.

"Etica: efortul seninătății de a înțelege lacrimile."
(Andrei Pleșu)

vineri, 15 iulie 2016

Storm





”Centrul Londrei de Nord, într-o mansardă,
pereţi albi, covor alb, o pisică tot albă,
separeuri din hârtie de orez,
artă modernă şi ambiţie.
Gazda este un medic,
un om de-admirat,
cu cabinet privat;
prietena lui este actriţă;
ne e prieten vechi, de-acasă.
Întotdeauna ne distrăm minunat,
Aşadar, la cină ne-au invitat.

O anonimă - a cincea invitată,
gazdele ne-au strâns laolaltă
pe toţi, ca o favoare
pentru că fata din Australia a venit
şi în Londra de Nord s-a stabilit,
şi e… sora cuiva…
Sau are-o legătură cu cineva.

Când ni se face prezentarea
sunt frapat de frumuseţea ei:
e frumoasă, nu poate fi negat,
cu ochi negri şi păr întunecat.
Dar când se aşează,
recunosc, pe gânduri mă pune
când observ vârful aripii unei zâne
tatuat pe-acele zone populare
chiar deasupra părţii posterioare.
Şi când spune „Sunt Săgetătoare !”,
recunosc, o suspiciune-apare;
şi-ndată vine şi o confirmare,
când spune că numele ei este…

S T O R M („Furtună”)

Discuţia e iniţial lejeră şi uşoară,
până când Storm cea furtunoasă declară:
„Nu poţi ŞTI nimic,
cunoaşterea este doar opinie !”
opiniază ea,
peste paharul de Cabernet Sauvignon
vis-a-vis de-un prea-convenţional
comentariu empiric ce l-am făcut.

Îmi spun: „Nu începem prea bine !”,
căci nici n-am trecut de aperitive.
Din cealaltă parte, soţia-mi, speriată
face ochii mari dintr-o dată,
rugându-mă-n tăcere: „N-o fă lată !”
o avertizare matrimonială
de care să ţin seamă,
deci rezist tentaţiei de-a o întreba pe fată
dacă Cunoaşterea îi e la fel de lejer precizată
dimineaţa, când trebuie să decidă cum să iasă
din apartament:
pe uşă, ca noi,
sau pe fereastra de la etajul doi.

Mâncarea-i delicioasă şi Storm,
pe când toată carnea o evită,
stă şi mănâncă fericită,
pe când bunul doctor, uşor iritat,
critică ceva din istoria medicală,
demult practicat;
când Storm dintr-o dată declară:
„Dar corpul uman e o taină totală !
Ştiinţa nu poate să reuşească
când vrea să explice natura sufletească !"

Gazda-mi aruncă priviri încruntate
Şi ea, şi soţia mea, ştiu că se poate
să izbucnesc într-una din rarele,
dar amuzantele-mi tirade.
Dar gura-mi este sigilată:
vreau să savurez masa toată.
Şi, cu toate că Storm începe a fi supărătoare,
nu vreau să tulbur o cină-ncântătoare,
deşi e tot mai mult precum o înfruntare,
căci - precum meteorologica-i tiză -
Storm nu dă semne de-astfel de grijă:

„Companiile farmaceutice
de zor complotează,
dependenţa de medicamente
o promovează,
în detrimentul remediilor naturale
care sunt tot ce corpul nostru ştie !
Sunt imorale şi conduse de lăcomie !
De ce să iei pastile,
când ceaiurile pot vindeca ?
De ce să foloseşti chimicale,
când soluţiile homeopate pot ajuta ?
E timpul să ne-ntoarcem la căi naturale,
să trăim cu alternativele medicale !

Şi oricât m-aş forţa,
o mică fisură începe-a apărea
în stăvilaru-mi diplomatic.
„Prin definiţie”, încep eu
„medicina alternativă” - continui,
„fie n-a fost demonstrată ca funcţională,
fie-a fost arătată ca nefuncţională.
Ştii cum se numeşte medicina alternativă
care e demonstrată ca funcţională ?
MEDICINĂ !”

„Deci tu nu crezi
în NICI UN remediu natural ?”

„Nu, Storm, dimpotrivă,
înainte să venim la masă,
am luat un remediu
obţinut din scoarţă de salcie pletoasă,
un analgezic fără vreo reacţie adversă serioasă.
Are-un nume ciudat,
scumpo, cum se numea ?
M…m…m… maspirină ?
Ăăă, baspirină ?
Ah, da ! Aspirină !
Pe care-l cumperi cu două parale
de la farmaciile locale.”

Discuţia pare-a se linişti
cât gazdele-adună farfurii.
Dar când desertul ajunge pe masă,
Storm afirmă voioasă:

„Shakespeare a spus-o primul:
există mai multe în cer şi pe Pământ
decât există-n filozofia ta !
Ştiinţa e doar cum am fost învăţaţi
să vedem realitatea,
nu explică dragostea sau spiritualitatea.
Cum explică ştiinţa arta clarviziunii,
aura, viaţa de-apoi, puterea rugăciunii ?”

Conştientizez
că mă holbez.
Sunt precum un iepure dintr-o dată surprins
în farul orbitor de-absurd al unui nonsens.
Poate e Hamlet-ul pe care l-a citat greşit,
sau al cincilea pahar de vin ce tocmai l-am servit,
dar diplomaţia-mi nu mai ţine
şi nemernicul înlănţuit în mine
nu se mai poate abţine:

„Uite, Storm, nu vreau să te plictisesc
dar nu există aşa ceva precum aura !
Citirea aurei e precum ghicitul într-o stea,
datu-n bobi, spiritismul, sau prezisu-n cafea !
Oamenii ăia n-au vreun talent special,
ori spun gogoşi, ori sunt bolnavi mintal !
La fel şi cel ce spune că pe dumnezeu îl aude,
sau vindecătorul care tratează… prin rugăciune !

Chiar aşa !
nu-i prea-prea
ca unii să spună că morţii le vorbesc ?
Nu-i cu-adevărat nebunie totală
să minţi o femeie ce plânge
căci fiul i-a murit,
spunându-i că mesaje de la el ai primit ?
Este complet deplasat !
Chiar trebuie clarificat
că nu există clarvăzători ?

Ce naiba, avem trei ani ?
Chiar mai credem în „Punguţa cu doi bani” ?
Mai credem că Moş Crăciun cadouri ne lasă ?
Sau că Michael Jackson n-a avut operaţii la faţă ?
Suntem aşa de prostiţi cu trucuri de doi lei
încât să credem că morţii
ar vrea să vorbească cu mişei
precum spiritiştii ?”

Storm, în ciuda vorbelor mele batjocoritoare
tot mitraliază clişee cu precizie uimitoare,
ca un lunetist ce trage cu gloanţe din prostii:

„Eşti atât de sigur pe poziţia ce-o susţii !
Dar eşti doar închis la minte !
Cred că vei găsi
că-ncrederea ta în ştiinţă şi teste
e la fel de oarbă
ca-n cazul oricărei dogme fundamentaliste !”

„Wow…
…bună observaţie, stai să mă gândesc.
Oh, stai, mă înşel ! E absolut prostesc !
Ştiinţa îşi ajustează opiniile
pe baza a ce-i observat,
credinţa e negarea observaţiilor
încât crezul să poată fi păstrat !
Dacă-mi arăţi
că, să zicem, homeopatia ar funcţiona,
atunci părerea-mi voi schimba !
Într-o clipită aş accepta !
O să-mi fie ruşine până peste poate,
dar o să fug pe străzi, urlând în noapte:
„E un miracol ! Fizica s-a sfârşit !
Apa are memorie !”
Şi, deşi memoria
unui strop de zeamă de ceapă pare infinit,
de memoria rahatului ce-a fost prin ea
s-a descotorosit !

Arată-mi că merge
şi cum merge
şi când îmi revin din şoc
o să-mi scrijelesc cu o sulă
„Ce să vezi !” pe p¦¦ă !”

Toţi se holbează la mine,
dar deja sunt stârnit,
şi dacă tot am pornit,
îmi zic: „De-am intrat în horă…
să merg până la sfârşit !”

„Ştiu că viaţa e plină de mistere,
dar există şi răspunsuri la ele.
Însă nici unul n-o să fie găsit
de cel ce stă pe fund, liniştit
părând serios
şi spunând „Totul e misterios !
Hai să stăm, să sperăm,
hai cu popa să discutăm,
hai să ne uităm la Oreste
când despre ezoteric vorbeşte !”

Dacă tot te uiţi la televizor,
să te uiţi la „Scooby Doo” !
Desenele alea erau excelente,
căci oricând se ivea
vreun monstru-nfiorător,
sau era vreo şcoală
cu vreun duh îngrozitor,
se uitau sub mască,
şi ce găseau aici ?
Tipu' cu carnavalul, sau omul de servici !
Căci prin istoria toată,
orice enigmă ciudată
ce-a fost elucidată
a reieşit a fi…
Non-Magică !

Ideea că cunoaşterea chiar ar putea exista…
te-nspăimântă ?
Ideea că o zi pe Wikipedia te-ar putea educa…
te-nspăimântă ?
Noţiunea că s-ar putea
să nu existe supranatural,
mintea aşa ţi-ar zdruncina,
încât preferi să stai în bezna
neputinţei de-a te informa ?

Nu este destul ?

Doar
această
lume ?

Doar
această
frumoasă,
complexă,
minunat de nepătrunsă,
lume naturală ?
Cum de reuşeşte să nu vă fascineze,
încât unii trebuie s-o diminueze
cu invenţii ieftine de mituri şi monştri ?
Dacă tot îţi place Shakespeare,
ascultă la mine:
„Aurul să-l aureşti,
crinii să-i vopseşti,
violetele să le parfumezi…”
e… stupid !
…sau cam aşa ceva…
Şi cum e cu Satchmo ?
„Văd copacii înverziţi,
şi trandafirii sângerii…”
Şi hai, dacă vrei
să-i glorifici pe Krishna şi Vishnu
într-un mod postcolonial, îngâmfat
luat la pachet şi etichetat,
fie, e bine şi-aşa !
Dar… uite ce mă stârneşte pe mine:

Sunt o mică,
insignifiantă,
ignorantă
bucăţică de carbon.

Am o viaţă, şi e scurtă
şi neimportantă.
Dar datorită avansului ştiinţific modern,
am să trăiesc de două ori mai mult
decât stră-stră-stră-stră-unchii şi mătuşile mele !
De două ori mai mult
să-mi trăiesc viaţa,
de două ori mai mult
să-mi iubesc soaţa
de două ori mai mulţi ani
cu prieteni, şi vinuri,
şi-mpărţit cine, şi discuţii nasoale
cu hippioate drăguţe,
cu zâne pe şale
şi fluturaşi pe ţâţe…”

Şi, de cumva v-am ofensat,
Gândiţi aşa şi-i reparat:
Spuneţi că nici nu v-aţi uitat,
Oricum gândul nu vi l-am schimbat.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu