Vocaţia

"Cu excepţia persoanelor total invalide, fiecare fiinţă umană trebuie să servească la ceva în viaţă. Este dificil a se şti la ce serveşte fiecare individ.

Dacă există ceva cu adevărat important în această lume, acest lucru este a ne cunoaşte pe Noi Înşine. Puţini sunt aceia care se cunosc pe ei înşişi şi, chiar dacă pare incredibil, este dificil să se întâlnească în viaţă vreo persoană care să aibă dezvoltat Simţul Vocaţiei.

Când cineva este pe deplin convins de rolul pe care trebuie să îl joace în această existenţă, atunci face din Vocaţia sa un apostolat, o religie şi se transformă, de fapt şi de drept, într-un apostol al umanităţii.


Cine îşi cunoaşte Vocaţia sau cine ajunge să o descopere prin sine însuşi, trece printr-o schimbare teribilă. Deja nu mai caută succesul, puţin îl interesează banii, faima, recunoştinţa. Mulţumirea sa constă atunci în bucuria pe care i-o oferă faptul de a fi răspuns unei chemări intime, profunde, necunoscute, a propriei sale Esenţe Interioare.

Cel mai interesant dintre toate acestea este faptul că Simţul Vocaţional nu are nimic de-a face cu Eul, căci chiar dacă pare ciudat, Eul detestă propria noastră Vocaţie, pentru că Eului îi plac doar câştiguri monetare substanţiale, poziţie, faimă etc.

Simţul Vocaţiei este ceva ce aparţine propriei noastre Esenţe Interioare, este ceva foarte interior, foarte profund, foarte intim.

Simţul Vocaţional face omul să se apuce cu o adevărată dârzenie şi cu un dezinteres adevărat de cele mai teribile întreprinderi, cu preţul oricăror tipuri de suferinţe şi martirii. De aceea, este aproape normal ca Eul să deteste Adevărata Vocaţie.

Simţul Vocaţiei ne conduce de fapt pe calea Eroismului Autentic, chiar şi atunci când trebuie să suportăm cu stoicism toate felurile de infamii, trădări şi calomnii.

În ziua în care un om va putea să spună adevărul: „Eu ştiu cine sunt şi care este Autentica mea Vocaţie”, din acel moment va începe să trăiască cu Adevărată Corectitudine şi Iubire. Un astfel de om trăieşte în profesia sa şi profesia sa, în el.

Cu adevărat, sunt foarte puţini oamenii care pot vorbi astfel, cu Adevărată Sinceritate a inimii. Aceia care vorbesc astfel, sunt cei selecţi, aceia care au Simţul Vocaţiei în grad superlativ.

A ne găsi Adevărata Vocaţie este, fără îndoială, problema socială cea mai gravă, problema care se găseşte chiar la baza tuturor problemelor societăţii.

A ne găsi sau a ne descoperi Adevărata Vocaţie individuală echivalează de fapt cu a descoperi o comoară foarte preţioasă.

Când un cetăţean îşi găseşte cu toată certitudinea şi fără nici o îndoială adevărata şi legitima sa profesie, doar prin acest fapt devine de neînlocuit.

Când Vocaţia noastră corespunde în totalitate şi în mod absolut postului pe care-l ocupăm în viaţă, atunci ne exercităm munca ca nişte apostoli adevăraţi, fără nici o lăcomie şi fără dorinţa de putere.

Atunci munca în loc să ne producă lăcomie, plictiseală sau dorinţa de a schimba locul de muncă, de a ne schimba profesia, ne aduce bucurie adevărată, profundă, intimă, chiar şi atunci când trebuie să suportăm Via Crucis, răbdători în durere.

În practică am putut verifica faptul că, atunci când postul nu corespunde Vocaţiei individului, acesta gândeşte doar în funcţie de „mai mult”.

Mecanismul Eului este „mai mult”. Mai mulţi bani, mai multă faimă, mai multe proiecte etc., etc., etc. şi cum este aproape natural, subiectul de obicei devine ipocrit, exploatator, crud, nemilos, intransigent etc.

Dacă studiem pe îndelete birocraţia, putem verifica că de puţine ori în viaţă postul corespunde Vocaţiei Individuale.

Dacă studiem într-o manieră minuţioasă diferitele bresle ale proletariatului, putem evidenţia că, în foarte rare cazuri, profesia corespunde Vocaţiei Individuale.

Când observăm clasele privilegiate, fie ele din Estul sau din Vestul lumii, putem evidenţia lipsa totală a Simţului Vocaţional. Aşa-numiţii „copii bine” în ziua de azi atacă înarmaţi, violează femei fără apărare etc., pentru a-şi omorî plictiseala. Negăsindu-şi locul în viaţă, umblă dezorientaţi şi se transformă în „rebeli fără cauză”, pentru a schimba puţin ceva.

Este înspăimântător stadiul haotic al umanităţii, în aceste timpuri de criză mondială.

Nimeni nu este mulţumit cu munca sa, pentru că postul său nu-i corespunde Vocaţiei; plouă cu solicitări de angajare, pentru că nimeni nu vrea să moară de foame, însă solicitările nu corespund Vocaţiei celor care le solicită.

Mulţi şoferi ar fi trebuit să fie medici sau ingineri. Mulţi avocaţi ar fi trebuit să fie miniştri şi mulţi miniştri ar fi trebuit să fie croitori. Mulţi lustragii ar fi trebuit să fie miniştri şi mulţi miniştri ar fi trebuit să fie lustragii etc., etc.

Oamenii se află pe posturi care nu le corespund, care nu au nimic de-a face cu adevărata Vocaţie Individuală. Din această cauză, maşina socială funcţionează foarte prost. Acest lucru se aseamănă cu un motor care ar fi alcătuit din piese care nu îi corespund, iar rezultatul trebuie să fie, inevitabil, dezastrul, eşecul, absurdul.

În practică am putut verifica până la saţietate că atunci când cineva nu are Dispoziţie Vocaţională de a fi ghid, instructor religios, lider politic sau director al vreunei asociaţii spirituale, ştiinţifice, literare, filantropice etc., atunci gândeşte doar în funcţie de „mai mult” şi se dedică realizării de proiecte, tot mai multe proiecte, cu scopuri secrete, de nemărturisit.

Este evident, că atunci când postul nu corespunde Vocaţiei Individuale, rezultatul este exploatarea.

În aceste timpuri teribil de materialiste în care trăim, postul de profesor este ocupat în mod arbitrar de mulţi negustori, care nici pe departe nu au vocaţie de a preda. Rezultatul unei asemenea infamii este exploatarea, cruzimea şi lipsa adevăratei Iubiri.

Mulţi subiecţi îşi exercită profesoratul cu scopul exclusiv de a obţine bani pentru a-şi plăti studiile la Facultatea de Medicină, Drept sau Inginerie sau pur şi simplu, pentru că nu au altceva de făcut. Victimele unei asemenea fraude intelectuale sunt elevii şi elevele.

Adevăratul Profesor cu vocaţie este foarte greu de găsit în ziua de astăzi şi este cea mai mare bucurie pe care o pot avea elevii şi elevele din şcoli, colegii şi universităţi.

Vocaţia profesorului este tradusă înţelept de acel fragment emoţionant de proză a Gabrielei Mistral, intitulată „RUGĂCIUNEA PROFESOAREI”. Spune profesoara din provincie, adresându-se Divinităţii, Maestrului Secret:

„Dă-mi Iubire doar pentru şcoala mea: ca nici măcar ardoarea frumuseţii să nu fie capabilă să-i fure toate clipele duioşiei mele. Maestre, fă-mi veşnică înflăcărarea şi trecătoare dezamăgirea. Stârpeşte din mine această impură dorinţă a rău înţelesei dreptăţi care încă mă tulbură, meschina insinuare de protest care urcă în mine atunci când mă rănesc, ca să nu mă doară neînţelegerea şi nici să mă-ntristeze uitarea a ceea ce am predat.

Fă-mă să fiu mai mamă decât mamele, pentru a putea iubi şi apăra ca şi ele ceea ce nu-i carne din carnea mea. Dă-mi puterea să-mi fac versul perfect, ca unuia dintre copilaşii mei să-i las înfiptă melodia-mi cea mai pătrunzătoare, pentru atunci când buzele mele nu vor mai cânta.
Demonstrează-mi ca fiind posibilă evanghelia ta în timpul meu, ca să nu renunţ la bătălia fiecărei zile şi a fiecărei ore, pentru ea”.

Cine poate măsura influenţa psihică minunată a unui maestru astfel inspirat de atâta duioşie, de simţul Vocaţiei sale?

Individul cu Vocaţia sa merge pe una din aceste trei căi. Prima: AUTO-DESCOPERIREA UNEI CAPACITĂŢI SPECIALE. A doua: VIZIUNEA UNEI NECESITĂŢI URGENTE. A treia: DIRECŢIONAREA FOARTE SPECIALĂ A PĂRINŢILOR ŞI A PROFESORILOR care au descoperit Vocaţia elevului sau elevei, prin intermediul observării aptitudinilor lor.

Mulţi indivizi şi-au descoperit Vocaţia într-un anumit moment critic al vieţii lor, în faţa unei situaţii serioase care cerea un remediu imediat.

Gandhi era un avocat oarecare când, cu ocazia unui atentat împotriva drepturilor hinduşilor din Africa de Sud şi-a anulat biletul de întoarcere în India şi a rămas să apere cauza compatrioţilor săi. O necesitate de moment l-a îndreptat înspre vocaţia vieţii sale.

Marii binefăcători ai umanităţii şi-au găsit vocaţia în faţa unei situaţii de criză, care cerea un remediu imediat. Să ne amintim de Oliver Cromwell, părintele libertăţilor engleze; Benito Juarez, făuritorul noului Mexic; Jose de San Martin şi Simon Bolivar, părinţii independenţei Sud-Americane etc.

Isus Cristos, Buddha, Mahomed, Hermes, Zoroastru, Confucius, Fuji etc., au fost oameni care într-un anumit moment din istorie, au ştiut să-şi înţeleagă Adevărata lor Vocaţie şi s-au simţit chemaţi de Vocea Interioară care emană din Intim.

Educaţia Fundamentală este chemată să descopere prin diferite metode capacitatea latentă a elevilor. Metodele pe care pedagogia neadecvată le utilizează în aceste timpuri pentru a descoperi Vocaţia elevilor şi elevelor sunt, fără îndoială, crude, absurde şi nemiloase.

Chestionarele despre vocaţie au fost elaborate de afacerişti, care din întâmplare ocupă postul de profesori.

În unele ţări, înainte de a se intra la cursurile de pregătire pentru vocaţie, elevii sunt supuşi la cruzimile psihologice cele mai oribile. Li se pun întrebări de matematică, educaţie civică, biologie etc. Cele mai crude din aceste metode sunt faimoasele teste psihologice, indicele I.Q., intim relaţionate cu promptitudinea mentală.

În funcţie de felul răspunsului, după cum se califică, elevul este atunci împins înspre unul din cele trei profiluri. Primul: Matematică-Fizică. Al doilea: Ştiinţe Biologice. Al treilea: Ştiinţe Sociale.

Din cel de Matematică-Fizică rezultă ingineri, arhitecţi, astronomi, aviatori etc.

Din Ştiinţele Biologice rezultă farmacişti, infirmiere, biologi, medici etc.

Din Ştiinţele Sociale rezultă avocaţi, literaţi, doctori în filosofie şi litere, directori de firme etc.

Planul de învăţământ este diferit în fiecare ţară şi este clar că nu în fiecare ţară există trei tipuri de bacalaureat diferite. În multe ţări există doar unul singur , iar o dată luat acest bacalaureat, elevul trece la universitate. În unele naţiuni nu se examinează capacitatea vocaţională a elevului şi acesta intră la facultate cu dorinţa de a avea o profesie pentru a-şi câştiga existenţa, chiar şi atunci când aceasta nu coincide cu înclinaţiile sale înnăscute, cu Simţul său Vocaţional.

Există ţări în care se examinează Capacitatea Vocaţională a elevilor şi există ţări unde nu se examinează. Este absurd a nu se şti orienta elevii din punctul de vedere al vocaţiei şi a nu le examina capacităţile şi înclinaţiile înnăscute. Sunt stupide chestionarele care atestă vocaţia şi toate aceste întrebări dure, teste psihologice, indice I.Q. etc.

Aceste metode de examen pentru vocaţie nu sunt utile, pentru că Mintea are momentele sale de criză, iar dacă examenul se dă în unul dintre aceste momente, rezultatul este eşecul şi dezorientarea elevului.

Profesorii au putut verifica că mintea elevilor are, ca şi marea, valurile sale mari şi mici, plusurile şi minusurile ei. Există un Bioritm în glandele masculine şi feminine. De asemenea există un Bioritm pentru Minte.

Într-o anumită perioadă, glandele masculine se află în plus şi cele feminine în minus şi invers. Mintea are de asemenea plusurile şi minusurile ei.

Celui care vrea să cunoască ştiinţa Bioritmului, îi recomandăm să studieze faimoasa operă „BIORITM” scrisă de eminentul înţelept Gnostic-Rozcrucian, Doctor Arnold Krumm-Heller, medic colonel al armatei mexicane şi profesor de medicină al Facultăţii din Berlin.

Noi afimăm cu tărie că o criză emoţională sau o stare de nervozitate psihică înaintea dificilei situaţii a unui examen, poate duce elevul la eşec în timpul examenului prevocaţional.

Noi afirmăm că un abuz oarecare al Centrului Mişcării, produs poate de practicarea vreunui sport, de o plimbare excesivă sau de o muncă fizică intensă etc., poate cauza crize intelectuale chiar şi atunci când Mintea se află în plusul ei şi să conducă elevul la eşec pe durata unui examen prevocaţional.

Noi afirmăm că o criză oarecare relaţionată cu Centrul Instinctiv de exemplu, combinată poate cu plăcerea sexuală sau cu Centrul Emoţional etc., poate duce elevul la eşec pe durata unui examen prevocaţional.

Noi afirmăm că o criză sexuală oarecare, o sincopă de sexualitate reprimată, un abuz sexual etc., poate exercita influenţa sa dezastruoasă asupra Minţii, ducând-o la eşec în timpul unui examen prevocaţional.

Educaţia Fundamentală învaţă că Germenii Vocaţionali se află depozitaţi nu doar în Centrul Intelectual, ci şi în fiecare dintre ceilalţi Patru Centri ai psiho-fiziologiei Maşinii Organice.

Este urgent să se ţină seama de cei Cinci Centri Psihici numiţi: INTELECT, EMOŢIE, MIŞCARE, INSTINCT, SEX.

Este absurd să se creadă că Intelectul este unicul centru al cunoaşterii. Dacă se examinează exclusiv Centrul Intelectual, cu scopul de a se descoperi aptitudinile vocaţionale ale unor subiecţi determinaţi, pe lângă faptul că se comite o gravă injustiţie, care se dovedeşte a fi de fapt foarte dăunătoare pentru individ şi pentru societate, se cade într-o greşeală, pentru că germenii Vocaţiei nu se află conţinuţi doar în Centrul Intelectual ci, mai mult decât atât, în fiecare dintre cei Patru Centri Psihofiziologici ai Individului.

Singura cale evidentă care există pentru a descoperi adevărata Vocaţie a elevilor şi a elevelor, este Iubirea Adevărată.

Dacă părinţii şi profesorii se asociază de comun acord pentru a investiga atât acasă cât şi la şcoală, pentru a observa în detaliu toate acţiunile elevilor şi elevelor, ar putea să descopere înclinaţiile înnăscute ale fiecărui elev şi elevă.

Aceasta este singura cale evidentă care ar permite părinţilor şi profesorilor să descopere Simţul Vocaţiei al elevilor şi al elevelor lor.

Acest lucru presupune însă Iubirea Adevărată a părinţilor şi a profesorilor şi, este evident că dacă nu există Adevărată Iubire din partea taţilor şi a mamelor şi din partea autenticilor profesori cu vocaţie, capabili să se sacrifice cu adevărat pentru discipolii lor, încercarea respectivă se dovedeşte, în acest caz, irealizabilă.

Dacă guvernele vor cu adevărat să salveze societatea este nevoie să expulzeze negustorii din templu, cu biciul Voinţei.

Trebuie să se iniţieze o Nouă Epocă Culturală, răspândind pretutindeni doctrina Educaţiei Fundamentale.

Studenţii trebuie să îşi apere cu curaj drepturile şi să ceară guvernelor Adevăraţi Profesori cu vocaţie. Din fericire există arma formidabilă a grevelor şi elevii deţin această armă.

În unele ţări există deja în şcoli, colegii şi universităţi anumiţi profesori consilieri care, în realitate, nu au vocaţie; postul pe care îl ocupă nu coincide cu înclinaţiile lor înnăscute. Aceşti profesori nu-i pot orienta pe ceilalţi, pentru că nu s-au putut orienta nici pe ei înşişi. Este nevoie, cu maximă urgenţă, de Adevăraţi Profesori Vocaţionali, capabili să-i orienteze inteligent pe elevi şi pe eleve.

Este necesar să se ştie că, datorită pluralităţii Eului, Fiinţa Umană joacă automat diverse roluri pe Scena Vieţii. Băieţii şi fetele au un rol în şcoală, altul pe stradă şi altul acasă.

Dacă se doreşte să se descopere Vocaţia unui tânăr sau a unei tinere, aceştia trebuiesc observaţi la şcoală, acasă şi chiar pe stradă. Această muncă de observare o pot realiza doar părinţii şi profesorii adevăraţi, în asociere intimă.

În pedagogia veche există de asemenea sistemul de a se observa calificativele, pentru a deduce vocaţiile. Elevul care la educaţie civică a fost notat cu cele mai înalte calificative, este catalogat ca un posibil avocat, iar acela care s-a distins la biologie, este definit ca un potenţial medic, iar acela care s-a distins la matematică - ca un posibil inginer etc.

Acest sistem absurd de a deduce Vocaţii este prea empiric, pentru că Mintea are urcuşurile şi coborâşurile ei şi nu doar într-o manieră totală, deja cunoscută, ci şi în anumite stări particulare, speciale.

Mulţi scriitori care în şcoală au fost studenţi foarte slabi la gramatică, s-au evidenţiat în viaţă ca adevăraţi maeştri ai limbajului. Mulţi ingineri notabili au avut mereu în şcoală calificativele cele mai slabe la matematică, şi mulţi medici au fost în şcoală slabi la biologie şi ştiinţele naturii.

Este lamentabil faptul că mulţi părinţi, în loc să studieze aptitudinile fiilor lor, văd în ei doar continuarea iubitului lor Ego, a Eului Psihologic, a Sinelui Însuşi.

Mulţi părinţi care sunt avocaţi vor ca fiii lor să continue la cabinet şi mulţi proprietari de negoţuri doresc ca fiii lor să continue manevrându-le interesele egoiste, fără să îi intereseze absolut deloc Simţul Vocaţional al acestora.

Eul lor vrea să urce mereu, să se caţere în vârful scării, să se facă remarcat, iar atunci când le eşuează ambiţiile, atunci vor să reuşească prin intermediul fiilor lor, ceea ce prin ei înşişi nu au putut obţine. Aceşti părinţi ambiţioşi îşi pun băieţii şi fetele în profesii şi posturi care nu au nimic de-a face cu simţul vocaţiei acestora din urmă."

( Samael Aun Weor )


sursa:http://www.samael.org