Peggy Freydberg - "Corul celulelor"

"În fiecare dimineață,
Chiar și fiind foarte bătrână,
(poate din această cauză),
Îmi place să îmi fac patul.
De fapt, la începutul fiecărei zile,
Este cel mai important lucru pe care îl fac
Fără ajutor.
Netezesc visurile ascunse între cearșafuri
Scutur urmele revelațiilor rămase în pernă și le dau uitării.
Sfârșesc așezând cuvertura perfect centrată.
Noaptea a învins.
Și acum ziua se poate deschide.

Îmi place să fac toate astea,
sunt maestă atunci când îmi fac patul
cu mâini care se încred în începuturi.
Doar de acest lucru am nevoie,
condusă de mesajul tăcut
al respirației mele.

Și în fiecare noapte,
Îmi place să dau la o parte așternuturile,
și să mă bag în pat,
și să trăiesc visul întunecat, poetic și înțelep al nopții,
înfruntând teama nesiguranței pe care o aduce,
dar în același timp, lăsându-mă în voia adevărului pe care ea îl știe și eu nu îl știu;
chiar dacă muzica miturilor ei
și răutății sale, pare a fi experienta altcuiva
și nu a mea.

Acum știu că nu mai trebuie să urmăresc să  îmi fac patul în fiecare dimineață,
Pentru a trage așternuturile în fiecare noapte,
Acum știu că trebuie să urmăresc să fac un pas după un altul.
Fiind foarte bătrână,
Sunt nevoită să fac toate acestea,
Zi după zi,
Noapte după noapte
Condusă de ritmul constant al respirației mele,
Care ascunde vestea că sunt înca în viață."

(„Poeme de lângă lac – 107 ani de viață și cuvinte înțelepte”)