"Şi sufletul, în gheara beznei, ţipă:
Zadarnic baţi în mine ca-ntr-o poartă,
strigoi cu ochii roşi ai vremei; spartă
tăcerea bate-n clopote o clipă.
O, dac-un vis ciudat, ca o aripă
ar rătăci ca-ntr-o vioară moartă
în mine cel afurisit de soartă,
bătut de lepră şi lovit de gripă.
Atunci, amic cu ploaia şi cu vântul,
pleşuv de bucurie şi de viaţă,
voi integra, ca-n Început, Cuvântul.
Şi-apoi, ca orice veselă paiaţă
vreau să-mi destram şi sufletul, şi cântul,
şi oasele ghem animal de aţă."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu