Știu amândoi.
Numai că fiecare alege ce să facă cu informația asta.
Unii nu pot să o ducă.
E prea mult, e prea greu.
Alții cred că totul se întoarce.
Suntem suma experiențelor întâmplate.
Suma fricilor că nu se va întâmpla.
Suntem oameni.
De unde atâta încredere, credință și conștiență?
După o mare iubire, nu simți imediat că ai pierdut-o.
Te refaci, înveți din nou să respiri, să zâmbești, să te vezi în oglindă. Înveți să pui în cuvinte, în gânduri, în prezent.
Și parcă ești în altă parte, bine.
Și celălalt tot pare fericit.
Fericirea pare să fie compusă altfel, din emoții atent alese, din cuvinte măsurate cu sens, din liniștea previzibilă a dimineții.
Timpul pare să le așeze.
Fără mișcări bruște. Și fără revelații.
Fără dezamăgiri. Și fără everesturi.
Fara asteptari. Si fara „nu am aer”.
Fara inceput, fara sfarsit, fara liber arbitru.
Simti ca ai pierdut iubirea ta mare, dand-o la schimb pe o iubire pamanteasca, cand din alta parte vine o mare durere si tu simti ca numai acel om, omul tau, poate s-o simta cu tine.
Numai lui poti sa-i spui unde si cum e nedrept.
Numai el poate face sa treaca, sa fie mai usor.
Si atunci, pe langa durere, mai simti si spaima ca mai mult niciodata in viata nu o sa poti imparti cu acel om al tau, unic, nimic.
Nici durere, nici bucurie, nici dragoste.
El nu mai e al tau.
Si poate veni ajutor si alinare din alta parte, din alte o mie de parti, tot nu e asa cum ar fi fost daca.
Si nu poti da timp nici inainte, nici inapoi.
Iubirea nu-i un loz in plic."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu