.

"Etica: efortul seninătății de a înțelege lacrimile."
(Andrei Pleșu)

marți, 31 august 2010

daphne






...si asa a ajuns Daphne cununa eterna pe fruntea unui Zeu

:D

- desen: Dan Ioanitescu

luni, 30 august 2010

sâmbătă, 28 august 2010

Emotie ...inainte de echinoctiu



"A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori,
ca or să-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
ca ai să te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o să se-nchida cu o frunza de pelin.
Si-atunci mă apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec în mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare."

( Nichita Stanescu - Emotie de toamna )



FOTO:
http://takatugu.blogspot.com/

Vesti...

de la Draga mea Totem , din locuri unde pietrele striga ...in pulbere rosie.














miercuri, 25 august 2010

Doi dusmani are Omul: Teama si Speranta


"PIERZAND SPERANTA: ULTIMUL ATASAMENT

17 august 2010 Lauren C. Gorgo

Va amintiti ca in ultimul articol am spus...''daca putem trece prin aceasta usa FOARTE ingusta fiind total prezenti si complet fara nici un plan, vom experimenta o mare schimbare la mai multe nivele?" Ei bine, nu ca trebuie sa va spun eu asta, dar in continuare incercam sa inghesuim sinele total incorporat prin acea foarte mica deschidere. Si succesul nostru...sau usurinta manifestarii...are legatura cu partea ''complet fara nici un plan''. Adevarul este ca multi dintre noi dorim sa trecem prin acea usa atat de mult incat incercam TOTUL pentru a o darama si de a iesi naibii din acest mecanism. Suntem fortati prin frustrare sa ne gasim calea de scapare din aceasta cutie paradoxala in care ne-am incuiat...fortati sa ne predam intr-o noua cale de a vedea si a face lucrurile, de a accesa si a folosi un nou set de unelte intr-un intreg nou taram al experientei umane.INCERCAND SI FIIND CURIOSI
In ultimele cateva saptamani...dar mai ales in ultimele cateva zile...sentimentul de lipsa a sperantei si cel de disperare au fost nelipsite. Am incercat frenetic sa accesam acest portal al noilor noastre vieti, scrijelindu-ne unghiile in cautarea chiar si a celui mai fin indiciu care ne-ar putea oferi capacitatea de a fi curiosi in legatura cu acea usa intredeschisa. De fiecare data cand gasim un ritm destul de profund pentru a invinge masivitatea usii, ne pierdem avantul, usa se inchide si noi cadem pe vechile cai, in aceste vechi energii din care ne luptam pentru a ne elibera.Corpurile noastre inca mai tipa...''AJUTOOOOOOOOOOOR''...sfarmand in sfidare completa integrarea unei alte picaturi de lumina sau fortandu-ne calea catre o noua zi fara nici o rezolvare.Dar chiar si prin toata aceasta rezistenta cu care ne confruntam, ni se spune ca exista de fapt o usa acolo...si ca ESTE o cale de a trece prin ea...si cu riscul de a refolosi unele banalitati mult prea uzate...nu o putem forta pentru a o deschide cu propriile maini, ci o putem deschide doar cu inimile noastre. Inaintarea prin aceasta ''zona a mortii activa'' necesita eliberarea tuturor rezistentelor mentale si emotionale...pozitionarea noastra totala si completa in disconfortul prezent astfel incat sa ne putem simti calea catre cealalta parte. Este aproape ca si cum usa exista doar pentru cei care nu o doresc...dar cel mai corect, aceasta usa exista doar pentru cei care nu au ''nevoie'' de ea. Ceea ce ne aduce inapoi la anomalia asta foarte veche...cum sa NU ne dorim ceva ce vrem cu disperare? Si raspunsul este intotdeauna acelasi...trebuie sa eliberam atasamentul dorintelor noastre...sa eliberam predandu-ne in acceptarea completa a ceea ce este. Nu este ca si cum ne-am pierde dorintele inimii in partea cealalta, dar ele trebuie sa fie deconectate, reannoite, reconectate, inalt reglate si libere complet de atasamentul uman.
SAPAND ADANC Arcturienii imi spun ca...''a fost un timp cand fiecare dintre voi ati fost ghidati catre spatiul non-spatiului unde fara efort v-ati eliberat de legaturi.Dar acum, in ultimele ore si prin disperarea care creste de a dori atat de mult sa inaintati, sunteti incapabili sa gasiti si sa va asezati pe acelasi sens al usurarii''. Ei, crezi??? Acum sincer, eu sunt la fel de vinovata ca si orice idiot obisnuit care a fost de acord cu aceasta calatorie...stati putin, am fost de acord cu asta?...dar intr-un fel sau altul, printr-o forta nesuferita mai mare decat a noastra, nu putem renunta. TREBUIE sa ne amintim...acum mai mult ca niciodata...ca dincolo de oboseala ce seamana cu moartea si deconectarea, avem in continuare puterea in interior de a forta aceste iesiri...doar ca este foarte usor sa pierzi din vedere acest lucru in muntele de frustrari in blocarea noastra in noroi. Si ca si cum asta nu ar fi fost deja un ordin destul de inalt, trebuie deasemenea sa realizam ca aceasta frustrare isi are deasemenea scopul sau divin...este momentul care se construieste pentru dorintele pure, pentru ceva mai bun care se acumuleaza ca presiunea unui motor cu combustie ce aplica forta irationala la pistonii nostri reannoiti astfel incat sa putem fi catapultati mai departe in noile noastre vieti. Deci chiar daca suntem mai mult decat epuizati si uzati...suntem totusi sfatuiti sa ne amintim ca exista intotdeauna o cale catre pace...dar pentru a accesa acest spatiu este nevoie de o schimbare a perspectivei...o eliberare...o predare...si o pierdere de proportii nemaivazute.PIERZAND SPERANTA Recent am mentionat ca acest proces de eliberare este foarte similar cu moartea fizica unde in primul rand trebuie sa eliberam toate atasamentele emotionale pentru a trece pe partea cealalta unde iubirea va abunda fara masura. Este in natura noastra sa ne tinem cu dintii...dar la fel ca toate sfarsiturile, dorinta de a ne tine cu dintii se diminueaza si ramanem cu incertitudinea lui ''si acum ce urmeaza?" Chiar acum suntem in etapa eliberarii celor mai profunde nivele ale atasamentelor umane si acest lucru include dorinta de a nu mai tine cu dintii nimic, nici macar a companionului nostru de mult timp...SPERANTA. Dintr-o perspectiva inalta, speranta este pur si simplu rezistenta deghizata. Este o expresie frumos imbracata a indoielii, disconfortului cu incertitudine, insatisfacerii a ceea ce este si o incapacitate de a te preda in prezenta totala.Pentru ca pasim atat de total in sinele nostru autentic, noi ne pierdem puterea si capacitatea de a pastra orice...si speranta este ultima care pleaca. Contrar viziunii lui Forrest Whittake din 1998...speranta nu pluteste aici.De fapt, daca noi ne tinem cu dintii de ea, ne va inneca.Deci nu va alarmati si nu fiti confuzi daca nu puteti aduna energia pentru a crede in rezultatul acestei calatorii...nici nu trebuie.Literalmente nu putem lua speranta cu noi pentru ca este prea densa. In esenta speranta este un derivat al lipsei...nu ai dar iti doresti...al incompletarii...si pur si simplu nu poate rezista in frecventele inalte ale intregului. Acolo unde mergem speranta este transformata in cunoastere si pacea vine cu prezenta cand suntem in totala acceptare a ceea ce este, fara a dori nimic diferit. Aceasta este starea ultima a predarii si cea care este necesara pentru a trece dincolo. In loc sa speram si sa ne dorim ca lucrurile sa fie diferite la acest punct, trebuie sa avem abordarea opusa...trebuie sa ne predam cu toata inima in totalul disconfort al incertitudinii ca vom iesi pe partea cealalta in cunoasterea...asigurati de maiestria noastra in capacitatea de a o pastra. Toate iluziile/deziluziile, sperantele, visele, asteptarile, etc....orice am fabricat in mintile noastre sau am folosit ca si combustibil...sau morcovi!...pentru a ne face sa continuam sau pentru a ne propulsa mai departe, trebuie acum eliberat pentru a putea trece prin acea usa. Si pentru a fi foarte, foarte clari aici...acea usa este construita in pragul sfarsiturilor SI a inceputurilor...cand ajungem la un cerc complet, sfarsitul vechiului nu este decat inceputul noului...si de aceea au loc simultan. Cand aveti indoieli, amintiti-va ca cel credincios si nu cel ce spera este cel care se va ridica impreuna cu noul soare. Si retineti ca nu este vorba ca nu putem avea, manifesta sau realiza dorintele inimii care sunt arse in amprentele divine originale galactic-genetice, ci ca fiecare usa devine din ce in ce mai mica si pentru a trece prin fiecare dintre ele trebuie sa lasam in spate din ce in ce mai multe...sa eliberam ceea ce percepem ca avem nevoie pentru a fi autentici si adevarati...cand experimentam cu adevarat cu fiecare fibra a fiintei noastre ca noi avem deja totul.Oficial distrugem nivelele de sedimentare cele mai in putrefactie care exista in cele mai profunde nivele ale fiintei noastre. Devenim vase complet goale(neutre) astfel incat lumina divinitatii noastre sa poata umple fiecare ungher si crapatura din personalitatea noastra excavata profund. Aceasta eliberare profunda este o experienta naucitoare si ne poarta prin cele mai obscene provocari in infruntarea creatiilor gresite si a limitarilor noastre.
INTAMPLARI FIZICE
Totul DOARE.
PLONJAREA
Dovada realizarilor noastre galactice si pamantene se apropie de varf, pregatita a exploda ca potopul lui Noe si ane inunda vietile vast goale. Si desi ne simtim incapabili sa mai credem acel adevar, cei nevazuti spun...''predati si asta!'' Pentru cei dintre voi care va tineti cu dintii de acea amenintare distrugatoare...este timpul sa plonjati! Nu este literalmente nimic de tinut cu dintii si pe buna dreptate...pentru ca nu este nimic pe partea asta pe care sa-l poti lua cu tine pe partea cealalta...singurul lucru care ramane este increderea noastra in acea voce linistita din interior...vocea care ne impinge inainte in ciuda tuturor rezistentelor si frustrarilor pe care le infruntam. Este foarte usor sa intelegi cum a preda ultima amenintare poate fi o expreienta eliberatoare, dar a o face...sa-ti desprinzi degetele de singurele lucruri pe care le mai pastrezi...sa crezi...sa speri...este o alta joaca. Fiti siguri de un lucru: o facem fie ca dorim fie ca nu. Poate nu va fi frumos...poate nu va fi distractiv...dar intr-un fel sau altul vom trece prin acea usa, la naiba!
CHEIA
Procesul de expansiune ne forteaza foarte natural sa ne revizuim trecutul...pana la punctul cand nimic nu mai pare bun sau interesant si plictiseala ne adumbreste asa cum noi neclatinam in jurul vidului, asteptand ca noul nivel al reconectarii sa aiba loc. Suntem atat de plictisiti incat si plictiseala este plictisitoare. Si daca semanati macar putin cu mine, sunteti plictisiti de intregul proces si v-ati atins limita cu toate aceste discutii inutile despre ascensiune. Personal nici nu mai pot privi cuvantul fara a dori sa arunc cu un obiect ascutit. In unele dimineti ma trezesc si ma gandesc ca nu mai este NIMIC de spus...nu mai putem vorbi despre asta. Si desigur noi vorbim in continuare. Asta pentru ca am explorat toate teritoriile de aici si inaintam...oh, doamne te rog...catre un loc unde vom avea interese noi, sau interese care deja exista dar revizuite care vor avea in sfarsit un teren fertil pentru a inlocui pe cel odata pustiu care a impiedicat cresterea viselor noastre inalt dimensionale. In noile noastre gradini totusi, intentiile noastre vor prinde radacini cu usurinta pentru ca echilibrul corect al nutrientilor este continut in sol pentru a le sustine si a le ingriji. De la mijlocul lui august si pana la inceputul lui septembrie vom continua sa asimilam aceasta expansiune imensa care ne propulseaza din vietile noastre vechi...imputerniciti cu o conectie...si intr-un nou cadru in care vom opera. Veti descoperi ca sfarsiturile subite sunt imediat inlocuite cu noi inceputuri si ca multe din aceste lucruri se intampla cu sau fara implicarea noastra. Asa si trebuie sa fie.Aud ca pentru urmatoarele saptamani vom accesa intermitent taramuri noi. La fel cum sufletele nou nascute incearca sa se impamanteze in dimensiunile inferioare in timpul inceputului etapelor incarnarii...si desigur dormind la fel ca ele...intr-o zi putem trece pe partea cealalta si in urmatoarea putem fi opriti la intrare...dar de fiecare data cand reusim vom incepe intim sa intelegem capacitatea de a crea fara rezistenta si sa realizam ca acest lucru este exact asa cum a fost intentionat sa fie. Deci de fiecare data cand experimentati suferinta, amintiti-va ca toata aceasta suferinta inseamna rezistenta la ceea ce este. Exista o singura combinatie pentru yala de la usa prin care dorim cu totii sa trecem: predare-acceptare-acceptare-eliberare.
De fiecare data cand ajungeti la fund si gasiti capacitatea de a imbratisa incertitudinea, de a intampina disconfortul...dreapta, stanga, dreapta...CLICK...si sunteti inauntru!
Sunteti in cadere libera!"

sursa: www.thinkwithyourheart.net
Blog:Maestrul Creator Infinit

marți, 24 august 2010

Ademar Barros - Vis de Craciun


Am avut un vis în noaptrea de Craciun
Mergeam pe o plaja, iar Domnul pasea alaturi de mine.
Pasii ni se imprimau în nisip, lasând o urma dubla: una era a mea,
cealalta era a Lui.
Atunci mi-a trecut prin minte ideea ca fiecare din pasii nostri reprezenta
o zi din viata mea.
M-am oprit ca sa privesc în urma
Si am revazut toti pasii care se pierdeau în departare.
Dar am observat ca în anumite locuri,
în loc de doua urme, nu era decât una singura.
Am revazut filmul vietii mele.
Ce surpriza !
Locurile în care nu se vedea decât o singura urma corespundeau
cu zilele întunecate ale existentei mele:
zile de neliniste si de rea vointa,
zile de egoism sau de proasta dispozitie,
zile de încercari si de îndoiala,
zile de nesuportat...
zile în care si eu fusesem de nesuportat...
Si atunci, întorcându-ma spre Domnul, am îndraznit sa-i reprosez:
„Totusi, ne-ai promis ca vei fi cu noi în toate zilele !
De ce nu ti-ai tinut promisiunea ?
De ce m-ai lasat singur în cele mai grele momente din viata,
în zilele când aveam cea mai mare nevoe de Tine ?”
Iar Domnul mi-a raspuns:
„- Dragul meu,
zilele pentru care n-ai vazut decât o singura urma de pasi pe nisip,
sunt zilele în care te-am purtat pe brate.”

luni, 23 august 2010

Celor care......




Celor care ma stiu, dar habar-n-au ca SUNT.
Celor care nu ma stiu, dar banuiesc ca SUNT.

joi, 19 august 2010

Ridica aceasta piatra...

Ridica aceasta piatra si vei gasi o parte din mine ce pomeneste de tine.
Si...chiar daca nu o ridici, intr-o buna zi , langa o alta piatra , o parte din tine va pomeni de mine .







"DACA VOR TACEA ACESTIA,PIETRELE VOR STRIGA."
( LUCA 19:40 )

miercuri, 18 august 2010

Las ganduri...




Las ganduri ...
Sfaramate - unele; i
mprastiate-n regrete si neregrete.
Se-aduna sa-mi dea Putere - altele !

marți, 17 august 2010

luni, 16 august 2010