.

"Vino și asează-te.
Peste două zile nu voi mai fi aici...
Și pe urmă...niciodată."
(Vasili Șukșin)




marți, 4 august 2020

Părintele Cleopa Ilie:


"Oaspeţii vin la noi în numele lui Hristos. 
De aceea îi primim cu dragoste, îi odihnim, îi ospătăm, pentru că odată cu fratele tău vine şi Hristos la tine. 
Astfel, prin ei avem pe Hristos între noi.
Mântuitorul spune să iubeşti pe aproapele ca pe tine însuţi, adică cu măsură, cât te iubeşti pe tine. 
Iar unii Sfinţi Părinţi spun: nici dragostea către aproapele să nu o reverşi către toţi în măsură, ci limitat.
Întâi să faci milă şi să ajuţi pe cei din casa ta, apoi pe cei de un neam cu tine şi la urmă pe cei de alt neam. 
Aşa este şi cu ospitalitatea, limitată după caz şi împrejurări. Pentru că a ne arunca în vâltoarea lumii, de multe ori ne aduce pagubă în loc de folos.""


(Extras din „Îndrumări duhovniceşti pentru vremelnicie şi veşnicie”)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu