.

"Vino și asează-te.
Peste două zile nu voi mai fi aici...
Și pe urmă...niciodată."
(Vasili Șukșin)




marți, 22 iunie 2021

”De poți” (trad. Vasile Andreica) - Rudyard Kipling

 


"De poți să te păstrezi întreg la minte
Când toți și-o pierd și tu le pari cel rău,
De poți în tine să te-ncrezi cu cinste
Și să permiți oricui dubiul său,
De poți s-aștepți și nu te obosește
Și nu răspunzi asemeni la minciuni,
Iar ura ură nu-ți pricinuiește
Și nu te-arăți prea înțelept și bun,

De poți visa, dar nu-i tiran visarea,
De poți gândi, dar nu faci scop din gând,
De poți dezastrul și încununarea
Ca impostori să le tratezi pe rând,
De poți răbda când răii vorba spusă
Ți-o-nvârt ca de cei proști să-și bată joc,
Ori vezi cum roada vieții ți-e distrusă
Și scule vechi aduni și-o faci la loc,

De-ți poți îngrămădi întreg avutul
Și dai cu banul ca să-l pui în joc
Și dacă-l pierzi începi cu începutul
Și de pierzare nu vorbești deloc,
De-ți poți forța inima, nervii, mușchii
Să stea la post, deși de mult s-au dus,
Și drept să stai chiar de ți-s goi rărunchii
Și doar voința spune: "Capul sus"
,

De-ți poți păstra virtutea între gloate
Și bunul simț nu-l pierzi pe lângă regi
Și-a te răni nici drag, nici drac, nu poate
Și ții la toți, dar nu exagerezi,
De poți umple minuta ne-ndurată,
Șaizeci de clipe pline de avânt,
Ție-ți sunt date toate - mai mult, iată,
Fiule, Om vei fi pe-acest Pământ!"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu