e frontiera eternitatii cu timpul in sens geometric,e ca o tisnire ce suscita timpul,e punctul de atingere sau trecerea de la nonexistenta la existenta.Lumea isi are originea in eternitate,e sustinuta de eternitate si e destinata sa se invesniceasca intr un fel de eternitate,dar care nu e eternitatea lui Dumnezeu.Lumea nu e eterna prin ea insasi,ci prin Dumnezeu. Permanenta lucrarii Sale creatoare este indicata in Geneza 1,2 : „Si pamantul era netocmit si gol. Intuneric era deasupra adancului si Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor.”„Pamintul pustiu si gol”, acoperit de abisul apelor,marcat permanent de plutirea Duhului deasupra lui,primea de la Dumnezeu potentele necesare dezvoltarii,evolutiei sale ulterioare. Prin Cuvântul lui Dumnezeu au fost pregătite cerurile (Evrei 11,3), prin suflarea Lui cerul se înseninează(Iov 26,13). Dumnezeu vorbeşte. El nu vorbeşte unui lucru sau unei fiinţe, ci Cuvântul Său este expresia voinţei Sale creatoare libere Acesta e punctul de plecare al intregului proces decreatie.Este o creatie procesuala ce se desfasoara in mai multe etape.In ziua intii apare pamintul,lumina-intunericul,care primesc de la Dumnezeu numele de zi si noapte. Aceasta este singura zi care nu începe cu zorii zilei, ci cu străpungerea deodată a întunericului de lumina deplină. Dumnezeu a zis să lumineze lumina din întuneric (2 Corinteni 4,6). De cele mai multe ori porunca lui Dumnezeu se îndreaptă spre un material de bază, care se transformă sau din care trebuie să rezulte ceva nou; aşa porunceşte El apelor în ziua a treia şi a cincea,şi pământului în ziua a treia şi a şasea. Când Dumnezeu spune: Să fie o întindere,şi: Să fie luminători, atunci lipseşte această materie de bază, dar se precizează locul: o întindere în mijlocul apelor şi luminătorii pe întinderea cerului. Toate acestea lipsesc în prima zi. Dumnezeu zice simplu: Să fie lumină! In ziua a doua se desparte cerul fizic de pamintul acoperit de ape (numele cer este dat tot de Dumnezeu) si se separa apa de uscat.Apei ,Dumnezeu ii da numele mare,iar uscatului ii da numele pamint.Aparitia plantelor ilustreaza ziua a treia.Ziua a patra marcheaza aparitia astrilor.Aducerea la existenta a animalelor tiritoare de pe pamint si a pasarilor se infaptuieste in ziua a cincea.Procesul creatiei culmineaza cu crearea animalelor si apoi a omului.În ceea ce priveşte timpul creării omului, Sfântul Grigorie al Nyssei ne arata foarte clar: „Omul a fost făcut ultimul, după plante şi animale, fiindcă natura urmează o cale care conduce la desăvârşire în mod treptat… Astfel, natura, adică feluritele însuşiri ale vieţii, urcă treaptă cu treaptă, de la formele cele mai mici şi până la desăvârşire. Legiuitorul a prevăzut o necesară succesiune a lucrurilor pentru ca lucrul ultim să fie şi cel desăvârşit“.Iar Sfântul Grigorie Teologul, în Cuvântarea sa la Sfintele Paşti, spune că, după crearea omului, Dumnezeu îl „pune pe pământ ca o altă lume mică în cea mare, ca un alt înger, închinător al lui Dumnezeu, văzător al creaţiei văzute şi iniţiat în cea inteligibilă, împărat al celor de pe pământ şi împărăţit de sus, pământesc şi ceresc, vremelnic şi nemuritor, văzut şi nevăzut, dar înţeles cu mintea, la mijloc între măreţie şi umilinţă, acelaşi duh şi trup…“.Omul a fost făcut de Însuşi Dumnezeu, printr-un act de creaţie specială. Omul reprezintă coroana şi „apogeul creaţiei“. „Pe toate celelalte le-a făcut prin poruncă, dar pe om L-a făcut cu mâinile Lui şi i-a suflat ceva propriu,suflare de viata. Omul a fost plăsmuit de Dumnezeu“, afirmă categoric Sfântul Clement Alexandrinul.Tot Sfintul Clement Alexandrinul spune că omul este văzut drept mijloc de legătură între lumea materială şi cea spirituală. Fiinţa umană( trup şi suflet), prin colaborarea cu harul dumnezeiesc care era în starea primordială o dimensiune fundamentală a sa, are menirea să se îndumnezeiască pe sine şi o dată cu sine întreaga creaţie, întreaga împărăţie care a fost creată pentru el cu acest scop. Starea naturală, firească, a omului este starea harică,constitutivă lui de la creaţie. Sfinţii Părinţi afirmă că o dată cu suflarea de viaţă, Dumnezeu i-a dăruit omului şi harul dumnezeiesc. Fiul lui Dumnezeu Întrupat, după ÎnviereaSa, suflă din nou asupra Apostolilor, le dă harul de a lucra cu Dumnezeu la“creatio nova”care începe, creaţie nouă în care omul este restaurat, mântuit obiectiv de Dumnezeu. Sfântul Chiril afirmă:“Duhul Sfânt fusese dat primului om o dată cu viaţa.”Acţiunea Sa era interioară omului. Ca urmare a căderii, lucrarea Duhului devine exterioară naturii. Omul după aceasta este într-o stare decăzută şi de aceea numai iubirea lui Dumnezeu îl putea restaura pe om prin Fiul Sau. Omul, făptură Creată de Dumnezeu, destinată îndumnezeirii şi participării la comuniunea cu Creatorul său, este obiectul-subiect al providenţei dumnezeieşti,chemat la împlinirea vocaţiei sale existenţiale prin asemănarea cu Dumnezeu.Omul a fost înzestrat cu o misiune specială: să fie „partener de dialog al lui Dumnezeu“. prin conlucrarea liberă şi conştientă cu harul dumnezeiesc, avea să devină„dumnezeu după asemănarea lui Dumnezeu“, „dumnezeu“ nu după fiinţă ci după har. Datorită acestor prerogative omul este singurul responsabil, înăuntrul lumii zidite, pentru soarta creaţiei. Sfântul Irineu afirmă că”omul este slava lui Dumnezeu”ceea ce este în chip paradoxal o teribilă răspunderedar în acelaşi timp o măreaţă misiune
Omul participa la creatie prin acordarea numelui
Până la apariţia omului, întreaga creaţie era apreciată de Dumnezeu numai cu calificativul de „bună“.Dupa zidirea şi investirea omului cu demnitatea de conducător al lumii, „toate câte făcuse Dumnezeu“ au devenit „bune foarte“ sau „foarte frumoase“ (Facerea 1, 31).Omul,sub supravegherea lui Dumnezeu,participa la creatie prin acordareanumelui.Prin aceasta participare, omul se vede permanent inclus in lucrarea lui Dumnezeu si are o mare responsabilitate pentru aceasta .Aceasta responsabilitate ii este incredintata omului chiar din momentul crearii sale : “Cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul si-l supuneti; si stapaniti peste pestii marii, peste pasarile cerului, peste toate animalele, peste toate vietatile ce se misca pe pamant si peste tot pamantul!”(Geneza1,28).Lucrarea creatoare a lui Dumnezeu a fost finalizata in cazul fapturilor aparute in primele doua zile ale creatiei: lumina-zi,intuneric-noapte,tarie-cer,apa-mare siuscat-pamint.Prin acordarea numelui Dumnezeu exercita controlul exclusiv asupra fapturilor respective si nu reprezinta o infrumusetare a creatiei. Participarea omului la actiunea creatoare se concretizeaza in :
a) „Si Domnul Dumnezeu, Care facuse din pamant toate fiarele campului si toate pasarile cerului, le-a adus la Adam, ca sa vada cum le va numi; asa ca toate fiintele vii sa se numeasca precum le va numi Adam. Si a pus Adam nume tuturor animalelor si tuturor pasarilor cerului si tuturor fiarelor salbatice; dar pentru Adam nu s-a gasit ajutor de potriva lui”.( Geneza 2,19-20). Dumnezeu aduce animalele la om ,pentru ca el sa dea fiecaruia un nume adecvat.Dand nume animalelor,Adam exercita un control asupra lor si participa in chip creator la existenta lor.Autoritatea creationala ii apartine insa lui Dumnezeu care aduce animalele la el si tot Dumnezeu confirma validitatea numelui dat de om. Animalele sunt „aduse” la Adam fiindcă locul lor nu este în Rai, ci în pământul din afară; Raiul este rânduit numai sălăşluirii omului – o înainte-arătare a faptului că numai omul, dintre toate făpturile pământeşti, e destinat împărăţiei cereşti, în care se putea înălţa, din Rai, prin ţinerea poruncilor lui Dumnezeu. Sfântul Ioan Damaschin scrie că Raiul era:„un ţinut cu adevărat dumnezeiesc şi o locuinţă vrednică de cel făcut după chipul lui Dumnezeu. În el nu locuia nici o fiinţă necugetătoare, ci numai omul, plăsmuirea mâinilor dumnezeieşti.” Sfinţii Părinţi tâlcuiesc numirea animalelor de către Adam în mod cu totul literal, văzând în ea arătarea stăpânirii omului asupra lor, netulburata lui armonie cu ele, ca şi o înţelepciune şi înţelegere, la întâiul om, care întrece cu mult toate cele cunoscute omului de atunci încoace. Iată ce scrie Sfântul Efrem despre aceasta: „Cuvintele «le-a adus la Adam» arată înţelepciunea lui Adam şi pacea care se afla între animale şi om înainte ca omul să calce porunca. Căci ele au venit împreună înaintea omului, ca înaintea unui păstor plin de dragoste; fără teamă, după fel şi după chip, au trecut în cete pe dinaintea lui, nici temându-se de el, nici tremurând unul înaintea celuilalt… Nu este cu neputinţă omului să afle câteva nume şi să le ţină minte; dar a afla într-un singur ceas mii de nume, şi a nu da ultimelor numite numele celor dintâi, întrece puterea firii omeneşti şi este lucru foarte anevoios… Aceasta e lucrare dumnezeiască, iar dacă a fost făcută de om, i-a fost dată lui de către Dumnezeu.” Cu alte cuvinte, acesta a fost semnul unei adevărate înţelepciuni dumnezeieşti în Adam. Sfântul Ioan Gură de Aur scrie: „Dumnezeu face aceasta voind să ne dea dovadă de multa înţelepciune a lui Adam. […] Dar lucrul acesta s-a făcut nu numai ca să aflăm înţelepciunea lui Adam, ci ca să ni se arate, prin punerea numelor, că omul este stăpânul lor. […] Numele date atunci animalelor dăinuiesc până astăzi, iar Dumnezeu au întărit aceasta, ca să ne aducem aminte necontenit şi de cinstea pe care a primit-o omul de la început de la Stăpânul universului, când toate animalele îi erau supuse, şi să ne aducem aminte şi de pierderea cinstei aceleia,prin pacat. Mult timp Adam a lucrat cu Dumnezeu. A pus nume la toate animalele, la toate florile, la toate păsările, la toate vieţuitoarele apelor, la toate vieţuitoarele din pământ, la toate plantele pământului, la toţi copacii, la toate bogăţiile din inima pământului, la toţi munţii, la toate râurile, la toate apele, la toate insectele, la toate lucrurile de pe pământ. Aceasta a fost o mare lucare a lui Adam împreună cu Dumnezeu. Adam ştia pe toate pe nume, n-a greşit să pună nume la fel la mai multe creaturi. Totul era perfect şi corect. După ce Adam a sfârşit această mare lucrare se bucura de toată creatura lui Dumnezeu. Tot ce era creat de Dumnezeu se supunea lui Adam, el comunica cu ele şi ele ascultau de glasul lui. Adam era mare împărat a tot ce era pe pământ.
b) Omul da nume unui alt om,ceea ce reprezinta un nivel superior al procesului de acordare a numelui. „Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; si, daca a adormit, a luat una din coastele lui si a plinit locul ei cucarne.Iar coasta luata din Adam a facut-o Domnul Dumnezeu femeie si a adus-o la Adam. Si a zis Adam: Iata aceasta-i os din oasele mele si carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru ca este luata din barbatul sau”. (Geneza 2,21-23).Astfel,lucrarea sa creatoare se extinde si asupra unei fiinte personale, aflata pe acelasi nivel existential cu el insusi. Când Adam s-a trezit lângă el era frumoasa Eva, cu care el a avut multă bucurie, mângâiere şi era fericit că are un ajutor potrivit. Eva era deja matură, de vârsta lui, vorbea ca el, avea aceleaşi calităţi umane. O bucurie nespus de mare, avea cu cine comunica. Amândoi comunicau cu Dumnezeu, comunicau între ei. Adam nu se satură povestind Evei despre marea lucrare pe care o făcuse cu Dumnezeu, cum el a pus nume la fiecare vietate de pe pământ, de sub pământ, din apă, din aer, la toate plantele, la toate vieţuitoarele mărilor şi oceanelor, la toate plantele de la fundul mărilor şi oceanelor. Eva rămânea adânc impresionată de această mare realizare pe care o avusese Adam .” De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va uni cu femeia sa si vor fi amandoi un trup”.(Facere 2,24).Urmarea sotiei inseamna o acceptare a autoritatii,aceasta implica insa lucrarea creatoare,ceea ce duce la ideia reciprocitatii.
c) In cadrul creatiei,fiecare faptura are un rost ce trebuie indeplinit singure prin relatiile dintre ele.Responsabilitatea pentru aceasta implinire revine omului.
Omul – coroana creatiei
Sfintii Părinţi îl privesc pe om ca pe un adevărat cârmaci şi domn al universului şi înţeleg această domnie (kyrioteta) ca o formă de exercitare a însuşirii lui de împărat. Omul se distinge printr-o vrednicie de adevărat împărat, ca unul care se aseamănă aidoma frumuseţii Modelului său. Clement Alexandrinul spune că omul este văzut drept mijloc de legătură între lumea materială şi cea spirituală.Creat „după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu“,omul a fost înzestrat cu o misiune specială: să fie „partener de dialog al lui Dumnezeu“, un „Alter-Ego“ al lui Dumnezeu în creaţie. „Chipul este asemănarea în potenţă, ca posibilitate; iar asemănarea, chipul în actualitate“(Sfântul Vasile cel Mare).Iar prin conlucrarea liberă şi conştientă cu harul dumnezeiesc, avea să devină„dumnezeu după asemănarea lui Dumnezeu“, „dumnezeu“ nu după fiinţă ,ci după har. Datorită acestor prerogative omul este singurul responsabil pentru soarta creaţiei.Protagoras a intuit bine-Omul e masura tutor lucrurilor- dar el este aşa numai în măsura în care stă în directă legătură cu Cel ce i-a dat acest privilegiu, Dumnezeu. Când legătura aceasta esenţială este ruptă, omul nu mai este măsură, ci antimăsură, el nu mai creează şi nu mai este partener cu Dumnezeu la menţinerrea şi guvernarea lumii, ci trece de partea uzurpatorului,a celui pe care Iisus il vede si le spune celor saptezeci de unceni ce se bucurau ca si demonii asculta de numele Sau :” Am vazut pe satana ca un fulger cazand din cer”.(Luca10,18).Din referatele biblice aflam doua feluri fundamentale de relatii ale omului cu Cratorul sau,si anume o comunicare/comuniune directa si una prin intermediul vietii sale in interiorullumii.Cele doua comuniunii apar inca la nivel paradisiac si continua si in viata post –paradisiaca a protoparintilor si a urmasilor lor. Pană la momentul căderii au loc multe momente ale comuniunii.După cădere,ca o consecinta a pacatului stramosesc este afectat raportul omului cu Dumnezeu,cu semenii,cu intrega creatie. Însă şi fiinţa omului este degradată, cade“într-o natură de sub natură”.Nu mai este armonie între trup şi suflet.Raţiunea îi este întunecată, simţirea pervertită, iar voinţa slăbită. Creatia după cădere poate fi în continuare mijloc de unire între om şi Dumnezeu dacă omul îşi împlineşte rolul său sacerdotal – să se aduca împreună cu ea jertfă Creatorului a toate, dar, paradoxal, poate fi şi zid despărţitor şi de vrajbă între om şi Dumnezeu, atunci când omul se crede „dumnezeu” dar de fapt este robul propriului său egoism şi patimi folosindu şi creaţia iraţional, împotriva intereselor lui şi ale ei, cu scopul satisfacerii egoismului sau. Daca omul ramine legat de Dumnezeu ce i a dat darul,sursa din care i vin puterea,inspiratia,capacitatea,el poate sa si implineasca rolul sau sacerdotal. Omul contemporan are tendinta de autonomizare,de stapin al lumii,de inlocuire a conceptiei teocentrice de viata cu cea antropocentrica,ceea ce il separa de Dumnezeu si in acest caz capacitatea lui devine incapacitate,inspiratia confuzie,puterea neputinta.Când un astfel de om se crede măsura tuturor lucrurilor, cind a păstrat din învăţătura creştină numai un aspect, care, rupt din context, a devenit foarte nociv si anume ,este vorba despre concepţia potrivit căreia omul este stăpânul lumii,relatia dintre el si lume se rupe,cum s-a rupt si cea cu Dumnezeu,devine conflict,lumea insasi sufera si suspina cu suspine negraite,cum spunea Sfintul Pavel:” Căci făptura a fost supusă deşertăciunii – nu din voia ei, ci din cauza aceluia care a supus-o – cu nădejde,Pentru că şi făptura însăşi se va izbăvi din robia stricăciunii, ca să fie părtaşă la libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu.Căci ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum.Şi nu numai atât, ci şi noi, care avem pârga Duhului, şi noi înşine suspinăm în noi, aşteptând înfierea, răscumpărarea trupului nostru”.(Rom.8,20-23). Omul nu mai vede sensul lumii,viata sa devine desertaciune,el devine „distrugator autoproclamat”(Cioran),se indrepata spre moarte:”Sein zum Tode”(Heidegger).
Totusi ,omul mai pastreaza in el,ca o reminiscentavaga,nedefinita,dimensiunea altei existente,a Imparatiei lui Dumnezeu. Omul, considerat coroana şi rege al naturii, şi-a permis să se comporte în maniera celui mai dur despot. Omul a uitat că, „a stăpâni“ nu înseamnă altceva decât „a sluji“, că natura este casa tuturor oamenilor, că între aceştia şi natură trebuie să existe o armonie, că această natură trebuie umanizată, nu exploatată şi degradată.Sfintul Maxim Marturisitorul a remarcat faptul ca totul isi atinge implinirea in om,iar omul isi realizeaza sensul sau in unirea cu Persoana dumnezeiasca infinita in viata Ei spirituala.Prin aceasta Persoana suprema , omul promoveaza caracterul sau de persoana constienta si libera. Unii Sfinti Parinti au spus ca omul e un microcosmos,o lume care rezuma in sine pe cea mare.Sfintul Maxim Marturisitorul a remarcat ca e mai drept sa se considere omul ca macrocosmos,pentru ca el e chemat sa cuprinda in sine toata lumea,dar fara sa se piarda in lume.Omul e chemat sa devina o lume mare (macro-anthropos),ca unul ce e deosebit de ea,realizind o unitate mai mare decit lumea lui exterioara. Expresia ca omul e macroanthropos,exprima faptul ca lumea propriu-zisa e chemata sa se umanizeze intreaga,adica sa primeasca pecetea umanului,sa devina pan-umana,sa devina intreaga un cosmos umanizat.Destinatia cosmosului pentru om si nu a omului pentru cosmos rezulta din faptul ca cosmosul e obiectul constiintei si al cunoasterii umane,si nu invers.Intreaga lume serveste practic existentei umane. Omul nu se poate împlini separat de sensul cosmosului pentru că amândoi converg spre aceeaşi ţintă desăvârşită care este Iisus Hristos, Logosul divin şi sensul unic suprem al mântuirii noastre. Lumea se luminează în relaţia ei ontologică cu Dumnezeu, Care e sensul ei suprem. Sensul lumii e implicat în sensul lui Dumnezeu”. Omul nu poate fi niciodată singur şi nici autosuficient; nici umanitatea, nici lumea nu se epuizează prin el. Prin creaţie, definirea şi devenirea lui sunt determinate de relaţiile cu Dumnezeu, cu semenii şi cosmosul; numai pe aceste coordonate îşi poate afirma libertatea şi realiza desăvârşirea. Prin calitatea sa de inel al creaţiei, comentează sfântul Maxim Mărturisitorul, omul este instrumentul cel mai potrivit pentru lucrarea Logosului în cosmos, care, “străbătând prin umanitate în toate făpturile, pe măsura lor”, face ca acestea, “care prin fire sunt distanţate, să vină la unitate între ele, prin convergenţa în jurul firii unice a omului” . O antropologie autentică nu poate face abstracţie de dimensiunea cosmică a existenţei umane. O parte a teologiei creştine, în mare măsură conformându-se antropocentrismului epocii moderne , a exagerat această poziţie a omului, afirmând că el este “centrul existenţei, soarele în jurul căruia se învârt toate”. În felul acesta, ca “mister al vieţii universale”, omul trebuie să dezvolte o conştiinţă a poziţiei sale, această conştiinţă precedând orice cunoaştere a lumii. Cu alte cuvinte, pornind de la perspectiva omului-sinteză cosmică, această teologie legitimează antropocentrismul secolului nostru, întrupare a sintagmei lui Protagoras: „omul este măsura tuturor lucrurilor”.Din perspectiva Sfintei Scripturi , ortodoxismul crestin afirma ca omul nu e centrul, ci în centrul lumii.Este foarte important să afirmăm astăzi cu putere acest lucru ,pentru a i combate pe cei care reproseaza crestinismului că l-a scos pe om din cosmos şi l-a introdus în istorie, săpând adică un abis între acesta şi creaţie. Or, statura unificatoare a omului – reafirmată plenar în Hristos –, cum au înţeles-o Părinţii Bisericii Răsăritului, pare a fi recuperată prin ceea ce cosmologia ştiinţifică a zilelor noastre numeşte principiul antropic. Problemele raportului dintre om şi lume nu pot fi rezolvate prin exteriorismul tehnicist, dar nici doar printr-o situare contemplativă. Ca sinteză şi parte a lumii, omul este în interiorul ei, dăruind şi primind în această relaţie. Soluţia violenţei tehnologice vrea să afirme cu orice preţ o superioritate a omului şi o ordine străină sensului profund al creaţiei, simptom al ignorării adevăratului raport dintre om şi lume. Sfântul Maxim afirmă o reciprocitate, o perihoreză şi o comunicare fundamentală între om şi cosmos: “lumea este în trup prin natură, trupul în lume prin simţire, şi fiecare din ele este supusă celeilalte prin comunicarea de la una la alta a proprietăţii fiecăreia” Omul şi creaţia sunt simultan, prin intermediul trupului omenesc, natura naturans şi natura naturata. De aceea, cine vrea să învingă lumea, adică să ajungă la o cunoaştere autentică şi doxologică a lui Dumnezeu prin creaţie , trebuie să se învingă pe sine, să-şi convertească raţional mişcările prin virtuţi, unificându-şi tendinţele în Dumnezeu.
Umanitatea de azi trebuie să aleagă între Adam şi Hristos, spune părintele Stăniloae , cei doi fiind “alternative ale raportului omului cu natura: robirea lui de către fructul dulce al părţii sensibile a naturii, sau stăpânirea ei prin spirit, desigur, nu fără efortul renunţării la dulceţile ei şi al durerilor crucii. . Numai prin aceasta biruieşte spiritul asupra părţii sensibile a naturii şi o transfigurează până la înviere”. 

Să nu ne lăsăm seduși de umanismul derutant al lumii în care trăim, ci să ne ancorăm în realitatea ultimă a lui Dumnezeu, așa cum ne-a fost oferită prin revelație."

vineri, 15 iulie 2016

bodypainter

Storm





”Centrul Londrei de Nord, într-o mansardă,
pereţi albi, covor alb, o pisică tot albă,
separeuri din hârtie de orez,
artă modernă şi ambiţie.
Gazda este un medic,
un om de-admirat,
cu cabinet privat;
prietena lui este actriţă;
ne e prieten vechi, de-acasă.
Întotdeauna ne distrăm minunat,
Aşadar, la cină ne-au invitat.

O anonimă - a cincea invitată,
gazdele ne-au strâns laolaltă
pe toţi, ca o favoare
pentru că fata din Australia a venit
şi în Londra de Nord s-a stabilit,
şi e… sora cuiva…
Sau are-o legătură cu cineva.

Când ni se face prezentarea
sunt frapat de frumuseţea ei:
e frumoasă, nu poate fi negat,
cu ochi negri şi păr întunecat.
Dar când se aşează,
recunosc, pe gânduri mă pune
când observ vârful aripii unei zâne
tatuat pe-acele zone populare
chiar deasupra părţii posterioare.
Şi când spune „Sunt Săgetătoare !”,
recunosc, o suspiciune-apare;
şi-ndată vine şi o confirmare,
când spune că numele ei este…

S T O R M („Furtună”)

Discuţia e iniţial lejeră şi uşoară,
până când Storm cea furtunoasă declară:
„Nu poţi ŞTI nimic,
cunoaşterea este doar opinie !”
opiniază ea,
peste paharul de Cabernet Sauvignon
vis-a-vis de-un prea-convenţional
comentariu empiric ce l-am făcut.

Îmi spun: „Nu începem prea bine !”,
căci nici n-am trecut de aperitive.
Din cealaltă parte, soţia-mi, speriată
face ochii mari dintr-o dată,
rugându-mă-n tăcere: „N-o fă lată !”
o avertizare matrimonială
de care să ţin seamă,
deci rezist tentaţiei de-a o întreba pe fată
dacă Cunoaşterea îi e la fel de lejer precizată
dimineaţa, când trebuie să decidă cum să iasă
din apartament:
pe uşă, ca noi,
sau pe fereastra de la etajul doi.

Mâncarea-i delicioasă şi Storm,
pe când toată carnea o evită,
stă şi mănâncă fericită,
pe când bunul doctor, uşor iritat,
critică ceva din istoria medicală,
demult practicat;
când Storm dintr-o dată declară:
„Dar corpul uman e o taină totală !
Ştiinţa nu poate să reuşească
când vrea să explice natura sufletească !"

Gazda-mi aruncă priviri încruntate
Şi ea, şi soţia mea, ştiu că se poate
să izbucnesc într-una din rarele,
dar amuzantele-mi tirade.
Dar gura-mi este sigilată:
vreau să savurez masa toată.
Şi, cu toate că Storm începe a fi supărătoare,
nu vreau să tulbur o cină-ncântătoare,
deşi e tot mai mult precum o înfruntare,
căci - precum meteorologica-i tiză -
Storm nu dă semne de-astfel de grijă:

„Companiile farmaceutice
de zor complotează,
dependenţa de medicamente
o promovează,
în detrimentul remediilor naturale
care sunt tot ce corpul nostru ştie !
Sunt imorale şi conduse de lăcomie !
De ce să iei pastile,
când ceaiurile pot vindeca ?
De ce să foloseşti chimicale,
când soluţiile homeopate pot ajuta ?
E timpul să ne-ntoarcem la căi naturale,
să trăim cu alternativele medicale !

Şi oricât m-aş forţa,
o mică fisură începe-a apărea
în stăvilaru-mi diplomatic.
„Prin definiţie”, încep eu
„medicina alternativă” - continui,
„fie n-a fost demonstrată ca funcţională,
fie-a fost arătată ca nefuncţională.
Ştii cum se numeşte medicina alternativă
care e demonstrată ca funcţională ?
MEDICINĂ !”

„Deci tu nu crezi
în NICI UN remediu natural ?”

„Nu, Storm, dimpotrivă,
înainte să venim la masă,
am luat un remediu
obţinut din scoarţă de salcie pletoasă,
un analgezic fără vreo reacţie adversă serioasă.
Are-un nume ciudat,
scumpo, cum se numea ?
M…m…m… maspirină ?
Ăăă, baspirină ?
Ah, da ! Aspirină !
Pe care-l cumperi cu două parale
de la farmaciile locale.”

Discuţia pare-a se linişti
cât gazdele-adună farfurii.
Dar când desertul ajunge pe masă,
Storm afirmă voioasă:

„Shakespeare a spus-o primul:
există mai multe în cer şi pe Pământ
decât există-n filozofia ta !
Ştiinţa e doar cum am fost învăţaţi
să vedem realitatea,
nu explică dragostea sau spiritualitatea.
Cum explică ştiinţa arta clarviziunii,
aura, viaţa de-apoi, puterea rugăciunii ?”

Conştientizez
că mă holbez.
Sunt precum un iepure dintr-o dată surprins
în farul orbitor de-absurd al unui nonsens.
Poate e Hamlet-ul pe care l-a citat greşit,
sau al cincilea pahar de vin ce tocmai l-am servit,
dar diplomaţia-mi nu mai ţine
şi nemernicul înlănţuit în mine
nu se mai poate abţine:

„Uite, Storm, nu vreau să te plictisesc
dar nu există aşa ceva precum aura !
Citirea aurei e precum ghicitul într-o stea,
datu-n bobi, spiritismul, sau prezisu-n cafea !
Oamenii ăia n-au vreun talent special,
ori spun gogoşi, ori sunt bolnavi mintal !
La fel şi cel ce spune că pe dumnezeu îl aude,
sau vindecătorul care tratează… prin rugăciune !

Chiar aşa !
nu-i prea-prea
ca unii să spună că morţii le vorbesc ?
Nu-i cu-adevărat nebunie totală
să minţi o femeie ce plânge
căci fiul i-a murit,
spunându-i că mesaje de la el ai primit ?
Este complet deplasat !
Chiar trebuie clarificat
că nu există clarvăzători ?

Ce naiba, avem trei ani ?
Chiar mai credem în „Punguţa cu doi bani” ?
Mai credem că Moş Crăciun cadouri ne lasă ?
Sau că Michael Jackson n-a avut operaţii la faţă ?
Suntem aşa de prostiţi cu trucuri de doi lei
încât să credem că morţii
ar vrea să vorbească cu mişei
precum spiritiştii ?”

Storm, în ciuda vorbelor mele batjocoritoare
tot mitraliază clişee cu precizie uimitoare,
ca un lunetist ce trage cu gloanţe din prostii:

„Eşti atât de sigur pe poziţia ce-o susţii !
Dar eşti doar închis la minte !
Cred că vei găsi
că-ncrederea ta în ştiinţă şi teste
e la fel de oarbă
ca-n cazul oricărei dogme fundamentaliste !”

„Wow…
…bună observaţie, stai să mă gândesc.
Oh, stai, mă înşel ! E absolut prostesc !
Ştiinţa îşi ajustează opiniile
pe baza a ce-i observat,
credinţa e negarea observaţiilor
încât crezul să poată fi păstrat !
Dacă-mi arăţi
că, să zicem, homeopatia ar funcţiona,
atunci părerea-mi voi schimba !
Într-o clipită aş accepta !
O să-mi fie ruşine până peste poate,
dar o să fug pe străzi, urlând în noapte:
„E un miracol ! Fizica s-a sfârşit !
Apa are memorie !”
Şi, deşi memoria
unui strop de zeamă de ceapă pare infinit,
de memoria rahatului ce-a fost prin ea
s-a descotorosit !

Arată-mi că merge
şi cum merge
şi când îmi revin din şoc
o să-mi scrijelesc cu o sulă
„Ce să vezi !” pe p¦¦ă !”

Toţi se holbează la mine,
dar deja sunt stârnit,
şi dacă tot am pornit,
îmi zic: „De-am intrat în horă…
să merg până la sfârşit !”

„Ştiu că viaţa e plină de mistere,
dar există şi răspunsuri la ele.
Însă nici unul n-o să fie găsit
de cel ce stă pe fund, liniştit
părând serios
şi spunând „Totul e misterios !
Hai să stăm, să sperăm,
hai cu popa să discutăm,
hai să ne uităm la Oreste
când despre ezoteric vorbeşte !”

Dacă tot te uiţi la televizor,
să te uiţi la „Scooby Doo” !
Desenele alea erau excelente,
căci oricând se ivea
vreun monstru-nfiorător,
sau era vreo şcoală
cu vreun duh îngrozitor,
se uitau sub mască,
şi ce găseau aici ?
Tipu' cu carnavalul, sau omul de servici !
Căci prin istoria toată,
orice enigmă ciudată
ce-a fost elucidată
a reieşit a fi…
Non-Magică !

Ideea că cunoaşterea chiar ar putea exista…
te-nspăimântă ?
Ideea că o zi pe Wikipedia te-ar putea educa…
te-nspăimântă ?
Noţiunea că s-ar putea
să nu existe supranatural,
mintea aşa ţi-ar zdruncina,
încât preferi să stai în bezna
neputinţei de-a te informa ?

Nu este destul ?

Doar
această
lume ?

Doar
această
frumoasă,
complexă,
minunat de nepătrunsă,
lume naturală ?
Cum de reuşeşte să nu vă fascineze,
încât unii trebuie s-o diminueze
cu invenţii ieftine de mituri şi monştri ?
Dacă tot îţi place Shakespeare,
ascultă la mine:
„Aurul să-l aureşti,
crinii să-i vopseşti,
violetele să le parfumezi…”
e… stupid !
…sau cam aşa ceva…
Şi cum e cu Satchmo ?
„Văd copacii înverziţi,
şi trandafirii sângerii…”
Şi hai, dacă vrei
să-i glorifici pe Krishna şi Vishnu
într-un mod postcolonial, îngâmfat
luat la pachet şi etichetat,
fie, e bine şi-aşa !
Dar… uite ce mă stârneşte pe mine:

Sunt o mică,
insignifiantă,
ignorantă
bucăţică de carbon.

Am o viaţă, şi e scurtă
şi neimportantă.
Dar datorită avansului ştiinţific modern,
am să trăiesc de două ori mai mult
decât stră-stră-stră-stră-unchii şi mătuşile mele !
De două ori mai mult
să-mi trăiesc viaţa,
de două ori mai mult
să-mi iubesc soaţa
de două ori mai mulţi ani
cu prieteni, şi vinuri,
şi-mpărţit cine, şi discuţii nasoale
cu hippioate drăguţe,
cu zâne pe şale
şi fluturaşi pe ţâţe…”

Şi, de cumva v-am ofensat,
Gândiţi aşa şi-i reparat:
Spuneţi că nici nu v-aţi uitat,
Oricum gândul nu vi l-am schimbat.”

joi, 14 iulie 2016

La confidence des Oiseaux de Luc Petton



"Zici: Nevermore.
Şi apoi:
fâlf
dai din aripile altcuiva;
şi apoi
eşti el,
iar el
este pururi altcineva.”

Nichita Stanescu

miercuri, 13 iulie 2016

Neville Goddard


"A-l vedea pe Iisus sau pe David ca pe un personaj istoric înseamnă a vedea adevărul relativ la slăbiciunea sufletului tău. Tu trebuie să vezi mai degrabă ceea ce reprezintă personajele decât personajele înseşi. Acest lucru este adevărat pentru fiecare poveste din Scriptură, pentru că fiecare episod va avea loc în tine. Personajele Iisus, David, Avraam şi Moise nu sunt decât personificări ale unor stări de conştiinţă eterne pe care le vei întâlni pe fiecare în parte, pe măsură ce mergi spre trezirea finală, aceea de a fi Dumnezeu Însuşi. 
A vedea pe Iisus, Avrram, Moise, Iacov sau oricare din personajele Scripturii ca pe nişte oameni în carne şi oase care îţi sunt străini şi există doar în istorie, înseamnă a vedea adevărul adaptat la slăbiciunea sufletului tău pentru că până nu are loc revelaţia, vei fi incapabil să rezişti puterii luminii revelaţiei. 
Nu există nimic mai dificil decât faptul de a renunţa la o idee fixă, în special la una religioasă sau politică. 
Fiindcă te-ai născut într-un anume grup religios, mama ta te-a învăţat ceea ce a fost şi ea învăţată la rândul ei de mama sa. Şcoala şi biserica pe care le-ai frecventat confirmă spusele mamei tale şi tu crezi că personajele din Scriptură au trăit în timp şi spaţiu şi au lăsat în urma lor o consemnare a existenţei lor fizice- ceea ce nu este deloc adevărat. Acestea sunt toate revelaţii ale unei drame eterne care are loc în interiorul tău., pentru că adevărata ta fiinţă este minunata ta imaginaţie umană. 
Am fost întrebat de multe ori dacă eu cred că a existat vreodată un om pe nume Iisus şi am răspuns întotdeauna: „Nu cred.” Cândva am crezut aceasta însă nu mai cred în existenţa istorică a niciunui personaj din Scriptură, pentru că eu îi percep ca stări personificate. 
Hristos, înţelepciunea şi puterea mea creativă, este cel care a fost uns şi numit David. 
Uită-te la lume astăzi şi întreabă-te dacă nu suntem cu toţii nebuni, când ne omorâm şi ne înşelăm unul pe celălalt şi când de fapt nu există celălalt. 
Rugăciunea înseamnă toţi să fim Una deoarece suntem Una. Oamenii nu îşi dau seama că suntem o singură fiinţă. 
Nimic nu te poate aduce la conştientizarea acestui fapt decât revelaţia fiului către Tată. 
Dacă îl vezi pe Iisus ca pe un personaj istoric, este aşa pentru că nu ai curajul să înfrunţi lumina revelării adevărului. 
Ştiu că atunci când am cunoscut-o, totul în mine s-a prăbuşit.
Ni se spune că în final toate construcţiile se vor prăbuşi. 
Aceste construcţii sunt structurile minţii în care trăim. 
Credinţa în existenţa lui Iisus ca personaj istoric este o construcţie de acest gen; credinţa în existenţa Bibliei ca fapt istoric, la fel. Privite din afară ca biserici şi catedrale, ele sunt frumoase însă ele se vor prăbuşi în tine în zilele cele din urmă. Şi din rămăşiţele lor ceea ce este permanent se va ridica, pentru că de atunci încolo nu vei mai trăi prin prisma vreunei credinţe exterioare. 
Vei şti că totul se petrece din interior.
Uită tot în ceea ai crezut anterior- insa nu uita cuvântul adevărului. 
Ştiu că este greu să renunţi la a crede în existenţa Scripturii. Cunosc faptul că Biblia nu este adevărată din punct de vedere istoric ci este adevărată din punct de vedere etern. 
Faptele consemnate acolo sunt eterne şi vor fi experimentate de toţi. 
Scriptura este o revelare a adevărului care aduce cu el atâta certitudine încât nu poate fi negat. 
Cei care au scris Biblia nu au scris o poveste seculară; ei au scris o poveste divină sau sacră care este eternă. 
Nu este ceva care s-a petrecut în trecut sau care se va petrece; punctul culminant a fost atins şi este atins în orice clipă. 
Iisus din Scriptură este aici în seara aceasta." 

duminică, 10 iulie 2016

Charlotte Brontë

"Inima omenească poate să sufere. Ea este în stare să cuprindă mai multe lacrimi decât apele oceanului. Niciodată nu știm cât de adâncă și cât de nesfârșită este această inimă, până ce nenorocirea nu începe a-și dezlega barierele norilor ca s-o umple cu potopul întunericului…

Îți poți închipui cum arată adâncul inimii? Cred că ar arăta ca un altar – pentru că este sfânt; ca o zăpadă – pentru că este imaculat; ca o flacără – pentru că este fierbinte și ca moartea de neînduplecat… O văd cum iradiază pe chipul Omului Frumos și Nobil toate sentimentele… și stau și mă minunez, plină de admirație – când văd cum acestea încep să izbucnească, să curgă lin, bogat, sublim, adânc și alinător ca șoaptele unui râu, să-i alunece bogate și puternice prin faţa ochilor, când aproape au scăpat de sub stăpânirea ei… şi văd acest chip luminat de o expresie blândă, sinceră, serioasă, plină de bunătate, echilibrată, duioasă, plină de bunăvoinţă, conştiincioasă, credincioasă şi înţeleaptă…

Este un spectacol plin de magie pe care nu-l pot uita niciodată! Da, un astfel de Om mi l-aș dori să-mi fie alături de-a lungul vieții; să-mi fie călăuză în cele ce-mi sunt cunoscute, să-mi fie stăpân şi să mă îndrepte când greşesc, să-mi fie prieten întotdeauna!"

vineri, 8 iulie 2016

– Originea si semnificatia sincronicitatii



"Facandu-si simtita prezenta prin intermediul numelor, numerelor, cuvintelor, obiectelor, simbolurilor si evenimentelor, sincronicitatea este, in esenta, aparitia unei coincidente semnificative si in unele cazuri chiar miraculoasa. 

Aceasta experienta de viata pare a fi mult prea importanta pentru a fi considerata un simplu eveniment al vietii de zi cu zi.


Majoritatea dintre noi am trait cel putin o data o astfel de experienta, iar daca esti curios sa afli mult mai multe despre aceste evenimente speciale care isi fac aparitia chiar atunci cand te astepti mai putin, citeste in continuare!

Magia din Aer

Hindusii considera ca sincronicitatea este o manifestare a lui Brahman, sau a conexiunii fundamentale dintre toate lucrurile care traiesc in univers. 

Fizica cuantica atribuie aceste experiente mintii “non-locale” sau constiintei universale, iar scepticii le numesc “Apophenia”, sau practica de a observa conexiuni si modele in tipare aleatoare sau lipsite de sens.

Orice ar fi, sincronicitatea este o experienta mult prea comuna si prea intriganta pentru a fi trecuta atat de usor cu vederea sau pentru a uita de ea foarte repede. 
Autorul David McRaney ne aminteste intr-una din cartile sale ca“semnificatia vine doar din interior”. De aceea, singura persoana care poate intelege adevaratul motiv al aparitiei si semnificatia unei astfel experiente esti chiar tu insuti.

Acestea sunt cele mai intalnite teorii care incearca sa explice aparitia acestor experiente:

• Subconstientul – Asemenea viselor tale, elemente ale vietii tale ar putea fi, de asemenea, manifestari ale mintii tale subconstiente care incearca sa te avertizeze, sa te ghideze sau sa te invete ceva.

• Armonie energetica – Avand in vedere ca tot ceea ce exista este format din particule energetice, sincronicitatea ar putea fi, de asemenea, o manifestare a armoniei mediului, caz in care frecventele sau vibratiile sincronizeaza momentul intr-un echilibru perfect, producand astfel de experiente.

• Legea Atractiei – Aceasta teorie afirma, in esenta, ca orice evenimente bune sau rele care isi fac aparitia in viata ta sunt cauzate de gandurile si de sentimentele tale. Astfel, legea atractiei ar putea explica intr-o anumita masura originile sincronicitatii.

• Abilitatile psihice – Sincronicitatea este, de asemenea, considerata a fi o mica manifestare a unor abilitati psihice aflate intr-o stare de latenta. De exemplu, intuim ca o anumita persoana sau un eveniment important isi va face aparitia in viata noastra si o face.

Un mesaj deghizat

Te-ai gandit vreodata ca toate aceste coincidente pe care le traiesti in viata ta sunt mesaje deghizate? 
Indiferent daca esti sau nu sceptic in aceasta privinta, te incurajez sa actionezi asa cum am facut-o si eu si sa vezi unde te conduc toate aceste coincidente speciale.

Este foarte usor sa-i urezi bun venit sincronicitatii in viata ta. 
Iata ce poti face:

• Constientizarea – practica vigilenta si acorda o atentie profunda momentului prezent.

• Deschiderea – mentine-ti o perspectiva deschisa in ceea ce priveste sincronicitatea.
 Aceasta atitudine va spori receptivitatea fata de o astfel de experienta.

• Smerenia – uneori, ceea ce-ti doresti sau ceea ce crezi ca este cel mai bine pentru tine se dovedeste a nu fi. 
Incearca sa nu ai un atasament foarte mare fata de dorintele tale. In acest fel nu vei incerca sa te impui in fata vetii si ii vei permite vietii sa-si urmeze cursul sau firesc.

• Increderea – ai incredere ca astfel de experiente isi vor face aparitia in viata ta si ai incredere in suava, linistita voce interioara atunci cand momentul sau situatia o cere. 
Atunci cand vei invata sa ai incredere in tine, vei avea incredere in viata.

• Ascultarea – asculta glasul interior al intuitiei tale – subconstientul tau este nelimitat. Cand ne ascultam instinctele din ce in ce mai multe usi ni se deschid."


- text de Emanoil Hociota

   
Digital Art     by RMirandinha Watch

miercuri, 6 iulie 2016

Ana Blandiana - "Tu eşti somnul "


"Întotdeauna toţi m-au iubit,
Cei ce mă urau m-au iubit cel mai tare.
Am trecut printre oameni
Mereu acoperită de dragoste,
Cum trec prin iarnă
Acoperită mereu de ninsoare.
Legea talionului e fără milă.
Iubirea cere iubire
Cum sângele cere sânge,
Când ninge
Şi lascive, ameninţătoare,
Funii lungi de argint
Scămoşat mă încing,
Ninsoarea îmi cere şi mie să ning.
Dar eu trec prin zăpadă dormind,
Tu eşti semnul din care
Nu vreau să mai ies,
Rar câte-o privire mai mare
Distrată, uitucă visez,
Neaua moale îngheaţă pe mine,
Mă strânge,
Mi-e cald în somn şi bine
Şi ştiu că o să mor,
Aş fi iertată
Dacă m-aş trezi din tine,
Dar nu-mi doresc decât,
De sub pleoapele închise izvorât,
Fâlfâitul acesta uşor.
Trec dincolo cuprinsă de zăpadă,
Spre inima celui din urmă labirint,
Unde m-aşteaptă-o dreaptă judecată
Care-o să mă găsească vinovată
Poate
Şi-o să mă pedepsească pentru toate
Iubirile pe care le-am netrăit dormind."


(- art: David Edward Linn )

duminică, 3 iulie 2016

vineri, 1 iulie 2016