.

"Vino și asează-te.
Peste două zile nu voi mai fi aici...
Și pe urmă...niciodată."
(Vasili Șukșin)




luni, 28 aprilie 2014

sâmbătă, 26 aprilie 2014

miercuri, 23 aprilie 2014

Spre Ithaca - de Konstantinos Kavafis

Cand vei pleca înspre Itaca
fie-ţi lunga călătorie
plină de aventuri , plină de învăţaminte
Nu te teme de Lestrigoni si de Ciclopi, nici de furiosul Poseidon;
Nu-i vei întâlni în drumul tău dacă
te vei înălţa cu gândul, dacă simţirea-ţi
nicicând nu îţi va părăsi trupul și sufletul.
Lestrigoni si Ciclopi, nici furiosul Poseidon
nu îti vor ieşi în cale
dacă tu însuţi nu-i vei purta cu tine-n suflet,
dacă nu-ţi vei aşeza sufletul înaintea paşilor lor.
Sper ca drumul sa-ţi fie lung,
fie-ţi multe dimineţile de vară,
Iar plăcerea de a zări primele porturi
să-ţi aducă o bucurie de nespus.
Încearcă să vizitezi imperiul Feniciei
culege tot ce e mai bun.
Du-te în oraşele Egiptului
învaţă cu un popor ce are atâtea să te-nveţe.
Nu pierde Itaca din vedere,
căci ţinta ta e să ajungi acolo.
Dar nu-ţi grăbi pasii;
e mai bine calatoria-ţi să dureze ani,
iar corabia-ţi să ancoreze pe insulă
cand te vei fi-mbogaţit deja
cu tot ce ai cunoscut pe drum.
Nu aştepta ca Itaca să-ţi dea alte bogatii.
Itaca ţi-a dăruit deja o călătorie minunată;
fără Itaca , niciodată nu ai fi plecat.
Ţi-a dăruit deja totul şi nimic nu mai are de dat.
Şi dacă la sfârşit vei crede că Itaca e săracă,
să nu gândeşti că te-a înşelat
pentru ca vei fi devenit un înţelept, vei fi trăit o viaţă plină,
şi acesta este înţelesul Itacăi.

( tradus de Darie Ducan )


marți, 22 aprilie 2014

Rene Char- "Prezenţă comună"



"Eşti grăbit să scrii,
Ca şi cum ai fi în întârziere faţă de viaţă.
Dacă e aşa, intră în cortegiul surselor tale.
Grăbeşte-te.
Grăbeşte-te să-ţi transmiţi
Partea de minunat, de răzvrătire de binefacere.
De fapt eşti chiar în întârziere faţă de viaţă,
Viaţa inexprimabilă,
Singura, la urma urmelor, cu care accepti să te uneşti
Aceea care zilnic îţi e refuzată de fiinţe şi de lucruri,
Din care capeţi cu atâta greu, ici colo, câteva fragmente descărnate
La capătul unor necruţătoare lupte.
În afara ei, totul nu e decât agonie supusă, sfârşit grosolan.
Dacă întâlneşti moartea pe când trudeşti,
primeşte-o precum ceafa asudată găseşte bună batista stearpă,
Înclinându-te.

Dacă vrei să râzi
Oferă-ţi supunerea
Dar niciodată armele.
Ai fost creat pentru momente puţin obişnuite.
Modifică-te, pieri fără regret
În voia rigoarei suave.
Bucată cu bucată lichidarea lumii se continuă
Neîntrerupt
Neabătut.

Fă să roiască pulberea
Nimeni n-o să vă destăinuie unirea."

(În româneşte de Gellu Naum)


luni, 21 aprilie 2014

Aprinderea Luminii Sfinte, un miracol de aproape 2.000 de ani


”Creştinii ortodocşi şi catolici au sărbătorit, duminică, Paştele. În religia creştină, Paştele celebrează Învierea lui Iisus Hristos, la trei zile după crucificarea sa, în Vinerea Mare. Paştele creştin derivă din Paştele evreiesc şi este, de asemenea, cea mai sfântă sărbătoare din calendarul creştin care simbolizează renaşterea şi mântuirea promisă după moarte. Paştele creştin are loc aproape în aceeaşi perioadă în care se sărbătoreşte Paştele evreiesc, pentru că, potrivit Bibliei, Iisus a înviat în zilele în care iudeii ţineau această festivitate.
Aprinderea miraculoasă a Sfintei Lumini sau a Focului Sfânt, cum mai este numit, este un ritual vechi de aproape 2.000 de ani care are loc în Sâmbata Mare, la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, cinstită de creştini ca fiind locul unde a fost răstignit şi înmormântat Iisus.
Punctul culminant al ritualului la care iau parte feţe bisericeşti de pretutindeni îl reprezintă momentul în care Patriarhul Ierusalimului intră în Capela Îngerului cu patru mănunchiuri a câte 33 de lumânări neaprinse. El este închis în încăperea în care se află mormântul lui Iisus, după ce aceasta este inspectată pentru a se asigura că nu există în interior nicio sursă de foc. Potrivit ritualului, Patriarhul înconjoară de trei ori mormântul şi îngenunchează în faţa dalei de marmură care îl acoperă. Apoi, el se roagă pentru pogorârea Sfintei Lumini. După ce lumânările sunt aprinse miraculos, precum susţin înalţii bisericii, Focul Sfânt este împărţit miilor de credincioşi care se înghesuie în centrul vechi al oraşului.
Fostul patriarhul Ierusalimului Diodor I povestea în 2008 despre momentul sfânt al aprinderii luminii la Biserica Învierii: “Din mijlocul pietrei pe care a fost culcat Iisus se revărsa o lumina nedefinită, în mod normal cu o tentă albăstrie, dar culoarea se poate schimba şi lua multe nuanţe. Nu poate fi descrisă în cuvinte omeneşti. Lumina răsare din piatră ca şi ceaţa care se ridică deasupra unui lac, piatra pare fi acoperită de un nor, dar este lumină. Lumina se comportă diferit în fiecare an. Uneori acoperă doar piatra, alteori luminează tot mormântul, aşa încât oamenii de afară văd mormântul plin de lumină. Lumina nu arde! – niciodată nu mi-am ars bărba în toţi cei 16 ani de când sunt Patriarh al Ierusalimului şi am primit Focul Sfânt. Lumina are altă consistenţă, diferită de lumina focului care arde în candelă. La un moment dat, Lumina se înaltă şi formează o coloană în care focul este de natură diferită, aşa că pot aprinde lumânările mele de la ea. După ce am primit flacără, ies şi dau Focul întâi patriarhului Bisericii Ortodoxe Armene, apoi patriarhului Copt şi după aceea tuturor celor prezenţi în biserică.”
Lumina de la Ierusalim ajunge în 13 ţări ortodoxe, printre care şi România. Anul acesta Lumina Sfântă a ajuns și la bisericile din Alba Iulia, de unde, la miezul nopții, credicnsioșii au putut-o lua și duce acasă.
În fiecare an, credincioşii se strâng în faţa Bisericii Sfântului Mormânt pentru a lua lumină.
După ce este adusă acasă, Lumina Învierii rămâne aprinsă în candelă în casa creştinilor pe toată durata sărbătorilor de Paşte.”

duminică, 20 aprilie 2014

PRIMA ZI DE PAȘTI

”Creștinii ortodocși celebrează astăzi Învierea Domnului. Aceasta este sărbătoarea luminii și a bucuriei unice a Învierii Mântuitorului, o sărbătoare a familiei marcată de ritualuri și tradiții religioase, ziua din care creștinii încep să se salute cu „Hristos a înviat!”, la care se răspunde cu „Adevărat a înviat!”, timp de 40 de zile, până la Înălțarea Domnului.



De Paşti, spun preoţii, nimeni nu trebuie să fie trist, nimeni nu trebuie să plângă. În zilele de Paști, bucuria trebuie să fie predominantă.
Ce trebuie să faceți în prima zi de Paști
În prima zi a sărbătorii de Paști, se spune că este bine să vă spălaţi pe faţă cu apă în care au fost puse un ou roşu ca să aveţi obrajii rumeni, un bănuţ din argint pentru belşug şi un fir de iarbă pentru prosperitate.
Fetele și flăcăii obișnuiesc în această zi, înainte de răsăritul soarelui și fără a fi văzuți de nimeni, să se scalde într-o apă curgătoare pentru a fi „iuți, sprinteni, ușori, sănătoși, harnici și iubiți”.
În Transilvania s-a practicat, tot în prima zi a Paștelui, Bricelatul. Flăcăul care a ieșit primul la arat îi pedepsea pe toți cei care greșiseră în vreun fel în postul care trecuse, bătându-i la tălpi cu un băț numit vergel. Obiceiul se termina cu o petrecere, repetată și în celelalte zile ale Paștelui.
Află dacă te căsătorești în curând
Tradiția din bătrâni spune că dacă oul pe care îl ciocniţi are două gălbenuşuri, e semn că vă veţi căsători curând. De asemenea, ouăle de Paşti apără de ghinioane, iar coaja lor, îngropată în pământ, apără vitele de deochi. Fetele nemăritate dacă păstrează cojile grăbesc căsătoria.
De asemenea, e bine să purtăm haine noi în ziua de Paşte. Se spune că acei copii care sunt născuţi în prima zi de Paşte au noroc toată viaţa. De Paşti se spune că femeile trebuie să aibă măcar o camaşă nouă, iar bărbaţii măcar o pălărie.
Săptămâna Luminată
Odată cu slujba de Înviere, Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare se încheie. Imediat după duminica Paştelui se trece în Săptămâna Luminată. Credincioşii spun că în această perioadă se deschid porţile Raiului şi rămân astfel o săptămână întreagă.
Tradiția mai spune că cei ţinuţi în lumea întunericului de la Adam şi până la Iisus Hristos sunt primiţi în Rai. În Duminica Tomii, cunoscută şi ca Paştele Mic sau Drustele, sunt amintiţi cei plecaţi dintre noi.
Conform tradiţiei, în zilele de Paşte (duminică, luni şi marţi), nu se spală rufe, acest obicei fiind menţinut în unele locuri până în joia din Săptămâna Luminată.”



sâmbătă, 19 aprilie 2014

Săptămâna Patimilor – Sâmbăta Mare

În această sfântă zi, prăznuim îngroparea dumnezeiască a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea în iad, prin care neamul nostru, fiind chemat din stricăciune, a fost mutat spre viață veșnică.



Iosif cel din Arimateea, coborând de pe cruce Sfântul trup al Domnului, l-a îngropat în mormânt nou, punând o piatră mare la intrarea lui:
“Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând prea curat trupul Tău, cu giulgiu curat înfășurându-l și cu miresme, în mormânt nou îngropându-l, l-a pus”. (Tropar)
Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt iar cu sufletul lui curat și dumnezeiesc Se pogoară în iad. Sufletul a fost despărțit prin moarte de trup și l-a dat în mâinile Tatălui. Și-a dat și propriul Său sânge, preț de răscumpărare pentru noi. Trupul Domnului a suferit și despărțirea sufletului de trup, dar nicidecum stricăciunea în înțelesul unei putreziri a trupului.
După-amiază săvârșim Liturghia Sfântului Vasile unită cu vecernia.
“Să tacă tot trupul omenesc și să stea cu frică și cu cutremur și nimic pământesc întru sine să nu gândească, că Împăratul împăraților și Domnul domnilor merge să se junghie și să se dea spre mâncare credincioșilor. Și merg înaintea lui cetele îngerești cu toată căpetenia și puterea , heruvimii cei cu ochi mulți și serafimii cei cu câte șase aripi, fețele acoperindu-și și cântând cântare: Aliluia, Aliluia, Aliluia”. (Heruvic)

vineri, 18 aprilie 2014

Săptămâna Patimilor – Vinerea Patimilor

”În această zi, se pomenesc sfintele și mântuitoarele și înfricoșătoarele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută de tâlharul recunoscãtor care a fost împreună cu El.

Biserica numește Patimile Domnului: sfinte – pentru că Cel ce le-a răbdat este Sfântul Sfinților, sfințenia însăși; mântuitoare – pentru că ele sunt prețul cu care Domnul a răscumpărat neamul omenesc din robia păcatului; înfricoșătoare – pentru că nu poate fi ceva mai înfricoșător decât ocara pe care Făcătorul a răbdat-o de la făptura Sa.



În această zi nu se săvârșește Liturghia pentru că însuși Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum; este vreme de post total, pentru că Mirele s-a luat de la noi. (Matei 9, 15). Se fac numai ceasurile împărătești care ne pun înainte nemărginita smerenie a Domnului, Crucea cea dătătoare de viață și credința tâlharului.
Seara săvârșim Denia Prohodului Domnului, care este ultima treaptă a tânguirii pentru Hristos, înainte de Învierea Sa. Se înconjoară de trei ori biserica cu Sfântul Epitaf – semn al celor trei zile petrecute în mormânt.
“În mormânt, Viață, pus ai fost, Hristoase, și s-au spăimântat oștirile îngerești, smerirea Ta cea multă preamărind”. (Starea întâi – Prohodul Domnului)

Preot Sabin Vodă (Alba-Iulia)



joi, 17 aprilie 2014

Săptămâna Patimilor – Joia Cinei celei de Taină

“Când măriții ucenici la spălarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rău credincios, cu iubirea de arginți bolnăvindu-se, s-a întunecat… Vezi, iubitorule de avuții, cel ce pentru acestea spânzurare și-a agonisit. Fugi de sufletul nesățios care a îndrăznit unele ca acestea asupra Împãratului. Cel ce ești peste toți bun, Doamne, slavă Ție”. (Tropar)



Patru lucruri mai prăznuim în această zi: Spălarea picioarelor, Cina cea de taină, Rugăciunea din grădina Ghetsimani și Vânzarea și prinderea Domnului.
Înainte de a începe Cina, Hristos S-a sculat, Și-a dezbrãcat hainele și El singur a spălat picioarele tuturor. Prin aceasta a vrut sã îl facă pe Iuda sã se rușineze, iar celorlalți sã le aducã aminte să nu umble dupã întâietăți: “Cel care vrea să fie întâiul să fie slujitorul tuturor” (Marcu 9, 35), dându-Se El însuși pildă. La sfârșitul mesei aduce vorbă și despre vânzarea Lui. După puțin timp, luând pâinea a zis: “Luați mâncați”; la fel și paharul, zicând: “Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi. Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea” (Matei 26, 26-28).
După aceea, arătându-Se om, spune ucenicilor: “Întristat este sufletul meu până la moarte” (Matei 26, 38) și S-a rugat în Grădina Ghetsimani cu sudoare de sânge (Luca 22, 44). Iuda cunoștea locul și, luând câțiva soldați, a venit să-L prindă. A fost prins și dus la Ana, la Caiafa, și în cele din urmă la Pilat. Acum Petru se va lepăda de trei ori de Hristos, tăgăduind că-L cunoaște.
Pentru a ne reaminti de toate acestea, seara se scoate în mijlocul bisericii Sfânta Cruce.
va urma
Preot Sabin Vodă (Alba-Iulia)

sursa


miercuri, 16 aprilie 2014

Săptămâna Patimilor – Miercurea cea Mare

Miercurea Mare a Săptămânii Patimilor ne apropie de Sfintele Paşti. Denia din această seară îl aduce în prim-plan pe Iuda, apostolul trădător, şi, totodată, se face pomenirea femeii păcătoase care, în dorinţa de a i se ierta păcatele, a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului, înainte de Patima Sa, ca simbol al pocăinţei şi îndreptării omului păcătos.

Aceasta este ziua în care Iuda Iscariotenaul L-a vândut pe Iisus pentru treizeci de arginţi fariseilor şi cărturarilor ce voiau să-L ucidă. Gestul lui Iuda a făcut ca, mai târziu, ziua de miercuri să fie declarată zi de post, ea fiind, alături de vineri (ziua în care Iisus a fost răstignit), una din cele două zile ale săptămânii în care creştinii postesc pe tot parcursul anului, cu excepţiile zilelor marcate ca harţi în calendarul ortodox.
Evangheliile povestesc că Iisus a petrecut ziua de miercuri în Betania, în familia prietenilor săi, Lazăr, cel înviat din morţi, Marta şi Maria, şi în casa lui Simon Leprosul. „Pe când se afla Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul, S-a apropiat de El o femeie cu un vas de alabastru cu mir scump şi l-a turnat pe capul Lui, când şedea El la masă. Şi văzând aceasta ucenicii Lui, le-a părut rău şi au zis: «Pentru ce s-a făcut această pagubă? Căci acest mir se putea vinde pe un preţ mare şi se putea da săracilor». Iisus, însă, înţelegând aceasta le-a zis: «Pentru ce aduceţi supărare femeii? Că bun lucru a făcut ea pentru Mine. Căci pe săraci pururea îi aveţi cu voi, iar pe Mine nu Mă aveţi pururea. Aceasta, turnând acest mir pe trupul Meu, M-a pregătit pentru îngropare. Şi drept vă spun: oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta în lumea toată, se va spune şi ce a făcut ea, spre pomenirea ei»”. (Matei, 26,6-13).


„Şi împreună s-au sfătuit ca să prindă pe Iisus, cu vicleşug, şi să-L ucidă”

În acest timp, în Ierusalim se urzea în taină răzbunarea fariseilor şi a cărturarilor, care hotărăsc moartea Mântuitorului. Primit ca un adevărat Mesia în Ierusalim, în Duminica Floriilor, de către mulţimea entuziasmată de binefacerile şi minunile Lui, Domnul Iisus Hristos intrase în templu, de unde îi izgonise pe negustori şi dărâmase mesele schimbătorilor de bani. „Şi îi învăţa şi le spunea: Nu este, oare, scris: «Casa Mea casă de rugăciune se va chema, pentru toate neamurile»? Dar voi aţi făcut din ea peşteră de tâlhari!” (Marcu, 11.17).
„Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că semănaţi cu mormintele cele văruite, care pe dinafară se arată frumoase, înăuntru însă sunt pline de oase de morţi şi de toată necurăţia”… „Nebuni şi orbi!” (Matei, 23.27), toate aceste replici au umplut paharul de ură al fariseilor faţă de Iisus.
Miercurea este ziua în care cărturarii şi fariseii au făcut sfat pentru prinderea şi uciderea Mântuitorului, temându-se de puterea pe care o avea asupra mulţimilor. „Şi împreună s-au sfătuit ca să prindă pe Iisus, cu vicleşug, şi să-L ucidă” (Matei, 26.4). Şi tot acum, Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece apostoli, se duce la arhierei pentru a-L vinde pe Hristos: „A zis: «Ce voiţi să îmi daţi şi eu Îl voi da în mâinile voastre?» Iar ei i-au dat treizeci de arginţi. Şi de atunci căuta un prilej potrivit ca să-L dea în mâinile lor” (Matei, 26, 15-16).



marți, 15 aprilie 2014

Săptămâna Patimilor – Marțea cea Mare

Această zi ne pregătește pentru intrarea în cămara Mântuitorului, cu două parabole strict eshatologice – parabola celor zece fecioare (Matei 25, 1-13) și parabola talanților (Matei 25, 14-30; Luca 19, 12-27).
Când Domnul se suia la Ierusalim și se ducea la Patimă, a spus ucenicilor Săi și aceste douã parabole, pentru ca nu cumva cineva trăind în feciorie să nu se îngrijească și de celelalte virtuți și mai ales de milostenie, prin care se vădește strălucirea fecioriei.


Pe cinci dintre fecioare le numește înțelepte căci împreună cu fecioria au avut și minunatul și îmbelșugatul untdelemn al milostivirii. Pe celelalte cinci le numește nebune pentru că, deși și ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau în aceeasi măsură milostenie. Pe când se scurgea noaptea acestei vieți au adormit toate fecioarele, adică au murit. Cu adevărat moartea se numește somn. Pe când dormeau ele, strigăt mare s-a fãcut la miezul nopții; cele care au avut untdelemn din belșug au intrat cu mirele la deschiderea ușilor, iar cele nebune, pentru cã nu aveau untdelemn din destul îl căutau după ce s-au sculat din somn.
Pentru aceasta deci, au rânduit dumnezeieștii Părinți pilda celor zece fecioare, împreunã cu cea a talanților, ca să ne îndemne să veghem necontenit și să fim gata să ieșim în întâmpinarea adevăratului Mire prin fapte bune, dar mai cu seamă prin milostenie, pentru că neștiută este ziua și ceasul sfârșitului vieții.
Dacă vom săvârși o singură virtute, cea mai mare chiar, și nu ne vom îngriji de celelalte, și mai cu seamă de milostenie, nu vom intra cu Hristos în odihna veșnică, ci vom fi întorși rușinați. Și într-adevãr nu-i lucru mai rușinos ca fecioria să fie biruită de bani.
“La ceasul sfârșitului, suflete, gândind și de tăierea smochinului temându-te, cu iubire de osteneală lucreazã-l, ticăloase, priveghind și strigând: Să nu rămânem afară de cămara lui Hristos”. (Condacul zilei)

va urma
Preot Sabin Vodă (Alba-Iulia)


sursa

luni, 14 aprilie 2014

Săptămâna Patimilor – Lunea cea mare

Iată-ne ajunși la ultima treaptă a urcușului duhovnicesc pe care Postul ne-o pune în față: Săptămâna Patimilor sau Săptămâna cea Mare. În timpul ei ne reamintim și retrăim ultimele zile din viața Mântuitorului, cu întreaga lor tensiune și dramă lăuntrică, într-o stare de sobrietate și măreție în același timp, de tristețe, dar și de bucurie, de pocăință, dar și de nădejde. Fiecare zi are un înțeles și un mesaj foarte clar și adânc.
Primele trei zile se numesc mari și sfinte pentru că reamintesc sensul eshatologic al Paştelui. A patra zi, joi, marchează cea din urmă Cinã a Domnului cu ucenicii Săi și trădarea lui Iuda. A cincea zi, vineri, numitã și “Paștile Crucii”, este cu adevărat începutul Paștelui (Trecere), iar sâmbătă este ziua în care tristețea este transformatã în bucurie prin omorârea morții.



Lunea cea mare

“Iată Mirele vine în miezul nopții și fericită este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednică este iarăși cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreunezi, ca să nu te dai morții și afară de Împărție să te încui; ci te deșteaptă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești Dumnezeule, pentru rugãciunile Născătoarei de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi”. (Troparul zilei)
În această zi, se face pomenire de fericitul Iosif, cel preafrumos, și de smochinul ce s-a uscat prin blestemul Domnului.
De astăzi încep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Iosif cel prefrumos – fiul cel mai mic al patriarhului Iacov, născut din Rahila – este icoană a lui Hristos, pentru că, asemenea lui, și Domnul nostru a fost invidiat de iudei, a fost vândut de ucenicul său cu treizeci de arginți, a fost închis în groapa întunecoasã a mormântului. Sculându-Se de acolo prin El însuși, împărățește peste Egipt, adică peste tot păcatul, îl învinge cu putere și, ca un iubitor de oameni, ne răscumpără prin darea hranei celei de taină, dându-Se pe El însuși pentru noi și ne hrănește cu pâine cerească.
Tot în aceeași zi facem pomenire de smochinul cel neroditor care s-a uscat prin blestemul Domnului (Matei 21, 17-19). Ca să convingã poporul nerecunoscãtor că are putere îndestulătoare și spre a pedepsi, că un Bun nu vrea să-și arate puterea Sa de a pedepsi față de om, ci față de ceva care are o fire neînsuflețită și nesimțitoare.
Istoria smochinului a fost așezată aici spre a îndemna la umilință, dupã cum istoria lui Iosif a fost așezată spre a ne înfățișa pe Hristos. Fiecare suflet lipsit de orice roadă duhovnicească este un smochin. Dacă Domnul nu găsește în el odihnă, a doua zi, adică după viața aceasta de acum, îl usucă prin blestem și-l trimite în focul veșnic.
“Cămara Ta, Mântuitorule, o văd împodobită și îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule de lumină și mă mântuiește”. (Condacul zilei)
- va urma

Preot Sabin Vodă (Alba-Iulia)

sursa

Constantin Noica





„Poate că nu avem nici un drept, poate că suntem o păşune a istoriei.
Dar, îţi aminteşti prietenă dragă ce ne povestea cineva la Suceviţa? Fugiseră maicile în timpul restriştei
şi când s-au întors au găsit pe altar o însemnare pe care stătea scris:
„ Căpitanul unităţii ce a ocupat lăcaşul şi l-a lăsat neatins
vă cere să vă rugaţi pentru dânsul”.
Mă gândesc că de aci am putea începe,
aci ne-am putea găsi învestirea
într-o lume în care toate s-au făcut
şi noi venim prea târziu la ospăţ.
Am putea să ne rugăm
pentru cei ce ne biruie din toate părţile şi în toate felurile,
şi să ne rugăm nu numai cu inima,
ca măicuţele ce pomenesc la fiecare slujbă pe ofiţerul comandant vrăjmaş, dar şi cu gândul,
cu înţelesurile noastre mai liniştite,
cu punerea noastră mai cumpătată în rost a lucrurilor.
Am putea să ne rugăm pentru cei ce ne dau maşini de calculat,
pentru cei ce ne învaţă să facem unităţi industriale care să funcţioneze mai bine,
pentru lumea care aduce toate noutăţile şi toate poluările,
pentru cei ce au spus: „Dumnezeu a murit”.
Fie-ţi milă Doamne de cei ce te-au ucis!
Te-am ucis şi noi dar mai blând, mai legănat cum se zice pe aci.
Am păstrat cioburi din Tine
şi cu ele poate vom izbuti să venim în ajutorul celor care ne biruie.
Aşa am putea zice.
De la noi niciodată n-a ţâşnit vreo rachetă spre cer,
căci la noi cerul este foarte aproape.
Totuşi avem şi noi minţi agere de oameni
care să prindă toate măiestriile şi să citească toate cărţile
sau uneori să sporească volumul cunoştinţelor
şi aparatura tehnico-ştiinţifică a civilizaţiei moderne,
păstrând poate un rest uman,
ieşind din fluxul informaţional,
şi aşezându-se pe malul apei ca părinţii lor
spre a vedea încotro duc toate acestea,
unde sunt locurile bune de descălecare sau întru ce sunt toate?
Întru ce?
devreme ce alţii nu au prepoziţia întru.”


Constantin Noica – Al treilea poem filozofic


duminică, 13 aprilie 2014

„Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!“.




Somnul - de Nichita Stănescu

Şi dacă pietrele sunt păsări dormind,
lung dormind,
ale unui altui aer?...
Şi dacă arborii
soldaţi sunt dormind,
după luptă dormind,
ai altei cetăţi?...
Şi dacă eu sunt un vis;
şi dacă m-ar trezi cineva
spunându-mi:
tu eşti; apără-mă şi fii.


 

duminică, 6 aprilie 2014

OMRAAM AIVANHOV


"Unii dintre voi m-au rugat să vă spun Rugăciunea lui Solomon, pe care nu au auzit-o până acum. Desigur, pot să o fac, am făcut-o de câteva ori în trecut, în circumstanţe excepţionale, dar înainte, vă voi spune acestea:

În zilele noastre, când ezoterismul şi ştiinţele oculte sunt la modă, din ce în ce mai multe cunoştinţe care stăteau ascunse de secole sunt puse la dispoziţia tuturor. În trecut, ele erau date numai celor care se arătau demni, dar acum sunt etalate la lumina zilei. Şi nu numai că sunt etalate la lumina zilei, dar se prezintă, amestecat, adevărul şi falsul, bunul şi răul, magia albă şi magia neagră, fără a învăţa oamenii să facă diferenţa între cele două şi fără să fie preveniţi de pericolele teribile spre care aleargă aruncându-se orbeşte în nu contează ce studiu şi în nu contează ce practică. Deci, fiţi atenţi!

Această rugăciune, numită Rugăciunea lui Solomon, este foarte puternică din cauza tuturor numelor divine care sunt invocate şi nu putem să o spunem fără să ne luăm precauţii. Trebuie ca, în prealabil să fi depus o muncă de stăpânire de sine asupra noastră înşine, pentru a ne adresa fără pericol sefiroturilor, ierarhiilor îngereşti şi lui Dumnezeu pronunţându-le numele cu voce tare. Şi chiar numai pentru a asculta aceste nume, care sunt cele mai sacre ale Kabbalei, e necesar de a ne pune într-o stare de mare respect, de mare reculegere. Iată ceea ce vă cer să faceţi. Deci, iată această rugăciune:


Puteri ale Regatului, fiţi sub piciorul meu stâng şi în mâna mea dreaptă.
Glorie şi Eternitate, atingeţi-mi cei doi umerii şi dirijaţi-mă pe căile Victoriei.
Milostenie şi Justiţie, fiţi echilibrul şi splendoarea vieţii mele.
Inteligenţă şi Înţelepciune, daţi-mi Coroana.
Spirite ale lui Malhouth, conduceţi-mă între cele două coloane pe care apasă întregul edificiu al Templului.
Îngeri a lui Nestah şi Hod, întăriţi-mă pe piatra cubică a lui Iesod.
O Gedoulael! O Gebourael! O Tiphereth!
Binael, fii dragostea mea.
Rouah Hohmael, fii lumina mea.
Fii ceea ce eşti şi ceea ce vei fi, o Ketheriel.

Ischim, asistaţi-mă în numele lui Chadai.
Keroubim, fiţi forţa mea în numele lui Adonai.
Bnei Elohim, fiţi fraţii mei în numele Fiului şi prin virtuţile lui Tsebaoth.
Elohim, luptaţi pentru mine în numele Tetragrammaton-ului.
Malahim, protejaţi-mă în numele lui Yahve.
Serafim, curăţaţi-mă în numele lui Eloha.
Haschmalim, luminaţi-mă prin splendoarea lui Elohim şi lui Shekina.
Aralim, acţionaţi.
Ophanim, întoarceţi-vă şi străluciţi.
Hayot-haKodesch, strigaţi, vorbiţi, răcniţi, mugiţi.

Kadosch, Kadosch, Kadosch, Chadai, Adonai.
Iod He Vav He.
Ehieh Ascher Ehieh.
Aleluia, Aleluia, Aleluia.
Amin.



Pentru ca aceste înalte entităţi să poată răspunde la chemarea voastră şi să vă aducă ajutorul şi lumina lor, trebuie cel puţin să le pregătiţi în voi condiţii favorabile: pace, puritate. A pronunţa numele lor sau a cunoaşte momentul propice pentru a le invoca nu e suficient. Pentru a atrage binecuvântări, trebuie să vă consacraţi, să vă puneţi în serviciul Divinităţii.

Dar câţi sunt capabili să-şi abandoneze preocupările pentru a urca aceste culmi? Foarte puţini. De aceea renunţ adesea să vă vorbesc despre aceste regiuni care sunt poate singurele în care mă simt fericit. Adesea, venind spre sala de conferinţe, îmi spun: "Astăzi le voi vorbi despre Arborele Vieţii şi despre ierarhiile îngereşti..." Şi deja pe drum le pronunţ numele în interiorul meu. Dar când ajung şi văd feţele voastre, simt că sunt lucruri mult mai urgente pe care trebuie să vi le spun! Cum aş putea să vă întreţin cu aceste subiecte sublime când citesc în privirea voastră cât sunteţi de prinşi de necazurile vieţii cotidiene?..

Dar astăzi am pronunţat aceste nume divine, ele au plecat în spaţiu, ierarhiile glorioase au auzit că le-am invocat şi că le-am cerut binecuvântările lor pentru voi."







“Să nu crezi tot ce auzi.Să nu faci tot ce poţi.Să nu spui tot ce ştii.Să nu dai tot ce ai.”



Nu crede tot ce auzi in lume.Foarte multe lucruri dintre cele pe care le auzi nu vin de la Cel de Sus.Judeca inainte sa crezi ceva,nu te arunca cu capul inainte.Drumul spre iad este pavat cu intentii bune ia spiritul lumesc rareori are ceva in comun cu cel duhovnicesc.

Nu face tot ce poti.Omul poate face mult rau,mai ales cand este stapinit de patima si mai ales cand se increde prea mult in cele auzite in lume.Nu face rau chiar daca ai putea si chiar daca ti-ai dori asta sau chiar daca crezi ca ai avea o justificare.Nu fa tot ce poti ci fa ce trebuie,adica nu amesteca raul cu binele.

Nu spune tot ce stii.Poate cei care te asculta nu stiu exact la ce te referi,nu stiu ce stii tu sau nu sunt inca pregatiti sa auda.In acest caz vorbele tale,desi corecte ca intentie,vor face mai mult rau decat bine,starnind multa tulburare.Este o mare intelepciune sa stii sa-ti tii cuvintele in frau.Cuvintele,spuse fara judecata si la intimplare,pot face mult rau.Mai ales cand pleaca din patima.Tu te gandesti ,,Las ca le spun eu cum este bine ca sa fac dreptate".Numai ca intentia ta patimasa,pusa in practica intr-un moment nepotrivit,va genera exact opusul la ce ti-ai dorit.

Să nu dai tot ce ai.Nu te amagi cu un zel nebunesc,cauta drumul echilibrat.Prin excese poti dezechilibra teribil lucrurile si te poti dezechilibra si pe tine.Sa oferi intelept,echilibrat,si vei putea face mult mai mult bine,mai ales pe termen lung.Exista un rost pentru orice pe lumea asta iar masura echilibrului,nu a excesului,a tinut mereu balanta lumii.Excesul,desi fundamentat pe o presupusa intentie justa,poate genera,prin natura sa radicala,consecinte negative.